Vegetariana – Han Kang

14/12/2017

Schimbarea stilului de viață în zilele noastre reprezintă, cel mai adesea, un motiv de celebrare, o situație în care ajungem să negociem cu propriile noastre limite, să schimbăm obiceiuri nocive și bine împământenite, să ne pregătim pentru o investiție pe termen lung pentru sporirea calitatii vietii. Felul în care percepem însă aceste schimbări e dependent de fundamentul lor motivațional și de intensitatea preocupărilor noastre în raport cu ele. Când explicațiile pentru modificarea dietei sau suplimentarea exercițiului fizic au drept scop îmbunătățirea stării de sănătate, adică atunci când aceste explicații sunt raționale și se circumscriu normelor culturale, iar implementarea schimbării este moderată și consecventă, asemenea alegeri par rezonabile și chiar admirabile. Când însă ajungem să devenim obsedați de calitatea strict sănătoasă a hranei și când trăim o anxietate continuă a caloriilor și a necesarului de efort fizic migrăm undeva spre zona misterioasă patologică, în care vorbim de ortorexie, anorexie sau chiar delir și psihoză. În această zonă gri, în care motivațiile transformării rămân misterioase și modificările comportamentale aproape de neînțeles se proiectează romanul fascinant și întunecat semnat de scriitoarea coreeană Han Kang, tradus și publicat în limba română în colecția Musai a Editurii Art.

Han Kang

Han Kang

Yeong este mezina unei familii din Coreea de Sud. Căsătorită de tânără, așa cum remarcă bărbatul ei, nu este o femeie care să aibă un farmec special dar nici defecte majore. Gătește bine, lucrează, vorbește puțin, citește banalități, nu iese în evidență prin nimic, ai putea crede că e prototipul de nevastă transparentă. Totul până când, într-o zi, Yeong are un vis ciudat și înfricoșător care o va transforma definitiv într-o vegetariană. Doar că nu vorbim despre un vegetarianism moderat, ci unul extrem, fundamentat pe o silă extremă față de orice apropiere de carne. Tot ce reflectă ideea de carne, inclusiv trupurile umane o fac pe Yeong să intre în defensivă. Din acea zi, căsnicia lui Yeong se destramă, bărbatul ei devenind exasperat în raport cu transformările comportamentale ale soției sale care refuză nu doar produsele animale și rețetele culinare asociate, dar și relațiile sexuale (ideea unei bucăți de carne care o pătrunde o oripilează pe Yeong) și orice formă de apropiere în cuplu, în general. Din ființa docilă și supusă, Yeong devine un partener tot mai dificil și mai greu de înțeles pentru cei din jurul ei: cu buzele sigilate, indiferentă la tot ceea ce se întâmplă în jur, tot mai retrasă într-o lume inaccesibilă. Inițial, alarmați, atât părinții cât și soțul lui Yeong caută să ia măsuri, din păcate brutale și coercitive, pentru a o constrânge pe Yeong să se conformeze așteptărilor lor de normalitate. Reacția fetei este însă la fel de brutală așa că părinții decid să o interneze într-o secție de Psihiatrie, iar soțul ei, căruia nu-i plac exagerările și lucrurile care nu sunt de nasul lui renunță în cele din urmă la ea.

Celelalte părți ale romanului relatează pista neașteptată pe care evoluează lucrurile, după momentul divorțului, relatate din perspectiva cumnatului lui Yeong și al surorii acesteia, la intervale diferite de timp. Cumnatul ei, un artist vizual imaginativ pare un personaj scindat între două extreme: pentru soția lui, în viața domestică, pare să fie un pește închis într-un acvariu, mereu epuizat, scufundat în tăceri greu de pătruns (tăcerea lui e rezistentă ca o bucată de cauciuc și grea ca o stâncă), cumva disociat de o intimitate pe care te-ai aștepta să o dezvolte în cuplu. Pe de altă parte, același personaj pare să fie exploziv de creativ, pasional în activitatea sa artistică, singura zonă în care se simte dezinhibat și confortabil, o zonă pe care soția sa nu o poate pătrunde. Cea mai intensă fantezie artistică a acestui personaj e pe cale să devină realitate, atunci când Yeong devine centrul preocupării sale, într-un amestec de erotism și fascinație estetică deopotrivă. Proiectul artistului vizual presupune un performance înregistrat video al unei metamorfoze simbolice a cărnii în vegetal (el se filmează pe măsură ce pictează flori pe trupuri nude). Dar Yeong nu acceptă doar să devină modelul acestei fantezii ci chiar să meargă mai departe, pe măsură ce imaginația cumnatului ei se descătușează. Picturile vii ajung să interacționeze și să apară, în actul artistic, ca un fel de plante uriașe încolăcite, creaturi bizare, o sinteză a organicului impresionantă. Toată această desfășurare artistică aparent o eliberează și pe Yeong de inhibiții, inclusiv sexuale (atâta timp cât acceptă sexul cu cărnuri transformate în plante) iar pe cumnatul ei îl fac să trăiască senzația că a experimentat tot ce putea fi experimentat într-o viață.

Vegetariana - Han Kang

Vegetariana – Han Kang

Ceea ce ar putea părea o desăvârșire artistică cu posibile mize terapeutice subiective poate fi însă privit și drept un act de abuz asupra unei persoane cu tulburări psihice. Cel puțin, asta reflectă perspectiva surorii lui Yeong din ultima parte a romanului. Un personaj puternic, de o onestitate de nezdruncinat, animată mereu de un intens sentiment de responsabilitate (legat și de experiențele dificile ale copilăriei), obișnuită să reziste și să înfrunte abuzurile la care a fost supusă, sora lui Yeong e genul de personaj care pare că doar a îndurat și nu a trăit cu adevărat. Dar este și singurul personaj aparent deplin funcțional, conectat la realitate, suficient de lucid pentru a-și pune problema consecințelor unor comportamente. Cum se va raporta ea mai departe la Yeong și la soțul ei, care va fi deznodământul acestei narațiuni care amestecă exoticul prozelor de tip asiatic cu întrebări universale și profunde vă rămâne să descoperiți

Romanul lui Han Kang este o experiență de lectură palpitantă, deopotrivă cu elemente de thriller dar și cu ferestre filosofice. E o poveste care provoacă reflecții despre limitele dintre artă și nebunie, despre mecanismele uneori ciudate ale rezistenței la violență și conformism (psihiatrul R. Laing sugera, în anii 60, că psihoza ar fi un mecanism psihic defensiv la agresiunile din mediu, de obicei familial), despre înțelegerea și apropierea care poate lega doi oameni dincolo de cuvinte (seducătoare și înfricoșătoare în același timp), despre rolul pozitiv sau negativ al granițelor așezate între fantezie și realitate. Poetică și întunecată, povestea lui Han Kang e o carte pe care nu trebuie să o ratați!

Recenzie realizată de Sever Gulea.

One Comment

  • Bookish 15/12/2017 at 12:21 pm

    Un roman diferit față de tot ce am citit până acum, care m-a revoltat și emoționat în aceeași măsură.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *