SÎNZIANA POPESCU: Seria fantasy Andilandi s-a născut într-adevăr din dorința mea arzătoare de a le prezenta copiilor de azi ființele fantastice din miturile și basmele noastre din bătrâni.

02/07/2019

Sînziana Popescu: În această lume magică, în care îi invit să pășească pe toți cititorii, copiii vor avea parte de multe aventuri, din care se vor întoarce în lumea lor îmbogățiți, vor fi mai buni, mai blânzi, mai toleranți.

SÎNZIANA POPESCU: Seria fantasy Andilandi s-a născut într-adevăr din dorința mea arzătoare de a le prezenta copiilor de azi ființele fantastice din miturile și basmele noastre din bătrâni.

Acum șase ani, Libris începea proiectul Lumea cărților din perspectiva scriitorului prin intermediul căruia a oferit posibilitatea cititorilor de a-i cunoaște îndeaproape pe unii dintre cei mai importanți scriitori contemporani. În luna iulie din 2019, autoarea care ne invită în laboratorul său de creație este Sînziana Popescu.

LIBRIS: Chiar dacă au trecut aproape șaptezeci de ani de la publicarea romanelor lui C. S. Lewis și J. R. R. Tolkien, copiii din lumea întreagă sunt în continuare fascinați de Aslan, Gandalf sau Frodo, ca să nu mai vorbim de întreg universul Hogwarts care, iată, de câțiva ani are și un prequel. Avem generații care știu multe despre elfi și hobiți, însă foarte puțini dintre ei știu de solomonari, cai năzdrăvani și zmei. Inițiativa pe care ați avut-o de a reveni la basmele din folclorul românesc, de a introduce micii cititori în universul fantasy autohton reprezintă un pas extrem de important în ceea ce privește literatura pentru copii din România. Cum a fost începutul călătoriei pe Tărâmul lui Andilandi? Ce v-a determinat să construiți această lume?

SÎNZIANA POPESCU: Cu ani în urmă, când am început să scriu prima versiune a cărții „Călătoria lui Vlad pe Celălalt Tărâm” nici nu visam la o serie. Îmi propusesem să scriu doar o singură carte cu personaje mitologice românești în straie contemporane, un fel de basm modern cu ființele fantastice pe care eu le îndrăgisem în copilărie și pe care am vrut să i le prezint băiatului meu. M-am gândit că s-ar bucura dacă i-aș face cunoștință cu Caii Năzdrăvani, cu Pasărea Măiastră, cu Zmeii, cu Blajinii, cu Căpcânii, cu Uriașii și cu Ielele copilăriei mele și că scriind această poveste îi voi putea demonstra că sunt și aceștia demni de atenție, asemenea Trolilor, Elfilor, Enților, Goblinilor și Hobbiților. Nu știu în ce măsură mi-a ieșit, dar asta am avut în gând la început. Apoi, pentru că primul roman a avut succes în versiunea lui mai veche de e-book (Editura LiterNet – 2005), am continuat și am ajuns la o trilogie, care s-a transformat mai apoi într-o serie, în seria fantasy Andilandi, care avea anul trecut cinci romane și un volum de povestiri (Editura Mediamorphosis – 2008-2018). 2018 a fost pentru mine un an de răscruce, pentru că a fost cel în care am primit oferta să mut seria Andilandi la o editură mai mare și așa am ajuns la Editura Nemi, parte a grupului Nemira, unde toate cele cinci romane publicate până acum în alte părți vor apărea într-o ediție revizuită, regândită, reinventată și coordonată de Laura Câlțea, căreia îi mulțumesc că a crezut în mesajul seriei Andilandi, în încercarea mea de a promova eroii și basmele copilăriei noastre.
Primele două volume (Călătoria lui Vlad pe Celălalt Tărâm & Aventura gemenilor Andrei și Lucia dincolo de Poiana Vie) pot fi găsite deja în librăriile și în bibliotecile din toată țara, cel de-al treilea volum (Drumul Anei prin Valea Plângerii) urmează să apară pe piață prin toamnă, în ajunul Târgului Internațional de Carte „Gaudeamus” de la București, iar romanele 4 și 5 (Zborul lui Petru peste Tărâmul Balaurilor & Fuga Dariei din Ținutul Păsării Măiestre), în versiunile lor revizuite, sunt în lucru la Editura Nemi. În plus, de curând, am terminat și cel de-al șaselea roman (Vrăjile Sarei în Împărăția Ielelor), așa că le-am mai rămas datoare fanilor, și editorilor, cu o singură carte: cea de-a șaptea și ultima carte a seriei fantasy Andilandi – Bătălia lui Radu pentru Celălalt Tărâm. Și mă bucur că volumele șase și șapte vor apărea în premieră la Editura Nemi, o editură capabilă să aducă aceste cărți mai aproape de sufletele și de bibliotecile voastre. Deci fiți cu ochi-n patru, pentru că nu mai e mult până când vor ajunge în librării!

LIBRIS: Au trecut mai bine de 15 ani de la publicarea primului volum din serie, timp în care v-ați întâlnit cu foarte mulți cititori. Cum este receptată seria acum față de momentul în care s-a lansat?

SÎNZIANA POPESCU: Cred că seria e receptată mult mai bine acum, pentru că a ajuns la o editură mare, aptă s-o promoveze așa cum se cuvine, deci s-o apropie de mai mulți cititori, deși nici prima oară n-a fost neglijată. Oricum, având în vedere că a trecut ceva vreme, e clar că vorbim deja de două generații diferite de cititori. Dar da, una peste alta, cred că acum vizibilitatea cărților este mai mare. S-a auzit și s-a scris despre ele, am avut un turneu de promovare prin țară, cu care am poposit la un moment dat inclusiv în Librăria „St. O. Iosif” din Brașov și am prezentat-o în multe școli din București. Iar eu exact asta mi-am dorit: am vrut ca toți copiii români, din țară sau din afară, să afle de aceste cărți.

LIBRIS: Pentru a scrie o serie atât de complexă ca Andilandi e nevoie de timp. A existat un plan al poveștii bine pus la punct de la început sau povestea s-a scris de la sine?

SÎNZIANA POPESCU: La început, când lucram la primele volume, făceam scheme, mă gândeam la ce aveam de scris și chiar scriam destul de des la aceste cărți. Eram ca un sportiv de performanță în cantonament, doar că, din păcate, n-am avut niciodată la dispoziție atâta timp cât mi-aș fi dorit. Scriam mereu în rămășițele zilelor, mai mult dimineața, între cinci și opt, înainte de a pleca la redacție, la filmări sau pe unde mai aveam treabă în perioada respectivă și din cauza asta a și durat atât să tot lucrez la ele din 2003 încoace. Nu mi-am permis niciodată luxul de a termina și publica un roman pe an, așa cum li se întâmplă altor autori, pe meleaguri mai senine, pentru că în România nu se poate trăi din scris. Adică poți, dacă chiar vrei, eu am încercat, dar se trăiește prost, nu scrii mereu ce ți-ai dori și în niciun caz nu poți face asta pe termen lung. Așa că, evident, scrisul la această serie n-a fost niciodată pe locul întâi în topul priorităților mele. Mereu apărea ceva mai important și nu reușeam în nicio zi să scriu sau să mă gândesc la ce am de scris mai mult de trei ore. Asta în zilele faste, cele în care puteam să fac așa ceva.
Și am avut și scheme, am avut outline-uri, sigur că da. Cred că la o carte de peste 80.000 de semne și zeci de personaje nici nu se poate altfel. Nu de alta, dar riști să încurci borcanele rău de tot și să-ți pierzi personajele pe drum.

sinziana popescu

Photo: Andreea Mitran

LIBRIS: În ultimii ani tot mai mulți scriitori români publică volume de povestiri sau romane pentru copii, romane care vin să recupereze un anume tip de literatură pentru copii pe care noi nu am avut-o până acum, căci fie că vrem sau nu să recunoaștem, generațiile de azi nu se mai regăsesc în poveștile clasicilor așa cum o făceau generațiile anterioare, Andilandi însuși reprezentând o inițiativă de a readuce copilul de azi în universul basmelor cu care noi am crescut. Cum vă raportați la literatura pentru copii care se scrie acum în România?

SÎNZIANA POPESCU: Seria fantasy Andilandi s-a născut într-adevăr din dorința mea arzătoare de a le prezenta copiilor de azi ființele fantastice din miturile și basmele noastre din bătrâni, deci chiar m-am gândit să „readuc copilul de azi în universul basmelor cu care noi am crescut”, însă nu mi-am propus nicio clipă să le prezint aceste personaje într-o manieră didactică, seacă. Cărțile seriei Andilandi sunt scrise pentru copiii de azi, dar și despre copiii zilelor noastre, fiindcă personajele principale ale cărților sunt niște copii obișnuiți, cu care cititorii se vor putea identifica cu ușurință și care ajung în acea lume fermecată, neobișnuită, pe un tărâm populat cu o sumedenie din ființele fantastice din mitologia noastră. Odată ajunși acolo, copii vor dobândi o nouă identitate, vor deveni un fel de Feți-Frumoși în miniatură, vor avea drept ajutor un Cal Năzdrăvan, vorbitor, înaripat și consumator de jăratec și vor avea de dus la bun sfârșit o misiune, ca orice erou care se respectă sau, dacă vreți, ca orice erou dintr-un film cu super-eroi sau dintr-un joc video de tip „quest”. În această lume magică, în care îi invit să pășească pe toți cititorii, copiii vor avea parte de multe aventuri, din care se vor întoarce în lumea lor îmbogățiți, vor fi mai buni, mai blânzi, mai toleranți. Deci cărțile seriei Andilandi folosesc ca punct de plecare personajele din basmele de odinioară, din poveștile cu care am crescut noi, părinții de azi, dar sunt scrise pe limba copiilor noștri.
În ceea ce privește raportul meu cu literatura pentru copii care se scrie acum în România vă spun sincer că nu mă prea gândesc la ce scriu și ce publică alții. Sunt câțiva autori români de literatură pentru copii pe care-i apreciez, deși pe unii nici măcar nu-i cunosc, poate doar din mediul online, dar nu m-am gândit niciodată unde mă situez eu față de ei. Și cred că e nesănătos pentru un scriitor să fie preocupat de așa ceva, cred că e treaba publicului și a criticilor să ne pună cărțile pe anumite rafturi, să le eticheteze și, eventual, să le recomande, nu a noastră, a autorilor.

LIBRIS: Cum ați copilărit? Ce cărți citeați atunci?

SÎNZIANA POPESCU: Cred că motivul principal pentru care m-am apucat să scriu o serie fantasy inspirată din mitologia românească, deși eu scrisesem până în acel moment doar scenarii de film și piese de teatru pentru copii, a fost că am crescut cu basmele românești. În copilărie, bunicii mei îmi spuneau povești din satele lor, cu drăgaice și moroi, sau îmi citeau basme clasice. După ce am mai crescut puțin, am început să caut și să citesc singură astfel de povești, pe care le recomand și cititorilor mei. Vorbesc de basmele culese de Petre Ispirescu (Ileana Simziana, Prâslea cel voinic și merele de aur, Greuceanu), de T. Pamfilie (Povestea lui Petrea și a Rujalinei-Linei), de G. Dem. Teodorescu (Fata din dafin) sau de cele scrise de Ioan Slavici (Zâna Zorilor), de Ion Creangă (Dănilă Prepeleac și Harap-Alb), de Mihai Eminescu (Făt-Frumos din lacrimă), de Vladimir Colin (Basme) și de Alexandru Mitru (În țara legendelor).
Convingerea mea e că astfel de basme, povestite ori citite, m-au marcat, chiar fără să bag de seamă, și-au pus amprenta asupra mea și mi-au deschis apetitul pentru poveștile noastre din bătrâni. Așa a fost copilăria mea și despre ea încerc să le vorbesc copiilor de azi. Mi-am însușit aceste personaje și acum le predau ștafeta cititorilor mei. Sper ca și ei să le îndrăgească, să le facă „ale lor” și să povestească despre ele și altora, menținând mereu vie tinerețea fără bătrânețe a basmelor românești.

LIBRIS: Cum s-a împletit studiul medicinei cu pasiunea pentru lumile ficționale?

SÎNZIANA POPESCU: La început, în tinerețe, în studenție, pe când scriam mai mult piese de teatru, aș putea zice că s-a împletit chiar bine, dar după absolvire și încheierea anului de stagiatură, lucrurile au început să se complice nițel. M-am măritat, m-am mutat în București, unde am fost pentru scurtă vreme medic la o fabrică de medicamente, apoi am intrat în presă și, încet-încet, aproape fără să realizez, am renunțat să mai practic medicina.

LIBRIS: Ce vă place cel mai mult să scrieți, teatru pentru copii sau romane fantasy?

SÎNZIANA POPESCU: Cel mai mult îmi place să citesc, nu să scriu. 🙂 Dacă la un moment dat s-ar întâmpla o minune și s-ar găsi cineva care să mă plătească doar ca să citesc, eventual să editez și să scriu despre cărțile altora, cred că n-aș mai scrie un rând. Sau oricum, aș scrie mai rar și poate ceva foarte diferit de ce scriu acum. Dar, revenind la întrebare, m-am bucurat în egală măsură scriind și teatru pentru copii, și proză, și scenarii de film.

LIBRIS: Să alegi un scriitor preferat sau o carte preferată este o alegere mult prea dificilă, însă pentru fiecare din noi există acel volum sau autor la care revenim, fie numai pentru a citi doar fragmentele însemnate în lecturile anterioare. Dumneavoastră la ce carte/autor reveniți?

SÎNZIANA POPESCU: Am câțiva scriitori favoriți, pe care-i recitesc uneori, majoritatea englezi ori americani, iar dintre români cei mai dragi îmi sunt Marin Preda, Ștefan Agopian și Filip Florian, dar dacă ar fi să aleg un singur autor preferat, m-aș opri la Gabriel García Márquez. Cred că, de fapt, datorită lui m-am și apucat de scris. După ce am terminat de citit „Un veac de singurătate”, simțeam că nu voi fi în stare să scriu ceva similar pornind de la spațiul magic transilvănean, care mi se părea pe atunci și mi se pare și azi atât de asemănător celui columbian, mai ales în privința felului în care și noi și ei percepem moartea, trecerea, ori a felului în care realul și fantasticul se împletesc atât de firesc, dar știu sigur că atunci m-am decis să încerc să scriu și eu ceva demn de arătat lumii. Deci da, mă întorc cu plăcere la cărțile lui Márquez. Și dacă ar fi să aleg și un autor de literatură pentru copii, J. M. Barrie va fi mereu fără egal pentru mine. L-am iubit copil fiind, iar ca adult i-am admirat mereu fluiditatea, naturalețea și farmecul scriiturii.

LIBRIS: În ce univers ficțional v-ar plăcea să călătoriți?

SÎNZIANA POPESCU: După cum discutam ceva mai sus, în ultimii 15 ani și mai bine am tot călătorit în universul Andilandi, pentru că am avut de rescris cărțile vechi, odată ce am mutat seria la Editura Nemi, și de scris altele noi. Deci, într-un fel, n-am prea avut încotro, am fost nevoită să tot revin și să tot călătoresc, cu Cal Năzdrăvan ori fără, în acest univers populat cu ființe fabuloase din mitologia românească, pentru că trebuia să termin ce începusem. Pe de altă parte însă, vă asigur că dacă nu mi-ar fi făcut plăcere să vizitez acest refugiu pe care mi l-am construit de una singură, nu m-aș mai fi întors niciodată pe Tărâmul Păsării Măiestre.

LIBRIS: Dacă ați putea fi un personaj din literatură, în locul cui ați dori să fiți?

SÎNZIANA POPESCU: Dacă s-ar putea, mi-aș dori să fiu Bertie Wooster măcar pentru o zi. Aș vrea să am pentru puțină vreme dezinvoltura, optimismul și generozitatea acelui copil mare, care nu e capabil să se descurce fără ajutorul valetului lui devotat, Jeeves, dar care sare mereu în ajutorul prietenilor săi aflați la greu, dând la rândul lui de bucluc. Aș vrea să „trăiesc” chiar și pentru scurtă vreme în lumea lipsită de griji închipuită de P. G. Wodehouse, poate cel mai mare umorist care a existat vreodată în literatura engleză și care, după părerea mea, ar fi meritat din plin și Premiul Nobel pentru Medicină, pentru că scrierile lui mi se par cel mai bun pansament sufletesc împotriva tristeții.

Interviu realizat de Iuliana Răducan pentru Libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *