Cu ultima suflare

31/10/2018

Cu ultima suflarePatologia medicală provocatoare și încă temută a finalului de secol XX și a secolului XXI rămâne cancerul (sau cancerele, dacă ținem cont că singularul desemnează, generic, o categorie destul de diferită de afecțiuni). La fel ca tuberculoza și alte boli infecțioase în veacurile trecute și cancerul este astăzi, în lipsa unei terapii curative definitive, încărcat simbolic și emoțional cu cele infricosatoare atribute, cu o sentință mortală, în cele din urmă, care ajunge să redefinească viața celui care o primește. Tocmai de aceea astăzi, pe lângă provocarea medicală farmacologică, patologia tumorală a antrenat și o serie de provocări psihologice și spirituale în întâmpinarea cărora vin atâtea organizații guvernamentale sau nonguvernamentale, grupuri de suport și chiar profesii și specialități auxiliare dedicate. E dificil să trăiești (atât cât mai ai de trăit) când afli că ai cancer, o patologie asociată încă, în cele mai multe situații cu a doua jumătate a mediei de viață a unei persoane.

Ce înseamnă însă să afli că ai cancer înainte să împlinești 40 de ani, atunci când ai atâtea planuri, când ai o profesie promițătoare în față, o viață de familie încă nedesăvârșită, când ești chiar în poziția de a-i trata și a oferi alinare celor suferinzi, când ești un salvator care, la rândul său, își dorește să fie salvat? Impresionantul volum semnat de Paul Kalanithi, tradus în românește la Editura Nemira, ne pune față în față cu umanitatea și finitudinea pe care suntem nevoiți să ne-o asumăm, inevitabil, indiferent pe ce segment biografic ne-am situa, indiferent de virtuozitatea, potențialul și

În singura sa carte publicată, o carte scrisă cu adevărat pe viață și pe moarte, Paul Kalnithi, medic rezident în ultimii ani în cea mai longevivă specialitate chirurgicală (Neurochirurgie) își împărtășește povestea dramatică și totuși eliberatoare. O personalitate activă, călăuzită de o curiozitate explorativă, mereu în căutarea răspunsurilor la întrebările cu greutate universală legate de sensul vieții și originea moralității, Paul Kalanithi studiază literatura și istoria științei la universități prestigioase ale spațiului anglofil și apoi se înscrie la Medicină în cadrul Universității Yale. Analizând cu finețe câteva din etapele definitorii pe care le parcurge (nu doar ca medic, ci și ca om însetat de cunoaștere), ritualurile studențești (de la întâlnirea cu cadavrul pe masa de disecție, la alegerea specialității), autorul american își justifică opțiunea aproape vocațională pentru studiul neurochirurgiei. Preocupat de relația creier-conștiință, de granița complexă dintre viață și moarte, Paul Kalanithi își contextualizează marile întrebări care l-au urmărit încă din copilărie în perimetrul medical, acolo unde are de a face cu materialul substanței sinelui (creierul), cu situații care (re)lansează mereu întrebarea: ce înseamnă o viață suficient de semnificativă pentru a fi trăită?

În timpul rezidențiatului, Paul lucrează extrem de mult, chiar și 100 de ore pe săptămână și își caută modelul medical la care aspiră: nu doar să împacheteze suferința în diagnostice neutre, nu doar să salveze vieți ci mai degrabă să îndrume pacientul spre o mai bună înțelegere a vieții și a morții, să învețe să perceapă și să relaționeze cu pacienții ca ființe umane nu doar ca probleme de rezolvat (o sarcină provocatoare și universală a profesiei medicale: echilibrarea mecanismelor de protecție psihică, de opacifiere la suferința cu care te confrunți zilnic și exersarea totuși a empatiei necesare implicării în actul terapeutic). După ce acumulează suficientă experiență, după ce conturează răspunsuri optimiste la întrebările cu care se confrunta, după ce își planifică o carieră strălucită în universitate și în spital, spre finalul rezidențiatului, Paul află că durerile de spate și senzația de lipsă de aer pe care le trăise și cărora nu le dăduse prea mare atenție (și din lipsă de timp și dintr-o teamă, justificată oarecum de suspiciunea profesională) ascund de fapt o sentință grea: cancer cu metastaze (de fapt cancer în stadiul cel mai avansat). Dintr-o dată, Paul se trezește aruncat într-o altă mare de întrebări: nu doar ce terapii să aleagă (în acest proces îl va ajuta oncologul său care jonglează elegant cu cea mai presantă întrebare a oricărui pacient: cât timp mai am?)  dar ce să facă mai departe? Să practice neurochirurgia, să se axeze pe cercetare, să își aprofundeze pasiunea pentru scris?  Așa cum urmează să afle în dificila călătorie pe care o va parcurge, cancerul nu doar că îți limitează timpul ci îți reduce și energia, astfel că chiar și deciziile inițiale de viață pe care Paul le ia trebuie ajustate în tandem cu evoluția bolii. Compliant la toate fazele tratamentului care i se propun (deși este un cancer avansat, este totuși responsiv la terapiile biologice moderne, cel puțin inițial), Paul oferă o pildă, prin exemplu personal, despre încercarea de a reconstrui un alt firesc al vieții, din care să nu lipsească activitățile care l-au pasionat atât de mult. În același timp, redescoperindu-se și din perspectiva pacientului, Paul își asamblează un tip de datorie morală medicală: nu aceea de a împiedica moartea sau de a înapoia viața ci de a lua în brațe pacientul și de a-l conduce pe propria sa cale a recuperării sau a morții. Mai mult decât atât, Paul și soția sa decid să facă un copil împreună iar boala de care suferă le resuscitează căsnicia, chiar dacă eforturile depuse par asincrone: Paul se străduiește să ofere un viitor familiei, în vreme ce soția sa se străduiește să îi ofere un prezent.

O poveste despre dimensiunea umană a medicinei, uneori scăpată printre degete în evoluția profesională, o poveste despre o lecție de moarte în secolul XXI, o poveste despre transformare personală, despre gestionarea suferinței inevitabile, despre pierderea unui viitor și construcția unuia nou, despre bucurie, durere și recunoștință, cartea lui Paul Kalantithi este o cronică universalizabilă despre dificultățile dar și despre virtuțile pe care le prilejuiește confruntarea cu mortalitatea.

CU ULTIMA SUFLARE – Paul Kalanithi – Editura Nemira, 2016

Recenzie realizată de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *