Iubitul nefericit – Alberto Moravia

23/06/2020

Iubitul nefericit - Alberto MoraviaNu sunt un cititor avid de proză scurtă, în general îmi plac esențele  narative robuste și desfășurate, nu neapărat cele concentrate între pagini puține care te fac adesea să îți dorești mai mult decât ai primit.  Cu toate acestea, e ceva ce apreciez în povestiri, atunci când ele sunt alcătuite cu măiestrie. As face o paralelă cu secțiunile anatomice sau cu studiile epidemiologice.  Dacă romanele te poartă pe un curs longitudinal al unei istorii, povestirile reușesc să taie o felie transversală în existența unor personaje, să îți ofere un punct de vedere concentrat și sintetizat asupra unui moment posibil decisiv, important, bizar, inițiatic, schimbător în viața protagoniștilor, fără să te mai familiarizeze neapărat cu trecutul sau viitorul lor. Genul acesta de surpriză, de imersare într-o lume în care câteva momente bine alese reușesc să oglindească convingător personajele o oferă și volumul de povestiri semnat de Alberto Moravia, reunite sub titlul pe care îl dă una dintre ele, anume Iubitul nefericit.

Aproape toate  povestirile  lui Alberto Moravia capturează momente mai comice sau mai dramatice care implică iubirea în diferite ipostaze: iubirea neîmpărtășită, iubirea supraviețuitoare despărțirii, iubirea simulată, iubirea inocentă, iubirea încercată, de fiecare dată generatoare însă de încurcături sau, măcar de iluminări parțiale. Confuzia, la fel ca Aventura sunt două autentice comedii ale erorilor. În Confuzia un cuplu proaspăt căsătorit trăiește deziluzia aranjamentului initial, atâta timp cât soția, Giulia,  își declară motivele nonamoroase, mai degrabă economice,  pentru care și-a ales bărbatul iar soțul, Sangiorgio își găsește optimismul și dorința transformate în suspiciozitate legată de infidelitatea soției (singura explicatie acceptabila pentru el in baza careia sotia i-ar putea refuza avansul erotic). Lucrurile iau o întorsătură complicată, când casa cuplului eșuat e spartă de doi hoți care cred că au nimerit într-un spatiu mai generos iar unul dintre spărgători se găsește în fața alegerii de a-și asuma scopul infracțional sau de pretinde că este amantul Giuliei, în fața lui Sangiorgio, cel care sta la panda convins că își va surprinde nevasta în ipostaza adulterină.

În Aventura, poate una dintre cele mai reușite și ample povestiri, tânărul Cosma, care transportă bijituerii cu ajutorul unui alt personaj alunecos, un șofer,  este tâlhărit de acesta din urmă. În timp ce șoferul cade victimă pretextului ficțional care urma să constituie cel mai probabil motiv pentru dispariția lui Cosma (căci scenariul fictiv dar plauzibil devine real, când hoțul șe așteaptă mai puțin), Cosma este salvat de o tânără dintr-o bandă de tâlhari, nu mai puțin vicleană și duplicitară. În timp ce Cosma se îndrăgostește de ea și e impresionat de povestea cusută cu ață albă, apare și poliția pentru a rezolva sau doar a complica lucrurile, atata timp cat Cosma, sub presiunea sentimentelor pare să nu mai deosebească victimele de călăi.

Singurătate este o povestire despre încercarea eșuată de a iubi, o condamnare la repetiția ratării iubirii, din cauza unor vulnerabilități adânci de caracter. Povestirea include un triunghi de personaje incompatibile și totuși legate unele de altele: doi bărbați și o femeie, fiecare marcat de un viciu pe care nici sentimentele nu îl pot transcende. Mostallino nu știe să interacționeze cu semenii altfel decât practicând experimente sociale, studiindu-i cu obiectivitate științifică, Perrone este un orgolios până în măduva oaselor pentru care orice expresie emoțională este o umilință și o dovadă de înfrângere, în vreme ce Monica este o domnișoară care nu se poate abține de la flirt și căreia îi este imposibil să nu cedeze avansurilor bărbaților. Monica este prietena lui Mostallino care insistă să îi facă cunoștință cu Perrone și să iasă în trei în oraș. Avem de a face nu doar cu doi masculi care rivalizează pentru o damă atrăgătoare, ci de fapt trei personaje prinse între tentații contradictorii.

Iubitul nefericit este de asemenea o povestire memorabilă despre iubirea care supraviețuiește ambiguu și, posibil, inoportun unei relații destrămate. Retras pe o insulă după despărțirea de soția sa, Sandro află cu entuziasm că aceasta e dispusă să-l viziteze și să-și petreacă puțin timp pe plaja ofertantă. Doar că Sandro pare să vadă în acest gest și în toate care vor urma invitații de a relua o legătură erotică, de a actualiza sau doar a revizita nostalgic o iubire care nu mai pare de acum legitimă. Sau nu? Comportamentul ambiguu al fostei partenere care recurge la familiaritățile vechi ale cuplului, care nu pare să refuze explicit apropierea până la un punct îl dau peste cap pe Sandro,  cărui dorință fierbe tot mai mult. Doar că există o desincronizare între momentul de cumpănă (sau poate de absență deplină?) al soției și escaladarea romantică trăită de Sandro care, la finalul zilei, urmează să facă pași mult mai fermi din stadiul de iubit martor sau iubit cenzurat în stadiul de iubit actor care nu se mai mulțumește doar cu cât primește ci își revendică reciprocitatea sentimentala.

Întoarcerea din viliegiatură este despre iubirea surprinsa contemplativ.  Tarcisio este un bărbat bogat, plictisit, un vânător de nou de care plictisul său este însetat, proaspăt întors din viliegiatură care își descoperă valetul în plină bravardă amoroasă, asumând aere nobiliare la masa și în patul stăpânului cu o femeie din popor. Deși reacția cea mai previzibilă ar fi putut fi aceea de a-i confrunta și a-i  umili, Tarcisio preferă să se predea unui tip de voyeurism și să  urmărească , dintr-o perspectivă privilegiată și oarecum perversă, desfășurarea intimității unor personaje, descoperirea unor vieți secrete dincolo de previzibilitatea cotidiană. A fi părtaș la o iubire, dintr-o proximitate interzisă,  chiar și când nu ești tu cel care o trăiești, pare să fie totuși o experiență deosebită.

Căzătura , respectiv Malinverno dau o nota mai întunecată și bizară volumului de povestiri. În ambele se simte un ecou la intersecția dintre E.A.Poe și H.P.Lovecraft, fie că vorbim despre motani răzbunători (sau salvatori) în universuri onirice bizare, în care riști să-ți pierzi mințile sau măcar inocența fie ca vorbim despre subsoluri cu ape intunecate. În plus, în Malinverno persistă și amtosfera apăsătoare a nevroticului care nu își poate reevalua alegerile, o poveste în care protagonistul, amintind și de Sufletele zbuciumate, romanul lui Stefan Zweig , se trezește captiv într-o logodnă alături de o domnișoară sinistru de inumană, pietrificată ca o mumie, rece și formală, fără a avea curajul de a o confrunta și a-și asuma intenția de a părăsi acest aranjament. Ca orice nevrotic , protagonistul are nevoie de o desfășurare complicată și elaborată pentru a se apropia de scopul propus, o desfășurare care va avea în cele din urmă o turnură tragică.

Fin observator sintetic, capabil să captureze atmosfera în câteva fraze expresive, dar și un strălucit minaturist și cunoscător al tipologiilor umane, Alberto Moravia pare să se joace în prozele sale, să amestece registre și tonuri, să ne poarte, ca într-un spectacol aproape complet al panoramei umane prin momente de viață traversate de ironie, comedie și dramă.

IUBITUL NEFERICIT Alberto Moravia, Editura Polirom , 2020

Articol realizat de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *