Sfârșitul competenței – Tom Nichols

29/05/2019

Sfarsitul competentei - Tom NicholsUltima jumătate de secol a adus cu sine schimbări profunde și efecte paradoxale pe care suntem provocați să le înțelegem. Emanciparea minorităților, prăbușirea (măcar oficială) a diferențelor de rasă și clasă, căderea lumii politice bipolare și triumful liberalismului democratic,  accesibilitatea educației, accesibilitatea informației, prosperitatea economică tot mai ușor disponibila, apariția internetului și a gadgeturilor digitale, toate sunt doar câteva repere care au reconfigurat traiul pentru omul contemporan, lansând însă noi provocări legate de libertate, identitate sau relația cu tehnologia (explorate interesant, printre alții, de Yuval Harari în volumele sale devenite bestselleruri). Un alt aspect profund adus cu valul schimbărilor,  care ne afectează deja viețile,  care a constituit o placă turnantă importantă a societăților complexe dar care a intrat astăzi într-o criză fără precedent este, așa cum surprinde profesorul american Tom Nichols, într-un memorabil volum tradus și publicat de Editura Polirom este chiar competența. Trăim într-o lume a sfârșitului competenței, o lume în care, chiar dacă formăm experți,  nu mai avem încredere în ei? Dar de ce am mai avea, atâta timp cât cu toții avem acces la informații de specialitate și la educație superioară? Este acesta un efect inevitabil al lărgirii adresabilității educaționale și informaționale? Este periculos? Cauzele și efectele acestui fenomen sunt explorate în volumul din colecția Plural M al Editurii Polirom

De la sfera profesiilor liberale, a medicilor, avocaților sau arhitecților, la lumea profesorilor, a psihologilor, jurnaliștilor și desigur, la lumea politică și economică totul a devenit contestabil în zilele noastre. Fenomenul nou nu este acela că oamenii au păreri când vine vorba de chestiunile private sau publice, ci că sunt dispuși să și le mențină și chiar să se mândrească cu ele, chiar și atunci când intră în contact cu experții care le dezaprobă. Pe de o parte societatea nu poate funcționa fără o diviziune a muncii și fără ca cetățenii ei să își asume limitele cunoașterii.  De asemenea, a existat dintotdeauna o anumită tensiune între intelectuali și oamenii obișnuiți (al căror nivel de informare era destul de redus). Pe de altă parte, așa cum surprinde Nichols, astăzi nu mai e vorba de un fenomen vechi amplificat de noile media, ci de o ostilitate fățișă față de cunoaștrerea tradițională, de o ingoranță la modă și de o discreditare selectivă a experților (pentru că și ei greșesc uneori).  Cum s-a ajuns aici?

În prima parte a volumului Tom Nichols descrie trăsăturile unui expert: o combinație de educație (certificată de o instituție autorizată), experiență (cu abilități adesea greu de cuantificat, cum ar fi instinctul unui polițist cu vechime sau flerul unui sovietolog de a citi dincolo de limbajul de lemn al presei), talent (trăsătura care face diferența între experții certificați, între cei care înțeleg mai profund și sunt capabili de mai multe realizări într-un domeniu) și expunerea la confruntarea între egali ( adică la evaluarea altor experți, elementul foarte important al peer-reviewului, cel care asigură menținerea încrederii sociale în profesie și care menține standardul unei profesii). Acest portret ne pare familiar (și este rezultatul progresului social și al necesităților de specializare în societățile tot mai avansate) și totuși el nu inspiraă întotdeauna încredere. Ce s-a întâmplat?

Pe de o parte imaginea experților și dialogul dintre ei și publicul larg e afectat  de propriile noastre vulnerabilități mentale pe care le împărtășim ca specie (și care devin ușor vizibile în multe dezbateri epuziante și fără de sfârșit). Dintre acestea: efectul Dunning-Kruger (probat încă de la finalul anilor 90 de doi psihologi care atestă faptul înfricoșător: cu cât ești mai prost, cu atât vei fi mai convins că de fapt nu ești prost sau, mai elegant spus, cu cât ajungi mai repede la concluzii eronate, incompetența de care dai dovadă te va împiedica să-ți dai seama de asta și să te corectezi, chiar și cu ajutor celorlalți – un echivalent științific al vechiului proverb: prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul – aparent, el e fudul pentru că nu-și dă seama de prostia sa). Cei slab pregătiți, cei tentați să scurtcircuiteze argumentele și raționamentele nu doar că nu-și vor da seama când o problemă îi depășește dar  vor continua să se înfrunte cu partenerii de dialog, ca de la egal la egal (unul dintre cele mai sinistre și amuzante teste pentru a proba acest efect a fost acela în care experimentatorii i-au pus pe oameni să recunoască o serie de concepte, multe dintre ele fictive – iar o parte a celor intervievați au declarat că sunt familiari cu acele concepte inexistente și că ar putea să spună chiar multe lucruri despre ele). O altă vulnerabilitate mentală frecventă este biasul de confirmare: căutarea informației care ne confirmă ipoteza și respingerea informației care o infirmă (suntem tentați să selectăm dovezile care ne convin și să tratăm dovezile care ne cotnrazic drept excepții irelevante) – acest bias de confirmare duce de fapt la producerea teoriilor nefalisificabile și la asumarea legendelor și mai ales a teoriilor conspirației (care sunt atractive pentru că explică o lume complicată pe care nu o înțelegem cu instrumente facile , ne ajută să atribuim context și semnificație lcururilor înfricoșătoare, dar ne fac, în același timp imuni la orice contraargument tratat drept irelevant sau absorbit în respectiva teorie). Alte vulnerabilități despre care vorbnește Nichols: utilizarea stereotipurilor de gândire (care, spre deosebire de generalizare, care presupune o confruntare cu faptele, prin filtre stricte, este, de asemnea, imună la probare empirică) și biasul de egalitate (acordăm aceeași importantă opiniilor în grup, din nevoia de a fi acceptați). Este adevărat că nici experții nu sunt complet imuni la astfel de limitări (mai ales biasul de confirmare) însă ei caută să le contracareze prin diverse mijloace (un exemplu este peer-review – evaluarea experților de alți experți care joacă rolul avocatului diavlului într-o manieră riguroasă, pentru a formula obiecții utile și a cântări argumentele cât mai neutru posibil).

Peste acest fond de vulnerabilități mentale se adaugă cele trei elemente care au schimbat radical raportarea la experți: transformările educaționale, mediatice și apariția internetului.  Astăzi, numărul de studenți a atins cifre fără precedent în istoria umanității. Tot mai mulți oameni au acces la educația superioară și caută să termine o facultate. Dar competiția dintre facultăți și experiențele studenților de azi pare să se fi îndepărtat de miza pedagogică conservată în secolele trecute.  Experiențele educaționale menite să ofere cunoaștere și abilități au devenit astăzi mai degrabă experiențe de tip servicii complete (ca niște vacanțe motivaționale): colegiile din SUA se întrec între ele, sub presiunea logicii de piață, a obținerii taxelor de studiu, să își atragă potențialii studenți prin eforturi de rebranding (transformându-se în universități, diulând de fapt valoarea diplomelor obținute), prin detalii de tipul: mâncarea la cantină sau calitatea mobilierului din camere, livrează iluzii de educație prin cursuri de umplutură, umflă notele (pentru că nu-și permit să pice studenții care s-ar reorienta frustrați spre alte universități). Pe de altă parte, studenții sunt beneficiarii unor experiențe de parenting ultraprotector, într-o cultură care interzice confruntarea cu eșecul, care își aleg viitorul de parcă ar merge la supermarket. În acest context al capitalismului educațional, al inflației de studenți și de profesori, în care profesorii sunt evaluați ca egali, în care mersul la facultate trebuie să fie în primul rând distractiv și să ofere prilej de afirmare a sentimentelor (sunt interesante exemplele date de Nichols în ceea ce privește activismul studențesc caricatural de astăzi), educația nu mai pare să livreze în primul rând competențe, cât mai degrabă titluri și pretenții de recunoaștere.

Efectul diluării educației superioare este dublat de ascensiunea internetului care aduce un adevărat torent de dezinformare. Studiile deja făcute sugerează că internetul ne modifică capacitatea de a citi și a gândi: informație instantanee, explicată plăcut ochiului care să ne confirme, adesea, preconcepțiile. Pe lângă faptul că ne rătăcește și ne predispune la a căuta informații mai degrabă confortabile parcurgerii, indiferent de relevanța conținutului, internetul ne face mai răi și mai iritabili (prin egalizarea partenerilor la discuție –e suficient să ai un profil de facebook ca să îți poți da , aparent legitim, cu părerea, distanța și anonimatul eleimină răbdarea și prezumția bunelor intenții, apare și atașamentul pentru idei proaste), generază un potențial de aglutinare al grupurilor indiferent de aberațiile susținute (ce pot fi confirmate instantenu), dau spațiu de expresie celebrităților care dau sfaturi în domenii la care nu se pricep (este amuzant și sinistru exemplul cu Gwyneth Paltrow care a vorbit despre utilizarea vaporilor și a razelor infraroșii pentru a menține sănătatea vaginală). Dacă înainte de era digitală, cărțile reprezentau totuși (prin etapele pe care le presupuneau editarea și distribuția) o barieră în diseminarea informațiilor eronate, astăzi, cu apariția și răspândirea interentului, totul este la îndemână (numai bun să se muleze pe biasul de confirmare și biasul egalilor). Expunerea la prea multă informație pare să ne facă mai confuzi (și, așa cum documentează Nichlos, citim de fapt foarte puțin din ceea ce găsim și gravităm în jurul primelor rezultate găsite în motoarele de căutare). Chiar dacă, istoric, a existat o înțelepciune a mulțimilor (multe prespuneri individuale greșite se pot transforma în presupuneri corecte, când se asamblează ca un puzzle), acest parcurs își găsește limitele în proiecte de tipul Wikipedia (pe de o parte utile, pe de altă parte ilustrând ideea că un hobby nu poate fi o carieră și că absența peer-reviewurilor aduce cu sine o mulțime de probleme).

Un vector care ar mai putea oferi filtre utile în navigarea prin acest depozit fără capăt ar putea fi presa. Dar și ea suferă în context contemporan. Dacă în anii 60, cetățenii din SUA aveau acces la 3 posturi de televiziune, 8 de radio și câteva reviste, astăzi informația vehiculată într-o singură zi ar însuma cel puțin 15 ore, cu mult peste capacitățile celui mai binevoitor cetățean. Odată cu inaugurarea televiziunilor de știri (istoricul lor este interesant consemnat de Nichols), cantitatea de informație livrată a crescut exponențial iar jurnaliștii au fost depășiți de proporția subiectelor pe care au fost nevoiți să le acopere. Ultimele capitole ale volumului vorbesc despre experți. Și experții pot greși (nu pot garanta rezultate, uneori își extind competența dintr-un domeniu în altul, fac predicții și se pun presiuni din partea publicului să o facă, alteori chiar falsifică studii sau devin impostor , încălcând intenționat sau nu regulile de cercetare). Însă, așa cum subliniază Nichols, predicțiile incorecte nu sunt o unitate de măsură a evluării competenței (cel mult în comparație cu alt expert, dar nu cu publicul larg).

În ultimul capitol, Nichols explorează consecințele pe care degradarea încrederii în experți le poate avea, de o intensitate poate chiar fatală, pentru democrația contemporană. Într-un sistem în care educația ne învață că sentimentele și afirmarea sunt mai necesare decât competența, într-un sistem în care mijloacele media ne întreabă ce vrem să știm iar internetul ne confirmă toate prejudecățile, oamenii devin tot mai puțin capabili să înțeleagă lumea în care trăiesc (și să confunde egalitatea politică a democrației cu o egalitate de facto, în care orice opinie contează la fel de mult). Fără să găsească soluții punctuale, Nichols lansează totuși necesitatea unei revolte a experților, a unei ofensive care să reordoneze, măcar la un nivel minimal, o potențială ierarhie a cunoașterii de care totuși, încă suntem dependenți.

Vă așteptăm impresiile voastre despre acest volum, VINERI , 31.05.2019, începând cu ora 18, la o noua ediție a CLUBULUI DE LECTURĂ, în Salonul Șt. O. Iosif Brașov!

SFARSITUL COMPETENTEI – Tom Nichols – Editura Polirom , 2019

Articol realizat de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *