Către frumusețe – David Foenkinos

29/04/2020

Catre frumusete - David FoenkinosUn profesor universitar care predă istoria artei alege, într-o zi, să lase totul în urmă și să candideze pentru postul de paznic la un muzeu din Paris. Iată premisa abruptă și ușor absurda sau măcar provocatoare pe care ne-o propune noul roman tradus în limba română semnat de David Foenkinos. Recuperarea motivației și a istoriei din spatele acestui gest aparent inexplicabil, intersectată, în a doua parte a romanului cu un fir narativ focalizat pe un personaj aparent fără legătură reprezintă miza poveștii scriitorului francez.

Antoine Duris a fost un adolescent singuratic, lipsit de prea multă afecțiune parentală a găsit o sursă de compensare în cultură, arta i-a oferit consistență vieții. A ajuns doctor în istoria artei și conferențiar la o facultate de profil, s-a căsătorit cu Louise, alături de care a alcătuit un cuplu fuzional și și-a asumat cu multă determinare și pasiune misiunea deșteptării și a cultivării noilor talente. Apoi, într-o zi, Antoaine a ales să se evapore să dispară în culmea carierei sale:  și-a schimbat  adresa, a plecat în alt oraș și nu a mai răspuns la telefon. A părăsit Lyonul și s-a îndreptat spre Musee D’Orsay din Paris pentru a dobândi o slujbă de paznic într-un anonimat deplin. Singurul numitor comun cu vechea viață a rămas proximitatea față de artă pe care are ocazia să o admire și din poziția supracalificată pe care o obține.

Antoine și-a dorit să devină invizibil, discret, să se supună unor convenții sociale previzibile, într-un job simplu, în care toate activitățile și relațiile sociale se reduc la un minim politicos. Contracția sa existențială intensă transpare total la nivel personal: starea sa de izolare și anonimat, asumată voluntar sunt dublate de o lentoare în reacțiile pe care le are la nivel cotidian: capacitatea sa de  reactie e fracturată, pare stângaci în orice interacțiune, se lasă absorbit de acțiunile cele mai derizorii și evită, cu scuzele cele mai pompoase, orice socializare cu potential de deschidere. Ce suferință mare ascunde Antoine? Într-o manieră blândă Foenkinos ne călăuzește spre înțelegerea fragilității personajului.

Aflăm despre Antoine că a traversat o trauma matrimonială, că acea căsnicie perfecta cu Louise s-a tocit ca o piele de șagri, că siguranța iubirii care respira veșnicie s-a destrămat până în punctul în care Louise i-a propus despărțirea și chiar a întâlnit pe altcineva. Refugiul în muncă pentru Antoine nu a fost de ajuns și nici ocazionala evadare cu o altă femeie. Și totuși, această dublă traumă, a naufragiului unei căsnicii și a închiderii definitive a orizontului de împăcare (atunci când Louise își anunță fostul soț că are un alt partener pe care îl investește cu potential patern) l-au împins pe Antoine spre un gest atât de extrem, al evaporării, chiar după ce personajul reușise să se echilibreze măcar partial?  Când lucrurile par să capete măcar o perspectivă a unui  răspuns asumat cu indulgență pentru un personaj sensibil și simpatic, David Foenkinos ne aruncă în nucleul unei alte povești, mai întunecate al cărei deznodământ va fi totuși legat de povestea lui Antoine. E vorba de povestea lui Claire, o adolescent de 16 ani, care dincolo de dificultățile identitare ale vârstei pe care le traversează își găsește o voce care să-I articuleze trăirile în arta plastică. Claire dovedește un talent promițător pe care e dispus să-l cizeleze sub îndrumarea mentorilor ei din liceu. Doar că un incident profund traumatic psihic o va schimba pentru totdeauna, chiar și atunci când se va pune problema ca adolescenta să își continue studiile la universitate. Aș prefera să nu dezvălui acest moment de o duritate aproape contrastantă cu blândețea cu care Foenkinos ne-a obișnuit în abordarea personajelor și poveștilor sale. Ce legătură este totuși între Claire și Antoine și de ce este istoria lui Claire a treia lovitura puternică pentru profesorul universitar vă rămâne să descoperiți.

Dacă în prima parte a romanului, atmosfera pare una mai degrabă îngăduitor melodramatică, iar istoria lui Antoine pare jucată oarecum în cheie minoră, a doua parte a romanului livrează o confruntare cu o întâmplare sinistră capabilă să dinamiteze în valuri stabilitatea mentală a unei tinere. În ciuda acestei atmosfere inegale, călduț-lirică în prima parte și tenebros furtunoasă în a doua parte, Foenkinos reușește să le îmbine prin intermediul puterii artei.

Atât Antoine, cât și Claire, fiecare consumat de propriile sale drame, în propriile etape biografice sunt fascinați și salvați, măcar partial de artă. Lumea artei rămâne refugiul etern neclintit și liniștitor, singurul țel capabil să ne copleșească prin vibrațiile frumuseții. Prin artă putem visa să compensăm pierderea, să uităm de noi înșine, să găsim popasul de care avem nevoie pentru a lua decizii cu potential transformator. Romanul lui Foenkinos, dincolo de a explora reacția la trauma, prin reziliență sau abandon ne proiectează o subtilă poveste despre puterea călăuzitoare, chiar și temporară, pe care o exercită frumusețea artistică.

CATRE FRUMUSETE – David Foenkinos -Editura Humanitas, 2020

Articol realizat de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *