Căpitanul Mihalis

05/03/2018
Capitanul Mihalis

Căpitanul Mihalis – Nikos Kazantzakis

Unul dintre cei mai populari și îndrăgiți scriitori greci traduși și în limba română, anume Nikos Kazantzakis are mai multe lucrări cunoscute traduse la Editura Humanitas. Dintre acestea Zorba Grecul, Raport către El Greco, Ultima ispită a lui Hristos sau Fratricizii sunt poate mai căutate și mai familiare și publicului autohton. Despre una dintre cele mai recente traduceri, anume Căpitanul Mihalis nu știam nimic și lectura acestui superb roman de epocă mi-a fost recomandată, din întâmplare, de colegul meu de la librărie, Horia Nilescu. Este o poveste care te scufundă pe deplin într-o perioadă istorică poate mai puțin cunoscută, în paginile de secol al XIX-lea alea istoriei Greciei, mai precis ale Cretei aflate sub ocupație turcă.

O panoramă frumoasă a vremurilor trecute, povestea lui Kazantzakis nu este proiectată neutru, fără îndoială, ci reliefează determinarea și ambiția grecilor de a-și obține independența. În Creta secolului al XIX-lea, după încercări succesive de eliberare, scăldate în sânge, grecii ajung la o stare de echilibru politico-social precar, într-o coabitare încă tensionată cu turcii care îi ocupă. Istoria rebeliunilor lor din prima jumătate a secolului ține în viață speranța în idealul eliberării, îi inspiră, prin viu grai, prin puterea exemplului, prin mitologia personală cultivată în multe familii pe reprezentanții tuturor generațiilor. Întreg romanul lui Kazantzakis este de fapt o cronică a escaladării tensiunilor dintre greci și turci, până la momentul exploziei ciocnirilor ce nu va mai putea fi controlată de niciun resort diplomatic sau de apelul la eșecurile istorice anterioare. Starea de coabitare, nu întotdeauna pașnică, este vegheată însă de o complicitate tacită între autoritățile laice dar și religioase ale ambelor tabere, interesant evocată de Kazantzakis. Când au loc conflicte deschise între un grec și un turc, fie că vorbim de cârciumari sau de căpitani de armată, fie că la mijloc sunt femeile, onoarea sau sfidarea adversarului, ambele tabere își calculează costurile represaliilor: cel mai adesea mitropolitul sau pașa ajung la concluzia că tacticile diplomatice și cel mult un răspuns perfect proporționat sunt cea mai la îndemână soluție pentru a evita izbucnirea unui război în toată regula. Grecii sunt conștienți că fără sprijinul din Occident pe care îl caută intens , prin tratative diplomatice și mesageri nu au șanse în fața superiorității numerice otomane, pe de altă parte turcii nu au de gând, cunoscând spiritul fanatic și de sacrificu al grecilor, să-și sacrifice trupele chiar și într-o înfruntare pe care o pot câștiga. Acest echilibru fragil dar totuși conservat, ca într-un joc de șah, de mutările simbolice ale ambelor tabere este zguduit însă de protagonistul care dă numele romanului: căpitanul Mihalis – un veteran grec, încă în putere, respectat și temut deopotrivă de conaționalii săi dar și de turci, un personaj care disprețuiește asuprirea și nu ratează nicio ocazie pentru a-i provoca și a-i umili pe ocupanți. Deși acțiunile lui sunt tolerate, până la un punct și sunt puse pe seama caracterului său impulsiv și al orgoliului nestrămutat al căpitanului (care este suficient de inteligent și capabil să evalueze riscuri și oportunități, atunci când alege să se facă chiar și frate de sânge cu un turc), o parte a turcilor călcați în picioare în cafenele și învinși de Mihalis pregătesc o revanșă mai serioasă.

În mod ironic, tocmai când evenimentele sunt pe cale să dea în clocot, puternicul căpitan Mihalis devine tot mai zăvorât în sine, posac și mohorât, simțind că sângele îi fierbe și fruntea i se umflă, fără ca asta să aibă legătură, ca până atunci, cu situația independenței Cretei. De fapt, sursa acestei neliniști interioare este nimeni alta decât o frumoasă femeie cercheză, aflată chiar în grija unui boier turc, o femeie care va suci mințile și altui camarad de arme al căpitanului Mihalis. Pe măsură ce trece timpul și conflictele se amplifică (în vreme ce grecii consideră că fiecare act de violență este justificat la adresa ocupanților, turcii nu vor să mai fie umiliți și batjocoriți, atâta timp cât reprezintă o forță militară superioară în regiune), în cele din urmă, cu sau fără sprijin occidental, ignorând inițial strategiile diplomatice bătătorite, grecii declanșează o revoltă și urmează să primească un răspuns pe măsură din partea turcilor. Ridicarea lor eroică, la care participă, desigur și căpitanul Mihalis este cu atât mai impresionantă cu cât mai toți participanții au ceva semnificativ de pierdut în toată această rebeliune. Mai ales în a doua parte a volumului, Kazantzakis conduce cititorul spre un spectacol  al convergenței familiale, urmărind fire narative care surprind generații diferite din familia căpitanului Mihalis, toate  ajungând la final să servească aceluiași scop. Chiar dacă revolta grecilor se va dovedi inutilă, chiar dacă emoția rebeliunii e neutralizată de apelul la luciditate, de replierea diplomatică, o mână de luptători, alături de necruțătorul protagonist (care va fi nevoit să aleagă, la rândul său între glasul inimii și cel al țării) rămân să înfrunte oștirile otomane, sub deviza: Libertate sau moarte!

Un roman în care tensiunea este dozată și etajată piramidal, elaborat, un roman în care se simt ecouri romantice, o invitație la descoperirea unui univers viu și bine amprentat (cititorii vor fi martorii căsătoriilor, înmormântărilor, riturilor de trecere, petrecerilor grecești), povestea lui Nikos Kazantzakis reprezintă un spectacol al simțurilor și al emoțiilor reunite sub un cadru istoric inedit.

CĂPITANUL MIHALISNikos KazantzakisEditura Humanitas, 2014

Recenzie realizată de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *