Macbeth – Jo Nesbo

21/10/2019

Macbeth - Jo NesboIncontestabila popularitate a seriei  Game of Thrones, infinitele discuții anticipative sau retrospective în mediul online sau offline, milioanele de spectatori care au citit și/sau au urmărit cu sufletul la gură întâmplările din imensul univers proiectat de George R.R. Martin m-au făcut să-mi pun întrebări în ceea ce privește condițiile de posibilitate ale acestui fenomen. De ce Game of Thrones a avut un asemenea impact? Un scenariu bine scris și echilibrat? Personaje convingătoare, multidimensionale, cu motive legitime de acțiune, capabile de gesturi nobile dar și de cruzimi îngrozitoare? O intrigă politică suficient de complexă în care fiecare mutare trebuie gândită și anticipată? O combinație de violență, barbarie, sexualitate, montată însă pe o poveste densă în ramificații inteligente, cu mize exploratorii psihologice? Sunt doar câteva dintre punctele solide, multe dintre ele jonglând la granița contradicției (oglindind de fapt propria noastră natură) care au transformat seria lui Martin într-un fenomen literaro-mediatic aproape fără precedent. Succesul său (dincolo de munca laborioasă și de meritele producătorilor de film și industriei) pare să aibă rădăcini mai adânci sau, cel puțin asta am descoperit eu, când m-am apropiat de romanul tradus și publicat de Editura Humanitas, semnat de îndrăgitul autor nordic, Jo Nesbo.

Ce legătură am putut să stabilesc între autorul  de bestselleruri polițiste și Game of Thrones? Una nu neapărat directă, ci mediată prin cel mai mare clasic al literaturii engleze. Editura britanică Hogarth  a luat inițiativa (preluată în România, la nivel de traducere, de Editura Humanitas) de a promova revizitarea operelor lui William Shakespeare, prin reimaginarea lor în povești contemporane. Jo Nesbo reimaginează Macbeth într-un thriller noir care păstrează însă scheletul shakespeaerian. Nefiind un cititor experimentat al clasicilor și, din păcate,  cu atât mai puțin al lui William Shakespeare, am fost cu adevărat luat prin surprindere de această opera reinterpretată.

Deși este una dintre cele mai scurte piese semnate de marele dramaturg englez, și ea livrează o poveste încâlcită în care mari pasiuni și dileme se ciocnesc într-o luptă din care prea puțini scapă integri (fizic și moral). Păstrând personajele și liniile de conflict generale, Jo Nesbo schimbă însă decorul și detaliile: acțiunea e proiectată într-un mare oraș contemporan, prăbușit moral  până în temelii, prizonier într-o derivă a pierzaniei, stăpânit de traficanți de droguri puternici , afaceri ilicite, corupție, cazinouri (deopotrivă o expresie a speranței pentru o prosperitate altfel  inaccesibilă dar și locuri în care se cheltuiesc banii din sursele cele mai dubioase). Administratorii acestui oraș au făcut înțelegeri elaborate cu infractorii pentru a menține un echilibru din care doar o mică elită de corupți are de câștigat. Acest echilibru, girat chiar de șeful poliției pare să se destrame încă de la început, când marele corupt șef este înlocuit de inspectorul Duncan (corespondentul Regelui Duncan din piesa lui Shakespeare) care vrea, împreună cu echipa sa din care fac parte polițiștii cu experiență: Duff, Macbeth, Banquo, Caithness să reinstaureze ordinea în oraș și să înfrângă cele două mari filiere de trafic de droguri: una condusă de banda de motocicliști Norse Riders și cealaltă condusă de inteligentul și manipulatorul Hecate. Inițial, eforturile lor par să aibă un success moderat, dar progresul pare lent și fără un impact decisiv.  Apoi Macbeth, un profesionist al trupelor speciale, cu un trecut încă misterios, dar sugestiv de traumatizant, întâlnește trei prostituate din imperiul drogurilor (corespondentul vrăjitoarelor profetice din opera originală ) care îi anticipează ascensiunea și chiar momentul în care va prelua conducerea poliției și a orașului. Totul pare implauzibil la prima vedere: Duncan e recent instalat în post iar în ordine ierarhică urmează oricum un alt administrator solid, Malcom. Însă Macbeth își primește forța și motivația de la soția lui, Lady Macbeth, cea care conduce cel mai luxos casino din oraș (și probabil, cel mai onorabil) și care vede în soțul său încarnarea singurului justițiar legitim (singurul care poate, și în virtutea trecutului său, să acționeze din popor, pentru popor și cu poporul)  capabil să curețe orașul așa cum ar trebui. Din acest moment, în care Macbeth își asumă ambiția de a purifica metropola  începe o cursă nebună, un joc de șah , de-a șoarecele și pisica pe mai multe etaje:  Macbeth își atacă și încearcă să-și ucidă colaboratorii pentru a-și deschide calea spre postul de conducere din poliție. Nu ezită să folosească nicio strategie, fie că vorbim de minciună, înscenări mediatice, amenințare și, cel mai frecvent, crima. Pe de altă parte, același Macbeth joacă pe frontul traficanților de droguri pentru a le întinde capcane, pentru a le câștiga încrederea și se folosește de Norse Riders ca instrumente pentru a elimina obstacolele din propria sa forță de Poliție. Numai Hecate vede, la rândul său, un instrument potrivit în Macbeth, un factor de eliminare a concurenței pe care îl urmărește cu satisfacție îndeaproape, livrându-i, în același timp drogul la care Macbeth se reobișnuiește să apeleze.  Lucrurile se complică și mai mult când și primarul orașului intră în scenă, în calea acestei cruciade care pare de neoprit. În tot acest timp, puținii adversari rămași și care au pierdut aproape totul în lupta cu Macbeth caută să se regrupeze, în timp ce fostul luptător al trupelor speciale e gata să-și desăvârșească scopul: eliminarea, fără compromis, a tuturor infractorilor și vechilor rivali, indiferent cât de costisitoare se poate dovedi această luptă.

Citind romanul lui Nesbo, am trait senzațiile intense din Game of Thrones (în care se simt de fapt rădăcinile eficienței narative și de personaj din operele shakespeariene). La fel ca un Westeros aflat în pragul prăbușirii, orașul corupt din Macbeth crează premise initială eficientă a necesității unui erou salvator. Miza devine extrem de importantă iar mijloacele sunt negociate în zona gri și dincolo de ea a moralității (iar toleranța cititorului e pusă mereu la încercare, așa cum busola sa morală se demagnetizează rapid, cu fiecare execuție, cu fiecare nouă trădare, cu fiecare mișcare de sacrificiu prin care, ca la șah, cauți să obții doar victoria finală). Macbeth pare un erou animat de un ideal justițiar (la fel poate ca Daenerys Targaryen), de o ambiție nemăsurată pentru dreptate (iar cititorul empatizează cu ea), însă cade pradă unei dependențe ambigue. Pentru că  Macbeth, în ciuda sângelui rece și a minții aparent lucide, este un personaj vulnerabil, un fost consumator de droguri (care îl face părtaș și victimă la lumea întunecată pe care încearcă să o distrugă) și un îndrăgostit iremediabil de soția sa (o altă figură memorabilă, pe undeva un fel de Cersei Lannister care și-a pierdut copilul și caută să –și supracompenseze durerea printr-un ideal virtuos, chiar și când asta înseamnă să scalde în sânge un întreg oraș), poate de fapt singura care îi insuflă forța de a porni în ascensiunea sa spre vârful ierarhiei. Este Macbeth un om de acțiune, curajos și însetat de dreptate? Este el o victimă a dependenței de droguri, putere? Este el un îndrăgostit iremediabil, privat de afecțiune, care își găsește sensul supraviețuirii doar în iubirea pentru soția sa, pentru care e în stare să-i treacă pe toți prin foc și sabie? Tocmai această ambiguitate a personajului este cea care te provoacă constant. Și, la fel ca în opera lui Martin și în ecranizarea sa populară, acest model de construcție multidimensional e montat și pe personajele secundare, fiecare dominat de îndoieli, umbre ale trecutului, greșeli și fapte discutabile. Toate personajele par legate, de fapt, printr-o rețea de vulnerabilități și dependențe care nu lasă pe nimeni imaculat moral și șterg aureola de erou pur al întregii povești. Tocmai în acest context al unui oraș corupt până în temelii în care ai impresia că doar actele de o proporție extremă pot rezolva ceva, în care conștiințele călduțe par ineficiente dar în care justițiarii mari riscă să piardă controlul, valurile de violență și trădare par a fi doar piese pe o imensă tabla de șah. Iar aici Nesbo (la fel ca Martin), pe urmele lui Shakespeare se joacă intens cu mintea cititorului: suntem când aruncați în miezul înfruntării, oripilați de numărul de victime,  când ridicați la rangul perspective panoramice, amintindu-ne că toate acele barbarisme sunt prețuri necesare de plătit pentru o ordine mai justă. Perspectiva lui Machiavelli care a transformat filosofia politică europeană este reînscenată și pe coordonate emoționale în povestea reimaginată de Nesbo. Sunt unele prețuri prea mari de plătit? Justiția impusă radical cu violență, pentru un aranjament mai echitabil este acceptabilă? Nu există răspunsuri tranșante în povestea lui Nesbo, o poveste în care se simte condeiul scriitorului experimentat de noir-uri.

Fie că ați citit sau nu opera dramatică a lui Shakespeare, fie că ați citit/văzut Game of Thrones, romanul lui Jo Nesbo vă va face să trăiți emoții milenare.

Vă așteptăm impresiile voastre despre acest volum VINERI 25.10.2019, la o noua întâlnire la Clubul de Lectură de la Librăria St. O. Iosif Brașov!

MACBETH Jo NesboEditura Humanitas, 2019

Articol realizat de Sever Gulea.

 

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *