Inteligența erotică – Esther Perel

12/05/2020

Inteligenta erotica - Esther PerelRegândirea infidelității, unul dintre cele mai  interesante și populare volume de psihologia cuplului publicat în limba română la Editura Curtea Veche este de fapt, așa cum sugerează autoarea Esther Perel o extensie aprofundată a unui capitol care a apărut inițial în alt volum mai sumar, dar la fel de interesant și de provocator, intitulat Inteligența erotică.

Este vorba de un volum care abordează, așa cum sugerează subtitlul, reconcilierea vieții erotice cu viața de familia. Esther Perel abordează două mituri falimentare în stabilirea expectațiilor față de viața de cuplu: romantismul extrem (care refuză viața fără pasiune și asumă că dragostea și dorința ar trebui să se mențină la aceeași intensitate în raport cu un partener, în afara lor relația pierzându-și statutul și autenticitatea), respectiv realismul fatalist (care privește cu circumspecție dragostea pasională în relații, generatoare de instabilitate și asumă că stabilitatea de cuplu chiar și cu dorințe erotice scăzute este ceea ce contează cu adevărat, neutralizarea emoțiilor și a erotismului fiind inevitabile odată cu trecerea timpului). Între fascinația pentru intensitatea erotică constantă și resemnarea în fața degradării acesteia într-o viață de cuplu, Esther Perel propune  o explorare din mai multe unghiuri, cu diferite argumente și ilustrări de caz pentru a pune în discuție diferite prejudecăți pe care le așezăm la baza construcției celor două mituri (unul livrând exigențe nerealiste și așteptări pasive, celălalt livrând un orizont resemnat și mai degrabă palid, lipsit de vitalitate),

Autoarea pornește de la tensiunea contradictorie ce caracterizează pregnant relațiile contemporane, dar o tensiune asociată cu tendințele universal umane (cu funcție adaptativă în ordine evolutivă) de a obține atât siguranța dar și plăcerea explorării. În trecut aceste două dorințe proeminente în raportarea la relația cu un partener erau satisfăcute prin mijloace separate: căsătoria era un spațiu al organizării economice și de gen, în vreme ce pasiunea, amorul erau întâmpinate și savurate în alte părți (fie la amante sau în casele de toleranță cu precădere de către genul masculin dominant în ideologiile epocale). Suntem prinși între polul nevoii de stabilitate, permanență și cel al noutății și schimbării, într-un dans fără sfârșit între nevoia de schimbare și statornicie. Lucrurile sunt cu atât mai complicate cu cât modelul poveștii amoroase din zilele noastre, după anii de emancipare civilă, ideologică a devenit unul extrem de solicitant: ne așteptăm de la partenerul nostru să ne satisfacă toate dorințele, pe termen lung, la fel de intens, în timp ce suntem, prin mobilitatea fără precedente și prin oportunitățile tehnologice mereu la doi pași de sute de alternative de parteneriat.

Dorința erotică, atât de caracteristică relațiilor inițiale cunoaște, aparent un oarecare declin prin obișnuință (dacă am trăi la aceeași intensitate ca în primele luni de relație, nu am putea să ne mai preocupăm de prea multe alte lucruri la fel de importante). Dar accelerarea acestui proces (până aproape de dispariție uneori) depinde însă de felul în care reușim sau nu să gestionăm tensiunea esențială de care vorbeam anterior. Este o tensiune pe care nu o putem elimina (nu este o problemă de rezolvat ci un paradox de îmbrățișat așa cum sugerează Perel) între nevoie de siguranță și fascinația pentru aventură.  Cel mai frecvent ajungem, odată ce ne instalăm în relația de cuplu, pe baza exigențelor înalte menționate (completate de status quo-ul monogamiei) să ne lăsăm pradă certitudinii relaționale (în fond, visăm la acel partener care știm că ne acceptă așa cum suntem și pe care îl cunoaștem pe deplin).  Dar acest fenomen, al instalării în siguranță și în asumarea până la capăt a dorinței de a afla tot despre celălalt are un efect de recul neașteptat asupra erotismului (care se naște mai ales în orizontul misterului și al ambiguității). Intimitatea deplină într-un cuplu, contrar așteptărilor, nu amplifică neapărat dorința sexuală pe termen lung ci o diminuează. Intimitatea extremă, o apropiere prea mare în cupluri duce mai degrabă la o senzație de captivitate, nicidecum la potentarea erotismului. De asemenea, intimitatea este astăzi, după decade de pledoarie terapeutică și psihologică, ceva ce se construiește și se exprimă cu precădere în limbaj, ca proces discursiv (limbajul apropierii este unul verbal).

Relația de cuplu nu este străină nici de perspectivele ideologice dominante în societate. Astăzi, după emanciparea femeilor, a minorităților și a triumfului liberalismului și democrației, ne asumăm o perspectivă profund umană, respectuoasă față de diversitate,egalitate de drepturi și de gen.  O asemenea perspectivă, umană și caldă la adresa partenerului are o contrapondere negativă în plan erotic (atâta timp cât sexualitatea nu pare să fie un joc al democrației, ci dimpotrivă, un joc al puterii, al avantajelor incorecte, cruzimii subtile). Astfel, pe măsură ce ne cunoaștem și ne respectăm partenerul, ne este tot mai greu să îl erotizăm, de teamă să nu îi lezăm demnitatea.  Momentul declinului dorinței este sesizat adesea de cuplurile intervievate de Perel și abordat în spiritul eticii protestante: drept o problemă operațională care poate fi tratată ca orice altă problemă, cu cărți, filme și articole de dezvoltare personală și, mai nou cu tehnologie, rezultatul fiind mai degrabă o creștere a cantității relațiilor sexuale dar nu al unui sentiment de reparație erotică mai profundă. În unele relații profilul erotic al partenerilor este destul de puțin afirmat, dat fiind faptul că adesea provenim din culturi cu o raportare de tip ambivalent la experiența sexuală (între responsabilitatea puritană care pune accent pe productivitate și pe raționalitatea mariajului și spritiul libertin care mizează pe satisfacerea spontană a dorințelor). Unii dintre noi ne rușinăm față de o preocupare mult prea redusă în ceea ce privește autocunoașterea erotică (și o justificăm puritan) în vreme ce alții caută o expresie sexuală intensă frecventă care poate da naștere la asimetrii în implicarea în viața erotică.  Apariția copiilor este, de asemenea, un alt moment care pune la încercare dimensiunea erotică a cuplului, dincolo de prioritățile, planificările și reorganizarea familiei, se produce o redirecționare (în alte forme) a energiei erotice a partenerilor, pentru unele mămici experiența maternității descătușească sexualitatea (prin acceptatrea deplină a propriului corp) pentru altele o inhibă, unora dintre tătici le crește apetitul sexual, altora le scade, odată cu asumarea statutului de părinte (fiind mult mai greu să-și erotizeze soția, privită acum ca mamă a copiilor).

Căutând să vină cu explicații și posibile soluții (deduse din cazurile pe care le-a gestionat), Esther Perel ne amintește importanța proiectării unei distanțe într-un cuplu  (menținerea unui grad de distanță, rezonabil și nu extrem,  care să întrețină misterul reprezintă un element important în asigurarea unui spațiu erotic în timp, a unei sinapse erotice așa cum o numește Perel), importanța descoperirii varietăților de limbaj în care partenerii se pot exprima (există persoane care preferă exprimarea corporală, nonverbală în detrimentul discursului verbal care ar putea genera nesiguranță), importanța conservării dimensiunii nondemocratice a sexului (în spațiul sexual renunțăm la pretențiile de egalitate, spațiul sexual este prin excelență o zonă alternativă unde putem experimenta tabuul, unde putem aduce componentele pe care nu le-am tolera în viața de zi cu zi precum cedarea, ostilitatea, doze de cruzime pe care le reinventăm ca jocuri de rol liber asumate, deloc periculoase atâta timp cât facem acest lucru conștient și consimțit). Declinul dorinței sexuale nu poate fi abordat în cheia unei probleme care să beneficieze de rezolvări tehnice. Soluția pentru susținerea interesului erotic nu este să muncim mai mult ca la un proiect de la slujbă, ci să căutăm să modelăm o anumită atitudine care să includă misterul, surpriza și fantezia (toate acestea implicând un anumit grad de efort, desigur). Odată cu apariția copiilor, erotismul poate fi , de asemenea să își păstreze continuitatea, în ciuda reorganizării economiei de cuplu, atâta timp cât sexualitate nu este cenzurată și dorința nu este inhibată (dincolo de aceste observații care pot părea relativ banale și generale, Esther Perel intră în detaliul unor studii de caz în care se explorează câteva variante concrete).

O viață erotică longevivă în cuplu este legată, într-o oarecare măsură și de capacitatea de explorare a propriilor fantezii erotice (care, dincolo de eticheta religioasă a păcatului sau de perversiune a celor imaturi din direcția anumitor perspective psihologice) pot fi resurse imaginare valoroase. Ele nu merită a fi abordate așa cum ai aborda o vacanță de vis (cu punere în acțiune imediată), ci pot fi interpretate pentru a observa ce ne spun despre dorințele noastre ascunse, despre părți reprimate ale noastre dar pe care le putem repune în scenă în spațiul privilegiat al sexualității (chiar dacă, uneori poate fi inconfortabil pentru partener, ceea ce și Perel sugerează că reprezintă o chestiune care trebuie atinsă cu delicatețe).

Dacă ajungem să trăim captivitatea,  erotismul cadrului domestic se va sufoca, adesea vom fi puși față în față cu opțiune infidelității, cu încercarea de a recupera plăcerea explorării în altă parte (dar infidelitatea, așa cum știm din celălalt volum al lui Perel, nu este un fenomen care reflectă mereu o patologie relațională profundă, existând multe motive pentru care partenerii aleg să își caute satistacții erotice în altă parte). Prezența unui al treilea poate fi nu doar ceva amenințător care să pună la îndoială respectul partenerului ci și un prilej prin care îl putem redescoperi pe partener, prin care îi confirmăm libertatea și autonomia erotică, prin care putem amplifica un mister care să ne reaprindă pasiunea în cuplu (redescoperirea partenerului prin ochii altuia poate să ne trezească întrebări legate de lucrurile pe care altul le vede la partenerul nostru).

În ultimul capitol, Perel sintetizează coordonatele cu ajutorul cărora putem să reconciliem viața de cuplu cu viața de familie: renunțarea la mitul iubirii intense care durează de la sine doar pentru că partenerii se potrivesc dar renunțarea și la extrema declinului inevitabil până la epuizare. Căutarea unor praguri intermediare între romantism și realism cinic presupune cultivarea spațiului și interesului sexual (nostalgia pentru sexul spontan din tinerețe nu se justifică, atâta timp cât și atunci de fapt executam o mulțime de pregătiri: de la ieșiri la restaurant, machiaje, garderobă, strategii de seducție etc), adăugarea unui grad de intenționalitate, a strategiilor de seducție (seducția nu este doar privilegiul celor care se întâlnesc prima oară) în linia unei inteligențe erotice. Inteligența erotică se referă la o expectație rezonabilă, o  asumare realistă a faptului că vor exista fluctuații în erotismul cuplului pe de o parte, dar pe de altă parte,  dezvoltarea unui simț al jocului permanent, prin interesul bilateral al partenerilor de a (re)crea spațiul erotic (prin elementele surprinse mai sus), constructia unui sentiment de anticipație și mister (care să hrănească de fapt latura noastră explorativă care nu moare, odată cu viața domestică) și chiar negocierea frontierelor sexuale, astfel încât  polaritatea siguranță-aventură să poată rămâne într-un echilibru mereu reactualizat.

Inteligența eroticăEsther PerelEditura Curtea Veche, 2018

Articol realizat de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *