CRISTINA ANDONE: „Am putea spune că sunt un scriitor cu instincte de muzician…”

07/01/2019

Începând din 01.02.2013, Libris propune proiectul Lumea cărților din perspectiva scriitorului, proiect care aduce mai aproape de public cei mai importanți scriitori români ai momentului. În luna ianuarie din 2019, scriitorul care își dezvăluie relația sa cu lectura și biblioteca personală este…CRISTINA ANDONE!

cristina andone

LIBRIS: De la debutul proiectului inițial până în acest moment, Poveștile din Pădurea Muzicală au ajuns deja în bibliotecile multor copii. Ce aduce în plus colecția de la Nemira?

CRISTINA ANDONE: De la început, colecția Povești din Pădurea Muzicală a fost un ghid de supraviețuire în muzica clasică. Promisiunea mea, e amuzant să fii cult, presupune că atât copiii, cât și părinții vor înțelege mai bine spiritul muzicii clasice, vor ști cum să primească acest limbaj al armoniei. Prima ediție a cărților a fost una economică, iluministă, dacă vreți. Am vrut să ajungem în localități mici, la oamenii care și-ar permite cu greu o carte. Din 2011, 120.000 de cărți muzicale au ajuns în casele din toate colțurile țării. Acum am publicat varianta premium, în care poveștile sunt cu adevărat puse în valoare. Nemira ne aduce o colecție în format de album de artă, cu mai multe ilustrații și mai multe povești. Este o colecție în straie de sărbătoare. La sfârșitul fiecărei cărți am inclus o lista cu recomandări muzicale, ușor de găsit pe Youtube.

LIBRIS: Poveștile fiecărui spiriduș compozitor sunt fascinante pentru cei mici și datorită ilustrațiilor, care contează foarte mult într-o carte de acest gen. Cum a decurs colaborarea dintre mai tânăra Thea Olteanu, Adrian Gheorghe și Sebastian Oprița?

CRISTINA ANDONE: Thea s-a alăturat proiectului dintr-o întâmplare. Când avea zece ani, a cusut prima ei ie, într-un fel de șezătoare fiică-mamă. Atunci, ca să-și exerseze mâna, a desenat mai multe planșe. Mi s-au părut inspirate, le-am arătat celor doi ilustratori, Adriana și Sebastian, care s-au gândit că Thea ar putea crea planșe decorative pentru fiecare carte. La Enescu, au fost 20 de planșe în stil popular românesc, la Bach și Vivaldi alte 20 în manieră barocă. În acest moment cei trei ilustratori au găsit un echilibru perfect: Adriana e neîntrecuta în portrete, Sebastian se concentrează pe peisaje, pe interioare și pe detalii de obiect, Thea se ocupă de planșele decorative, de păsări, fluturi, etc.

LIBRIS: În Enescu și hora razelor de soare, există pasaje și ilustrații dedicate motivelor tradiționale din diverse zone ale țării. De unde vine pasiunea dumneavoastră pentru portul popular românesc?

CRISTINA ANDONE: E cu adevărat o pasiune, singura în afară de scris și de muzică. Totul a început în facultate, la cursul de folclor ținut de profesorul Silviu Angelescu. În vară se împlinesc 20 de ani de când strâng costume populare, citesc cărți de etnografie, cumpăr planșe cu motive tradiționale autentice. De fiecare dată când ajung într-un oraș nou, caut mai întâi muzeul de etnografie și târgul de vechituri. Pentru mine, o ie veche mai păstrează privirea celei care a cusut-o, privirea celui care a iubit-o. E ca o scrisoare care ajunge la noi, peste timp, așteptând ca la un moment dat cineva să aibă răbdare să o descifreze. De aceea colecția mea de aproape 100 de costume populare din toată țara. Este mai ales o colecție de povești. Despre ele scriu chiar acum o carte, Cum citesc o ie, care va apărea în toamna anului 2019 la Nemira.

LIBRIS: Într-un alt interviu, povesteați de momentele în care singura soluție pentru a o liniști pe fata dumneavoastră era să asculte muzica lui Vivaldi. Care au fost primele dumneavostră contacte cu muzica clasică? Ce compozitor ați îndrăgit când erați copil?Ce compozitor preferați acum?

CRISTINA ANDONE: Am crescut într-o casă în care muzica clasică făcea parte din rutina zilnică. Tatăl meu asculta concertul de seară de la Radio România Muzical. Mama mi-a pus în cameră pianină ei Bechstein, ceea ce, desigur, nu aș mai recomanda unui părinte care are un copil curios, cu talent la deșurubat. Pianul cu efigia lui Beethoven și lumânări în suporturi de bronz mi-a devenit un bun tovarăș de joacă. La fel taburetul rotitor, căruia i-am distrus arcurile de atâta țopăit. Preferatul meu era clar Beethoven.
Mai târziu am apreciat intenția corectă, atât a tatălui cât și a mamei mele: aceea de a mă apropia de muzică în mod firesc, de a-mi aduce armoniile marilor compozitori în cameră, la propriu. Același lucru am vrut să-l obțin cu colecția Povești din Pădurea Muzicală. Ținta mea este ca muzică înaltă să coboare de pe soclu și să ajungă o parte firească de viață. Să ascultăm Vivaldi în diminețile în care avem nevoie de energie, să punem Mozart pentru echilibru, Bach pentru a coborî în profunzimile sufletului nostru, Chopin pentru a ne acompania reveria. Eu cred foarte tare că muzica poate fi accesată cel puțin în aceste două zone, de utilitas (funcțional) și venustas (frumusețe, plăcere estetică).
Cât despre compozitorul preferat de acum, e o întrebare grea și simplă în același timp. Dacă aș fi izolată pe viață pe o insulă pustie, l-aș alege pe Mozart pentru că sigur nu m-aș plictisi. Desigur, mă refer la muzica lui, omul era destul de bizar și cred că mi-ar fi devenit repede nesuferit. Dacă ar fi să aleg o singură piesă, ar fi Simfonia Fantastică de Berlioz. Da, Berlioz, nu Mozart. Dacă însă aș închide ochii și m-aș gândi pe ce muzică și-ar lua zborul sufletul meu, aș spune fără ezitare Chopin. În Mozart e inclusă toată muzica de până la el și, mă tem, de după. În Simfonia Fantastică găsesc povestea care îmi place atât de mult despre dragoste, teamă, vrajă, durere, moarte. Dar Chopin… nici măcar nu simt nevoia să-l explic. Îl aleg așa cum alegi o mare dragoste.

cristina andone

LIBRIS: Dintre publicitate, muzică și literatură, care considerați că ocupă primul loc în viața dumneavoastră?

CRISTINA ANDONE: Pentru mine, publicitatea a fost o etapă intensă de 13 ani, în care am învățat ritualul mediului corporatist, m-am format că om de strategie, am înțeles cum să livrez esențe în câteva secunde. Acum mă definesc ca trainer de creativitate pentru corporatiști talentați. Și povestitor. Mi-am luat simbolic adio de la publicitate prin primul meu roman, Plec, o carte despre cum să-ți dai demisia dintr-o corporație. De fapt, o poveste despre despărțirile de tot felul: de o slujbă, de un om preaiubit, de un om neiubit, de o etapă din viață.
Între muzică și literatură, mi-ar fi imposibil să aleg. Nu sunt creator de muzică, sunt creator de povești, așadar s-ar putea considera că dau primat cuvântului. Și totuși, atunci când scriu caut muzicalitate unei fraze, caut ca o poveste să aibă structura bună a unei simfonii, caut ecourile, caut contrapunctul, caut armonia. Am putea spune că sunt un scriitor cu instincte de muzician. Sau că încerc, prin poveste, să ajung la muzica bună a sufletului unui om.

LIBRIS: Există o carte la care vă reîntoarceți, din care citiți diferite pasaje, ca și cum ați asculta bucăți dintr-o melodie preferată? Care este aceea?

CRISTINA ANDONE: Fiind un om sentimental, căruia îi este greu să se desprindă de ceea ce iubește, recitesc foarte mult. Și atunci întrebarea potrivită ar fi care este acea carte pe care am recitit-o mai des de… 5 ori. Am un raft, cu opere complete de Cehov, la care revin în fiecare anotimp. Și mai sunt trei cărți, Război și pace, Punct.Contrapunct, Suite française care stau în permanență pe biroul meu. Îmi sunt liman și busolă.

LIBRIS: Sunteți în plin turneu de promovare a noii ediții a Poveștilor din pădurea muzicală. Ce muzică ascultați în mașină?

CRISTINA ANDONE: Pentru că sunt un șofer mai degrabă netalentat, care se teme de drumurile lungi, ascult în mașină un mix de rock și de Chopin. E infuzia de adrenalină și de serotonină de care am nevoie ca să nu mă tem și… să merg mai departe, senină.

CRISTINA ANDONE: „Am putea spune că sunt un scriitor cu instincte de muzician...”

LIBRIS: Ce dezamăgiri sau satisfacții v-a adus scrisul?

CRISTINA ANDONE: Sunt greu de dezamăgit. De fapt, la această întrebare am încercat să scormonesc niște dezamăgiri, de profunzime sau de suprafața, și nu prea am găsit. Sigur, aș putea spune că îmi pare rău că nu pot trăi din scris, dar asta nu e o dezamăgire, nimeni nu se amăgește că acest lucru ar fi posibil, cel puțin în prima parte a carierei literare. Aș putea spune că mi-a fost greu să conving o editură să dea o șansă cărții despre Enescu. Dar de îndată ce am pășit pragul cu semnul Nemira, totul s-a așternut simplu, ca o poveste care trebuia să se întâmple. Și iată că prima ediție din Enescu a fost epuizată în 9 luni, Poveste Muzicală de Crăciun a dispărut practic de pe rafturi în mai puțin de 2 luni, fiecare în tiraj de 5000 de exemplare. E greu până îți găsești acel acasă, în scris ca și în viață.
Cea mai mare satisfacție am avut-o ca povestitor, nu neapărat ca scriitor. Pentru mine misiunea autorului nu se încheie cu punctul de final de carte. De fapt, abia atunci începe partea cea mai vie, pentru că eu cred că rolul meu este să aduc cuvintele bune printre oameni și împreună să intrăm în timpul poveștii, cel care ne dă sens și emoție. Am ținut ateliere de poveste în capela unui castel părăsit, într-un tramvai pictat cu semne populare, pe trotuar, într-o iaurtarie, în librării, biblioteci, școli, muzee. Și am mai fost într-un spital de psihiatrie, la secția pentru copii. Acolo am avut experiența cea mai gravă și mai luminoasă ca povestitor. Acolo, printre copii cu depresie, copii care au vrut să se sinucidă, mi-a fost greu să zâmbesc, să uit de mâinile bandajate acolo unde erau tăieturi de lamă. Până la urmă, am reușit să ne jucăm ca și când nu era nimic dincolo de povestea noastră. De fapt, cred că asta e puterea vindecătoare a poveștii: timpul ne lasă în pace, suntem ce vrem noi să fim iar apoi, când ne întoarcem în lume, rămâne cu noi lumina.

LIBRIS: Care este povestea Nes(u)puselor? Cum a luat naștere acest proiect?

CRISTINA ANDONE: Mai întâi a fost o asociație, De Basm, care și-a propus să strângă într-un singur cuib, românesc, scriitorii și ilustratorii din literatura pentru copii. Apoi a fost o întrebare de poveste: cum ar fi să existe și la noi o carte precum Fete rebele care au schimbat lumea? Dar despre femei remarcabile din România? Aceasta a fost întrebarea pe care și-au pus-o Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Laura Grunberg și Iulia Iordan. Ca să găsească răspunsul mai repede, aceste cinci scriitoare m-au chemat să fac parte din echipă și să aduc la viață povestea a 20 de nes(u)puse din literatură, muzică, antreprenoriat. Ar fi putut să iasă o carte-ghiveci, a ieșit o carte-simfonie. Ar fi putut să fie o altă culegere de portrete, avem o carte- manifest. Ar fi putut fi o carte didactică, este o carte de inspirație. A contat foarte mult și bagheta magică a editurii Univers, mai ales grija pentru suplețea poveștii pe care ne-a insuflat-o Diana Crupenski. Dar a fost esențial că noi, 5 scriitoare și 12 ilustratoare, ne-am apropiat cu onestitate de fiecare poveste. Deși avem stiluri diferite, această prospețime a privirii fiecăreia dintre noi a legat cartea într-un tot. Și astfel Nes(u)pusele a devenit o carte limpede despre femei luminoase.

LIBRIS: Legat de proiectul Nes(u)puselor, exista o aplicație pe Facebook, care putea stabili cu care din Nes(u)puse semeni. Dacă ați avea posibilitatea să călătoriți în timp, unde v-ați duce?

CRISTINA ANDONE: Nu găsesc niciun alt timp mai bun decât acesta în care mă aflu. Sigur, aș putea visa, în mod oarecum standard, la perioada interbelică sau la Belle Epoque, pentru că atunci lucrurile ne par mai elegant puse în pagină. Doar că în Belle Epoque aș fi fost nu o contesă, ci o spălătoreasă mioapă și aș fi murit de tuberculoză. Sau, în perioada interbelică, aș fi fost măritată cu fruntașul satului și nu aș fi ridicat ochii din legănat-cusut-cosit, iar mai înainte de asta, mi-aș fi îngropat câțiva copii fie de boală fie de război. Îmi place siguranța pe care ne-o dă timpul nostru, îmi place demnitatea pe care ne-o putem câștiga acum ca femei, îmi place libertatea fără egal pe care o avem. Și îmi mai place mult că încă nu suntem robotizati, asexuați, aseptizati. Nu aș schimba anii pe care îi trăiesc nici cu trecutul (mult prea neașezat), nici cu viitorul (mă tem să nu fie prea aseptic). Pentru mine, minunea este acum.

Interviu realizat de Iuliana Răducanu pentru Libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *