Tatuatorul de la Auschwitz

08/04/2019

Romanul cel mai bine vândut din Irlanda și Marea Britanie în 2018, un besteseller în SUA, Australia, Africa de Sud și multe alte țări este o poveste din perioada Holocaustului. Mai poate impresiona o poveste despre tragedia evreiască generațiile contemporane, atât de mult încât să devină un bestseller? Dincolo de contextul sinistru și suferințele copleșitoare desfășurate, există încă unghiuri din care o tragedie de asemenea proporții poate fi încă privită, încât să lase loc unui sentiment de triumf și de eliberare. Marile iubiri au nevoie de mari obstacole pentru a impresiona și a ne inspira, iar un roman cu o poveste de dragoste născută și amplificată într-un lagăr de exterminare e cu atât mai impresionantă, mai ales când e inspirată de personaje și situații reale.

Tatuatorul de la Auschwitz

Sursa foto:pixabay.com

Heather Morris , o autoare născută în Noua Zeelandă, a avut ocazia să îl cunoască și să afle povestea lui Lale Sokolov (sau Lale Eisenberg) supraviețuitorul câtorva ani de prizonierat la Auschwitz-Birkenau. Ceea ce a aflat pe parcursul a trei ani de documentare a transformat apoi într-un scenariu de serial și într-un roman care a devenit bestseller. De ce? Povestea lui Lale și a iubitei sale care îi va deveni soție, Gita, este, așa cum recunoaște chiar autoarea, povestea unor oameni obișnuiți. Doar că acești oameni obișnuiți sunt surprinși în circumstanțe extrem de neobișnuite, vitrege și copleșitoare pe care reușesc să le învingă prin răbdare, loialitate și un dram de noroc.

Lale este un tânăr evreu născut în Slovacia, poliglot care se oferă  să răspundă amăgitorului apel al naziștilor (care pretindeau ca fiecare familie să ofere un tânăr care să lucreze pentru Reich, în caz contrar urmând ca toată familia să fie deportată) pentru a-i scuti de amenințare pe cei apropiați dar care este imediat înghesuit într-un tren cu vagoane de vite, cu destinația Auschwitz. La sosirea în lagărul despre care nu știe nimic Lale este optimist: îmbrăcat la costum, cu bani în buzunar, visând să-și valorifice talentele multilingve. Intrarea brutală în lagăr îl așază pe o altă orbită existențială: dezbrăcat,  deposedat de tot ce avea și reprezenta, tatuat pe braț, înghesuit într-o baracă și amenințat la tot pasul, este redus la un număr anonim neglijabil într-o mare de suflete. Printr-un concurs de împrejurări, fiind la un pas de moarte, Lale este luat sub protecția lui Pepan și instruit să devină Tatowierer (tatuator), o poziție relativ privielgiată în lagăr dat fiind faptul că e încadrată ca activitate a sectorului politic. Noua îndeletnicire oarecum sinistră, de a-și marca confrații cu acel număr care le desființează identitatea și inaugureaza simbolic procesul violent de dezumanizare îi aduce însă avantaje lui Lale: un adăpost mai confortabil, mâncare mai bună, libertăți de mișcare.  Cu toate acestea, Lale alege să nu-și capitalizeze avantajele doar pentru sine ci să contribuie, atât cât poate la salvarea confraților, la limitarea suferinței: traduce în germană instrucțiunilor nou veniților, face trafic cu mâncare și bijuterii, porționează alimentele bune pe care le primește și le împarte, alături de medicamentele de care face rost cu tovarășii săi, îi ajută și pe țigani (una dintre cele mai detestate categorii de deținuți care îl vor adopta însă pe Lale ca o a doua familie). Mai presus de toate, Lale trăiește  începutul unei povești de dragoste alături de Gita, o fată pe care o tatuează la un moment dat și cu care încearcă să păstreze legătura și să o protejeze ori de câte ori are ocazia. Prin eforturile lui Lale, prin riscurile asumate și prin forța hazardului cei doi supraviețuiesc detenției anilor în lagăr. Însă reîntâlnirea lor va mai avea de așteptat, dat fiind faptul că naziștii se grăbesc să golească lagărele și să îi despartă pe Lale și Gita, chiar când Armata Roșie se află la doar câțiva kilometri de aceste complexe ale morții.

Tatuatorul de la Auschwitz

Romanul lui Heather Morris este interesant pentru că reușește să ofere un punct de vedere oarecum inedit, asamblând o poveste familiară triumfală hrănită de o istorie reală. Povestea surprinde în primul rând o categorie relativ privilegiată a deținuților din lagăre: tatuatorii. În calitate de tatuator, în cele mai vitrege condiții în care, pentru a-ți asigura propria supraviețuire confortabilă ar fi fost ușor să nu îți asumi riscuri, Lale alege să facă tot ce poate pentru a-i ajuta pe cei din jur, cu alte cuvinte să-și păstreze spiritul uman și altruist chiar și când ar avea libertatea să aleagă varianta mai puțin riscantă. În al doilea rând romanul evocă o poveste de dragoste în cele mai inimaginabile condiții, a doi oameni disperați după dragoste și intimitate de care se tem că s-ar putea să nu aibă parte niciodată. Asumarea unui proiect atât de grandios și de optimist ca o relație în orizontul unui mariaj, în contextul unui lagăr de concentrare, în care chiar și întâlnirile ocazionale dintre protagoniști stau sub semnul riscului mortal (nemaivorbind de imprevizibilitatea zilei de mâine) este naiv, nebunesc sau poate înălțător de-a dreptul. Cu vitalitatea și tonusul caracteristice, Lale își face planuri pentru el și Gita, planuri la care Gita nu consimte (deși și ea îl iubește), refuzând inițial să îi dea chiar și detalii biografice iubitului (Lale îi află târziu numele complet). Lale realizează de fapt, prin încercările sale de a-și salva iubita și de a construi un viitor pentru ei, un act de sabotaj simbolic a activității sale profesionale de zi cu zi. Tatuatorul care pune numere și anulează condiția identitară a fiecărui proaspăt sosit e compensat de energicul umanist care, în timpul liber recuperează povești, identități și crede încă în oameni. Și o face, desigur, într-un infern al violenței, în care ia contact brutal cu camerele de gazare, crematoriile, execuțiile arbitrare prin împușcare (chiar și când stai pe toaletă), violența ofițerilor și temutele selecții orchestrate de doctorul Mengele.  Și ceea ce este impresionant reconstruit în roman, dincolo de o poveste de dragoste și de efortul unui om de a da sens încercării prin care trece, de a căuta o motivație dincolo de absurdul dureros în care a fost aruncat, este felul în care spiritul generos a lui Lale găsește ecou și în alți deținuți, felul în care umanitatea naște o complicitate dincolo de violență. Există o scenă în roman, poate una dintre cele mai reușite care aproximează exact această complicitate umană din spatele unui aparent act de violență: Lale întâlnește într-o cameră de tortură un fost camarad pe care îl ajutase anterior și care este acum mandatat să îl schingiuiască pe protagonist pentru a obține informații compromițătoare despre alți evrei din lagăr. Torționarul e încă recunoscător față de Lale și își duce misiunea la îndeplinire având însă drept scop declarat (prin bataia care urmeaza),  și consimțit de Lale ca torturatul să nu scoată de fapt niciun cuvânt, pentru a nu sacrifica și mai multe vieți prin această mărturisire.

Așa cum recunoaște chiar autoarea, Tatuatorul de la Auschwitz nu este doar o lecție de istorie, un reminder necesar pentru generațiile care urmează despre ororile Holocaustului, ci este o lecție de umanism, o lecție universală  despre capacitatea de a înfrunta cele mai dramatice experiențe cu o atitudine potrivită.

TATUATORUL DE LA AUSCHWITZ – Heather Morris- Editura Humanitas, 2018

Articol realizat de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *