Minciuni pe canapea – Irvin D. Yalom

08/04/2020

Minciuni pe canapea - Irvin D. YalomPsihanaliza freudiană a reprezentat una dintre marile inovații  intelectuale ale începutului de secol al XX-lea, cu impact profund nu doar asupra dezvoltării psihologiei și psihoterapiei, cât și asupra  înțelegerii naturii umane și a tuturor construcțiilor ei în general. Modelul minții inconștiente și a dinamicii acesteia a anticipat și a călăuzit noi drumuri  de cercetare și raportare la întregul univers cultural și biologic. În același timp, psihanaliza, mai ales după anii 40, a produs  în SUA  o adevărată revoluție în psihiatrie și în înțelegerea conceptului de sănătate mentală (ca un continuum de la normal la patologic) și a deschis orizonturile spre gestionarea psihopatologiei vieții cotidiene, a făcut din psihiatrie o lume deschisă, cu potențial terapeutic pentru publicul larg,  nu doar pentru pacienții profunzi disfuncționali din azile. Pe de altă parte, pasihanaliza freudiană (și ulterior derivatele ei) au ajuns să monopolizeze pentru aproape 30 de ani domeniul psihiatriei și psihoterapiei (mai ales în SUA), izolând (oportun sau nu, rămâne de discutat) mai ales psihiatria într-o zonă particulară și aproape deconectată de ramurile medicale biologiste (cel puțin până la începutul anilor 80). În același timp, până la dezvoltarea ramurilor postfreudiene (și a psihoterapiilor de tip psihodinamic), psihanaliza freudiană a devenit iconică și în cultura populară pentru durata uneori întinsă pe ani de zile a terapiilor, pentru manierismele, regulile rigide ale ședinței și ale practicii dar și pentru limbajul adesea abscons și pentru rezultatele terapeutice dificil de măsurat și evaluat.

În acest context, Irvin D. Yalom, un scriitor îndrăgit, dar și un veteran al psihiatriei și psihoterapiei (care s-a format profesional în perioada în care psihanaliza încă deținea un monopol important în practica psihiatrică și psihoterapeutică), un deschizător de drumuri pentrua abordarea centrată pe grup și abordarea existențială în SUA scrie un roman amuzant și profund în același timp focalizat pe lumea din cabinetul dar mai ales din culisele practicii de psihanalist. Este vorba de o poveste care a devenit cunoscută și citită și la noi, tocmai pentru că se detașează, în aparență de tot ce are psihanaliza mai intimidant.

Minciuni pe canapea este o poveste focalizată  pe practica a doi analiști din generații diferite: unul, Marshal Streider, aflat la apogeul carierei, aproape de a deveni președinte al unui institut important, celălalt, Ernest Lash, un novice entuziast care și-a schimbat cariera în psihiatrie din direcția farmacologică în direcția psihoterapeutică, încercând să se adapteze rigorilor dificile dar și provocatoare ale noii alegeri.  Yalom urmărește activitatea lor și viețile atât ale pacienților și ale terapeuților, pentru a întregi un puzzle din care nu lipsesc suspansul dar și chestiunile cu greutate psihologică. Cea mai redutabilă  pacientă al lui Ernest este Carol (sau Carolyne), o avocată ambițioasă, talentată, dar plină de furie și traumatizată emoțional de bărbați care își propune nici mai mult nici mai puțin decât să se răzbune pe fostul ei soț, distrugându-l pe terapeutl acestuia (pe care îl consideră responsabil pentru detrămarea căsniciei sale). Asumând rolul unei paciente vulnerabile, Carol va încerca să-l seducă pe Ernest în speranța ca acesta să treacă barierele de etică terapeut-client și să-și compromită cariera. De cealaltă parte, Ernest, marcat încă de cazul unui psihanalist mai puțin ortodox care i-a inspirat decizia de a se forma ca psihoterapeut și simțindu-se limitat de exigențele supervizorului său, Marshal Streider, decide să încerce un nou tip de psihoterapie experimentală în care să practice o sinceritate terapeutică riscantă față de client. De cealată parte, Marshal Streider se confruntă cu gestionarea unui scandal de proporții în societatea psihanalitică, cu practicieni experimentați care deviază de la standardele terapeutice, fiind nevoit, pentru a salva reputația breslei profesionale,  să facă oferte ciudate de reparații terapeutice clienților posibil afectați de devierile de la practica freudiană riguroasă. În acest context îl întâlnește pe Shelly, un cartofor iremediabil care caută de fapt strategii de a deveni mai bun la jocul de poker dar și pe Peter Macondo, un bogătaș aparent nevrotic, dar și un gentleman care caută cele mai elaborate mijloace de a-și manifesta recunoștința pentru eforturile lui Streider.

Fără să se focalizeze doar asupra evoluției cazurilor clienților, Irvin D. Yalom explorează umanitatea și provocările cu care se confruntă atât terapeuții, cât și pacienții. Căci nu doar clienții sunt cei vulnerabili, ci și terapeuții investiți cu proporții mitologice nu scapă de a deveni victimele propriilor slăbiciunu. Experimentul lui Ernest (un personaj cu o căsnicie eșuată la activ) pare să scape de sub control, atunci când contratransferul terapeutului (adică ansamblul de reacții emoționale ale psihanalistului față de clientul său) devin suficient de puternice încât să îl ducă pe el și pe Carol într-o zonă gri și imprevizibilă. De cealaltă parte, Marshal  din postura sa de orgolios suficient, arogant, narcisic, pe deplin instalat într-o fantezie de omnipotență și omnisciență va avea surpriza că interpretările sale pe care le consideră geniale sunt mai puțin relevante pentru clienții săi care par să caute altceva în procesul terapeutic. La final, Irvin D. Yalom reunește toate aceste fire narative într-o țesătură completă, surprinzătoare, din care nu lipsesc răsturnările de situație dar și efectul cathartic în ceea ce privește evoluția personajelor.

Dacă în romane precum Solutia Spinoza, Plânsul lui Nietezsche sau Soluția Schopenhauer, scriitorul american aducea un tribut începuturilor psihoterapiei (cu preponderență rădăcinilor ei filosofice) dar și un omagiu adus dinamicii psihoterapiei de grup, în Minciuni pe canapea (un roman cel puțin la fel de popular) Yalom devine mai degrabă critic și ironic la adresa psihanalizei (fără să îi retragă meritele e adevărat), de pe poziții blânde. Căci psihiatrul și psihoterapeutul american a fost la rândul său un rebel și s-a revoltat, nemulțumit la momentul formării sale de rigorile și rezultatele psihanalizei, căutând o cale alternativă pe care a teoretizat-o și practicat-o ulterior. Tocmai acest moment al tranziției spre o alternativă reiese în povestea lui Ernest, la fel cum ortodoxia freudiană oarbă își dovedește limitele, prin parcursul personajului Marshal Streider. Psihoterapia, așa cum o privește blând și relaxat Yalom, rămâne o activitate plasată în tensiune, între tentația abordării sistemice riguroase (așa cum a propus-o psihanaliza timp de decenii întregi), în care raportul psihoterapeut-client este clar delimitat, asimetric și tentația flexibilității și creativității (a deschiderii psihoterapeutului, a depășirii unor limite impuse istoric în căutarea a ceea ce e mai benefic pentru pacient). Psihoterapeutul este la rândul lui o ființă umană, vulnerabilă, condus de propriile motivații și tentații (uneori greu de gestionat chiar și după ani de formare), atât în activitatea cu pacienții cât și în evaluarea propriilor standarde profesionale. O altă idee desprinsă din roman (sau mai degrabă ilustrată din practica și crezul lui Yalom) este aceea că pacienții își aleg uneori ce vor ei din terapie, indiferent de interpretările livrate de terapeut (și o dovedește cazul lui Shelly care, chiar dacă nu se vindecă de dependența de jocuri de noroc, măcar devine mai bun la această activitate, cu ajutorul terapeutului). Nu în ultimul rând, cazul lui Carol dovedește că nu poți să simulezi terapia. Chiar și când urmărești obiective manipulatoare, răzbunătoare, odată ajuns în cadrul terapeutic, atunci când alegi să joci prudent (și să nu riști a construi minciuni mult prea elaborate în care să te încurci) nu vei fi ocolit de efectul pe care relația terapeutică îl poate avea, într-o manieră uneori neanticipată și necontrolată. Nu în ultimul rând, Irvin D. Yalom demontează, prin cazul Macondo, ideea invulnerabilității terapeutului, a priceperii lui depline în citirea și analiza oamenilor (iar Marshal Streider este o victimă a la carte din acest punct de vedere).

O poveste populară și captivantă despre limitele și neajunsurile psihanalizei, Minciuni pe canapea dezvăluie , într-o perspectivă onestă și indulgentă, dificultățile și pradoxurile unei activități pe cât de complexe uneori, pe atât de miraculoase, o activitate în care terapeutul și clientul se regăsesc mai degrabă în aceeași barcă, într-un proces bidirecțional din care amândoi au de câștigat

MINICIUNI PE CANAPEAIrvin D. Yalom, Editura Humanitas, 2017

Articol realizat de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *