Fericit până la adânci bătrâneți – Paul Dolan

05/05/2020

Fericit pana la adanci batraneti - Paul DolanTraversăm o epocă a globalizării, a toleranței pentru diversitate, a triumfului libertății de alegere (susținută dar și orientată, dacă nu chiar manipulată de noile tehnologii), a posibilităților de atingere a prosperității. Pe măsură ce industriile și stilurile de viață și-au crescut adresabilitatea, rolurile și responsabilitățile noastre sociale și personale au devenit tot mai complicate. Pe de o parte, fără să fi găsit o rețetă unică a fericirii, am descoperit însă tot mai multe posibilități care ar putea să ne promită acest lucru, pe care suntem liberi să le alegem și să le urmărim până aproape de epuizare. Pe de altă parte suntem și astăzi, la fel ca strămoșii noștri, ființe sociale care căutăm acceptarea și standardul comunitar.  Chiar dacă nu există o obligativitate formală, filosofiile de viață centrate pe autopromovare, conștientizare, adaptabilitate sunt antrenate în contexte sociale care și astăzi ne indică potențialele repere ale fericirii. Paul Dolan numește acest portret general al așteptărilor unei vieți echilibrate (sau chiar împlinite), un portret care emană prin adeziunea unei majorități, narațiuni sociale prescriptive (dorințe referitoare la felul în care ar trebui să ne comportăm cu toții). Acest portret e construit pornind de la premisa că satisface motivațiile esențiale ale zilelor noastre: nevoia de resurse, dezvoltare personală, înțelegere, apartenență, iubire, îngrijire, încredere, confort și control.  E suficient să parcurgi cuprinsul cărții lui Dolan pentru ca toate să ți se pară destul de familiare. Autorul grupează aceste narațiuni pe 3 coordonate: să țintești sus (să fii bogat, plin de succes și bine educat), să fii bine relaționat (să te căsătorești, să rămâi monogam, să ai copii), să fii responsabil (să fii altruist, sănătos și să îți asumi vocația). Acest inventar care recapitulează așteptări sociale pe care mulți dintre noi le asumă într-o manieră elementară este însă criticat, pas cu pas, de Paul Dolan, prin cercetare psiho-sociologică și statistică. Miza lui Dolan este de a sublinia cum asemenea narațiuni dominante pot ajunge, prin presiunea conformismului și a etichetelor (pentru că ele par să aibă o oarecare încărcătură morală sau să reprezinte criterii de ierarhizare valorică în societate) să nu își atingă scopul: departe de a ne călăuzi spre o potențială fericire ajustabilă, ele ne pot înfunda pe un drum înfundat al suferinței).

Ceea ce încearcă Dolan să exploreze în volumul FERICIT PÂNĂ LA ADÂNCI BĂTRÂNEȚI tradus în limba română în colecția Versant a Editurii Vellant este dacă aceste narațiuni ajung, statistic, pe eșantioane selectate cu precădere în mediul occidental și american, să ne facă într-adevăr mai fericiți sau măcar mai puțin nefericți. Rezultatele sunt, pe alocuri surprinzătoare. Suntem mai fericiți dacă suntem mai bogați? Luând în considerare datele examinate pe un eșantion de 200 000 de oameni, vorbim de o ameliorare a nivelului de fericire într-un prag de venituri medii, după care fericirea pare să scadă (astfel, cei bogați cu venituri peste 100 000 de dolari pe an nu sunt mai fericiți decât săraci cu venituri sub 25 000 de dolari). Când ne judecăm nivelul de bogăție, desigur că mereu contează sistemul de referință (dat fiind faptul că banii și bunurile achiziționate pot deveni elemente de poziționare socială și obținere a recunoașterii) iar tendința noastră este mereu de a ne raporta la un grup superior (cu cât suntem mai bogați concurența va fi mult mai acerbă cu un grup restrâns și relativ echilibrat, așadar potențialul de mulțumire va fi și el mai greu de atins). Dacă avem succes, adică o carieră și o slujbă bună suntem mai fericiți? Răspunsul e relativ, mai ales dacă ceea ce înțelegem prin slujbă bună presupunem că e ceva sofisticat intelectual. Un fermier, un instructor de fitness sau un cleric ar putea fi mai fericiți decât un avocat sau un medic, atâta timp cât aceste profesii sunt mai puțin afectate de narațiunea succesului (care presupune un program de lucru mai intens, cu ore suplimentare asumate reflex) și oferă un nivel de flexibilitate, creativitate și un beneficiu emoțional mai puțin mediat al activității lor.

Cu cât ești mai educat ai șansa să fii mai fericit? 40% dintre studenții universităților de elită Oxford sau Cambrdige raportează tulburări depresive și anxioase. Cei cu nivel de doctorat în ancheta lui Dolan raportează cel mai mic nivel de fericire. Corelația dintre nivelul educațional și nivelul de fericire este slabă. E adevărat că educația crește nivelul de inovație, productivitate, produsul intern brut al unei economii, însă nu e la fel de clar că inovația în sine capitalizată economic  este mereu benefică fără o orientare fermă asupra problemelor globale precum epuizarea resurselor sau distrugerile ecologice.

Sunt oamenii căsătoriți, monogami și cu copii mai fericiți? Aparent da, atunci când cuplurile sunt intervievate împreună.  Interesant este că nivelurile de fericire variază drastic atunci când partenerii sunt intervievați separat. Căsătoria este benefică mai ales pe plan material și al sănătății (mai mult pentru bărbați decât pentru femei). Narațiunea socială din spatele ideii de căsătorie privilegiază iubirea pasională ca fiind definitorie pentru relație dintre parteneri care, conjugată cu disponibilitatea atâtor potențiale persoane, cu așteptările prea mari pe care le avem de la un partener ne conduc mai degrabă spre o atmosferă adesea deziluzionantă.  Cu toate acestea dezirabilitatea monogamiei la nivel social rămâne încă predominantă, deși avem o disponibilitate biologico-genetică de a înșela, iar oportunitățile să facem acest lucru au crescut mult (interesant pare să fie faptul că cu cât ai un venit și un statut mai mare, cu cât ai o poziție de putere mai mare ai o înclinație mai mare spre a fi infidel – presiunea conformismului scade așadar). A face copii pare să reprezinte și astăzi un imperativ biologic și social, chiar dacă planeta este suprapopulată, chiar dacă costurile ecologico-sociale pentru creșterea unui copil la standarde contemporane sunt mari, și în termenii resurselor planetare și ale celor emoționale și parentale.  Cu toate acestea, așa cum ne amintește însă Dolan, a rămâne celibatar este un statut asociat mai degrabă cu depresia, singurătatea, eșecul social (și atrage după sine discriminări subtile), a încerca o relație de consensualitate non monogamă este încă ceva tabu (chiar dacă acest lucru aduce mai multă energie în cupluri, dă posibilități de explorare identitară mai relaxată și mai valoroasă și chiar poate avea un impact pozitiv în educația copiilor) și a nu avea copii poate genera sentimentul inadecvării și neîmplinirii (deși beneficiile sociale pe care le aduc cuplurile fără copii sunt mai mari decât ne-am aștepta: multe organizații nonguvernamentale sunt administrate tocmai de asemenea cupluri). Dacă suntem altruiști, trebuie să fim modești ca să fim mai fericiți? De fapt altruismul silențios și condus doar de empatie este mai puțin eficient în asigurarea fericirii destinatarilor (empatia este cel mult o călăzuă pentru o comunitate mică, locală, când vine vorba de probleme globale nivelul de fericire poate fi influențat mai semnificativ prin calcul pragmatic – ceea ce Dolan numește compasiune calculată sau altruism eficient, și chiar lăudându-ne cu propria generozitate). A fi mai sănătos înseamnă să fii mai fericit? De la ascensiunea mișcării healthiste din anii 80 (mișcare care a deplasat responsabilitatea sstării de sănătate la nivel individual, prin evoluția tehnologiei care ne oferă mijloacele de urmărire a parametrilor fiziologici și instrumentele de intervenție și prevenție) astăzi suntem mai mult ca niciodată trași la răspundere pentru starea noastră de sănătate. Doar că, așa cum sugerează Dolan, aceste evaluări și expectații pe care le proiectăm sunt încărcate ideologic (mai ales de ideologia clasei sociale din care facem parte).  A trăi cât mai sănătos este un deziderat care ocultează sau ne influențează negativ când vine vorba de a discuta despre pacienții cu boli terminale sau despre eutanasie (multe comunități sunt încă convinse că trebuie să trăim cu orice preț fără să ne permitem alegerea morții).  Suntem mai fericiți când avem posibilitatea de a alege? Atâta timp cât facem alegeri individuale ne sporim șansa la fericire? Dar alegerile noastre nu sunt atât de libere pe cât le proiectăm noi, ci condiționate generic, prin mediul social, prin contextul decizional (mintea automată și mintea deliberativă funcționează) și prin noroc.

Chiar dacă este amprentat de o orientare destul de explicit stângistă (mai ales în critica claselor sociale și a felului în care acestea ne fundamentează expectații și percepții), volumul lui Paul Dolan prin caracterul său aplicat statistic (dar explicitat și ușor de parcurs) are o miză constructivă destul de pragmatică. Critica fiecărei narațiuni prescriptive de succes îl conduce pe autor spre o serie de concluzii și mai ales spre măsuri generale de ordin practic în privința filosofiilor de viață pe care le adoptăm și mai ales în privința educației copiilor. Conștientizarea caracterului problematic și departe de universal al acestor narațiuni este primul pas spre a nu mai prelua necritic, ca de la sine înțeles aspirații de viață încă puternic înrădăcinate social (și totuși mistificante). Eliberarea de sub puterea durabilă a acestor narațiuni poate încuraja de fapt alternativele complementare, le poate legitima și poate croi o nouă perspectivă mai cuprinzătoare, mai generoasă și mai eficientă asupra vieții, fundamentată pe ceea ce Dolan numește satisficiență (o combinație de satisfăcut și suficient), o perspectivă care valorifică atingerea unor obiective nu atât la nivel maximal ci până la un prag de acceptabilitate.

Fericit până la adânci bătrâneți – Paul Dolan – Editura Vellant, 2020

Articol realizat de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *