Cărți cu dor de ducă…Italia

12/02/2018

Ce au în comun călătoriile și lectura?

Ambele ne oferă prilejuri de evadare, ambele ne oferă o invitație la a descoperi un teritoriu nou sau de a admira frumusețile deja descoperite, la un al doilea sejur sau la o recitire..
Ambele ne oferă prilejuri de reinventare, pentru că ne poartă uneori departe de zonele noastre de confort, ne catalizează depășirea prejudecăților și pregătesc terenul chiar și pentru decizii schimbătoare de viață.
Ambele ne duc departe dar, în același timp ne aduc mai aproape de noi, ne invită să ne privim în oglinda timpului și a diversității, ne invită să înțelegem diferența, alteritatea, să ne recunoaștem potențialul și să-l actualizăm, să descoperim ce ne sensibilizează, ce ne stârnește admirația sau revolta.
Lectura și călătoriile sunt, de asemenea și experiențe complementare.
Cel mai ușor mijloc de a călători este, fără îndoială, lectura. Fiecare cititor este de fapt un călător, aflat mereu la o pagină distanță de o altă aventură într-un alt timp și într-un alt spațiu, spre o altă versiune mai profundă a propriei identități.
Tocmai pentru că cititorii pasionați sunt de fapt și călători înveterați, cu o imaginație exersată, cuprinzătoare, în 2018 ne propunem să le completăm afinitatea pentru locuri noi și memorabile cu experiența senzorială a timpurilor și a locurilor despre care citesc.
În 2018, Libris vă dezvăluie: CĂRȚI CU DOR DE DUCĂ. Vă propunem o excursie lunară în locuri minunate din Europa, pentru că sunteți cititori și aveți deschidere spre cultură și frumos. Tot ce trebuie să faceți este să comandați cărți de pe www.libris.ro, și să vă întrețineți obiceiul familiar, firesc, al răgazului pentru lectură, răgazul care ne amintește ce înseamnă să ne respectăm pe deplin pe noi înșine.
În fiecare lună toți cititorii care vor plasa o comandă pe www.libris.ro în ziua în care se va desfășura campania vor fi înscriși în concursul al cărei câștigător va fi desemnat printr-o tragere la sorți și va avea ocazia să călătorească spre destinația anunțată în luna respectivă. Fără îndoială, până la momentul extragerii, vă vom propune și lecturile care să vă imerseze în spirital destinațiilor pe care vi le propunem.
Citiți și călătoriți!

Cărți cu dor de ducă...Italia

Cărți cu dor de ducă…Italia

Astăzi deschidem campania CĂRȚI CU DOR DE DUCĂ  pentru luna februarie 2018 cu un itinerariu în… Italia. Unul dintre leagănele culturii europene, Italia deschide o lume în care monumentalitatea religioasă și arhitecturală e dublată de teatralitatea și intensitatea temperamentului latin.
Orice comandă plasată astăzi, 14 februarie, pe www.libris.ro va fi înscrisă automat într-o competiție al cărei castigator va fi desemnat prin tragere la sorți și va avea ocazia să ajungă la Veneția.
Lecturile pe care vi le propunem și care anticipează călătoria la Veneția vă vor familiariza cu multiplele și fascinantele fațete ale istoriei și culturii italiene.
Vă invităm să descoperiți momentele glorioase și dense în intrigi de culise ale secolului al XV-lea în Italia, într-o poveste semnată de una dintre cele mai experimentate și populare scriitoare britanice: Sarah DunantSÂNGE ȘI SPLENDOARE este un roman care aduce în prim plan pagini din istoria familiei Borgia, un roman în care rațiunile de stat și rațiunile private intră în conflict dar se si se împletesc convenabil în timpul Papei Alexandru VI. Sarah Dunant vă invită într-o reconstrucție fictivă a unei lumi în care cruzimea și splendoarea coexistă monstrous și fascinant în același timp, într-o poveste despre putere, faimă, intrigi de curte, dintr-o perioadă care a anticipat momentul redefinirii filosofiei politice în Europa.
În marile orașe din Italia, precum Milano, Roma, Napoli sau Torino viața pulsează într-un ritm amețitor, modernitatea și moștenirea antică sau renascentistă te invită să faci saltul în timp, însă în orașele mai mici și în zonele rurale, tradițiile și ospitalitatea sunt conservate și te invită să iei parte la un altfel de spectacol al vieții. Fie că păstrezi o pasiune pentru modă, pentru gastronomie, pentru arhitectură, pentru peisaje splendide, în Italia vei găsi mereu ceva pe măsura aspirațiilor tale. Varietatea frumuseților italiene este condensată în acest volum care își ia foarte în serios titlul, prin câteva capturi fotografice pe care le aduce în atenție cititorilor-călători: 100 DE MINUNI ALE ITALIEI.
Italia este o țară în care ai ocazia să meditezi lângă frumusețile trecutului, fie ele artistice sau arhitecturale, dar și un spațiu în care te poți lăsa purtat de intensitatea cu care italienii își trăiesc prezentul. Experimentați ceva din eclectismul atmosferei italiene. în lucrarea celebrului scriitor Giuseppe Tomasi di LampedusaSIRENA ȘI ALTE POVESTIRI. În acest volum veți regăsi tonuri nostalgice, amintiri dintr-o copilărie fabuloasă, de nobil, cu educație aleasă și multă afecțiune dar și alte două proze, una despre loialitatea familială și alta, mai stranie și mai complexă, despre un amor dintre un pământean și o creatură a apelor. Lăsați-vă purtați, în stil proustian, prin fluxul conștiinței și imaginației lui Lampedusa și veți avea cele mai frumoase surprize, la fel ca atunci când renunțați, pentru câteva momente la cărările bătătorite ale ghidurilor turistice și descoperiți o altă dimensiune a orașelor pe care le vizitați.
Unul dintre cei mai importanți scriitori italieni de după anul 1900, Cesare Pavese a adus în atenție, în prozele sale, subiecte marcante pentru toți cei care au traversat zbuciumatul secol XX: singurătatea, idealismul eșuat al intelectualilor, angoasele unui univers descompus și recompus de război. De ce ar putea fi Pavese o călăuză inspirată pentru un cititor care se pregătește pentru o imersiune italiană? Dacă veți încerca volumul de proză scurtă NOAPTE DE SĂRĂBĂTOARE ȘI ALTE POVESTIRI veți descoperi farmecul discret al simplității evocate cu sensibilitate, caracterul seducător al vieții rurale și al periferiilor pline de surprize, veți empatiza cu oameni simpli care, chiar dacă sunt proiectați într-o lume crudă, lasă loc pentru naivități și speranțe, inerente condiției umane. Italia este un univers al celor care nu se lasă învinși!

venetia

Sursa foto: pexels.com

Dacă vreți să încercați o poveste cu aer detectivist, în care și misterele istorice au un cuvânt de spus, în care destinele se privesc în oglindă chiar și peste secole, încercați romanul semnat de Monica Ramirez, VIAȚĂ DUBLĂ LA VENEȚIA. Protagonista acestei narațiuni ajunge în orașul gondolelor prins în febra celebrului carnaval și se trezește implicată într-o intrigă din care nu lipsesc pictori, colecționari de antichități, un colier valoros, o aventură prin labirinturile înguste ale canalelor și străzilor venețiene dar și o drama paralelă a unei tinere din secolul al XVI-lea. Trecutul întâlnește prezentul, aventura întâlnește misterul în acest roman cu un fundal superb. Citiți-l și amintiți-vă că, în Italia, orice este posibil!

Articol realizat de Sever Gulea pentru www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *