PETRONELA ROTAR: Ce cred că face cartea asta e să pună o oglindă celui care citește, să îl întoarcă spre sine

27/12/2017

După  blogul de nervi (transformat între timp în petronelarotar.ro), după pozițiile publice din mediile virtuale și nu doar acolo, uneori incomode dar curajoase, după volumele de poezii și proză scurtă care au devenit bestselleruri ale Editurii Herg Benet,  Petronela Rotar aduce în atenție primul roman publicat la aceeași Editura Herg BenetORBI. E vorba de un roman care a devenit bestseller de Black Friday pe www.libris.ro , un roman care s-a vândut foarte bine și la Târgul de Carte Gaudeamus din noiembrie 2017.

Despre experiența scrierii ultimului volum pe care l-a publicat, despre personajele din ORBI și posibilele chei de lectură  ne-a vorbit Petronela Rotar în interviul pe care îl puteți citi mai jos.

PETRONELA ROTAR: Ce cred că face cartea asta e să pună o oglindă celui care citește, să îl întoarcă spre sine

Petronela Rotar

LIBRIS: După două cărți de poezie și două de proză scurtă acum publici primul tău roman la care ai lucrat mai bine de trei ani. În terapie spuneai că ai aflat că te temi de ideea de roman. De ce această teamă? De ce e mai ușor să scrii proză scurtă sau poezie? Un roman reprezintă un salt care presupune o posibilă maturizare scriitoricească?

PETRONELA ROTAR: Nu am lucrat trei ani la romanul ăsta. Am început și am scris o vreme, acum trei ani, la alt proiect, pe care l-am abandonat. Manuscrisul acela a rămas la jumătate și nu cred că îl voi continua vreodată, nu în forma lui actuală, oricum, fiindcă nu mai reprezintă cine am devenit eu de atunci încoace. Romanul ăsta l-am scris în cîteva luni, a curs foarte bine din momentul în care a fost copt în mine și am pus primul rînd pe foaia de word. Am scris încontinuu, multe ore pe zi, uneori și noaptea. De ce m-am temut? Pentru că eram convinsă că eu nu pot scrie un roman, cumva preluasem credința asta limitativă cum că romanul este forma absolută în care se poate exprima un scriitor, nu ești unul adevărat pînă nu ai scris un roman și așa mai departe, iar asta mă speria. Între timp, știu că este mult mai greu să scrii proză scurtă de calitate, fiindcă acolo trebuie să fii chirurgical bun, pe cînd un roman suportă și multă umplutură, să spunem.

LIBRIS: Pe blogul tău amintești că, în primăvară, ai primit un telefon care te-a aruncat într-o stare febrilă din care nu ai mai putut ieși decât scriind. Cât de necesare și cât de anxiogene sunt, pentru un scriitor, astfel de declanșatori externi pentru un flux de inspirație blocat? Pot fi ele anticipate, căutate sau tocmai caracterul imprevizibil le face să funcționeze ca atare? Cum a fost transa scriitoricească?

PETRONELA ROTAR: Pentru un scriitor în general, habar nu am, eu pot vorbi doar despre mine. Pentru mine sunt esențiale astfel de momente, în care se declanșează scrisul. Acum știu că am purtat cartea asta în mine multă vreme, iar cînd s-a copt, a țîșnit. Tocmai de aia am scris în flux continuu, pînă a fost gata. Apoi am mai reluat și rescris la ea, pînă i-am dat forma în care a fost publicată. Chiar a fost transă, a fost ca și cum m-aș fi scufundat în ea pînă peste cap și am ieșit de acolo abia cînd am încheiat. Practic, am trăit în perioada aia doar ca să scriu, orice altceva, fie că era somn, mîncat sau muncă, nu făcea decît să mă oprească din scris, iar asta mă enerva cumplit. Mi-am dat seama cît de grav am fost ruptă de realitate în perioada în care am scris romanul cînd am ajuns acasă, după ce pusesem ultima frază pe foaie și am observat că era dezordine și chiar mizerie, iar la mine nu se întîmplă așa ceva în nicio circumstanță, am o obsesie legată de curățenie, nu mă pot culca dacă nu e ordine, vasele spălate, totul în regulă 😊) Așa de grav a fost cu scrisul, așadar.

LIBRIS: Există o fascinație literară și imaginară pentru figurile boeme, inteligente cărora mentalul colectiv le asociază adesea un grad de dezechilbru (fie în forma unei adicții sau în forma unor comportamente excesive) evaluat cu indulgență drept parte a farmecului personal. Și Călin, protagonistul masculin al romanului ORBI, exercită un efect seducător similar asupra Alexei care îi trece cu vederea, inițial, neglijența responsabilităților familiale și consumul de alcool. Este inevitabilă o astfel de asociere? Avem de ales mereu între un dezechilibrat fascinant și un comun cuminte dar plictisitor?

PETRONELA ROTAR: Este cumva inevitabilă în societatea noastră, care a creat aceste asocieri. Gîndiți-vă, de pildă, ce credem despre scriitori, pictori etc, trebuie să fie nefericiți ca să poată crea, numai din suferință izvorăște arta, doar oamenii suferinzi și dezechilibrați sunt profunzi și altele asemenea. Eu însămi am ezitat ani buni să intru în terapie și să încep să-mi rezolv dezechilibrele de teamă că dacă voi fi fericită nu voi mai putea sau avea ce scrie. Însă acest tipar de relație, similar cu cel al băiatului rău (bad boy), care fascinează, pe cînd cel bun plictisește, vine, din păcate, dintr-un loc mult mai profund, din lipsa de iubire și de atașamente securizante pe care le-am experimentat, generații întregi, în copilăriile noastre. Iar ăsta e unul dintre lucrurile pe care încearcă să le spună cartea.

Petronela Rotar

Foto: Dan Comaniciu

LIBRIS: Călin pare un personaj marcat de traume, adicții și tipare de comportament social toxice (îmi permit să anticipez chiar că suferă de o posibilă tulburare de personalitate sau, în limbaj popular, că e de fapt un psihopat). Dacă și Călin ar fi încercat să intre într-un proces de psihoterapie, crezi ar fi avut vreo șansă de reconciliere și reconstrucție relațională cu Alexa? Care crezi că sunt limitele psihoterapiei?

PETRONELA ROTAR: Limitele nu sunt ale psihoterapiei, niciodată. Limitele sunt ale noastre, întotdeauna. Psihoterapia nu e matematică ca să putem calcula probabilități. Psihoterapeutul e un ghid de care clientul se folosește după propriile putințe. Unii se folosesc puțin, pentru a-și rezolva o problemă imediată, un simptom, așa cum este depresia sau anxietatea, atacurile de panică, nu se duc mai departe, se tem. Alții, iar eu sunt din această categorie, forează în sine cu fascinația arheologului, pentru a dezgropa cît mai mult, pentru a înțelege, a se vindeca, asumîndu-și că e un proces lung, dificil și foarte dureros, însă eliberator în aceeași măsură. Există, am văzut cu ochii mei, oameni reali precum Călin, cu o dependență, cu tipare toxice șamd, care au înțeles că e nevoie de lucru cu sinele, au intrat în terapie, poate într-un centru de tratare a dependențelor și au început să se vindece și să-și vindece relațiile în care se aflau. Dar nu de limitele psihoterapiei a depins asta, ci de voința proprie, de conștientizarea problemei pe care o au, de munca depusă. Așadar, există șanse foarte reale pentru Călin și pentru oricine, însă șansele astea nu depind de cineva din exterior niciodată.

LIBRIS: Alexa este o femeie care alege să treacă printr-un proces terapeutic, după relațiile eșuate cu bărbați indisponibili emoționali. Crezi că terapia pentru ea este un exercițiu de transformare sau doar unul de cunoaștere și acceptare a rănilor trecutului? Conștientizarea aduce întotdeauna vindecare?

PETRONELA ROTAR: Finalul cărții nu spune asta, așa că nu voi spune nici eu. Am lăsat-o pe Alexa pe acel drum, al cunoașterii, tocmai pentru că de acolo încolo totul e posibil pentru ea, iar cititorul poate să-și imagineze, în funcție de unde se află el însuși în momentul citirii, orice final dorește. În realitate, statisticile spun că doar jumătate din cei care intră în terapie și conștientizează anumite tipare au și puterea să schimbe ceva după. Așadar, Alexa are șanse de 50% să facă ceva și tot atîta să nu.

LIBRIS: Lecturând romanul tău, cititorul poate înclina spre a o percepe pe Alexa drept o victimă (așa cum și protagonista se percepe, până la un punct). Pe parcursul poveștii, Alexa își descoperă motivațiile deloc întâmplătoare ale alegerii partenerului de viață și încearcă să înțeleagă că, într-un fel, singură și-a perpetuat acest rol de partener abuzat. În România abuzul este , din păcate, o realitate omniprezentă de la nivel instituțional și până la nivel de cuplu. După ce femeile din România au traversat, în ultima sută de ani, o atmosferă socială în care au fost abuzate în diverse forme, astăzi, când există legislație, psihoterapie, grupuri de suport, își pierd ele calitatea de victimă, în relațiile abuzive? E momentul să depășim timpul compătimirii și să trecem la cel al responsabilizării lor?

PETRONELA ROTAR: Nu aș spune că a trecut timpul compătimirii, compasiunea este un element cheie în vindecare. Însă da, cred că e timpul să preluăm controlul asupra propriilor vieți și să înțelegem că responsabilitatea asupra alegerilor pe care le facem este a noastră. Avem mijloace acum, există informație, există metodă, mai e nevoie de voință și asumare. Schimbarea nu va veni din exterior. Însă suportul trebuie, este necesar să vină din exterior, prin legi serioase, de exemplu. Prin programe de educație. Prin programe de susținere a victimelor violenței domestice. Dar mai ales prin educație. Eu aș scoate mîine religia din programa școlară și aș face educație psihologică în loc. Ore în care copiii să fie învățați de mici să își exploreze și exprime sănătos emoțiile, de exemplu. Să recunoască abuzul, șantajul emoțional, să știe ce au de făcut, cum să gestioneze situațiile de criză și așa mai departe. Mi se pare halucinant că nu vedem că este cea mai importantă educație de care avem nevoie, că fără ea suntem niște oameni pierduți, că succesul nu înseamnă să ai bani, titluri, proprietăți, ci o viață emoțională echilibrată, să fii în acord cu tine. OMS estimează că doar în trei ani depresia va fi a doua cauză de dizabilitate la nivel mondial. Înfricoșător, nu? Cîți din acești oameni depresivi nu sunt oameni educați și de succes din punct de vedere social?

LIBRIS: De ce ai ales psihodrama ca strategie terapeutică pentru care optează Alexa în roman?

PETRONELA ROTAR: Din mai multe motive. Unul dintre ele ar fi acela că este o metodă spectaculoasă, care ajunge să exploreze într-un mod neașteptat emoțiile și ce se află în spatele lor: credințe, tipare, comportamente. Un alt motiv este acela că o cunosc îndeaproape, este metoda pe care lucrez în terapia de grup de aproape patru ani, iar pentru a construi scenele din terapie aveam nevoie să operez cu cunoștințe clare, era nevoie ca ele să fie credibile, să stea în picioare și în fața unor specialiști. Personajul Bogdana, terapeuta, scenele de psihodramă, erau necesar a fi scrise ca și cum ar fi fost scrise de un psiholog, de un om care știe exact ce vorbește. A fost și partea cea mai grea din roman, însă sunt fericită că am primit un feedback foarte bun de la o mulțime de terapeuți care mi-au spus că nu am greșit deloc, ba dimpotrivă.

LIBRIS: Romanul a avut un succes semnificativ pe piață, măcar din punct de vedere al vânzărilor. De ce crezi că a devenit atât de popular? Ce amintiri interesante ai strâns de la lansările din țară? Cum a fost întâlnirea cu publicul?

PETRONELA ROTAR: Din păcate, cred că e atît de mult citit și cumpărat fiindcă explorează o situație extrem de des întîlnită. O mulțime de oameni stau în relații toxice, mai mult sau mai puțin asemănătoare cu cea descrisă în carte. Iar cartea le spune și niște lucruri crude, care îi lovesc, îi fac să conștientizeze niște adevăruri pe care le ignorau. Sunt oameni care îmi scriu și după o lună de la citirea cărții, să-mi spună că încă sapă în ei ce au citit, că încă ruminează asupra unor lucruri pe care le-au descoperit în ei înșiși, că au conștientizat că au nevoie să se descopere și să schimbe ceva. Ce cred că face cartea asta e să pună o oglindă celui care citește, să îl întoarcă spre sine, iar asta e maximul pe care l-am sperat. Mi s-a spus chiar că ar trebui să primesc o taxă de la cabinetele de psihoterapie din țară pentru cîți clienți le-am trimis, fiindcă asta e o altă consecință a cărții. Întîlnirile mele cu publicul sunt mereu extrem de emoționante. Și foarte lungi. Am avut lansări care au durat și 4-5 ore, atît de multe întrebări din public și discuții au fost. Cel mai adesea, mi se spune că am schimbat viețile unor oameni, iar asta mi se pare o responsabilizare uriașă, nu mă simt demnă de așa mare lucru, le spun că ei înșiși au făcut asta, eu am fost doar un mic factor declanșator. Și acesta e adevărul.

Orbi - Petronela Rotar

Orbi – Petronela Rotar

LIBRIS: Ce proiect literar pregătești pentru 2018?

PETRONELA ROTAR: Sincer? Niciunul. Tot așa cum nu l-am pregătit nici pe acesta. Nu voi scrie o continuare la Orbi, așa cum sunt întrebată tot mai des, nu am scris cartea asta ca să aibă o continuare, așa că nu va avea, indiferent de succesul ei sau presiunea publicului. Sigur că am în plan să scriu în continuare, însă eu mă cunosc și știu că e nevoie să vină o clipă anume, pe care nu vreau sau știu a o forța. Dacă va veni la anul, e foarte bine. Dacă nu, va fi cînd va fi. Nu mă simt datoare față de nimeni să continui să public anual ceva, voi scrie o altă carte atunci cînd ea va fi gata în mine.

Interviu realizat de Sever Gulea pentru Libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *