BOGDAN HRIB: Când ajung să mă apuc de scris deja totul este simplu. Dificil e să găsesc ideea care să genereze povestea.

30/06/2020

Începând din 01.02.2013, Libris propune proiectul Lumea cărților din perspectiva scriitorului, proiect care aduce mai aproape de public cei mai importanți scriitori români ai momentului. În luna IULIE din 2020, scriitorul lunii este… BOGDAN HRIB!

BOGDAN HRIB: Când ajung să mă apuc de scris deja totul este simplu. Dificil e să găsesc ideea care să genereze povestea.

LIBRIS: Cum este să fii și scriitor și editor în același timp? De unde îți vin cele mai mari dintre bucurii?

BOGDAN HRIB: Pe scurt: greu. Încerc să nu trădez niciuna dintre cele două profesii-pasiuni… Din nefericire la noi, profesia de scriitor nu prea se… poartă. Și nu pentru că n-am vrea, ci pentru că nu prea reușim să trăim din ea. Povestea occidentală cu full-timewritere încă departe pentru noi, dar nu zic prea departe. Cea de editor e mai veche și mai solidă; am fost printre cei care au lansat Tritonic în 1993, pe când primul roman (mystery) publicat, „Filiera grecească”, datează din 2006. Așadar ca editor au fost mai multe bucurii. Dar și mult mai multe necazuri sau dezamăgiri sau neîmpliniri… Ca scriitor cred că mi-a fost mai ușor (doar am avut întotdeauna unde să public!), dar nu întotdeauna am avut destul timp ca să mă bucur de cărțile scrise. Una peste alta, nu le pot separa prea bine (și nu sunt întotdeauna mulțumit de asta!), iar bucuriile vin amestecate. E ca la înghețată: nu pui în cornet aromă de un singur fel, eu aleg întotdeauna mentă și ciocolată, când se mai topesc, aromele se amestecă…

LIBRIS: Ești un om cu multiple activități profesionale, pe lângă cele două de mai sus se mai adaugă și cea de cadru didactic la universitate. Cum reușești să le împaci pe toate?

BOGDAN HRIB: Sincer, nu știu. Și nu e un răsfăț ceea ce spun. Toată viața mi-am dorit să fiu profesor. Iar acum nu le mai pot separa pe cele trei. Dacă ar fi să merg mai departe cu povestea cu înghețata aș zice că după ciocolată și mentă mai adaug și fistic. Cam așa se amestecă. Cred însă că, indiferent în numele cui vorbesc la un moment dat, în numele autorului, editorului sau profesorului, tot timpul cele trei stări ale mele coexistă și toate trei determină acțiunile mele.

LIBRIS: Care este cel mai dificil lucru pentru tine atunci când te apuci de un roman? Și care este cea mai mare satisfacție după ce îl termini?

BOGDAN HRIB: Când ajung să mă apuc de scris deja totul este simplu. Dificil e să găsesc ideea care să genereze povestea. De fapt nu e dificil, ideile și poveștile plutesc în jurul nostru, trebuie doar să le apucăm și să le îndesăm în minte, ele rămân acolo o vreme, se dizolvă în experiența personală și nasc un fel de idee altoită! Și în acel moment mă duce gândul la un nou roman. Nu e simplu, pentru că mintea nu prea are răgaz de gândire printre obligațiile zilnice: traficul în oraș, chestiunile administrative ale editurii sau profesoratului, cumpărături, gospodărie și prea puțin timp pentru familie. Și totuși ideile apar când sunt coapte, eventual pe modelul lui Newton, îți cad în cap! „Filiera grecească” a pornit dintr-un concediu în Paralia, Katerini, unde se petrece și o parte din acțiune, povestea din „Blestemul manuscrisului” a plecat de la o serie de beri cu istoricul Răzvan Dolea, „Somalia, monamour” de la niște articole din presă despre pirații somalezi, ”Ucideți generalul” are multe povești personale și o dramă povestită de un amic, în „Patimile doamnei ministru” sunt multe povești din Copenhaga și o istorie auzită de la un prieten și tot așa.

LIBRIS: Stelian Munteanu este personajul principal în romanele tale. Seamănă el cu tine sau tu cu el? Poți să ni-l descrii? Care ar fi cele mai mari calități ale sale? Ne poți spune și ce defecte are?

BOGDAN HRIB: Stelian nu știu dacă seamănă cu mine. N-are barbă, e mai bătrân cu vreo patru-cinci ani, a lucrat pentru poliție, bea multă cafea – ca mine, dar sper că eu nu sunt atât de pisălog ca el, din nefericire nu sunt nici atât de perseverent ca el și nici atât de orientat. În rest, este un tip obișnuit, cu ochii căprui probabil (nu l-am privit niciodată în ochi!), înălțime medie, un pic de burtă, ciufulit. Calități? Am zis perseverență, un pic de fler, e foarte norocos (în dragoste, nu practică jocuri de noroc!), într-o vreme trăgea bine cu pușca, dar a cam ruginit, citește mult, vede filme și intră în tot felul de încurcături. Dar asta cred că e mai curând la defecte. Alte defecte: n-are răbdare, se plictisește repede, conduce prea încet, își vede rar fiica și nevasta… Cam astea ar fi…

LIBRIS: În ultima perioadă, genul polițist devine din ce în ce mai interesant și pentru cititorii din România, așa cum s-a întâmplat și pe celelalte piețe de carte, mult mai mari decât a noastră. Ești pregătit să scrii în continuare tot mystery&thriller?

BOGDAN HRIB: Păi, sunt pregătit. De fapt am fost, sunt și voi fi. Dintr-un motiv foarte simplu: îmi place la nebunie! Până acum doar două dintre cărțile pe care le-am scris sau în care am publicat povestiri nu sunt polițiste: primul este romanul – denumit de un bun prieten „un fel de anti-roman de dragoste” (Înțelegeți ce vreți… chiar e un roman de social-love! Nu știu dacă există termenul!) . Este vorba de „Ultima fotografie” unde personajul principal este un fost fotograf, Alexandru Zaharia, care pleacă într-o ultimă vacanță pe un pachebot de lux, iar al doilea este un volum non-fiction, „Editor de unul singur. Management în industria cărții”, o carte oarecum academică despre drumul cărții în România (și despre cum fac alții lucrurile mai bine!), cu date, cifre, impresii, povești, sfaturi și uneori sentințe sau amărăciuni.

LIBRIS: Reziliență” este cel mai recent roman al tău. Cuvântul descrie capacitatea unui sistem de a-și reveni după ce trece prin diferite încercări și a fost foarte des folosit în ultima perioadă cu privire la sisteme organizaționale sau chiar la oameni. De unde a pornit ideea romanului?

BOGDAN HRIB: În cazul romanului „Reziliență” nu a fost o idee, ci un ghem mai mare și oarecum încurcat. Soția mea mi-a atras atenția asupra termenului folosit în zona geopoliticii, a urmat o idee cu aromă interbelică – Intermarium și un pretext polițist – o posibilă crimă într-un loc foarte pașnic: estuarul fluviului Tyne, lângă Newcastle, loc pe care l-am vizitat datorită unor foarte buni prieteni: Jacky Collins, organizatoarea festivalului Newcastle Noir și Quentin Bates, autor și traducător… Dar despre ei, poate într-o altă conversație (Live? Cine știe?). Gândiți-vă la o mare conspirație care ar putea avea un efect devastator asupra țării noastre și gândiți-vă, în același timp, că suntem patria vorbelor „Capul plecat, sabia nu-l taie!” și „Lasă, dom’le, că merge și așa!” Și peste toate astea, oameni obișnuiți – polițiști și jurnaliști din România și Marea Britanie, multe fake-news, piste false și, sper eu, răsturnări de situații… Ba chiar și un pic de iubire! Totul ca-n viață!

Rezilienta - Bogdan Hrib

LIBRIS: În toată Seria Stelian Munteanu ți-ai plimbat cititorii în mai multe țări, pe mai multe continente. Ai vizitat toate acele locuri?

BOGDAN HRIB: Aproape toate! Deși m-am simțit foarte bine când amici îndepărtați și cititori anonimi mi-au spus că am descris foarte bine vizita mea în Somalia (din romanul „Somalia, monamour”), totuși, trebuie să recunosc: n-am fost acolo. Dar m-am documentat direct de la sursă! (Și asta e o altă poveste!) Încerc să mă gândesc dacă mai e vreun alt loc despre care am scris fără să-l fi vizitat… Cred că nu. Îmi place să descriu cafenele și restaurante, parcuri și străzi… Am fost fotoreporter și ador strada și mersul pe jos. Observați că am folosit un verb foarte la modă: ador! Marea lor majoritate există în realitate. Câteva nu și vă explic de ce: undeva în adâncul minții mele se află dorința de a avea o cafébrerie, adică o cafenea-librărie și până atunci mă joc doar cu imaginația.

LIBRIS: Care este locul tău preferat în care scrii și care sunt pentru tine condițiile optime?

BOGDAN HRIB: Întrebarea asta vine la fix după cea de sus pentru că îmi place la nebunie să scriu în cafenele și chiar am scris în cele mai multe dintre locurile despre care am povestit în romanele cu Stelian sau Tony sau Alex. Ce poate fi mai palpitant decât să redai o scenă care se petrece exact în cafeneaua în care te afli? Atât în „Filiera grecească” – restaurantul grecesc, „Blestemul Manuscrisului” – locuri din București sau Frankfurt sau New York, nu mai vorbesc de „Patimile doamnei ministru” care descrie un fel de oraș „liber” al artiștilor, chiar în interiorul capitalei Copenhaga. Când nu am cafenele pe aproape scriu la librăria din Schitu Măgureanu 9, în București, în aeroporturi sau gări (mai greu de acum!), scriu la biroul din micul nostru apartament înconjurat de multe hârtii care se prăbușesc pe mine, hărți desfășurate, cești de cafea aproape goale, pixuri și vreo trei lămpi de birou. Dar… întotdeauna există un dar… nu pot scrie ascultând muzică și orice zgomot strident (de exemplu aspiratorul vecinilor de sus ori urletele unei sirene de la alarma unei mașini) mă deranjează. Sunt nevricos… ☺. Sunetele care-mi plac: valurile mării, foșnetele mestecenilor și cântecul mierlelor. Oricum am nevoie, pe lângă laptop, de foi de hârtie și pixuri ca să-mi pot nota idei și schițe pe hârtie, neapărat cafea și câteodată o bere foarte rece.

LIBRIS: La ce lucrezi acum și ce planuri ai pentru editură?

BOGDAN HRIB: Acum lucrez la acest interviu pe care încerc să-l scriu cât mai simpatic și prietenos. Nuuu, chiar acum fac o pauză pentru că nu știu dacă să merg mai departe cu un nou roman cu Stelian și Tony – „Free Titan”, cu structura și povestea aproape pregătite sau să trec în barca lui Alexandru Zaharia cu urmarea romanului „Ultima fotografie”. Și aici povestea e clară și chiar mai avansată decât la „Free Titan”. Vom vedea. Despre editură… planuri multe, dar nu știu dacă pe mine trebuie să mă întrebi. Pot să-ți spun și asta nu e un secret (cel puțin pentru tine!) – la 1 septembrie apare un nou roman cu… anotimpuri „Toamna se numără cadavrele”… ca să vezi, semnat de Tony Mott. Până atunci o surpriză mare va fi un prim roman polițist al lui Daniel Timariu. Și vor mai fi surprize multe: Teodora Matei scrie al treilea volum din seria „Stăpânul castelului”, Monica Ramirez aruncă în luptă volumul doi din seria Emma Moss – „Modus 7”, Anamaria Ionescu & Co. sare cu un thriller cu aromă de paella, Gabriel Klimowicz pregătește o saga de vreo 8-900 de pagini, iar Lucian Dragoș Bogdan aromatizează un nou roman de dragoste. Și mai sunt surprize.

LIBRIS: Câteva dintre romanele tale au fost traduse și publicate în Anglia. Ce pregătești în continuare pentru piața externă?

BOGDAN HRIB: Aici e cel mai simplu de răspuns: După „Kill the general” și „The Greek Connection” se pregătește pentru sezonul toamnă-iarnă 2020-21 romanul „Resilience”, tradus de Marina Sofia și redactat de Quentin Bates și Jacky Collins. De această dată editorul este o proaspătă companie britanică (a brand new indie publisher of crime fiction from Romania, Iceland and beyond) CorylusBooks, care deja are în portofoliu trei titluri românești: „Zodiac” de Anamaria Ionescu, „Living candles” de Teodora Matei și, foarte recent, „Sword” de Bogdan Teodorescu. Corylus Books este o altă poveste frumoasă (în desfășurare) despre care sper să mai putem vorbi.
Mulțumesc.

Interviu realizat de Tony Mott pentru Libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *