Serotonina – Michel Houellebecq

03/06/2019

Serotonina - Michel HouellebecqCel mai așteptat roman al anului, semnat de cel mai popular scriitor francez al momentului Michel Houellebecq este, din luna mai, disponibil și în limba română. Apărut în Franța, la începutul lui 2019 și atingând vânzări record de sute de mii de exemplare încă de la primul tiraj epuizat rapid, noul roman al lui Houellebecq a fost tradus și în limba română  și, cu siguranță că va intra în curând în topurile de vânzări. Romanul reia o parte dintre temele familiare cititorilor autorului francez (de la critica falimentului modelului occidental, la amestecul economicului în viața personală, alienarea produsă de consumerism, plictiseala existențială, amputarea posibilităților de relaționare prin afirmarea justițiarilor sociali, a modelului de emancipare și a corectitudinii politice) și le filtrează prin perpectiva personajului prototip și controversat: un ins educat, măcinat de imbatranire intr-o societate problematica, un personaj  care își asumă demisia din umanitate, bombănind, ironizând  și expunându-și cinic propria înfrângere, într-o luptă pe care simte că a pierdut-o încă din primii ani ai tinereții. Ceea ce este interesant sau ce poate fi observat ca fiind o evoluție în raport cu romanele anterioare, este faptul că de această dată avem de a face cu un protagonist ameliorat prin mijloacele tehnice specifice epocii: protagonistul lui Houellebecq din Serotonină este un depresiv tratat cu un medicament (imaginar, din punct de vedere al mecanismului de acțiune destul de simplist și dubios) capabil să îl țină într-un grad de funcționalitate.  Departe de a avea potențialul unei soma (ca în romanul lui Huxley, Minunata lume nouă, o substanță care poate să neutralizeze orice nefericire, orice senzație neplăcută și să livreze o stare extatică), antidepresivul Captorix stabilizează însă o oarecare oribită de plutire, una care sacrifică libidoul (ca efect secundar) pentru un minim confort interior sau, mai puțin optimist, pentru o stare de suportabilitate cotidiană.

Inadecvarea lui Florent-Claude, protagonistul lui Houellebecq se simte de la primele pagini. E un personaj care nu pare să fie împăcat nici măcar cu numele său (Florent pare prea dulceag, Claude e prea efeminat și îl duce cu gândul la videoclipurile unui solist popular repetat în buclă la o întâlnire a pederaștilor bătrâni) dar care nu a căutat să și-l schimbe, această lipsă de inițitivă fiind paradigmatică pentru întreaga sa existență. La 46 de ani, Florent recunoaște că și-a controlat prea puțin viața și că ceea ce i-a mai rămas de trăit va curge la fel de constant și de previzibil pe o pantă a nefericirii. Crescut de o familie unită (dar, având mereu impresia că reprezintă o intervenție intruzivă în relația autosuficientă a părinților) bine educat, Florent ajunge să lucreze  la Ministerul Agriculturii din Franța, în calitate de colaborator (redactând rapoarte pentru consilierii negociatori ai Uniunii Europene). Doar că, la nici 30 de ani el simte că a intrat într-o zonă existențială hibernală, fără să fie marcat de amintiri sau speranțe durabile, într-un soi de astenie a simțurilor și o lipsă de disponibilitate în a mai face prea multe investiții profesionale și personale. După o studenție densă în relații și exeperiențe, după câteva ambiții profesionale dizolvate rapid de logica globală a Uniunii (și mai ales a economiștilor cu ranguri înalte, detestați de protagonist), acumulând o avere destul de consistentă și traversând câteva capitole relaționale asupra căruia va stărui, în panorama bilanțurilor pe care le face, Florent trece de patruzeci de an într-o stare vidată de orice sens. Captiv într-o relație eșuată, păstrată mai mult inerțial, convins că lumea nu poate fi schimbată, că are oricum o complexitate care îl depășește, Florent preia un concept la modă și decide să dispară de bunăvoie, să își lichideze domiciliul stabil și relația eșuată și să plece, undeva în Franța, fără urma si fara nicio țintă. Se mută la un hotel (și e surprins să remarce că totalitatea bunurilor adunate într-o viață îi încap într-o valiză), își asumă deriva existențială care nu îl deranjează prea tare, sub anestezia antidepresivului și ajunge chiar să ia o ultimă inițiativă (pe care nici protagonistul nu și-o înțelege prea bine), un ultim gest anemic de revoltă raportat la apatia în care trăiește și să-și reviziteze figurile feminine care au reușit să îi inspire dragoste și stări de fericire la un moment dat, în tinerețe: Claire și Camille.  Una dintre ele este o actriță ratată, alcoolică, disperată, cealaltă e un medic veterinar care pare să-și fi regăsit echilibrul într-o altă ființă. Reîntâlnirea cu ele  îl va aduce pe Florent mai aproape și de singurul său prieten din studenție, un fost hippie-grunge transformat într-un profesionist ambițios al ecoagriculturii și turismului, falimentat însă de politicile globale și de exigențele turistice găunoase. Acest personaj este victima inevitabilă,  pivotul tragic (așa cum ne-a obișnuit Houellebecq în romanele sale ), exponentul ciocnirii între individul revoltat și societatea care îl înghite prin mecanismele suprapersonale/birocratice/autoritare, o ciocnire la care Florent nu poate decât să asiste pasiv și lucid.

Lumea occidentală filtrată prin ochii protagonistului pare o apocalipsă lentă, expusă într-o cheie minoră dar sufocantă fără îndoială: economia nu doar că ne-a invadat toate sectoarele vieții (aducând amăgire, plictiseală, înstrăinare) dar pare să se joace la un nivel înalt, abstract și inevitabil, încât orice dramă individuală pare insignifiantă, ridicolă și inevitabilă. Occidentalii nu mai găsesc supape convingătoare pentru starea de epuizare, silă de sine decât în perimetrul tinereții perisabile și al ocazionalului turism (inclusiv sexual) reinventat în toate formele. Problema cea mai adâncă a tuturor personajelor din romanul lui Hoellebecq este singurătatea (asociată cu lipsa de sens). Strategiile de compensare pentru ea sunt variate: de la antidepresive, la consumerism intens, imersiune în virtual (așa cum face tânăra japoneză Yuzu, partenera eșuată a lui Florent care nu refuză nici gangbanguri umane sau canine, atunci când nu butonează telefonul), la paradisuri artificiale (alcoolul, drogurile și chiar munca), la evadări sexuale  (soluția parașutelor tailandeze tinere este readusă în discuție inclusiv de medici) de la  pedofilie, la nașterea unui copil. Toate aceste strategii par însă fragile, utile temporar dar incapabile de salvare. Singura salvare, așa cum o evocă Florent (mai explicit și mai sensibil decât în alte romane ale lui Houellebecq) este iubirea pe care protagonistul a reușit să o experimenteze în toată puterea ei înălțătoare. Nostalgia după iubirea pierdută, idealizată pe alocuri îl face pe Florent un romantic anacronic în secolul al XXI-lea, un pledant pentru  o aparentă naivitate investită cu speranțe, dar care pare, măcar din perspectiva protagonistului autentică și durabilă. Așadar, SEROTONINĂ, noul roman lui Michel Houellebecq reunește, improbabil, dar închegat, cinismul deșertificant (transformat în mediul reflectant pentru realitățile contemporane adânci) cu un romantism naiv, măcar paliativ teoretic, nu și practic pentru stadiul depresiv ireversibil în care ajunge protagonistul.

Făcând abstracție de elementele cu priză la public, atitudinea ireverențioasă, misoginismul, anticorectitudinea politică, romanul lui Houellebecq va fi citit și va deveni popular, fără îndoială pentru că pare să articuleze bine un anumit curent de idei, specific epocii contemporane, aflat în plină developare: neuroexistențialismul. Dacă primul val al existențialismului (reprezentat, printre alții, de Kierkegaard, Dostoievski, Nietzsche) remarca angoasa generată de faptul că valorile și moralitatea par să fie securizate de o divinitate omnipotentă și benevolentă, al doilea val al existențialismului (mai ales postbelic, reprezentat de Sartre sau Camus) discuta despre angoasa de a da un sens vieții, pornind de la o perspectivă pur seculară asupra lumii, o lume capabilă de tragedii precum Holocaustul, al treilea val al existențialismului (sau neuroexistențialismul) se referă la anxietatea pe care o trăim odată cu progresia neuroștiințelor. Pe măsură ce descoperirile științifice avansează, aflăm tot mai multe lucruri noi înșine dar ajungem să punem în discuție și să contrazicem elemente fundamentale, intuitive atâtea secole în ceea ce privește felul în care ne reprezentăm lumea. Dezvrăjirea produsă de neuroștiințe care dizolvă sinele, dizolvă liberul arbitru, dizolvă controlul pe care îl exercităm asupra lumii ne face tot mai puțin capabili să credem că viețile noastre contează.

Exact această dramă  disputata la contactul dintre  nevoile noastre de sens, apropiere, comuniune și explicațiile științifice seci care ne amintesc că nu suntem altceva decât un continuum biologico-tehnic este înscenată literar memorabil de către Houellebecq. Doar că scriitorul francez dezvoltă își imaginează consecințele acestui conflict într-o cheie pesimistă. Prin felul în care protagonistul său acceptă lipsa de control  asupra existenței sale (inutilitatea acțiunii dublată de o neputință patologică sau poate chiar naturală, prin inexistența liberului arbitru) și acceptă, într-un fel, că el însuși este un rezultat al dezechilibrelor neurotransmițătorilor și hormonilor asupra cărora are puține mijloace de intervenție care să simtă că îi aparțin, prin starea mai degrabă de observator, nu și de actor în propria sa existență, Houellebecq livrează, prin Florent-Claude un fel de voce științifică,  actualizată de noile descoperiri  contemporane, o voce care comentează rece o dramă individuală previzibilă, fără nicio șansă de recuperare.

Proiectul neuroexistențialist va avea de gestionat pe termen lung ciocnirea între aspirațiile noastre (depășite sau nu?) și noile narațiuni pregătite de știință. Teoreticienii săi asumă o dimensiune constructivă în a găsi formule de reconciliere. Până atunci, revizităm caracterul acut al dramei neuroexistențialiste, la parametri moderați, citind cel mai nou roman al lui Michel Houellebecq.

Serotonină Michel HouellebecqEditura Humanitas, 2019

Articol realizat de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *