Cel dintai mister – Katharina Vestre

02/05/2019

Cel dintai mister - Katharina VestreVenirea pe lumea  unui copil este considerată una dintre experiențele particulare, ca implicații emoționale, personale și sociale pentru orice familie. Până la momentul nașterii, al celebrărilor și transformărilor care urmează însă, prin asumarea statutului de părinte, se petrec însă procese fascinante. Universul reproducerii este o adevărată aventură, incredibilă,  misterioasă și extrem de fragilă. După ce parcurgi un curs de embriologie sau de obstetrică-ginecologie nu ai cum să nu remarci faptul că aparentul banal proces de perpetuare a speciei, întins pe nouă luni de zile, de la stadiul unor celule reproducătoare microscopice la stadiul unei ființe bine dezvoltate, de câteva kilograme, este ceva care pare mai degrabă miraculos, ținând cont de complexitatea acestui proces și mai ales de numeroasele capcane și variabile care pot schimba complet cursul unei evoluții normale (din momentul fecundației și până în momentul expulziei). Dincolo de anxietățile contemporane (asociate cu scăderea fertilității și cu dezvoltarea unui câmp dinstinct al medicinei, de reproducere asistată), povestea dezvoltării noastre intrauterine este totuși pe cât de comună în lumea vie, pe atât de fascinantă. Fiecare dintre noi parcurge experiența celui dintâi mister, înainte de a veni pe lume, al procesului atât de bine finisat și de calibrat al dezvoltării intrauterine. Povestea acestei experiențe, pe care nu o putem aprecia decât retrospectiv ne este descrisă, într-o manieră accesibilă și densă în curiozități, în volumul lui Katharina Vestre.

Povestea noastră dinainte de naștere începe, desigur cu acea întâlnire între spermatozoizi și ovul, o adevărată expediție de proporții homerice, dat fiind faptul că milioanele de celule paterne oarbe și surde sunt nevoite să traverseze un târâm neospitalier, cu poteci întunecate, mediu acid și paznici ai sistemului imun. Cu toate acestea, numărul mare de spermatozizi mobili (care sunt capabili să sesizeze micile schimbări de temperatură și chiar să preia stimuli olfactivi pentru a-și ghida drumul) compensează dificultatea încercării. Pe cât de banal și de cunoscut pare procesul fecundației astăzi, pe atât de enigmatic a rămas timp de sute de ani (s-au elaborat în timp tot felul de idei pline de imaginație, de la teoria aristoteliciană care preciza rolul spermei în instruirea sângelui feminin de a modela embrionul în stomac, la teoriile care descriau faptul că fiecare ființă apare dintr-o altă ființă miniaturală preexistentă deja, într-un strat al materiei). Un rol capital, după întâlnirea celulelor reproducătoare o au, desigur acizii nucleici împachetați sub forma cromozomilor. Eleganța naturală face ca fiecare om să fie compus în esență chimică din combinații de patru baze azotate, legate de structuri de zahăr și fosfați, adică ADN-ul. Acest ADN împachetat în forma cromozomilor se distribuie celulelor aflate într-un proces de diviziune frenetică, în acea veziculă rezultată după întâlnirea spermatozoizilor cu ovulul. Ovulul fecundat traversează, la rândul său, trompele uterine în sens invers spermatozoizilor (reproducerea are și o dimensiune coregrafică, fără îndoială) și se implantează în uter, într-un proces ce implică o rupere brutală a vaselor de sânge uterine (pentru o fixare mai bună a produsului de concepție și pentru o dezvoltare optimă a placentei) – spre deosebire de specia umană, la care fixarea embrionului e importantă, la vaci de exemplu acest proces este mult mai blând. Embrionul implantat pare un soi de parazit agresiv în această fază, însă, pe de altă parte studiile făcute pe șoareci dar și pe gravide care au suferit de boli de inimă au demonstrat că celulele stem generate de produsul de concepție pot participa la procesele reparatorii ale mamei (mamele păstrează până la urmă, ceva din ADN-ul copilului). În această fază a dezvoltării, dacă două ovule au fost fecundate simultan vor apărea gemenii dizigoți (gemeni neidentici, cu material genetic diferit). În schimb, dacă va apărea o diviziune în interiorul sacului embrionar, se vor dezvolta gemeni monozigoți (identici). Cea mai curioasă și rară situație este aceea când gemenii inițiali ajung să se unească de timpuriu și să rezulte un singur copil cu două seturi distincte de ADN (proces numit himerism).

În săptămâna a treia suntem nimic mai mult decât o farfurie foarte mică rotundă, care va dezvolta trei straturi, schița pentru viitoarele organe: ectodermul, mezodermul, endodermul – din aceste straturi de celule aparent nediferențiate se va declanșa ulterior procesul de migrare și specializare, în care rolul esențial îl joacă procesul miraculos de transcripție și translație (adică procesul de elaborare a proteinelor, care implică citirea alfabetului genic , traducerea și operaționalizarea lui cu ajutorul ARN în structurile producătoare de proteine). În primele săptămâni ni se dezvoltă și inima, dat fiind faptul că embrionul în dezvoltare are nevoie de un aport constant de nutrienți în zone tot mai îndepărtate. În săptămâna a patra suntem doar niște larve milimetrice cu un tub cardiac, un tub nervos și tot mai multe somite, o serie de umflături din care se vor dezvolta și alinia structurile locomotorii – acest proces misterios prin care celulele știu exact unde să se dezvolte, unde să realizeze alinierea umerilor sau coborârea pelvisului pentru a da forma umană a viitorului făt este reglat de mecanisme comune întregii lumi vii (înțelese pentru prima oară la inepuizabila musculiță de oțet) – este vorba de genele Hox, gene responsabile de elaborarea unor proteine comutator, proteine care sunt capabile să activeze sau să dezactiveze alte gene la momentul potrivit (fără asemenea comutatoare, celulele n-ar știi când și unde să elaboreze anumiți produși speciali esențiali dezvoltării organului potrivit la locul potrivit – o demonstrează musculițele de oțet la care genele Hox nu funcționează corespunzător cărora ajung să le crească picioare sau aripi suplimentare în locuri inoportune). Aspectul nefamiliar și chiar bizar al embrionului în primele săptămâni reflectă istoria noastră evolutivă ca specie. În aceste etape elementare de dezvoltare sugerăm de fapt cât de multe avem în comun cu strămoșii noștri tereștri care au moștenit, la rândul lor trăsături de dezvoltare din lumea marină: sughițul este o moștenire de la amfibieni (un reflex esențial pentru mormolocul care care poate respira atât sub apă cât și pe uscat), pliurile care apar în regiunea gâtului sunt schițele spațiilor branhiale (pliuri din care la om se dezvoltă urechea internă). Din luna a 3-a se dezvoltă și sexul – în mod automat feminin, dacă nu există un cromozom Y, dacă există un cromozom Y se transmite semnalul pentru producerea testiculelor care, secretând mai departe testosteron vor conduce la masculinizarea tractului genital (însă atunci când celulelor le lipsește receptorul de testosteron asistăm la cazuri de sexualitate problematică: înfățișări femine cu organe genitale masculine. Rinichii sunt construiți în mai multe etape care implică distrugerea unor schițe inutile inițiale și un complex proces de migrare pentru a ajunge în regiunea lombară. Ei funcționează intrauterin astfel că fătul își înghite propria urină, un proces care asigură funcționalitatea aparatului excretor dar și filtrarea lichidului amniotic. Creierul este și el un organ cu evoluție spectaculoasă, care implică dezvoltarea celulelor neuronale și gliale și mai ales a axonilor curioși – el este organul considerat un proiect pentru o viață, dat fiind faptul că trece printr-o dezvoltare asiduă mai ales după naștere. Lunile 5 și 6 sunt esențiale pentru dezvoltarea organelor de simț, pentru creșterea acelui păr fin care va contribui la alunecarea prin canalul de naștere, pentru dezvoltarea plămânilor (una dintre cele mai mari provocări pentru feții prematuri). Volumul lui Katharina Vestre se încheie cu… debutul existenței noastre în lumea extrauterină, mai precis cu procesul nașterii. Încheierea este, desigur, de abia începutul pentru povestea pe care fiecare dintre noi o scrie singur ulterior. Cu sigunrață că ar merita un al doilea volum care să discute doar despre momentul nașterii, un proces cel puțin la fel de complex precum evoluția de la embrion la făt.

Apelând la un limbaj popular, fără termeni de specialitate greoi, încercând să simplifice fără să deformeze prea mult complexitatea proceselor, Katharina Vestre oferă un volum inedit, sub 150 de pagini, despre lucruri pe care aparent le cunoaștem cu toții dar care, puse în lumina explicațiilor evoluționiste și privite în dinamica de ansamblu, devin într-adevăr o poveste pe cinste!

CEL DINTAI MISTER – Katharina Vestre- Editura Publica, 2019

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *