Împăratul tuturor bolilor. O biografie a cancerului – Siddhartha Mukherjee

04/02/2019

Imparatul tuturor bolilor. O biografie a cancerului - Siddhartha MukherjeeVolumul câștigător al Premiului Pulitzer pe anul 2011 este semnat de un medic oncolog de origine indiană, un volum cum nu veți mai găsi prea curând pe piață, prin caracterul cuprinzător și accesibil în același timp, un volum biografic aparte, atâta timp cât vorbim de biografia… unei boli. E vorba de o boală care, deși pare să întovărășească existența umană din cele mai vechi timpuri (s-au descoperit dovezi în acest sens încă din vremea Egiptului antic), a devenit unul dintre cei mai proeminenți și provocatori adversari de abia în ultimii 50 de ani, probabil odată cu creșterea speranței de viață și a mijloacelor clinice și paraclinice de a o detecta. E vorba de o boală pe care autorul o numește, pe bună dreptate, împăratul tuturor bolilor, prin caracterele sale particulare pe care le are: nu doar că este una dintre cele mai vechi și totuși puțin cunoscute maladii (atât în ceea ce privește etiologia, fiziopatologia sau tratamentul) dar este și una dintre cele mai intim legate și paradoxale afecțiuni din câte cunoaștem: debutează local, dar totuși devine sistemică, poate afecta atât de multe organe, în atât de multe variante și totuși, păstrează o unitate conceptuală (vorbim de cancer și când discutăm de tiroidă, intestin, plâmâni sau ovare), este caracterizată printr-o multiplicare celulară necontrolată care ajunge să dezechilibreze și să sufoce (mecanic sau metaforic) organismul dar implică o anume pervertire a mecanismului care ne asigură de fapt supraviețuirea și, poate, la limită, singura expresie posibilă a nemuririi noastre.

Pornind de la întâlnirea pe care a avut-o cu o pacientă bolnavă de o formă de leucemie, Siddharta Murkheerje propune o incursiune fascinantă în istoria medicinei, din cele mai vechi timpuri și până în secolul XXI, pentru a reconstrui această veritabilă biografie a cancerului, o boală cu o identitate misterioasă și controversată chiar și până în urmă cu câteva decenii.  Familiar anticilor, grecilor care l-au și denumit, inspirându-se de aspectul tumorilor de suprafață asemănătoare cu un crab (karkinos) sau cu o masă care atârnă (onkos), cancerul a rămas o prezență relativ discretă în istoria mondială, mai ales că timp de sute de ani bolile infecțioase în primul rând au decimat populațiile de pe glob. Până atunci teoria lui Galen, conform căreia cancerul este rezultatul unui exces de bilă neagră captivă în structura tumorală a fost extrem de populară. Abia în secolele XVIII-XIX, odată cu marile teorii schimbătoare de paradigme în medicină s-au pus bazele unei alte înțelegeri comprehensive a cancerelor: teoria celularității a lui Virchow și mai apoi,  teoria microorganismelor au repus cercetarea pe un făgaș progresiv și totuși foarte lent.

Problema în abordarea cancerelor timp de aproape 100 de ani a fost că terapiile propuse au fost mereu cu mult înaintea unor teorii care să le fundamenteze, s-a procedat, așa cum s-a procedat în istoria medicinei timp de secole – remedii orbești, pe principiul încercării și al erorii. Nu e de mirare că aproape timp de 100 de ani, chirurgia (tot mai radicală, după modelul lui Halstead) a rămas cea mai comună și mai agresivă abordare, apoi radioterapia a început să-și facă loc discret (până să fie folosită împreună cu chirurgia într-o variantă complementară și mai puțin mutilantă). Cele două abordări au fost însă potrivite pentru cancerele localizate, pentru cancerele diseminate, adică pentru metastaze adesea nu se mai găseau soluții. Acest lucru a fost valabil până la finalul perioadei interbelice când s-au dezvoltat primele chimioterapice (testate mai ales pe cancerele sângelui, pentru că acest țesut uman era cel ușor de monitorizat pentru evaluarea rezultatelor) – în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial chimioterapia câștigă teren foarte greu, pentru că substanțele experimentate sunt extrem de toxice, produc efecte secundare și, chiar și după aplicarea lor cu succes, cancerele par să recidiveze. Încep să se folosească tot mai multe și mai variate combinații care ajung, după câteva succese notabile în abordarea unor tipuri de leucemie și a limfomului Hodgkin într-un impas, la începutul anilor 80.

Lupta împotriva cancerului se duce pe mai multe fronturi, nu doar cel terapeutic, desfășurat încă orbește. Este și o luptă politică, o luptă de imagine, o luptă concentrată pe explorarea etiologiei și a mecanismelor fiziopatologice, toate dependente de sume tot mai mari de bani în SUA. De la organizații izolate, la institute și asociații, la recrutarea oamenilor politici influenți care să facă lobby, americanii sunt impulsionați de proiecte științifice mamut precum Proiectul Manhattan sau Proiectul NASA pentru a imagina strategii similare concentrare de știință și fonduri pentru gestionarea cancerului (care, începând cu anii 60, devine clar o problemă serioasă de sănătate publică). Finanțările cresc, însă rezultatele nu sunt îmbucurătoare, epidemiologia reflectă o creștere a incidenței și a mortalității cancerelor ca și cum toate eforturile ar fi fost în van. Abia când, încet încet, se obțin progrese pe mai multe fronturi (încep politicile preventive după identificarea factorilor de risc precum fumatul, substanțele chimice, anumite infecții, începe să se dezvolte o teoria comprhenesivă care identifică mecanismele genetice dereglate care conduc la cancer și, implicit primele terapii tot mai țintite spre aceste mecanisme intracelulare), abia în anii 90 se poate vorbi de o ameliorare a situației globale (de la acea cădere liberă descurajantă a anilor postbelici, la o stagnare și chiar la o micșorare a cifrelor, pe diferite grupe de vârstă, a impactului celor mai frecvente forme de cancer: colon, pulmonar, sân).  Astăzi, abordarea cancerului pare să fie una multidisciplinară (să includă oncolog medical, chirurg, radioterapeut, psiholog, asistent medical), pentru ca pacientul să beneficieze de cea mai potrivită combinație pentru stadiul și tipul bolii sale (ceea ce presupune investigații amănunțite, de la imagistică, până la analize hormonale, receptoriale, genetice și anatomo patologice), pentru ca operațiunile de screening (de identificare precoce a unui cancer sau ale unor potențiale recidive) să se desfășoare la scară largă (vorbim de prevenție primară și secundară) a fost nevoie să parcurgem mii de ani, dintre care ultimii 50 par să fi fost cei mai importanți (dar dependenți, oricum de progresele conceptuale ale secolului al XIX-lea), a fost nevoie ca insulițele independente de cercetare să primească podurile teoretice și practice care să reunească eforturile extrem de costisitoare ale atâtor cercetători din atât de multe domenii. Spre deosebire de alte boli, când vine vorba de cancer nu putem vorbi de o poveste frumoasă a unei singure descoperiri revoluționare care a schimbat istoria.

Biografia cancerului este o poveste despre rezultate mici cumulate, este un puzzle încă neterminat care adaugă, cu fiecare descoperire, luni de viață și noi lecții despre confruntarea cu condiția noastră de muritori.

Pe 4 februarie, de Ziua Internationala a Cancerului, descoperiti aceasta reeditare binevenita!

Împăratul tuturor bolilor. O biografie a cancerului- Siddharta Mukheerje Editura All, 2018

Recenzie realizată de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *