Aviatorul – Evgheni Vodolazkin

27/04/2018

clubul de lectura st o iosifÎn 2014, Editura Humanitas publica traducerea romanului lui Evgheni Vodolazkin, Laur, un volum extrem de bine primit atât la nivel internațional cât și pe piața autohtonă, deopotrivă de către critici și publicul cititor. Autorul a devenit, în scurt timp, un reper al literaturii ruse contemporane, iar lucrările sale au devenit rapid disponibile, în traduceri pe întreg mapamondul. Editura Humanitas a rămas consecventă și i-a încântat pe cititori nu doar cu o vizită a autorului în România ci și cu alte două lucrări semnate de Vodolazkin:  Soloviov si Larionov, respectiv Aviatorul.

N-am citit până acum niciun alt roman scris de Evgheni Vodolazkin (nici măcar Laur, la momentul apariției, care mă înfricoșa oarecum prin posibilul conținut alegoric și de referințele spirituale rusești ), însă propunerea de a discuta pe marginea romanului Aviatorul, la ediția din luna aprilie  a Clubului de Lectură mi-a biruit prejudecățile inițiale, chiar dacă am pornit la lectură oarecum temător de complexitatea care anticipam că mă va depăși.

Aviatorul este însă un roman generos cu cititorii săi care livrează o experiență memorabilă și la o lectură de suprafață, o poveste care, prin stranietatea intrigii și a personajului principal nu te poate lăsa indiferent,  dar care poate ascunde meditații adânci pentru cei dispuși să caute adâncimi metaforice în subtext.  Ar putea părea la prima vedere o proiecție oarecum SF: un individ obișnuit trece prin experiența unui experiment criogenic și se trezește făcând un salt temporal de jumătate de secol, în Rusia de la finalul anilor 90.

Innokenti Platonov este un personaj dezrădăcinat nu doar spațial, ci și temporal prin natura experienței pe care o trăiește. Născut la începutul secolului al XX-lea copilăria și adolescența sa sunt marcate de transformările produse de după Revoluția Bolșevică:  traiul în apartamentele comune, apariția turnătorilor și a terorii staliniste, toate acestea intrând tot mai pregnant în prim planul anilor de tinerețe pe măsură ce familia sa e marcată de dificultăți: de la moartea tatălui și până la intrarea în vizorul autorităților sovietice. Innokenti ajunge în cele din urmă într-unul din lagărele crunte, unde este martor și actor deopotrivă la ororile care se petrec acolo: de la călătoria infernală într-un vas sufocant, la tăiat bușteni în ger (câte 13 buștihani are de predat fiecare deținut paznicului) și până la intrarea, fără voia sa, în experimentul LAZAR (un nume cu evidente referințe biblice). Acest experiment, inițiat după moartea lui Lenin și gândit pentru a prezerva oamenii cheie ai regimului sovietic primește undă verde spre a fi testat pe oameni, în lagăre iar Innokenti devine chiar primul candidat. Așa ajunge protagonistul să fie înghețat în azot lichid, fără să știe dacă va supraviețui experimentului (pentru el e ca și cum s-ar pregăti de un fel de moarte) și să facă un salt în timp, în deceniul destrămării Uniunii Sovietice, atunci când doctorul Geiger reușește să-l aducă la viață.

Aviatorul - Evgheni Vodolazkin

Aviatorul – Evgheni Vodolazkin

Romanul este de fapt o cronică recompusă a vieții lui Innokenti de după trezire, un personaj care caută să își recalibreze orientarea temporo-spațială, să își redefinească prezentul, trecutul și viitorul. Pe de o parte romanul lui Vodolazkin aduce în discuție experiența provocatoare a unui călător în timp: Innokenti nu mai reușește să regăsească suport extern de validare a propriilor experiențe trăite (locurile, străzile, persoanele, tot ce i-a fost familiar vreodată pare să fi dispărut sau să devină aproape de nerecunoscut), pe de altă parte prezentul livrează experiențe total străine și este mai degrabă un prilej de cristalizare a unui trecut la care nu mai poți ajunge dar pe care l-ai trăit, respectiv a unui trecut recent pe care însă nu l-ai trăit. De fapt, Innokenti încearcă, pe alocuri să își prelungească reperele familiare pe care nu le mai poate recupera, indirect, în forme surogate (poate de aceea se căsătorește și are un copil cu nepoata iubitei sale din tinerețe, suferindă de demență, pe patul de moarte), încearcă să își ia de la capăt viața, într-un fel de unde a lăsat-o, într-o lume care îi este însă complet străină.

Pe lângă această provocatoare temă a timpului și a raportării noastre complicate la el prin memorie, romanul lui Vodolazkin vorbește și despre vină, despre raportarea la istorie, despre vindecare psihologică. În mod surprinzător mai ales pentru presa contemporană dornică de senzațional, Innokenti nu pare să caute revanșe și răzbunări pentru suferințele îndurate în lagăr. El nu pare a fi un ostatic al istoriei, măcinat obsesiv de marile evenimente, nu simte că acestea au fost definitorii pentru el. În fapt, memoria lui navighează prin fapte minore, prin flashuri punctuale  care îi readuc în atenție florile și parfumul crizantemelor în orașul natal, pepenii mirosind a final de vară, pielea albă a Larei, prima femeie cu care s-a culcat, vuietul primului spectacol aeronautic la care participă, apa strânsă în cadă din apartamentele de la etajele superioare unde presiunea era prea mică, turtele din coji de cartofi etc. Așa cum a refuzat să devină parte a transformărilor sovietice (chiar dacă revoluțiile sunt locomotivele istoriei, ce te faci dacă locomotiva te duce în cele din urmă unde nu trebuie, se întreabă la un moment dat personajul) la fel, și în anii 90, Innokenti  refuză să intre în politică sau să reproșeze statului ceva. Protagonistul trăiește de fapt într-un arhipelag identitar, își privește viețile posibile și trecute despărțite de apele trecerii timpului, de faptele din afara timpului. Posibila sa dispariție și reflecțiile legate de divinitate îl pun pe inocentul Platonov intr-o postura cu adevărat enigmatică, atunci când lansează o temă cu gravitate spirituală rusească (de care iată, nu scăpăm până la finalul acestui roman tot mai sofisticat în ultimele pagini): putem să ne simțim responsabili nu doar de cele trăite ci și de cele netrăite?

Vă așteptăm impresiile voastre despre acest roman VINERI, 27.04.2018, începând cu ora 18, la o nouă ediție a CLUBULUI DE LECTURĂ de la Librăria Șt.O.Iosif Brașov.

AVIATORUL – Evgheni VodolazkinEditura Humanitas, 2017

Recenzie realizată de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *