Trei cuvinte, cinci minciuni – Michael Stanovici

22/07/2019

Trei cuvinte, cinci minciuni - Michael StanoviciCauți un partener ideal? Acel partener lângă care să resimți armonia supremă, care să îți provoace cele mai intense sentimente, fără de care viitorul să devină inconceptibil, care să se integreze aproape perfect în viața ta și să îți dea senzația unei împliniri totale? Dacă după această lungă interogație aștepți o indicație precisă (în fond, o asemenea interogație redactată în limbajul de lemn al promisiunilor publicitare ar putea fi urmată de numele vreunei firme), pur și simplu nu mai aștepta sau, așteaptă cel mult să te îndrăgostești. Când un partener pe care îl întâlnești pare prea bun ca să fie adevărat, cel mai probabil așa și e.  Cel mai probabil tu îl idealizezi sau el te manipulează. Relațiile umane evoluează și, pe măsură ce ne cunoaștem, chiar și după faza îndrăgostirii (intensă și plăcută, fără îndoială), inevitabil vor ieși la iveală imperfecțiunile, vor apărea dezacordurile, plictiselile, tensiunile (pe lângă lucrurile bune de care avem parte deja). În cel mai bun caz, pe termen lung, persoana pe care o avem alături nu va suferi o transformare aproape de nerecunoscut pe măsură ce relația va atinge noi etape și va păstra ceva din identitatea idealizantă a perioadei incipiente. Cu toate că o asemenea evoluție prozaică și frecventă ar putea să ne lase un gust amar, să ne lase să tânjim după o altă  viitoarea relație care să îndeplinească statutul de perfecțiune și armonie incipientă pe termen lung,  o poveste precum cea semnată de Michel Stanovici despre o asemenea relație toxică, prea bună ca să fie adevărată poate fi uneori un duș rece și o meditație pe marginea complexității felului în care ajungem prizonierii celor înzestrați cu darul seducției dar nu și cu cel al dăruirii autentice.

Raphael este un bărbat cu o oarecare experiență de viață: un admirator al sexului frumos care nu și-a refuzat cuceriri, plăceri și îndrăzneli de-a lungul timpului, dar și un soț recent divorțat, tată a doi copii care, întâmplător, e atras de profilul unei tinere pe facebook, prietena unei cunoștințe comune, Anais. Anais pare o frumusețe răpitoare, genul de femeie care nu lasă pe nimeni indiferent, senzuală, excitantă, inteligentă (cu preocupări în zona psihologiei, neuroștiințelor și filosofiei), supraviețuitoare a unei lupte cu cancerul de sân. Deși pare mereu înconjurată de bărbați și asaltată de propuneri,  Raphael alege să o cunoască iar exercițiul seducției pare să funcționeze bidirecțional: atât el cât și ea sunt cuceriți unul de celălalt. Cei doi își asumă o relație pe termen lung care pare să funcționeze fără cusur: cei doi construiesc o intimitate intensă, atât emoțional cât și sexual (dezlănțuirea, lipsa de inhibiții și aparenta capacitate de a se oferi îl amețesc complet pe Raphael), însă Anais se potrivește bine și cu celelalte dimensiuni ale vieții lui Raphael: își iar rolul de mamă-prietenă pentru cei doi copii ai lui Raphael, care au dificultățile lor dar care găsesc în Anais un partener și un protector de nădejde, explorează intelectual și social noi și noi locuri, cochetează cu lumea artelor pariziene.

Anais pare pur și simplu femeia perfectă pentru Raphael, femeia care îl face să trăiască intens, care pare să dea certitudinea unei feminități pe deplin asumate și conștientizate. Micile gelozii, dorința intensă și rigidă de a face un copil și ocazionalele modificări de păreri nu îl îngrijorează prea mult pe Raphael care aproape că nu le dă atenție, deși uneori și el se simte copleșit de torentul de declarații favorabile și de mistificarea relațională pe care o asamblează partenera lui de viață. După o vreme însă și câteva incidente aparent minore sau cel mult puțin destabilizante pentru o relație lucrurile par să se prăbușească vertiginos, în spirală. Certuri extreme, manifestări vocale, reproșuri și schimbări profunde de perspectivă din partea lui Anais îl lasă siderat pe Raphael care se află însă de abia la începutul descoperirilor în ceea ce privește viața secretă a lui Anais și posibilele motivații pentru acțiunile ei.

Devin frapante, mai ales în a doua jumătate a volumului expresiile unei instabilități extreme, ale unei imagini de sine problematice, temeri de abandon și gust pentru seducție, admirație,  limite și alternativ (o posibilă tulburare de personalitate mixta, cu trăsături borderline, narcisice și histrionice). Relația atât de intensă cu o persoană incandescentă și extremă, în ciuda caracterului invaziv plăcut și potrivit, în ciuda senzației unui fluviu de prea bine care te acoperă complet, se dovedește fragilă și traumatică, pentru că vine la pachet cu o dimensiune imprevizibiliă uimitoare  și cu un potențial  de transformare aproape totală în ceva de nercunoscut (până într-acolo unde nu mai înțelegi de fapt lângă cine ai stat de fapt, par să lipsească mult prea multe piese între ce îți era familiar  în trecut și ce îți livrează persoana în prezent). Altruismul, dedicarea, iubirea, fidelitatea, empatia toate acele repere care intră în nucleul tare al unei relații se pot dovedi doar cuvinte goale, himere camuflate în minciuni elaborate, în scenarii în care joci atâta timp cât te dovedești util în a compensa nesiguranțele unui partener psihopat (sau cu tulburare de personalitate), un partener care își hrănește propriile nevoi egoiste. Asemenea parteneri, pe cât de fascinanți pe atât de periculoși se pot dovedi, așa cum o sugerează și romanul lui Michel Stanovici: sunt cei cărora le ești de folos atâta timp cât ești dispus, conștient sau nu, să joci într-un scenariu ale căror reguli ei le stabilesc, în care te pot antrena chiar seductiv, dar care, odată partitura modificată sau odată ce un actor mai bun apare la orizont sunt gata să te înlocuiască fără preget. Acești parteneri, așa cum o demonstrează și Anais sunt duplicitari, dominați de două laturi extreme și instabile ale personalității care au nevoie de un context conflictual pentru a-și disputa satisfacția. În doar 150 de pagini, Michel Stanovici ne face părtașii unei povești cu o femeie prea perfectă ca să fie un partener durabil dar suficient de tulburată pentru a livra o iluzie, a cădea pradă (și a face la rândul ei victime) propriilor dezechilibre în cele din urmă.

TREI CUVINTE, CINCI MINCIUNI -Michel Stanovici- Editura Curtea Veche, 2018

Articol realizat de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *