Murind când vine primăvara

12/03/2018
Murind cand vine primavara

Murind când vine primăvara – Ralf Rothmann

Privind retrospectiv la marile evenimente istorice, cum ar fi cel de-Al Doilea Război Mondial,  având  acea cunoaștere precisă a deznodămintelor,  din primăvara anului 1945, ne e mai dificil să ne imaginăm starea de spirit a beligeranților din acea perioadă, fiind tentați să o punem în lumina finalului cunoscut de noi, posibil anticipat de ei. Romanul lui Ralf Rothmann ne introduce în atmosfera ultimelor luni ale celei de-a doua conflagrații mondiale de pe teritoriul european, reconstruind atmosfera din tabăra germană, într-un roman cât se poate de dramatic.

Walter este un tânăr văcar adolescent care își petrece finalul de  iarnă al ultimului an de război în rutina obișnuită, a mulsului cu meșteșug, acasă, în Germania. Veștile despre înaintarea reală a armatelor aliate circulă sub formă de zvonuri și sunt dublate de apelurile neobosite și încă relativ convingătoare ale propagandei naziste care pare să fie încrezătoare în capacitatea de revenire a celui de-Al Treila Reich. Într-o seară obișnuită, cu petrecere și băutură la birtul din localitate, SS-iștii trec însă la fapte. Rezervele militare germane sunt pe terminate, așa că nemții sunt dispuși să arunce totul în bătălia pe care Hitler nu vrea să o accepte drept pierdută. Astfel, tinerii din birt, mulți dintre ei adolescenți, sunt invitați să se ofere voluntari pentru recrutare. După un discurs tăios și evident amenințător al SS-istului prezent la fața locului, nimeni nu îndrăznește să se împotrivească. Deși Walter speră totuși că nu va ajunge pe front (și încearcă prin argumente plasate mai degrabă anecdotic, decât serios să îi convingă pe cei responsabili de recrutare), prietenul său Fiete pare să reprezinte aripa mai optimistă și mai entuziastă, mândră că poate participa la o misiune națională (acel gen de idealist vindecabil,  din romanul lui Erich Maria Remarque).

În ciuda consecvenței discursive și propagandistice, devine clar pentru noii recruți, încă de la început, că Germania e mai fragilă ca niciodată. Respectabilele și invidiatele centre de pregătire ale SS-iștilor sunt acum barăci găurite de bombardament iar antrenamentul durează doar trei săptămâni în loc de trei luni (pare oarecum o formalitate cu mize simbolice înainte de aruncarea pe front).  Proaspeții soldați sunt trimiși apoi în Austria și în Ungaria să susțină un front care se prăbușește. În tot acest parcurs vor lua contact cu două realități paralele: pe de o parte e realitatea războiului epuizant, cu veterani nerași și istoviți care privesc în gol, cu mese compuse din pâine, erzaț de cafea și miere artificială, cu retrageri masive și atacuri copleșitoarea ale inamicului, cu soldați disperați dispuși să-și infecteze singuri rănile superficiale pentru a ajunge departe de tranșee. Pe de altă parte se întărește încă o realitate paralelă, nezdruncinată în ultimii 5 ani de război, aceea a credinței în victoria finală și a dedicării până la capăt cauzei Reichului.  Discursul SS-iștilor este mereu victorios și mobilizator, indiferent de circumstanțe, chiar și în lipsa asistenței medicale soldații sunt învățați, optimist să urineze pe răni, poșta militară germană este la fel de punctuală și indiferentă la dinamitarea podurilor și a drumurilor de acces, ofițerii sunt preocupați de gramatică și de statut, chiar și când discută despre execuții (este o scenă absolut sinistră când Walter se roagă de un ofițer pentru viața unui condamnat la moarte, să fie scutit de execuție, cu câteva săptămâni înainte de capitulare iar ofițerul preferă să discute despre etimologii și conjugări posibil îndoielnice din discursul lui Walter –  e o scenă care amintește de celebrul moment jucat de Vlad Ivanov, în Polițist, adjectiv).

Desigur, nu există nicio milă pentru dezertori și trădători, înfricoșătorii grumăjeri , SS-iștii responsabili cu identificarea și execuția celor care încearcă să scape de nobila misiune încredințată de a apărat Germania sunf eficienti, chiar și atunci când Germania arde până la temelii, chiar și atunci când orașele nu sunt altceva decât zgură, fum și tramvaie fără geamuri. Justificarea pentru tratamentul aspru aplicat dezertorilor se leagă de însăși filosofia armatei germane bazată pe camaraderie și pe unitate (iar dezertorii nu fug în primul rând de dușman, ceea ce nu e atât de grav, ci fug de camarazii și prietenii lor, destrămând puterea armatei) – însă această filosofie cu greu mai stă în picioare în fața realităților de front. Fostul entuziast Fiete va ajunge unul dintre disperații care nu mai suportă viața de pe front, în vreme ce Walter reușește să valorifice posibilitatea de a căuta mormântul tatălui său căzut în război. Cum se va încheia călătoria fragilă a celor doi vă rămâne să descoperiți.

Într-un roman de întinderi mici și comprimat în desfășurarea spațio-temporală, Ralf Rothmann ne introduce în lumea scindată a acelor luni nebune din 1945: lumea fanaticilor și lumea ororilor care epuizează și o face într-o manieră facilă și convingătoare, adoptând punctul de vedere al tinerilor inocenți, cei care, chiar dacă au prins doar câteva luni de război (acele luni par, astăzi,  cu atât mai inutile și mai absurde), au fost marcați până în străfundul sufletelor și au purtat o povară transformatoare până în cel din urmă ceas de existență.

MURIND CÂND VINE PRIMĂVARARalf RothmannEditura Art, 2018

Recenzie realizată de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *