Matt Haig, Câteva motive să iubești viața

19/12/2018

matt haig

Legenda spune că dacă am trăi în Ibiza nu am mai suferi de depresie. Total fals. Personajul din cea mai recentă carte a lui Matt Haig se află în Ibiza când se declanșează primul episod depresiv. Frica de moarte, imposibilitatea de a merge singur până la supermarket sau de a rămâne singur în casă nu țin cont de locul în care ne aflăm. Câteva motive să iubești viața ne învață că există meta-îngrijorări de la care depresia pornește, depinde câtă importanță le acordăm și cât efort depunem pentru a le depăși. (Re)afirmând beneficiile scrisului și cititului din perspectiva implicării în procesul narativ în scop terapeutic cartea devine un excelent exemplu de jurnal scris aposteriori unor momente și evenimente tragice din istoria personală și reală a autorului, arătându-ne calea de la boală la asumare și prezență, la acceptare și integrare în acea fragilă (și, uneori, poate, tratată frivol) noțiune de normalitate.

Matt Haig, Cateva motive sa iubesti viata
Imaginați-vă la finalul romanului un om relaxat pe șezlong la soare, citind Demonul amiezii, o carte tulburătoare despre o experiență similară, dar care odată înțeleasă, acceptată și tratată induce o stare de calm și de liniște care surprinde și debusolează pe oricine crede că acest lucru este imposibil.

Articol realizat de Ioana Zenaida Rotariu.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *