Complexul lui Portnoy

20/06/2018

În unul din episoadele serialului Seinfeld, Jerry se simțea revoltat de faptul că un dentist căruia îi plăcea să spună bancuri (adesea nesărate) despre evrei a ales să se convertească la iudaism doar ca să aibă legitimitatea de a spune respectivele glume (pornind de la premisa că e mai greu să fii acuzat de antisemitism, atâta timp cât critica vine chiar de la un evreu). Philip Roth, scriitorul american care a părăsit lumea celor vii în acest an a scris, cu umor, cu profunzime, poate și cu exasperare despre condiția evreului în America secolului al XX-lea. La ediția din luna iunie a Clubului de Lectură de la Librăria Șt.O.Iosif am ales să discutăm un roman puternic, despre evreitate, familie și identitate, romanul care l-a transformat într-o celebritate pe Philip Roth, la finalul anilor 60: Complexul lui Portnoy.

Controversat la momentul apariției pentru  scenele sexuale explicite  și pentru atitudinea ireverențioasă la adresa evreilor, Complexul lui Portnoy (titlul trimite la o patologie psihică fictivă, caracterizată printr-o stare conflictuală între impulsuri altruiste, etice și porniri sexuale extravagante și perverse) este un roman-monolog, relatat din perspectiva protagonistului, Alexander Portnoy, în cadrul unei ședințe de terapie cu psihanalistul/psihiatrul său.

Alexander Portnoy e evreu,  burlac încă tânăr, inteligent și reușit profesional care se dovedește incapabil să își găsească o soție și să se așeze într-o existență domestică. De ce se află în această situație aflăm urmărind biografia personajului din copilărie și până aproape de prezent. Alexander se naște într-o familie de evrei americani , de la mijlocul secolului al XX-lea.

Tatăl său este un familist dedicat, supus nevestei (și poate neîntâmplător mereu constipat) care vinde asigurări în grupuri minoritare din cartierele sărace care îl detestă, genul de muncitor loial care chiar e convins de ceea ce face și nu se lasă ușor descurajat, respectându-și, în același timp identitatea culturală și religioasă cu strictețe (de la obiceiurile pe care le adoptă, la alimentele pe care le mănâncă), profitând mereu de orice ocazie pentru a oferi lecții despre persecuția evreilor și despre raporturile încă asupritoare între creștini și propria sa comunitate.

Mama lui Alex pare a fi un model de grijă și de superputeri care își absolutizează rolul protector și de implicare familială. E pricepută la toate și nicio sarcină nu e trecută vreodată cu vederea (de la jeleul plutitor, la  gătit, curățat, atenționat gospodinele atunci când vine ploaia și rufele stau încă afară la uscat), e un radar uman omniprezent, nimic nu-i scapă și eclipsează, prin caracterul ei autoritar și intruziv (de stăpănă) chiar și dimensiunea masculină a tatălui (așa cum recunoaște Alexander, mama umplea vidul patriarhal al familiei fără probleme).  Sophie Portnoy are răspunsuri la orice problemă, experiența ei de viață este universală (fie că vorbim de succese sau de eșecuri) iar soluțiile și lecțiile învățate de ea au capacitatea să circumscrie lejer, din punctul ei de vedere, preventiv, și experiențele celorlalți. Nu e de mirare că Alexander, un băiat altfel inteligent, obedient, grijuliu, crește cu o obsesie intensă de a-i face pe plac mamei, dezvoltând, în același timp un nucleu resentimentar și furios de protest la adresa acestui model educațional ultraprotector, fie în forma explicită a revoltei la adresa identității evreiești, fie în forma subtilă, sexuală, a unui apetit insațiabil pentru perversiunea sancționabilă.

În adolescență, Alex dezvoltă un soi de compulsie masturbatorie (în care antrenează fantezii și obiecte, de la sticle de lapte, bucăți de ficat sau mere găurite) iar apoi o fascinație de neoprit pentru dimensiunea strict sexuală feminină – poate de aceea refuză însurătoarea, relațiile pe termen lung, e un nestatornic care se plictisește repede, în ciuda ascensiunii sale profesionale. Cea mai lungă relație a sa va fi cu Maimuța, o americancă lascivă, ignorantă, pentru care nutrește un amestec de dorință delirantă (pentru afinitățile ei față de orice tip de perversiune) cu dispreț (pentru faptul că e needucabilă, irecuperabilă și pentru că proiectează asupra lui Alex o fantezie salvatoare a familistului care îi va oferi stabilitate și siguranță, prin prisma evreității sale). Semnificativ este faptul că relațiile lui Alex vizează mai ales femei creștine (denumite șikse, de către evrei) și eșuează fie pentru că partenerele nu vor să devină evreice, fie pentru că nu sunt dispuse să îi îndeplinească fanteziile sexuale (iar apetitul sexual al lui Alex pentru creștine poate fi interpretat, simbolic, și ca o tendință de a supune sau de a batjocori cultura nonevreiască). Impresia pe care o are protagonistul uneori este că, prin asumarea statutului familist, partenerele ar căuta să îl transforme într-un fel de sfânt (la fel ca mama sa în copilărie) și probabil și din această cauză fuge cu îndârjire de un asemenea destin. În tot acest timp al parcursului său aventuros, părinții lui Alex rămân neschimbați: cu același complex de superioritate, obsedați de tradiții și religie, convinși că dețin monopol asupra adevărului (validat de descendența lor evreiască) și mai ales pretinzând constant recunoștință eternă (în forma unor alegeri de viață precise pe care le așteaptă de la Alex), asumând statutul de martiri prea buni și toleranți în raport cu lumea din jurul lor, dar criticând și cârcotind continuu în ceea ce privește deciziile fiului lor (de la motivele pentru care nu face copii, la plecările sale în Europa și până la modelul de covoare pe care și le-a cumpărat în casă). Comportamentul lui Alex pare adesea contradictoriu: încercând să fugă de influența tiranică a familiei și să se lepede de evreitatea sa (educația cu care a fost obișnuit filtrează totul într-o logică binară a evreului-nonevreului, unde nonevreul este întotdeauna privit cu suspiciune și dezaprobare), Alex se trezește că este judecat de ceilalți (pozitiv sau negativ), inevitabil, prin același filtru pe care îl credea cultivat doar în familia sa și, mai mult de atât, își dă seama că ajung să îl deranjeze inexplicabil, ulterior, lipsa disponibilității partenerelor sale de a face pasul spre evreitate. În ultima parte a romanului, într-o manieră ironică, Alex ajunge în Israel, într-o vagă încercare de a trăi experiența adecvării depline evreiești (de a fi înconjurat de o identitate culturală unică, fără nicio tensiune a rivalității), însă va eșua din nou și va fi judecat pentru caracterul său dezrădăcinat și pervertit burghez din societatea americană.

O poveste densă în umor negru, presărată cu scene memorabile (fie că vorbește despre masturbare, despre testicule necoborâte, despre o cină în familie, Roth reușește să livreze pasaje aproape poetice), Complexul lui Portnoy rămâne o lectură relevantă și astăzi pentru felul uneori blând, alteori acid și parodic în care vorbește curajos despre modele educaționale, despre obsesia identității culturale dar și despre sexualitate ca depozitar expresiv al conflictelor inconștiente. Este o poveste despre consecințele caracterului intruziv al familiei în creșterea unui copil (bărbatul evreu cu părinți în viață rămâne, așa cum recunoaște Alex, un mucos de 15 ani sau chiar un bebeluș, indiferent ce vârstă ar atinge) cu o mamă-elicopter care infantilizează permanent și amputează libertatea de explorare și decizie și un tată care amintește constant de ostilitatea lumii de dincolo de casă, o poveste despre cultura vinovăției, a relațiilor (ne)autentice dintre părinți și copii (în care copiilor li se inoculează datoria de a-și face părinții fericiți), o poveste despre evreitate, o cultură percepută într-un spectru care include rigiditate, siguranță, o poveste despre identitate si (in)adecvare.

Va asteptam impresiile voastre la Clubul de Lectura, VINERI, 22.06.2018, la Libraria St.O.Iosif Brasov, incepand cu ora 18.

COMPLEXUL LUI PORTNOY  -Philip Roth – Editura Polirom

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *