Baiatul sălbatic – Paolo Cognetti

01/10/2019

Fantezia întoarcerii la natură, în locul originar din care a ascensionat omul, înaintea întemeierii societății civilizate reprezintă o temă recurentă a imaginarului colectiv, de câteva secole încoace, cu atât mai actuală, într-o societate sufocată de artificial, de alienare și de lipsă de sens. Astăzi o asemenea fantezie, cu atât mai mult decât în urmă cu o sută sau două sute de ani, este însă mult mai greu de asumat, deși e distilată în aproximările stilurilor de viață eco-organice-alternative. Iar asta pentru că poate, în zilele noastre, mai mult decât în trecut, suntem mai vulnerabili și mai dependenți ca niciodată de confortul și prosperitatea durate în cadrul social pe care l-am construit. Străini aproape complet de mijloacele de fabricație ale produselor pe care le folosim, dar având totul la îndemână, chiar și când vine din capătul celălalt al globului, preocupați mai degrabă să ne menținem tineri, să trăim prezentul, neîngrijorați de amenințările care i-au decimat pe strămoșii noștri (de la lipsa de hrană la cele mai banale boli),  preocupați să găsim noi moduri de a ne înșela plictiseala inevitabilă, cochetăm cu ideea unei eterne reîntoarceri, într-un spațiu natural nealterat, cu frumusețea și farmecul său spontane, un spațiu care însă își dezvăluie și dimensiunea împovărătoare pentru supraviețuirea de zi cu zi. Poate unul dintre cei mai cunoscuți temerari care și-a asumat curajos și onest această fantezie în ultimii 30 de ani rămâne Chris McCandless (alias Alexander Supertramp) a cărui călătorie în inima Alaskăi a fost documentată memorabil de Jon Krakauer (într-un volum publicat la Editura Humanitas, În sălbăticie) și ecranizat într-o producție memorabilă semnata de Sean Penn. E vorba de o călătorie, pe cât de îndrăzneață, pe atât de tragică în cele din urmă în care protagonistul își dispută încă statutul de erou sau de victimă inconștientă.

Mai puțin ambițioasă dar la fel de fermecătoare este experiența personajului principal dintr-un volum tradus în limba română și publicat la Editura Polirom. Fascinat de pornirea seculară universală a reconectării cu natura, inspirat de autori precum Thoreau dar și de încercări precum cea a lui Chris McCandless, protagonistul romanului lui Paolo Cognetti probează o asemenea experiență de aventurier contemporan. Dominat de senzația de golire interioară, stors de experiența urbană care îi oferă cel mai bun indiciu al epuizării sale (incapacitatea de a scrie), personajul principal al romanului Băiatul sălbatic decide să trăiască profund, să se întoarcă în natură, în munții Alpi, acolo unde a simțit pentru prima oară senzația de libertate în copilărie.

Locul căutat de protagonist nu este însă culmea sălbăticiei. Peisajul alpin în zona în care ajunge, în satul părăsit Fontane, alcătuit din câteva cabane, spune de fapt povestea trecerii omului în zeci și chiar sute de ani: aspectul pajiștilor, al pârâului, chiar și vegetația care a ajuns să se dezvolte acolo documentează eforturile oamenilor de a-și dura o viață stabilă (tăind arbori, redirecționând ape), înainte de a migra spre oraș. Timp de aproape un an de zile, protagonistul își asumă exilul, căutând să redescopere natura și, de fapt, să recupereze sentimentul unei vieți autentice.

Primăvara este anotimpul singurătății și observației, anotimpul în care personajul principal se familiarizează cu universul senzorial natural, în care fiecare lucru contează:  animalele care sunt mereu acolo și îl observă,  legumele care trebuie îngrijite cu trudă spre a da rod, casa veche (care pare a fi plină de stafii, dar care îți redă o senzație de confort și familiaritate cu toți acei munteni care au trăit acolo) și desigur, toate sunetele și aromele cu care te obișnuiești (de la jarul din sobă la ploaia din acoperiș). În prima perioadă pe care o petrece la munte, protagonistul nu resimte singurătatea, are atâta treabă de făcut: de la cartografierea teritoriului, la adunatul lemnelor, curățatul împrejurimilor.  Pe nesimțite, intră imediat în anotimpul aventurii, vara, perioada în care ia contact cu puținii oameni care traversează zona: îngrijitorul, Remigio, păstorul Gabriele și cei doi cabanieri de la refugiul alpin. Lucrând la baloturi de fân sau la bucătărie, explorând piscuri de munte și descoperind lacuri mitologice, protagonistul are o dublă experiență a umanității: cea a distanțării de ceilalți (vederea turiștilor, a oamenilor năvălitori de jos, cu mirosurile, sunetele și culorile lor îl obosește) și, pe de altă parte a apropierii discrete față de cei care au ales, nu în deplină fericire, dar cu un sentiment al apartenenței distinct, să trăiască izolați la munte (pe care și personajul principal îi caracterizează drept idealiști cu pielea prea subțire, hipersensibili la contactul uman, animați de mari elanuri urmate de mari retrageri).

Singurătatea, așa cum amintește naratorul, pe urmele lui Thoreau nu se măsoară în kilometri care te despart fizic de oameni ci într-o anume stare de spirit, eliberatoare și împovărătoare deopotrivă. Căci și personajul lui Paolo Cognetti ajunge în cele din urmă să trăiască îndoielile în ceea ce privește deciziile sale, când e confruntat și cu dimensiunea dură a sălbăticiei: deși știe să taie lemne, să aprindă focul, să sape și să cultive legume, deși are un corp mai rezistent după câteva luni petrecute experimentând viața strămoșilor, tot nu e sigur că are și un spirit întărit, tot nu crede că e capabil să stea singur sau că a suferit o transformare profundă. În acest personaj, care își exprimă, în anotimpul scrisului, toamna admirația față de fiecare specie de pomi pe care o întâlnește (de la bradul roșu, la pin – un vis cu soare în pădurea de zăpadă, la zadă – parfumul casei și al focului) se dispută de fapt două porniri etern umane: dimensiunea socială și inevitabilul nostru apetit pentru grupuri – prin care ne pierdem și ne regăsim în ceilalți, ne consolăm fragilitatea și efemeritate, respectiv dimensiunea însetată de autocunoaștere, autenticitate și transcendență potențată de contactul cu natura.  Această dispută este memorabil redată într-un microroman superb care te poartă în inima sălbăticiei dar și în cea mai sensibile cotloane ale sufletului uman.

BAIATUL SALBATIC – Paolo Cognetti – Editura Polirom, 2018

Articol realizat de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *