Dragoste și ură – Rhidian Brook

09/07/2019

Dragoste si ura - Rhidian BrookDramele romantice, proiectate în vremuri de război sunt cu atât mai convingătoare, cu cât obstacolele pe care protagoniștii sunt nevoiți să le depășească sunt , in mod obiectiv, redutabil de dificile și copleșitoare. Pe de altă parte, o dramă romantică postconflict pare mai puțin probabilă, cel puțin în aparență, sub umbrela unui context promițător, eliberator care face dificultățile partenerilor ceva mai puțin vizibile. Cu toate acestea, romanul lui Rhidian Brook, tradus în limba română de Editura Trei, ecranizat recent într-o producție cu Keira Knightley aduce la suprafață subtil, într-un context tulbure,  țesătura  complicată a reacțiilor contradictorii, o țesătură traversată de fire tensionate în anii postbelici, într-o Germanie decimată, aflată în pragul Războiului Rece.

Povestea lui Brook, inspirată de experiența tatălui autorului, este centrată în jurul unui triunghi conjugal care deschide însă perspective asupra complicatului fundal psihologic și social al Germaniei înfrânte și divizate.  După un an de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, colonelul Lewis Morgan este un ofițer englez staționat în Hamburg, parte din aparatul administrativ britanic (Comisia de Control din Germania) care gestionează afacerile interne într-o țară redusă la ruine, urmărită însă de vinovăție și de suspiciunea față de fanatism ideologic. Lewis se reîntâlnește cu familia sa (soția, Rachael și fiul Edmund) după luni bune și primesc o locuință rechiziționată de la germani, un superb conac pe malul Elbei.

Toate premisele par favorabile pentru regăsirea armoniei familiale și pentru descoperirea feței umane a fostului inamic. Cu toate acestea, situația este, desigur, mai complicată: Lewis refuză să evacueze proprietarul conacului, arhitectul Lubert și pe fiica sa Frieda și le permite să locuiască într-o aripă a proprietății, o decizie care nu e privită cu ochi buni nici de Rachael și nici de autoritățile britanice. Această dezaprobare tacită, pe undeva pasiv agresivă este fundată încă pe atitudinea ostilă și precaută a forțelor de ocupație față de nemți. Germania este în ruine și încă în șocul Stunde Null, acea oră zero în care o întreagă națiune trebuie să se reconstruiască de la zero, fizic și psihic, printre munți de moloz și hornurile unui oraș subteran. Copiii aleargă pe străzi cerșind ciocolată și țigări, familiile sunt bântuite de foame și frig, într-un context al sărăciei și al luptei pentru supraviețuire. Fenomenul țapului ispășitor este la ordinea zilei: nemții par să fie invinovațiti pentru absolut totul, de către puterile învingătoare (nu doar de militari, ci mai ales de civili).  Cu toate acestea, ocupanții, chiar și la un an de la finalul războiului privesc încă poporul german cu suspiciune: orice formă de umanitate și fraternizare este considerată tabu, mulți exponenți ai populației civile sunt considerați suspecți și colaboraționiști și trec printr-un proces amănunțit de anchetă pentru a li se stabili gradul de vinovăție, administrația ocupantă pare convinsă că înfrângerea nazismului nu este deplină și că, așa cum nemții n-au acceptat pierderea Primului Război Mondial nu vor face cu adevărat nici acum.

Despărțiți de statutul învingător-învins, de ideologii diferite, familiile Morgan și Lubert trăiesc într-o proximitate cu potențial riscant. Sătui de violență și relativ empatici, capii celor două familii caută o logică mai optimistă a compromisului și a acceptării. Lewis permite celor din familia Lubert să locuiască cu el în casă și pledează, cu orice ocazie, pentru menajarea unui popor distrus de război și trecerea la un plan de acțiune mai puțin polițienesc și mai mult dedicat recâștigării prosperității. Pe de altă parte Lubert este mai mult decât politicos cu cei din familia Morgan și privește, pe undeva cu optimism această firavă dovadă de bunăvoință din partea ocupanților. În mod ironic, tocmai acest pas înainte spre reconciliere va duce la complicarea dramatică a evenimentelor. Căci ambele familii au avut pierderi personale masive în război: Lubert și-a pierdut soția iar familia Morgan a pierdut un fiu. Și tocmai această vulnerabilitate va despărți și va apropia în același timp. Înstrăinați și incomplet vindecați după moartea lui Michael, Lewis și Rachael vor aprofunda o criză casnică. Rana necicatrizată a pierderii fiului, dublată de inadecvare, de privirile intimidante ale personalului din casă, blocajul de comunicare surd cu soțul o vor reorienta pe Rachael cu oarecare curiozitate dar și aversiune spre Lubert, arhitectul care pare cel puțin la fel de singur. În timp ce o ciudată și imprevizibilă apropiere pare să se producă între adulți, copiii acestor familii vor cădea victime ale propriilor naivități: o naivitate pozitivă și una fanatică violentă. Consecințele acțiunilor lor, dublate de focarele încă active, izolate și inutile ale unor celule de acțiune paramilitare, precum și o veste neașteptată legată de familia Lubert (cam melodramatică, în economia narativă) vor conduce la un deznodământ nelipsit de o dimensiune tragică.

În ciuda introducerii unor elemente relativ clișeice (dar totuși plauzibile în contextul incertitudinilor postbelice) spre finalul poveștii, Brook oferă un roman cu adâncime psihologică, o poveste care condensează felul în care atmosfera sufocantă a unui context mai puțin cunoscut publicului larg se împletește cu dramele personale, o poveste în care , așa cum sugerează titlul, dragostea și ura par să coabiteze într-un duet autopotențator, nelipsit de alegeri riscante și consecințe problematice, dar  necesar pentru a împinge viața mai departe, după  o tragedie de proporțiile celui de-Al Doilea Război Mondial.

Dragoste și ură – Rhidian Brook- Editura Trei, 2019

Articol realizat de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *