Trăiri nespuse

11/04/2018
carti libris

Sursa foto: https://www.pexels.com

Am avut ocazia să asist, la Târgul Internațional de Carte și Muzică de la Brașov, ediția 2018 la lansarea unui volum colectiv, publicat sub sigla Libris Editorial, semnat de nu mai puțin de 13 femei. Mai mult decât la un eveniment obișnuit, lansarea a strâns o audiență generoasă și a atras emoții multiplicate exponențial din partea vorbitoarelor și a publicului. Acest mix de emoții vii, transmise de semnatare și percepute de audiență se datorează poate și particularității proiectului editorial: e vorba de un proiect caritabil  iar volumul cuprinde mărturii extrem de personale ale unor figuri care au atins o anumită maturitate profesională și spirituală. Tocmai aceste elemente mi-au stârnit și mie curiozitatea: 13 femei de succes aleg să  deschidă ferestre spre momentele vulnerabile ale biografiei lor,  așezate în cuvinte, într-un gest de generozitate și solidaritate curajos. Mărturisesc că, dincolo de curiozitatea admirativă a unui asemenea gest, mă așteptam, ținând cont de aparenta omogenitate identitatară a volumului, la texte cu marcaj mai degrabă sentimental, centrate în special pe probleme relaționale (poate și pentru că mi-am creat niște prejudecăți în legătură cu așa zisele vulnerabilități “tipice” explorate de revistele glossy sau de siteurile dedicate femeilor). Am fost surprins să remarc însă, în cele mai multe texte, o deschidere spre o varietate de confruntări cu fragilitatea fizică și psihică, trăite și asumate într-o manieră constructivă și pilduitoare.

Dana Anghelescu și Ana Borca vorbesc despre anxietatea în fața suspiciunii diagnosticului împovărător al cancerului. Iulia Badea Gueritee vorbește despre provocările supraivețuirii cancerului și divorțului, Mathilde Ghesea despre curajul de a adopta un copil, Daniela Palade Teodorescu vorbește despre provocările de a fi o mamă singură, Roxana Gabor Iliescu vorbește despre măștile utile pe care le folosim în camuflajul cotidian, Gigi Ghinea despre înșelătoarele dorințe de a face un copil, în anumite etape existențiale, Lidia Bădilă vorbește despre trauma de a fi martor la divorțul părinților, Andreea Dragomir despre alegerea radicală de a deveni păzitoare de stele în ochii copiilor și renunțarea la o carieră corporate de succes, Atena Boca vorbește despre provocările prioritizărilor între visele personale și condiționările impuse de responsabilitatea de mamă. Fiecare text este o întâlnire cu o lecție de viață, cu o invitație la meditație și empatie și asta pentru că, în ciuda momentelor vulnerabile și personale selectate de autoare, poveștile au potențial universal și au capacitatea sa faca ceea ce orice poveste reușită o face: prin accesul în intimitate să te întoarcă spre reperele generale ale existenței.

Trairi nespuse

Trăiri nespuse

Sunt povești drespre confruntarea cu fragilitatea  ca șansă de a trăi mai autentic (orice confruntare cu orizontul morții, așa cum sugerează Irvin Yalom, este un prilej de evaluare a unei existențe mai pline de sens, de apreciere a lucrurilor mici și importante pe care le trecem cu vederea), sunt povești despre conștientizarea, în contextele cele mai neașteptate, a rănilor emoționale pe care le purtăm cu noi, sunt povești despre tensiunea contemporană dintre personal și profesional, despre vinovăția și incapacitatea de a asuma perfect rolurile pe care le proiectează nemilos societatea perfecționistă. Sunt povești despre alegeri radicale, despre asumarea sincerității, despre decizii grele care nu primesc rezolvare cu happy end dar care deschid orizontul unei vieți alese, nu doar trăite impersonal. Sunt povești despre conștientizarea limitelor, conștientizarea imperfecțiunilor și slăbiciunilor, despre rolurile multiple și nu întotdeauna armonioase ale problematicului destin feminin contemporan (împărțit între rolul de mamă, carieristă și individ cu propriile aspirații și pasiuni).

Personal, mi-a plăcut mult textul Atenei Boca, o mamă care reușește, după ce face copii, să își împlinească visul de a urca pe Kilimandjaro, fără familie și care, cu 30 de minute înainte de ultimul urcuș alege să se oprească pentru că știe că a făcut o promisiune de întoarcere celor de acasă  – reperul familial în acest context, ca responsabilitate și spațiu securizant nu mai apare ca o povară limitativă pentru aspirațiile individuale ci ca un element capabil să calibreze o luciditate sănătoasă, ca un catalizator de armonizare a planului maternal și planului individual.

Diferite în dimensiuni și abordare, toate aceste texte reunite în volumul TRĂIRI NESPUSE reprezintă fragmente din procesul lung și complex de developare a femininului și umanului în general și întăresc imaginea convingătoare a curajului  autoarelor: curajul de a fi sincer într-o lume în care masca și standardul retușabil, perfectibil ne împovărează, curajul  de a asuma, cu grație și gravitate deopotrivă, vulnerabilitățile inevitabile.

TRĂIRI NESPUSE – Dana Lupsa (coord)Editura Libris Editorial, 2018

Recenzie realizată de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *