Singuratatea numerelor prime

21/01/2019

Se spune că nu putem aplica matematica, atunci când vine vorba de relații interumane. Suntem ființe complexe, înzestrați cu acea aptitudine generală numită inteligență  și cu un set de emoții și sentimente- sisteme, la rândul lor, destul de complexe de navigare prin lume care ne controlează dar care sunt, la rândul lor controlabile. Aceasta este, încă, magia interacțiunilor umane: faptul că scapă (măcar parțial) previzibilității, modelării științifice care ne-ar aminti că suntem mai degrabă niște mașini calculabile, reproductibile și nu ființe privilegiate angrenate în aventuri individuale și particulare. Scriitorul italian Paolo Giordano reușete însă să amestece subtil și interesant matematica într-o (posibilă) poveste de dragoste, fără să neutralizeze misterul ei, ba chiar reușind să-l amplifice. E drept că autorul nu se folosește de matematică pentru a modela pur și simplu legătura dintre cele două personaje principale dar reușește să introducă o metaforă atât de puternică și de sugestivă pentru această relație, încât orice altă explicație ar părea de prisos (un efect ironic interesant, până la urmă al unei figuri de stil:  facilitează înțelegerea mult mai precisa  decât ar fi făcut-o o abordare explicită).

Paolo Giordano

Paolo Giordano

SINGURĂTATEA NUMERELOR PRIME, un roman tradus și republicat de Editura Polirom (după apariția sa inițială la Editura Rao) spune povestea lui Alice și Mattia, doi tineri care păstrează o legătură cel puțin neobișnuită de-a lungul mai multor ani. Fiecare are o traumă a copilăriei pe care a depășit-o doar parțial: Alice a suferit un accident la schi mutilant, resimțind efectul acestuia atât în ceea ce privește imaginea de sine, cât și în ceea ce privește relația cu tatăl sever și competitiv. Pe de altă parte, Mattia a fost implicat în dispariția fără urmă a surorii sale mai mici, o fată suferind probabil de o tulburare de spectru autist, implicare pentru care nu pare să fi primit iertare (nici din partea părinților și nici din partea propriei sale conștiințe). Ajunși la vârsta adolescenței, Alice și Mattia se întâlnesc. Amândoi au o stângăcie în interacțiunea cu cei din jur, amândoi par să-și fi asumat dimensiunea singuratică, propriile ciudățenii de care nu se simt neapărat îngroziți, doar indisponibili în a se face înțeleși, în a se deschide. Alice pare să-și dorească să fie acceptată, să fie ca ceilalți, însă are o imagine deformată asupra propriului corp și își prețuiește singurătatea. Mattia pare mai detașat de lumea socială din jurul său și își eliberează furia interioară ocazională prin câte o practică automutilantă. Întâlnirea dintre cei doi este lipsită de artificii, poate pentru că fiecare personaj nu caută fuga de sine, nu e împovărat de propria sa conștientizare a condiției rănite, traumatizate. Cei doi adolescenți apreciază însă confortul proximității, nu neapărat al apropierii strânse. Intimitatea care se construiește între ei nu este deplină și pare mereu lipsită de desăvârșire. Dialogurile dintr ei sunt simple, gesturile reflectă cel mult o amiciție cu o tentă de flirt, nu se remarcă aproape nimic clar și explicit care ar putea sugera că cei doi protagoniști fac pași hotărâți unul spre celălalt.

Singuratatea numerelor prime

Ai senzația că Alice și Mattia ar avea mai multe lucruri să-și spună, că sunt mereu la marginea acelui punct incipient în care se poate crea o legătură de fundament pentru o relație intimă. Și totuși, ceva pare mereu să scape dar, în același timp, cititorul resimte, dincolo de frustrarea neconcretizării și a lipsei de inițiativă, o anumită legătură inefabilă, un anumit confort, o acceptare neintruzivă între cei doi. Prototipul acesta al interacțiunii din adolescență se va perpetua și peste ani de zile, când cei doi se vor întâlni. Iar asta și pentru că încercările relaționale pe care le vor avea cu alte persoane se vor solda cu un eșec. În schimb, legătura aceea specială și totuși fragilă, undeva la limita dintre potențial și actual între Alice și Mattia va supraviețui testului timpului, cel puțin până la un punct. Ce sens are o relație care se păstrează mai degrabă în plan ipotetic, decât actual dar care, tocmai prin siguranța ipotetică pe care o oferă, livrează un oarecare confort? Să știi că cineva e acolo, că cineva pare să te fi înțeles și să te fi acceptat chiar și pentru un moment, fără să ceară explicații sau angajamente, iată elementul care pare să fie consolator în povestea lui Alice și Mattia.

Și totuși, unde intervine matematica? Prin vocea personajelor sale, Paolo Giordano face o paralelă superbă care ajunge să inspire inclusiv titlul romanului: în infinitul șir al numerelor regăsim, inițial la intervale mai mici, ulterior la intervale mai mari, mereu imprevizibile, perechi de numere prime (divizibile doar cu unu și cu ele însele), uneori despărțite chiar și de un singur număr divizibil. Ele par să fie atât de aproape și totuși sunt separate definitiv și iremediabil de un alt număr. E ceva înspăimântător dar și consolator în statutul acestor perechi de numere prime și singure: nu-și pot depăși condiția, nu pot deveni altceva, dar nici distanța dintre ele nu se poate mări, apropierea rămâne fixă și constantă, în limitele date. Alice și Mattia sunt, desigur, asemenea două numere prime. Ele nu par să reușească a depăși niciodată distanța, poate infimă, care îi mai desparte. Iar acest lucru nu este neapărat tragic. În ciuda faptului că este, pe alocuri, dureros și aproape frustrant (deși imaginativ și convingător), romanul lui Paolo Giordano nu transformă cele două destine, aparent triste, într-o tragedie sau un eșec cutremurător. Iar acest lucru se întâmplă pentru că Alice și Mattia par să trăiască o singurătate de care nu vor neapărat să scape, o singurătate adesea liniștitoare, nu captivă sau exasperantă, o singurătate pe care învață să o accepte cu seninătate, o singurătate care nu îl respinge pe celălalt dar îl respectă la nivelul orizontului ce nu pare niciodată mai aproape sau mai departe, ci e doar… acolo.

Singurătatea numerelor primePaolo GiordanoEditura Polirom ,2018

Recenzie realizată de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *