Chris Simion: Libertatea e supremă, e ideală. Un om liber este doar un om care nu minte.

31/01/2019

Începând din 01.02.2013, Libris propune proiectul Lumea cărților din perspectiva scriitorului, proiect care aduce mai aproape de public cei mai importanți scriitori români ai momentului. În luna februarie din 2019, scriitoarea care își dezvăluie relația sa cu lectura și biblioteca personală este…CHRIS SIMION!

Chris Simion

Photo: Catalina Flaminzeanu

LIBRIS: O tânără femeie, fără intervenții familiale în zona artistică alege să lucreze în teatru, să scrie, să publice cărți, să deruleze proiecte comunitare cu succes și… reușește. Cum ați ajuns de la o tânără ambițioasă anonimă la statutul de regizor cunoscut a zeci de spectacole, inițiatoarea unui festival de teatru independent și a unui proiect care vizează construcția unui teatru de la zero, într-o societate viciată de bârfe, prejudecăți și scurtcircuite antimeritocratice ?

CHRIS SIMION: Am avut încredere totală în intuiția mea, din copilărie. Am simțit întotdeauna pe ce drum îmi e necesar să merg pentru a nu bate pasul pe loc și am riscat, chiar dacă părea o nebunie pentru cei din jur. Am un înger păzitor pe care îl ascult mai presus de orice. Ai mei nu m-au îndrumat spre ceva sau spre altceva, poate asta a fost cel mai minunat lucru pe care l-au făcut. M-au lăsat să aleg, chiar dacă îmi spuneau mereu că ei nu-mi înțeleg opțiunile, “de unde chestia asta cu teatru și cu scrisul?”, îi auzeam adesea spunând. “Așa simt”, răspundeam. Nu mi-au oprit niciodată avântul. Mi-au dat libertate. Eram bună la română. Citeam mult. Și eram foarte curioasă. Îmi plăcea să mă expun. Toată copilăria am fost un copil zvăpăiat, căutam senzații tari. În clasa a IX a profesoara de română m-a încurajat să merg la cenaclu. Până atunci scriam excelent vederi și compuneri. La 15 ani am scris prima poveste, o proză scurtă, inspirată din prima mea poveste de dragoste. Era tot ce aveam de citit în public. După prima lectură profesorul Tudor Opris împreună cu criticul George Pruteanu mi-au propus să o public la editura cenaclului. Mi-a fost rușine să o dau integral. Așa că a aparut ca o selecție de aforisme și eseuri, am selectat partea filosofică și am deschis cutia Pandorei. Pruteanu m-a numit “un pui de Cioran în fustă lungă și neagră”. La 16 ani mi-a apărut prima carte. La 17 ani a doua, la 18 a treia…după aceea am început să mai răresc ritmul. Până astăzi sunt 9 cărți sub semnătura mea. În paralel, începusem o colaborare la ziarul “Tineretul Liber”, după care m-au racolat și la “Cuvântul” și la altele. Începusem să primesc și bani pentru articole. Eram un fenomen, o ciudățenie. Greu de digerat pentru unii, îmi căutau nod în papură dar nu-l găseau. Eram un copil cu căutări existențiale, cu îndrăzneală. N-aveam pe nimeni în spate. Deși unii erau convinși că sunt fiica lui Eugen Simion. Era o coincidență de nume și atât. Pasiunea, credința, curiozitatea mi-au pus combustibil și am putut să zbor. Nu mi-am propus să am această carieră, s-a format de la sine. Asta trebuia să fac. Simt bucurie. Unul din oamenii care m-au încurajat să merg pe drumul acesta a fost actorul Florian Pittis, coordonatorul celui de-al doilea cenaclu unde am activat și omul care mi-a dat brânci și încredere totala. Habar n-aveam atunci cât de necesar era ceea ce faceam. Nici acum nu am habar. Știam că scrisul îmi e ca o respirație a sufletului. La teatru am ajuns indirect. Teatrul m-a ales, nu eu am ales teatrul. Am intrat din prima la teatrologie, am terminat-o și apoi am făcut și regia de teatru. Am început să regizez din studenție. Tot de-atunci am început să fac și teatru independent. Asta n-a fost una din deciziile care mi-au asigurat un început de carieră liniștit. Dimpotrivă. Am stârnit multă invidie și multe orgolii. Eram tânără, femeie și aveam succes într-o lume preponderent masculină. Acum 20 de ani pentru mulți din domeniul meu eram o impostoare, când mergeam în străinătate cu spectacolele mele luam premii. Evident că durea, atunci nu îi ințelegeam, mă revolta atitudinea lor, lipsa lor de curaj, de generozitate, mi se părea nedrept, era loc pentru toată lumea dar nu am renunțat. Am avut publicul de partea mea și asta m-a ținut in priză. În afară de asta, mi-am văzut de mers înainte indiferent de bârfe, obstacole, prejudecăți. Nu am intrat in găști, nu am făcut compromisuri, nu am fost capabilă să mă “vând” pentru a fi elogiată și pentru a avea de lucru. Am vrut să fiu iubită pentru ceea ce sunt cu adevărat, nu pentru ceea ce mă prefac că sunt. Știam ce pot. Știu și acum foarte bine. Nu am avut curaj să îmi bat joc de Dumnezeu. El mi-a dat acest dar, talentul. Nu aș fi putut să mă prostituez doar pentru a avea privilegii. Am avut răbdare, m-am rugat, am lucrat mai puțin dar curat și în timp locul meu a devenit clar și cam greu de ignorat. Acum sunt cine sunt. Și îi datorez bunului Dumnezeu și oamenilor care m-au însoțit. Cred în echipă, nu cred în statui individuale.

LIBRIS: Ce s-a pierdut pe drum, ce s-a păstrat?

CHRIS SIMION: S-au pierdut oamenii pe care îi trăgeam după mine fără ca ei să creadă în ceea ce sunt, s-a făcut curat, firesc. Și mi-e bine fără ei. S-a pierdut nevoia de a demonstra. Nu mai am nevoie să demonstrez nimic nimănui, acum fac teatru doar pentru bucuria pe care mi-o oferă, pentru întâlnirile cu actorii și pentru oportunitatea de a spune poveștile care mă ard. S-a păstrat entuziasmul, credința, pasiunea, curiozitatea și altele. Asta mi-a demonstrat că nu am fost pe o cale greșită.

LIBRIS: Care au fost cele mai mari obstacole de depășit?

CHRIS SIMION: Să-mi apar autenticitatea. Într-o lume în care se poartă măștile, eu m-am luptat să fiu ceea ce sunt, nu am pretins a fi mai mult doar ca să dau bine. Am ales ca despre mine să nu vorbesc, ci sa fac. Și asta fac și acum. Creez incomoditate.
Apoi Ispitele. E tentant să știi că poți face un nou proiect de succes în contradicție cu sufletul tău. Am abandonat proiectele de genul acesta și am ales sufletul cu toate riscurile acestei alegeri. Mi-am creat mulți “prieteni”, am îndurat umilințe dar am dormit noaptea liniștită și am putut ieși din casă fără să îmi fie rușine. Poți să minți pe oricine că ești într-un fel sau în altul, dar pe tine nu ai cum să te minți niciodată.
Pe scurt…să nu-mi trădez sufletul!

chris simion

LIBRIS: România este intens divizată politic, social și ideologic, pe niște axe care și-au pierdut parcă orice șansă de contact constructiv. Cum se plasează un artist în acest context? Alege tabere, se refugiază în una dintre ele, rămâne în tensiune la mijloc? Păstrează o responsabilitate socială? Încearcă să deschidă prin ceea ce face punți de comunicare între aceste lumi divizate?

CHRIS SIMION: Pot să vorbesc despre mine. Politica de bucătărie sau de facebook o poate face oricine. Ce facem concret? Eu cred că dacă alegi să rămâi în România ești dator să construiești, nu să distrugi. Decât să arăți cu degetul, apucă-te și acționează, fă ce ține de tine în sens bun, pozitiv, necesar pentru cel de lângă tine și pentru cel care vine după tine, lasă ceva în urmă care să însemne ceva. Cultura este peste politică. Eu sunt aceeași indiferent cum va fi politica. Și voi face parte dintre cei care au crezul to build or not to be.

LIBRIS: Eric Emmanuel Schmitt și-a cumpărat un teatru în Franța pentru a-și pune în scenă proiectele refuzate de alte teatre. Pe de altă parte, în România, de peste 70 de ani nu s-a construit niciun teatru. Grivița 53 este un proiect care să răstoarne acest record negativ, va fi primul teatru construit prin efortul unei comunități. Cum ați ajuns la ideea acestui proiect și în ce etapă se află?

CHRIS SIMION: Nu am vrut sa obțin un spațiu într-un fel care nu m-ar fi reprezentat. Am avut ocazii să fac acest teatru mult mai repede și am refuzat. E visul din facultate. Nu poate fi oricum. Vreau să fie un spațiu cu care să mă identific, atât eu, cat și cei ca mine. Un spațiu al unei generații, al unor oameni care au valori incombatabile și comune. A mea este ideea și investiția inițială. Am pus la bătaie terenul cumpărat după ce am vândut casa bunicii mele dar teatrul se va face din contribuția comunității, din donații, sponsorizări, orice sprijin este important. Nu construim numai un imobil, ci un spirit. Chiar dacă se va ridica mai greu dar când va fi gata, va fi o victorie uriață. E o amprenta pe care o lăsăm, o urmă în istoria culturală a orașului. Așa cum noi ne bucurăm astăzi de un bloc construit de Marcel Iancu sau facem referința la avangarda, poate peste 50 de ani când noi nu vom mai fi urmașii noștri vor fi mândri de ceea ce am construit și Grivița 53 va fi un reper. Am strâns peste 25% cash și în materiale de construcție în 2017 când am început campania. Tot atunci am căștigat premiul de arhitectură dat de Fundația Lafarge Holcim la Gala la Marsilia. 5003 proiecte în competiție din toată lumea, 7 premii, noi printre câștigători. Prima dată când România a câștigat la acest important concurs. În 2018 a trebuit să schimb prioritățile, am depistat un cancer la sân. A trebuit să mă operez, apoi chimio terapie, radio terapie…pffff…am făcut spectacole, am scris în perioada asta dar a fost imposibil să fiu cu motoarele turate la maxim pentru povestea cu Grivița, să mă întâlnesc cu posibili parteneri, să le propun să devină susținători sau să ies în public și să continui campania. Nu am vrut să stârnesc mila, să se amestece lucrurile. Demnitatea pentru mine nu e un cuvânt din DEX, face parte din felul meu de a acționa. Să obții prin manipulare e simplu. Acum am depășit momentul bolii și am reluat campania de strângere de fonduri. Știu că se vor alătura oamenii care trebuie. Nu conving pe nimeni cu forța. Sunt destui care cred în ce cred eu, trebuie doar să afle. Am început să vindem cărămizi, scaune, ferestre…bucăți din teatru. Și s-a deschis și o linie de fonduri unde proiectul e sustenabil. Orice pauză e cu un sens, nimic nu e degeaba.

LIBRIS: Ce v-a făcut să vă apropiați de autori francezi contemporani și populari precum Eric Emmanuel Schmitt, Pascal Bruckner sau Frederic Beigbeder în montarea spectacolelor dumneavoastră? E vorba doar de mesajul creațiilor, vă leagă ceva de cultura francofonă?

CHRIS SIMION: M-au convins prin temele abordate și prin faptul că au o proză posibil de dramatizat. Când montezi un spectacol după literatură, nu după dramaturgie, trebuie să se și poată. Apoi să te ardă tema, să te intereseze total. În afară de asta îi cunosc personal și îmi plac nespus ca oameni. E un mare privilegiu să fiu admirată de astfel de personalități. Cu fiecare în parte am lucrat pe text, le-am propus înainte ideea dramatizarii și nu a existat nicio situație în care să nu fie de acord cu propunerea mea. Pentru mine a însemnat mult asta. Mi-a dat incredere.

LIBRIS: Ce autor român v-ar plăcea să montați?

CHRIS SIMION: Sunt mai mulți pe listă. Ionesco, Naum, Eliade, Vlad Zografi, Nora Iuga. Am multe cărți necitite, urmează.

LIBRIS: Recomandați trei volume semnate de autori români și trei volume semnate de autori străini care v-au impresionat recent.

CHRIS SIMION:
Nora Iuga și Angela Baciu – Mai dragut decat Dostoievski
Zenobia – Gelu Naum
Nuntă în cer – Mircea Eliade
Corespondența dintre Freud și Jung
Dincolo de limită – Messner
Între Dumnezeu și om – Tolstoi

LIBRIS: Nu sunt mulți autorii care au curajul să-și publice lucrările de tinerețe (mai ales după ce au debutat), mai precis textele din perioada adolescenței, poate pentru că li se par prea naive, poate pentru că se simt mult prea îndepărtați de experiențele unei vârste care e păstrată mai degrabă în sertarul amintirilor. Dumneavoastră ați ales să reuniți primele trei cărți scrise în perioada liceului în volumul IMPERATIVELE ADOLESCENȚEI. De ce? Cum o vede regizoarea Chris Simion pe adolescenta Chris Simion?

CHRIS SIMION: Am trăit 20 de ani cu rușinea gândurilor publicate în liceu. M-a marcat răutatea oamenilor invidioși din adolescența, oamenii care nu credeau în mine erau oameni care îmi plăceau. Dar care nu au putut accepta că îi depășeam în logică, în preocupări. Mulți ani nici nu spuneam că am x cărți. Tot timpul ziceam cu trei mai puțin. Datorită Editurii Trei le-am recitit. Și nu mi-a venit să cred cât de tari sunt și cât de bine scrise. M-am îndrăgostit de adolescenta Chris. Eram un copil profund, cu căutări existențiale, cu concluzii filosofice, cu umor. Am fost un copil matur, care avea gândurile unui adult. Ascultam muzică rock, citeam multă filosofie, frecventam cercuri de intelectuali din altă generație decât a mea, mă expuneam la aventuri culturale (ex cristale de quartz, lumea ascunsă a Atlantidei, misterul civilizației egiptene, triunghiul Bermudelor, spiritismul, slujbele de la biserică, fantomele lui Eliade etc) Aveam un univers, o lume…ciudată pentru mulți. Nu e bine să pui la suflet părerile celorlalți. Eu am făcut asta și am trăit într-o eroare de 20 de ani. E necesar să primești feedback dar nu să te afecteze.

LIBRIS: Volumele epistolare îndrăgite de public, CE NE SPUNEM CÂND NU NE VORBIM, respectiv 40 DE ZILE vorbesc despre experiențe universale într-o scriitură poetică și reflexivă, onirică și realistă dar o scriitură care invită cititorul la o scurtare a propriei sale existențe, la întâlnirea inevitabilă cu vulnerabilitatea și maturizarea. Ce se întâmplă însă cu oamenii-cactuși care caută și poate reușesc să se elibereze de povara minciunilor? E mai dureros să trăiești în adevăr decât în minciună? Ce e mai important: confortul inautentic sau autenticul incorfotabil?

CHRIS SIMION: Libertatea e supremă, e ideală. Un om liber este doar un om care nu minte. Un om care nu minte, e un om care riscă. Adesea mințim de frică. Puțini mint de plăcere sau ca un joc. Indiferent cu ce scop e utilizată, minciuna aduce inconfort și te indepărtează de firesc, de sine. Minciuna te costă întotdeauna. Adevărul, nu. Minți pentru celălalt, mai mereu. Nu minți pentru tine. Dar adevărul îl spui pentru tine. Dacă te iubești, nu (te) minți. Trasezi limite. Cine te acceptă, te acceptă și cu erorile tale, cu partea urâtă din tine. De ce să îi creezi imaginea pe care o cere? Ar fi o imagine falsă. Te-ar iubi pentru mască , nu pentru ceea ce ești. Pentru asta trebuie să fii tu în acord cu tine, să îți placă mai mult de tine decât de orice mască de-a ta. Să îți pese în primul rând de sentimentele tale față de tine, decât de ale celuilalt. Și adevărul devine o necesitate, ca aerul. Lumea ar fi mult mai sănătoasă dacă oamenii ar opta pentru adevăr. Minciuna îmbolnăvește. Dar ca să depășești Iadul, trebuie mai întâi să treci prin el. Ca să ajungi să ai nevoie de adevăr, probabil trebuie să minți zdravăn.

LIBRIS: Volumul CARE DINTRE NOI/ WHICH ONE OF US este un album original și magic pe care l-ați publicat după ce ați primit diagnosticul de cancer. Este el mărturia simbolică a unei lupte cu boala, o formă de evadare? Ce înseamnă să primești boala ca un dar și să îți asumi vulnerabilitatea public?

CHRIS SIMION: Am ieșit pe plus din această experiență, am invățat într-un an ce unii învață într-o viață sau alții nu învață deloc. Am învățat să trăiesc, să mă bucur cu adevărat de viață. Și asta o spune un om care înainte credea despre el că asta face. Nu are nicio legătură acum, cu ce a fost. Abia acum trăiesc acum, în grația prezentului cu toate ale lui, nu mai pot gândi în viitor sau trecut pentru că am infinitul. A fost o experiență cu shutdown. Minunată! Pe plan personal m-am descoperit ca om și m-am îndrăgostit de mine, în relația cu soțul meu care mi-a fost alături neîncetat am traversat experiența ca pe un test și ne-am unit și mai mult, am conștientizat cât de mult ne iubim și câtă baftă am avut că ne-am potrivit în toate. Noi trăim împreună, nu doar spunem. Pe plan profesional m-am relaxat, nu mai am nevoie să conving pe nimeni de nimic. Cu oamenii din jur…am aflat ce sunt pentru fiecare în parte, în caz că mai aveam dubii. O situație ca asta curata pe toate planurile. Daca nu te lași doborât. Albumul nu a fost ideea mea. A apărut la ideea Cătălinei Flaminzeanu care mi-a însoțit textele cu foto din perioada cu pricina. Și e ca un instrument. Nu e despre boală, durere. E despre iubire, iertare. Nu e doar pentru cei care au trecut prin cancer, ci pentru toți care trec printr-o situație limită de viață. Contează cum te poziționezi și ce așteptări ai de la o astfel de experiență. Eu am mărturisit despre cum am ales să trec prin această situație halucinantă, gândindu-mă că poate le este de folos și altora. Am primit sute de mesaje cu “mulțumesc” de la oameni care au citit albumul. Deja a apărut tirajul doi. Cred că oamenii aveau nevoie de el. În câteva luni va aparea și romanul, care va avea același titlu dar va cuprinde întreaga experiență, toate detaliile, fiecare pas, fiecare etapă. Vulnerabilitatea este una din armele noastre, ne dă putere…dacă o acceptam. Cu cât ne contrazicem mai puțin și cu cât ne bucurăm de tot ceea ce ni se întâmplă…suntem pe drumul bun, al întâlnirii cu Dumnezeu.

LIBRIS: Cum te mai poți juca cu lumea când seriozitatea morții devine acută și concretă?

CHRIS SIMION: Dacă îți pierzi umorul, ești mort. În afară de asta…mie nu mi se pare mortea deloc serioasă, sobră. Moartea zâmbește, nu e încărcată cu morală, nu e bună sau rea. E firească. La fel ca nașterea, sora ei. Cu cât te relaxezi și îți clarifici că nu ești Dumnezeu, moartea nu te mai înspăimântă. Ne e frica de moarte pentru că ne e frica de noi.

LIBRIS: Cum v-ați recomanda cititorilor care încă nu v-au descoperit cărțile? Cum o recomandă Chris Simion pe Chris Simion?

CHRIS SIMION: E ca și cum ai citi ceva simțit și gândit de tine, doar că eu pot să exprim. Iar când am inspirație, cuvintele sunt încărcate cu har, forță, sunt vii și ceea ce scriu lucrează pe tine. Știu că citind-o pe Chris Simion, la final ești altfel decât la început. Nu te lăsa indiferent. Îți atinge sufletul.

Interviu realizat de Sever Gulea pentru Libris.ro.

One Comment

  • Georgeta 07/02/2019 at 10:28 pm

    Este minunata SI TALENTATA Chris Simion. O descoperisem cu ani in urma prin scrierile ei, m-a imprsionat profunzimea si naturaletea,. Apoi nu am mai stiut nimic pana in decembrie 2018, cand a venit la Focsani cu un spectacol ” Cu ce sa va servesc”. A fost minunat sa o vad si sa incep sa citesc din nou despre ea. Asa am aflat despre proiectele ei, despre OMUL MINUNAT care a fost si este. Ii doresc mult succes. Chiar pot sa spun ca o iubesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *