Toată lumina pe care nu o putem vedea

24/10/2018

Toata lumina pe care nu o putem vedeaFinalist al prestigiosului premiu National Book Book Award, câștigător al Premiului Pulitzer pe anul 2015, Anthony Doerr este un  scriitor american care a reușit performanța de a ajunge pe lista de bestselleruri a New York Times prin impresionantul roman publicat și în limba română la Editura Humanitas, intitulat misterios și provocator: Toată lumina pe care nu o putem vedea.

O combinație de roman inițiatic cu cronica de epocă, la care se adaugă un twist aventuros-detectivist al dispariției unui diamant, povestea lui Doerr propune de fapt și o meditație asupra fragilității umane și asupra ecoului pe care îl au marile evenimente istorice asupra destinelor individuale. Cu o structură labirintică, de tip puzzle,  romanul ne poartă din anii premergători celui de-Al Doilea Război Mondial, spre perioada ocupației naziste din Europa, pe unele fronturi ale conflagrației mondiale și, mai apoi, ne transpune în  dramaticele momente ale eliberării Franței, cu o ultimă prelungire spre decadele care au lăsat apoi în urmă amintirea dureroasă a ciocnirilor violente de la mijlocul secolului al XX-lea. Ceea ce mi-a atras atenția în primul rând la acest roman este construcția sa aparte, o construcție  ambițioasă și inteligentă, cu o precizie a potrivirii pieselor aproape matematică,  oferind în sine o experiență de lectură aparte, care nu reduce însă din cursivitatea parcurgerii poveștii (tocmai datorită selecției și aranjării inteligente a poveștii).  Astfel,  punctul culminant și intriga poveștii se devoalează alternativ și progresiv, fără să devină însă neapărat previzibile (Doerr pare să stăpânească o bună tehnică inspirată de parcă de romanele polițiste, a dozării detaliilor în progresia poveștii și mai ales a tăieturilor narative oportune care nu ajung însă să devină frustrante). Focalizarea narativă este relativ proporțional distribuită în trei mari fire de poveste care se vor întâlni și vor întregi înțelegerea întregului.

O parte a poveștii o urmărește pe Marie-Laure, o fetiță oarbă care își trăiește ultimele momente ale copilăriei la Paris, alături de tatăl ei, un lăcătuș la Muzeul de Istorie Naturală din capitala Franței, cu puțin timp înainte de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. Marie-Laure păstreză o curiozitate nativă sau poate potențată de cataracta congenitală care îi ia vederea de timpuriu și e fascinată de rezolvarea puzzleurilor, de povestea diversității organismelor, și de călătoriile imaginare din romanele lui Jules Verne. Tatăl ei o încurajează să cunoască chiar și orașul ca să se poată plimba singură, proiectând machete din lemn extrem de detaliate ale străzilor din cartier pe care Marie-Laure le învață cu simțul tactil. Odată cu invazia Parisului mica familie e nevoită să plece într-un alt oraș, la unchiul lui Marie-Laure, acolo unde vor începe anii grei ai ocupației, ai vieții tensionante sub ochiul vigilent al autorităților naziste, mai ales că familia și prietenii lui Marie-Laure vor contribui la eforturile Rezistenței franceze. Un alt fir narativ urmărește destinul lui Werner, un băiat crescut, împreună cu sora sa, la un orfelinat german. Werner e interesat de inginerie și fizică de mic si singura sa șansă de reușită în domeniile  care îl pasionează este să se înscrie și să supraviețuiască dificilei admiteri înt-o școală politică și militară hitleristă. Printre colegii săi adolescenți, dornici să se afirme și să triumfe în numele celui de-Al Treilea Reich, Werner se va afirma ca un tehnician iscusit, în care se instalează sămânța îndoielii în ceea ce privește tehnicile pedagogice brutale dar și fanatismul promovat de ideologii naziști. Werner va ajunge ulterior pe mai multe fronturi din Europa, alături de camaradul său, Volkheimer, până când va poposi în cele din urmă în Franța, chiar în momentele în care Zidul Atlanticului va cădea și ultimele redute de apărare naziste vor ceda în fața înaintării Aliaților, una dintre ele fiind chiar orașul în care s-a refugiat Marie-Laure. Al treilea fir narativ urmărește investigația plutonierului-major Von Rumpel, un veritabil căutător de comori, aflat în căutarea unui misterios și posibil blestemat diamant, dispărut dintr-un muzeu parizian. Misiunea acestuia va ajunge, de asemenea în Saint-Melo, același loc în care se vor afla Werner și adolescenta franceză oarbă după debarcarea din Normandia. De ce și în ce mod se vor intersecta cele trei povești vă rămâne să descoperiți.

Anthnoy Doerr reușește, așa cum am amintit, o combinație inedită: povestea maturizării lui Werner și Marie-Laure, catalizată de tragediile războiului este mixată cu un fir aventuros-polițist, filtrul oarecum inocent al unor protagoniști tineri captivi într-un malaxor violent, ce amintește de Hoțul de Cărți întâlnește suspansul, spectacolul și talentul de evocator din proza lui Arturo Perez Reverte și este completat de o intrigă desprinsă parcă din Indiana Jones (din care nu lipsesc misterul și dimensiunea mitologică). Dincolo de acestea, există un substrat mai provocator  și reflexiv al romanului care îl scoate în evidență.  De la detaliile subtile prin care Doerr ne oferă un acces simbolic în laboratoarele de asamblare ideologică a minților tinere (felul în care se stimulează competiția între băieți, tehnicile de intimidare, ritualurile care te fac să accepți și mai ales să practici violența printr-un joc al complicității), de la renunțarea la reprezetările clișeice ale forțelor combatante (între reprezentanții Rezistenței văzuți ca bărbați chipeși, vânjoși, capabili să construiască mitraliere din agrafe și naziștii zei blonzi sau psihopați obsedați sexual și de violență, Doerr se apropie de profiluri mai vulnerabile, mai nuanțate și mai credibile) și până la meditația pe marginea importanței întâlnirilor decisive (capabile să marcheze generații la rând), pe marginea memoriei și a reflexelor ei uimitoare, deopotrivă împovărătoare și vindecătoare, povestea lui Doerr este și un admirabil omagiu adus contrbuției radioului la modelarea unei jumătăți de secol: nu doar o tehnică revoluționară de comunicare, un instrument care a conectat milioane de perechi de urechi la o singură gură, nu doar una dintre articulațiile triumfului ideologic al celui de Al Treilea Reich, dar și al falimentului său în cele din urmă, radioul s-a dovedit și un popas pentru imaginație (așa cum vor dezvălui Werner și Marie Laure), un spațiu de refugiu din fața unor timpuri în care viețile nu mai păreau să aparțină indivizilor ci maselor. Nu în ultimul rând, Toată lumina pe care nu o putem vedea este o frumoasă parabolă despre  alternativ într-o epocă sufocată de fanatism, despre poveștile, ritualurile, amintirile care ne confirmă individualitatea.

Vă așteptăm impresiile voastre despre acest roman la o nouă ediție a Clubului de Lectură , VINERI, 26.10.2018, începând cu ora 18, în Salonul Șt.O.Iosif Brașov!

TOATĂ LUMINA PE CARE NU O PUTEM VEDEA-Anthony Doerr, Editura Humanitas, 2018

Recenzie realizată de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *