Debut de târg în miez de martie

22/03/2018

Primăvara la Braşov mai întărzie puţin, însă Târgul Internaţional de Carte şi Muzică  nu se lasă aşteptat.  La Aula „Sergiu T. Chiriacescu” a Universităţii Transilvania, s-a dat startul celei de-a XV-a ediţii a Târgului organizat de Asociaţia Libris Cultural Braşov, Primăria Braşov şi Universitatea Transilvania Braşov în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Braşov şi Uniunea Scriitorilor, filiala Braşov. Aşadar: editurile au sosit cu cele mai bune oferte de cărte, exponatele vernisajelor  se află la locul lor, iar cititorii au păşit pragul Casei Cărţilor spre a se îmbogăţi sufleteşte.

targ de carte
Târgul Internaţional de Carte şi Muzică a fost deschis de către scriitorul şi preşedintele onorific al Uniunii Scriitorilor, Filiala Braşov, Doru Munteanu, care şi-a amintit de începuturile acestui târg din 2004. Târgul a fost inaugurat acum cincesprezece ani în ziua Bunei Vestiri, şi de atunci el a fost organizat mereu în preajma acestei sărbători religioase extrem de importante. Nici anul acesta nu a fost o excepţie. Doru Munteanu a mai vorbit şi despre atracţiile târgului şi surprizele care îi aşteaptă pe vizitatori.
Doamna profesor doctor Liliana Rogozea, prorector al Universităţii Transilvania, s-a declarat încântată de faptul că evenimentul s-a reîntors după câţiva ani în Aula Universităţii. În opinia acesteia, cultura s-a întors în spațiul pe care îl merită. Liliana Rogozea crede cu tărie că viața poate fi frumoasă cu o carte alături.

 Silviu Costea, președintele Camerei de Comerț și Industrie, a subliniat importanţa  acestui eveniment cultural  care reprezintă un foarte bun prilej de întâlnire dintre creatori și cititori.

Silviu Costea

Silviu Costea

Virgil Oniță, președintele grupului de firme Libris,  a fost încântat să vadă în sală oameni ce au fost alături de acest târg încă de la început. Acest lucru demonstrează că în Brașov, încă există poftă de cultură, de  carte și de muzică bună. După mulțumirile aduse gazdelor evenimentului, domnul Oniță a ținut să împărtășească celor prezenți impresiile aduse de echipa Libris de la târgurile internaționale la care aceasta a participat în acest an. Este vorba despre Târgul de Carte  de la Leipzig, unde România a fost ţara invitată de onoare și de Salon du livre, care a avut loc la Paris. Aceste târguri internaționale reprezintă etalonul spre care tinde și Târgul de la Brașov, în încercarea sa de a se ridica la cele mai înalte standarde.  În încheierea discursului, Virgil Oniță a vorbit despre noutățile şi invitaţii acestei ediţii, menţionând prezența domnului ministru Andrei Marga, precum  şi  expoziția Studioului Cinematografic al Armatei.

Virgil Oniță

Virgil Oniță

Prima zi a Târgului Internaţional de Carte şi Muzică a debutat cu lansarea primului număr din 2018 al revistei literare Libris. Invitatul special al acestui număr a fost prof. dr. arhitect Teofil Mihăilescu. Acesta a luat cuvântul și a vorbit despre implicarea sa în proiectele culturale ale Brașovului, atât în calitate de  arhitect, artist plastic/fotograf, scriitor, cât şi în calitate de profesor universitar. S-a făcut apoi o scurtă prezentare a deliciilor culturale ce se pot regăsi în paginile revistei.

A doua lansare a zilei l-a avut în centrul atenției pe  Andrei Marga, care a venit la Brașov  pentru a-şi lansa cel mai nou titlu – „Identitate Națională și Modernitate”. Evenimentul a fost deschis de către Dana Anghelescu, director Libris Editorial, care a vorbit despre onoarea, pe care  Marga ne-a acordat-o publicându-şi cartea  la Libris Editorial.
Andrei Marga a ținut o mini-prelegere publicului prezent extrăgând câteva argumente din cartea sa pentru a atrage atenția asupra pericolului globalizării. Marga s-a considerat dintotdeauna un contemporan, și prin consecință va alege întotdeauna să vorbească despre evenimentele curente. Asistăm, în opinia scriitorului, la o curbură în graficul ascendent al globalizării , deci implicit la o revenire a interesului pentru identitate. Trăim, așadar, într-o epocă a reevaluării naționale. Marga și-a asumat cuvintele grele și uneori incomode pe care le-a spus, atât în cartea sa, cât și în fața publicului larg. Cu toate acestea s-a arătat optimist în ceea ce privește viitorul, iar acest lucru nu  poate decât să ne dea speranță.

Următorul eveniment a reprezentat o premieră în cadrul Târgului Internaţional de Carte şi Muzică. Este vorba de vernisajul expoziţiei „Centenarul cinematografiei militare românești”. Pe scenă au fost prezenți comandorul Alexandru Leaua, directorului trustului de presă al MAPN, și  locotenent-colonel Cornel Mihuț, directorul studioului cinematografic al armatei. Domnul Leaua a vorbit despre faptul că militarii au fost mereu prezenți în preajma culturii. Ei nu vor arde cărțile pentru că nu își doresc război.  Nimeni nu iubește pacea mai mult decât militarii.  Mituț a trecut în revistă activitatea studioului cinematografic al armatei începând cu perioada Primului Război Mondial și până în prezent, dar a și atras atenția asupra faptului că nu e de ajuns doar să ne mândrim cu jertfa înaintașilor noștri, ci trebuie să încercăm să ne ridicăm și noi la nivelul sacrificiului lor.

Am rămas în domeniul vernisajului și am asistat la prezentarea  colecției recente  de artă plastică semnată Petrică Buhnici- „România eternă”. Au vorbit despre aceasta Liliana Dragomir, Ileana Gafton – Dragoș și Silviu Jurcă. Aceştia au vorbit despre dedicația cu care  Buhnici își duce arta până la capăt, dar și de lucrurile minunate pe care acesta le face în cadrul Casei de Cultură Codlea, instituție pe care o conduce.
Cu modestia care îl caracaterizează, domnul Buhnici a declarat celor prezenți că acceptă mai ușor criticile și mai greu laudele, dar acest lucru nu îl împiedică să fie măgulit de aprecierile și iubirea pe care le simte din partea admiratorilor săi.

Tot despre vernisaj a fost vorba și mai departe, când pe scenă a urcat Nicolae Pepene pentru a prezenta expoziția „Promenadele Brașovului de altădată”. Acesta a explicat celor prezenți că promenada reprezenta  mai mult decât un mijloc de socializare între locuitori, fiind o adevărată scenă culturală. Pepene, directorul Muzeului de istorie din Brașov, a subliniat  importanța promenadelor de altădată din orașul nostru menţionând că la sfârşitul secolului al XIX-lea, oamenii dispuneau de mai mult timp liber, pe care îl dedicau plimbărilor și cititului, atât în limba maternă (în cazul Brașovului română, germană sau maghiară), cât și în alte limbi de circulație internațională, în special franceză. Pepene, curatorul expoziției, a invitat oamenii să viziteze vernisajul și să nu se sfiască  să pună întrebări legate de parfumul vremurilor de mult apuse.

S-a vorbit mai departe de cartea „Icoane și gânduri din povestea vieții reginei Maria a României”. Această carte s-a născut din colaborarea frumoasă între „Unitatea de asistență medico-socială de Pneumo-ftiziologie” din Sânpetru, condusă de  Laura Bratoșin și Nicolae Pepene. Atât Bratoșin, cât și Pepene au vorbit cu foarte multă afecțiune atât despre oamenii mai puțin norocoși internați în unitatea de la Sânpetru, cât și despre personalitaea istorică extraordinară care a fost regina Maria.

„Rețete culese de la cinci brașovence”a fost următoarea carte prezentată . Alături de Dana Anghelescu, director Libris Editorial, s-au aflat  Sânziana Migea,  Mălina Dumitrescu și Nicoale Pepene. Invitații au insistat asupra importanţei mesei în familie, care  este mult mai mult decât o simplă satisfacere a unor nevoi biologice, este un mod plăcut de a socializa, dar mai ales de a ține familia unită. S-a mai vorbit despre rolul femeii în acest context, care, deși era angrenată în cotidian reușea să mențină familia unită prin organizarea acestor mese.

A urmat un alt eveniment marca Libris Editorial și anume lansarea albumului de pictură „Itinerarii din China” de Aurelia Stoie Mărginean. In fața publicului numeros Aurelia Mărginean a depănat amintiri din îndepărtatul Orient și a promis că nu se va opri aici.

Următorul eveniment s-a aflat sub zodia editurii Eikon. A fost vorba de cartea „Zeul seducției. Povestea unui Don Juan ratat” de Alexandru Nemțanu. Alături de autor s-a aflat Augusta Oniță, director Libris, Adina Coman, psihiatru, Simona Moscu și părintele Cristian Muntean. S-a vorbit pe larg despre ritmul alert al cărții, spectaculozitatea stilistică a textului, dar și despre controversata folosire a vulgarității în literatura contemporană.

O dublă lansare a urmat pe scena  Târgului Internaţional de Carte şi Muzică.  Lidia Bora a venit la Târgul nostru cu două cărți foarte speciale,  și anume „Inițiativa plantelor medicinale” și „Râsul ne salvează”. În deschidere au vorbit Dana Anghelescu, director Libris Editorial, care a povestit despre relația specială dintre editură și autoare, dr. Carmen Pătulea, care a apreciat mesajul optimist exprimat nonșalant în carte  și criticul literar Mircea Doreanu, care a apreciat grafica din interiorul cărții ce sporește și pune în evidență în același timp valoarea textului.
Lidia Bora a vorbit despre geneza cărților sale și despre cariera interesantă pe care a avut-o. Nu i-a fost teamă să vorbească  despre perioadele mai puțin plăcute din viața sa pe care a reușit să le transforme în experiențe pozitive. Este vorba despre  bolile de care a suferit de-a lungul timpului, experienţe ce  au ajutat-o să înțeleagă care este rostul plantelor medicinale în acest ciclu de viață, dar mai ales efectele  pozitive ale râsului sănătos și sincer venit din inimă.

A urmat o lectură publică și o sesiune de autografe oferită de Cristina Podoreanu. Aceasta a venit la Brașov cu romanul său „Lup nebun”. Autoarea a preferat să vorbească mai puțin depsre cartea sa, dar a oferit în schimb o lectură publică savuroasă.

Ziua a continuat cu o dublă lansare de poezie marca Libris Editorial. Alături de Dana Anghelescu, director Libris Editorial, au fost prezenți autorii Tiberiu Foriș cu volumul „Anotimpuri” și Petrișor Mandu cu volumul „Călători în timp”.  Foriș a făcut o scurtă recapitulare a carierei sale spunând că până să ajungă la poezie a trecut prin domeniul satirei politice, a pamfleturilor și a caricaturilor. Petrișor Mandu a recomandat publicului să citească cât mai multă poezie putând folosi versurile drept substituent al pastilelor de inimă.

Binecunosctul jurnalist și scriitor brașovean Eduard Huidan a avut o lansare foarte interesantă pe marginea cărții sale „R de rrromân”. Acesta a vorbit despre identitatea națională, despre curajul de a fi român în zilele noastre și despre mesajul pe care cartea sa încearcă să îl transmită. De asemenea el a spus că a  încercat să arate publicului său cum îi vedem noi pe cei de afară, cum ne văd cei de afară pe noi, dar și cum ne vedem noi pe noi.

Prima lansare a primei seri de târg a aparținut CenaKlubului Tiuk!, care a lansat cea de-a treia carte de versuri a poetului Cătălin Stanciu numită „Deliruri”. În deschidere a vorbit scriitorul Mihail Vakulovski, care a observat faptul că cititorii de poezie preferă volumele de versuri subțiri în detrimentul antologiilor groase, însă,  dacă volumul este subțire, nu înseamnă că și poeziile sunt subțire în mesaj. Volumul „Deliruri” livrează, prin fiecare poezie scrisă cu cuvinte simple, înțelesuri ascunse.
Poetul Laurențiu Ciprian Tudor a considerat că volumul „Deliruri” trebuie să fie citit de multe ori pentru a putea fi surprinse toate aspectele acestuia. Acesta a mai vorbit despre diversele forme pe care le îmbracă personalitatea lui Cătălin Stanciu: soț, tată, psihoterapeut, poet, membru al cenaclurilor „Caii Verzi de pe Pereți” și Tiuk!.
Lansarea a continuat cu un minirecital de poezie oferit de Laurențiu Ciprian Tudor, dar și de autorul cărți.
În ceea ce îl privește pe Cătălin Stanciu, acesta s-a declarat încântat de apariția acestui volum la care a muncit cel mai mult și pe care l-a gândit cap-coadă ca unul concept numerotându-și intenționat delirurile. Finalul lansării a mai oferit o sesiune de lectură dăruită de către autor cititorilor săi fideli.

Seara a continuat cu o conferință susținută de Dan Florea pe o temă  actuală despre impactul ecranelor electronice asupra sănătății personale. În mod ironic, prin intermediul unui ecran, Dan Florea, care se recomandă tată a trei copii și trainer în cadrul proiectului „Școala Familiei”, a vorbit despre pericolele reale la care ne expunem în acest  secol al  informației și al tehnologiei . Domnul Florea a vorbit pe larg despre ADHD și alte tulburări psihice care pot apărea din cauza supratehnologizării lumii, în special la cei mici care par că nu se pot desprinde din fața ecranelor telefoanelor și tabletelor. Semnalele de alarmă trase au fost exprimate cât se poate de clar, pentru ca cei prezenți să înțeleagă ca aceste lucruri sunt niște certitudini înspăimântătoare.

Așa cum tradiția o cere, fiecare seară din cadrul Târgului Internațional de Carte și Muzică se încheie cu spectacol. De data aceasta am avut parte de un spectacol de poezie de cea mai bună calitate. Actorul George Custură a vrut să arate publicului brașovean că genul poetic nu a murit oferindu-i un regal poetic intitulat „De la Nistru la Tamisa”. Așa cum sugerează titlul recitalului, acesta a trecut în revistă poezia românească din spațiul geografic menționat, spațiu în care, cel puțin în ultimii ani, spiritul țării noastre dăinuie prin prisma exodului post 89. De la Mihai Eminescu la Grigore Vieru, trecând prin Radu Gyr, perspectiva oferită de actorul braşovean fost una deopotrivă cutremurătoare, dar și revelatoare făcându-ne  conștienți de valoarea poeziei noastre pe care de multe ori nu știm să o prețuim așa cum se cuvine.

În ciuda frigului de afară, cititorii brașoveni au călcat cu mic cu mare pragul Târgului Internațional de Carte și Muzică pentru a fi aproape de cultură, aproape de cunoaștere. Ne vom revedea cu siguranță și mâine în număr cel puțin la fel de mare.

Articol realizat de Horia Nilescu.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *