Arta de a te autocunoaște

03/10/2018

Cine sunt eu? Cum ajungem să ne formăm ca indivizi unici? Ce este un sine? Iată câteva întrebări nemuritoare din istoria umanității care încă ne fascinează, de mii și mii de ani. Departe de a ajunge la un răspuns lămuritor, cuprinzător și definitiv, pe măsură ce științele s-au specializat, întâmpinările la această interogație care ne privește de fapt pe toți au devenit mai complexe și totuși disparate. Așa cum recunoaște Jeniffer Ouellette, jurnalist de știință, un fizician ar putea răspunde că suntem o colecție de atomi, un biolog că suntem un complex biochimic de proteine, un neurolog ar putea spune că suntem o sumă de conexiuni neuronale, un psiholog ar sugera mai degrabă faptul că suntem suma interacțiunilor sociale. Cumva, fiecare dintre aceste răspunsuri atinge ceva important și reprezentativ pentru definiția noastră ca indivizi și totuși nu pare să epuizeze subiectul. Când ne raportăm la noi înșine, dintr-o perspectivă subiectivă, sentimentul sinelui ne vine atât de firesc, e imposibil de suspendat (lăsând la o parte cazurile particulare de afecțiuni neurologice sau psihiatrice), e atât de clar și lămuritor. Când încercăm să abordăm o perspectivă obiectivă însă, să căutăm în amănunt temeiurile acestei stări firești,  mereu pare să ne scape ceva (poate și din cauza a ceea ce filosofia minții numește accesul privilegiat la propria minte și la qualia, acea trăsătură particulară a fiecărei experiențe subiective care nu poate fi așezată în termeni obiectivi). Cu toate acestea, Ouellette propune cititorilor o fascinantă incursiune în lumea acestor răspunsuri contemporane, din direcție științifică privitoare la elementele care ar putea sta ca bază în ceea ce numim astăzi raportarea la sine.

arta de a ne autocunoaste

Sursa foto: pexels.com

Suntem, pe de o parte, condiționați genetic, ceva din esența noastră se leagă de genotipul nostru uman. Tocmai de aceea Ouellette ne propune un popas într-o discuție despre determinismul genetic. Variabilitatea genomului este aproape infinită, prin polimorfismul nucleotidic (adică variația minusculă a elementelor care intră în compoziția acizilor nucleici). Acest polimorfism are însă un efect cumulativ, astfel încât puține dintre trăsăturile noastre sunt monogenice (adică o genă determină o trăsătură), în vreme ce multe dintre trăsături sunt poligenice (de la culoarea ochilor, la capacitatea de percepție a gustului amar, la inteligență etc). Chiar dacă proiectul genomului uman s-a încheiat și s-a reușit cartografierea completă a genelor, genotiparea, în continuare, nu ne spune foarte multe desspre cine suntem, eventual ne poate depista micile mutații care ne fac unici- genotiparea  verifică baza genetică a trăsăturilor noastre, poate avea implicații în ceea ce privește anticiparea stării noastre de sănătate. Organul privilegiat, când vine vorba de reprezentarea identității noastre este creierul. Am putea spune că suntem suma conexiunilor neuronale (ca suport biologic pentru toate procesele mentale, inclusiv conștiința) și, atunci, am putea investiga în amănunt rețelele sistemului nervos pentru a  obține fundamente științifice de autocunoaștere: la fel ca proiectul genomului uman, s-a dezvoltat un proiect similar, al conectomului uman, având ca miză realizarea unei hărți complexe a conexiunilor neuronale (un efort care va necesita mult mai multe resurse și timp față de efortul investit în corespondentul genetic, dat fiind faptul că avem o sută de trilioane de sinapse care se schimbă constant). Stadiul actual al cercetărilor e departe de ne permite să citim gânduri din analiza rețelelor,chiar și cele mai sofisticate investigații cu RMN funcțional nu ne spun de fapt care neuroni sunt activi în realizarea unui anumit proces, ci doar stabilirea unei corelații între fluxul sanguin în timp real și diverse regiuni cerebrale.

Identitatea noastră se leagă mai mult de personalitatea noastră? Adică de temperament (condiționat biologic) și de caracter (modelat de experiența socială și familială)? Personalitatea este un concept ce poate fi abordat dintr-un unghi psihologic, nu foarte ușor de studiat, au fost propuse mai multe modele pe care Ouellette le inventariază (unul dintre cele mai în vogă fiind Modelul Big Five  care măsoară: deschiderea, conștiinciozitatea, agreabilitatea, extroversia, neuroticismul). Am putea să ne abordăm personalitatea și din perspectivă biochimică, pentru a evalua impactul geneticii asupra personalității (examinând echilibrul și interacțiunea dintre neurotransmițătorii care stau la baza temperamentului). În această direcție am putea explora capacitatea de a ne controla impulsurile (atunci când pierdem controlul, simțim că ne transformăm uneori în ceva străin de noi) și vulnerabilitatea noastră în a deveni dependenți. În acest sens Ouellette aduce în discuție studii interesante despre chimia creierului și alcoolism (și condiționarea sa genetică, măcar parțială) – maturizarea precoce cerebrală a zonei recompensei în adolescență ne face, mai târziu, să ne controlăm mai greu.

Arta de a te cunoaste

În secolul XXI granițele sinelui nostru au fost eludate de saltul virtual, așa că Ouellette propune un popas și în felul în care realitatea virtuală poate exprima ceva despre noi. Jocuri precum Second Life au demonstrat că suntem atașați de avataruri, de altfel folosim obiectele ca simboluri pentru statutul social, ca elemente de construcție a memoriei și identității. Profilele de facebook se corelează cu testele de personalitate – prin ele căutăm feedback pozitiv, o formă de concentrare pe atributele pozitive pe care le dorim împărtășite. Orientarea sexuală e, de asemenea importantă, în definirea sinelui, fiind legată de identitatea de gen. Nu există o genă a homosexualității, însă orientarea noastră sexuală pare să fie mai volatilă decât de imaginăm (mai ales la femei, conform scalelor pe care le citează Ouellette). Această dimensiune a sinelui nostru, dimensiunea genului pare să fie mai amețitoare decât niciodată în zilele noastre: există oameni cu anatomie de bărbați, atrași de femei, cu identitatea sexuală feminină care apelează la expresii identitare variabile.

Ar putea saltul în lumea drogurilor să deschidă noi căi de abordare a problemei sinelui? Studiile cu halucinogene (mai ales LSD care, biologic, extinde interacțiunile neuronale pe distanțe mari) pot ajunge să scoată la suprafață fațete pe care noi căutăm să le evităm.

Ultimele capitole din cartea lui Ouellette vorbesc despre suflet și memorie, ca elemente posibil definitorii în identificarea esenței sinelui. În cele din urmă putem să ne secvențiem ADN-ul, să ne scanăm creierul, să ne supunem la teste psihologice, să ne localizăm fiecare particulă subatomică, să realizăm o imagine digitală  descompusă în limbaj binar și tot nu am putea spune că aceste rezultate ne reprezintă cu adevărat. Ele pot fi închegate de povestea noastră, de autobiografia procesată și recreată în memorie însă și aceasta se apropie mai degrabă de un mit decât de un reportaj. Cu toate acestea, această versiune pare să aproximeze (măcar în formă, dacă nu în conținut) ceva reprezentativ și semnificativ în același timp pentru noi: ne petrecem viața brodând o poveste pe care o facem și o desfacem fără să îi anticipăm vreodată finalul.

Arta de a te autocunoaște – Jeniffer Ouellette – Editura Baroque Books, 2015

Recenzie realizată de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *