Sensul existenței umane – Edward O. Wilson

19/11/2019

Sensul existentei umane - Edward O. WilsonUna dintre întrebările fundamentale, plasată fie în contexte academice riguroase, fie anecdotic, relaxat, la o ieșire la terasă rămâne cea referitoare la sensul existenței umane. O problemă care sună abstract, intelectual, dar care pare să ne privească pe fiecare în parte, o problemă care traversează secole de istorie a gândirii, devenind chiar un reper fundamental pentru anumite școli de psihoterapie  este abordată într-o manieră inedită, destul de frontal și lipsită de inhibiții de un om de știință, într-un volum sub 200 de pagini, tradus recent la Editura Humanitas în apreciata colecție Pași peste granite.

Expert în științe biologice, profesor la Universitatea Harvard, un cercetător neobosit, Edward O. Wilson își propune să traseze un răspuns, din perspectiva omului de știință echipat cu experiența și viziunea corespunzătoare la o întrebare care a fost abordată , timp de sute de ani, de disciplinele mai degrabă umaniste și spirituale. Întrebarea generală, aparent greu de articulat într-o ipoteză științifică, privitoare la sensul existenței este legată sau chiar transformată de Edward O. Wilson, în scopuri operaționale, în întrebările care vizează evoluția noastră ca specie: de ce existăm? De ce existăm în această formă și nu în alta? Care sunt originile noastre? Wilson este de părere că la aceste întrebări, astăzi, nu poate răspunde fundamentat și argumentat decât știința și mai ales biologia (cu toate ramurile sale, de la biologia evoluționistă la biologia moleculară), ea fiind capabilă să ne ofere răspunsuri cuprinzătoare.

Cadrul de explorare al problematicii este, desigur, unul evolutionist. Trăsătura centrală a umanității de la care pornește Wilson (și pe care a explorat-o și în alte volume ale sale) este eusocialitatea (o condiție socială rară în lumea vie care presupune ca speciile să își crească progeniturile prin cooperare între generații, prin diviziunea muncii și renunțarea parțială, măcar a unor membri, la potențialul reproductiv). Dintre milioanele de specii care au evoluat pe Pământ doar 20 au reușit să dezvolte această strategie de supraviețuire eusocială (ce e drept, ea s-a dovedit de mare succes atât în rândul oamenilor cât și în rândul furnicilor). De ce am ajuns la această strategie? Între cele două teorii vehiculate, explicate nu foarte accesibil de Wilson (sunt paginile în care realizezi cât de legată este genetica de matematică de fapt) adica teoria selecției de rudenie (altruismul a fost favorizat între rude pentru conservarea materialului genetic similar) și teoria selecției pe niveluri, cea din urmă este declarată câștigătoare (aceasta ne spune că selecția naturală funcționează la diferite niveluri: între indivizii aceluiași grup dar și între grupuri)). Puține specii, între care și oamenii au atins gradul de organizare socială complex pentru că au avut de îndeplinit două condiții preliminare necesare: construcția unor cuiburi de reședință și statornicirea părinților și a copiilor în acele cuiburi. Acest pas a făcut posibilă o interacțiune socială tot mai strânsă și mai complexa (căreia i se datorează dezvoltarea aptitudinilor superioare, preocuparea pentru cunoașterea reciprocă și intima ce au condus la dublarea creierului strămoșilor noștri). Cu toate acestea, așa cum ne sugerează Wilson în explorarea sa fascinantă, știința ne relevă proporția și panorama universului în care noi ocupăm o fracțiune extreme de îngustă. Ne-am adaptat să percepem lumea într-un fel, când de fapt lumea este mult mai bogată în experiențe care ne sunt inaccesibile: multe organisme comunică complex gustativ, olfactiv, chimic, electric – dacă am fi capabili să vedem lumea ca un fluture am remarca adevărate tentacule mirositoare de feromoni, dacă am experimenta lumea ca microbi am înțelege că aceste organisme extremofile (mai ales așa zisele ecosisteme subterane lito-autotorofe din peșteri) sunt o sursă mult mai relevantă în explorarea condițiilor de viață chiar și dincolo de Pământ.  Lumea, este , așa cum sugerează Wilson un continuum din care noi avem acces la un mic fragment (așa cum fiecare creatură are acces la propriul său segment).

Așadar suntem singuri și liberi în univers, nu suntem rezultatul unui proiect intenționat cu un destin prestabilit. Suntm o specie apărută din întâmplare, un punct final al unei călătorii întortocheate, înscrisă în linia mai mare a evoluției lumii vii.  Am dezvoltat un mediu de viață partial arboricol, am început să ne folosim membrele superioare, ne-am orientat pe o dietă predominant carnivora și am beneficiat de condiții favorabile și durabile ca să putem să selectăm eusocialitatea ca trăsătură distinctă. Suntem rezultatul unei selecții individuale și de grup, ceea ce ne dă o natură contradictorie – suntem capabili de cel mai feroce egoism (aceasta a fost strategia selectată în interiorul grupurilor) dar și de altruism și virtute (aceasta a fost strategia selectată între grupuri, care s-a dovedit a fi vitală) – așadar, dacă la alte specii solitare (precum vulturii) a funcționat doar selecția individuală iar la alte specii sociale (precum furnicile) a funcționat doar selecția de grup, în cazul oamenilor selecția pe ambele niveluri și-a spus cuvântul în a ne dezvolta pe aceste două coordonate tensionate. De aceea, omul este capabil și de măreție și de mișelie, e pur și simplu rezultatul celor două mărci evolutive esențiale. Această contradicție ne-a stimulat elaborarea unui sistem emotional instabil și ne-a stimulat elaborarea unei minți care își schimbă permanent dispoziția (acesta este și unul dintre elementele pe care Wilson le consideră esențiale în generarea creativității – ceva ce nu vom dori să ameliorăm nici atunci când vom avea această posibilitate, în viitorul selecției deliberate (saltul de la selecția naturală). Suntem, oarecum, disfuncționali din naștere, păstrăm mărcile paleolitice ale selecției comportamentelor sociale: suntem extrem de preocupați de oameni și de poveștile lor, ceea ce ne face vulnerabili în aderența la grupuri. Paralizați uneori de preocuparea față de noi înșine devenim nepăsători și exploatatori la adresa altor specii (suntem deci, specia capabilă de distrugere a biodiversității), dornici să fim acceptați în grup suntem sclavii tribalismului competitiv (care e inofensiv atunci când se exercită în forme controlate, precum sporturile, dar devine tragic atunci când, cel mai adesea alimentat de religie, ne face capabili de crime la scară largă), suntem la bază instinctuali dar instinctele noastre nu sunt reacții pur genetice ca la alte specii de animale, ci mai degrabă aspecte selectate evolutionist.

De ce sunt importante aceste reflecții pe marginea condiției noastre? Pentru gestionarea viitorului, pentru a veni cu întâmpinări la întrebarea: încotro ne îndreptăm? Wilson este optimist și pledează pentru un ideal illuminist (acela al explicației universului și omului prin legile științei), un proiect care va asigura însă unitatea cunoașterii. Căci în ciuda răspunsurilor articulate la întrebările menționate pe care știința va fi capabilă să le livreze, chiar și când vine vorba de sensul existenței, va exista suficient și necesar loc pentru disciplinele umaniste (singurele care pot să dea seama de evoluția culturală, de produsul pur al creierului uman care necesită interpretare a gândurilor, sentimentelor, a felului cum se transformă ele în simboluri complexe – iată și singurul element de interes pe care l-ar putea avea extratereștrii posibili care ar vizita Pământul, deși e prea puțin probabil să o facă după cum argumentează Wilson). O lume care își înțelege originea, evoluția și locul în lume este o lume mai bună, pare să sugereze Wilson, o lume care își asumă contradicțiile și mai ales vulnerabilitățile (depășind stadiul explicativ  religios și ale sale consecințe tribale), o lume care își va dezbate precaut propriile posibilități de ameliorare și impactul asupra universului.

Sensul existenței umane Edward O WilsonEditura Humanitas, 2017

Articol realizat de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *