Mintea tulburata – Eric R. Kandel

30/06/2020

Eric R. Kandel a câștigat, alături de alți doi oameni de știință,  Premiul Nobel pentru Medicină și Fiziologie în anul 2000, pentru contribuțiile sale  la studiul memoriei. Profesor reputat, cercetător recunoscut în științele neurobiologice, Eric R. Kandel își dă măsura experienței profesionale și pedagogice în unul dintre cele mai frumoase volume de popularizare științifică pe care le-am descoperit în acest an, un volum care condensează o cantitate vastă de informații, într-o manieră prietenoasă și accesibilă despre tulburările psihice și despre potențialul de înțelegere pe care acestea le aduc în ceea ce privește felul în care funcționează mintea umană.

mintea tulburata

Image by John Hain from Pixabay.

În puțin peste 300 de pagini, Kandel ne oferă o introducere istorică succintă în studiul minții umane (călăuzită de întrebarea inaugurată încă din perioada lui Descartes: cum se naște experiența individuală din materia fizică, reformulată de Kandel într-o manieră operațională: ce se întâmplă cu conștiința când creierul nu funcționează bine?) și apoi o explorare a multiplelor patologii psihice și neurologice care conturează aspecte fundamentale ale funcționării creierului. Poziția lui Kandel este una asumată științific, biologistă (fără să se intre în problematicile legate de filosofie minții), în care mintea și activitatea neuronală sunt totuși fațete ale aceleiași monede.

Pentru a ne familiariza cu stadiul actual al cercetătorilor din știința creierului, Kandel ne invită într-un parcurs istoric, din perioada în care neurologia și psihiatria s-au despărțit, pe măsură ce neurologia s-a axat pe identificarea unor leziuni clare cauzatoare de boli, în vreme ce psihiatria (chiar și cea biologistă, susținută de Emil Kraepelin la finalul secolului al XIX-lea) s-a orientat zeci de ani, mai ales după eșecul identificării defectelor discrete cerebrale spre o altă paradigmă de explicare a tulburărilor, mai degrabă mentală, inaugurată de psihanaliza lui Sigmund Freud. În ultima jumătate de secol revenim însă la o reapropiere între neurologie și psihiatrie, odată cu progresele de cercetare pe trei coordonate: studiile genetice (atât cele de laborator cât și studiile familiale și pe gemeni), studiile imagistice (structurale și funcționale), studiile pe modele animale (pe care se operează și manipulări genetice) – aceste studii au venit să întărească practic ideea că totuși procesele mentale sunt mediate de creier, astfel că psihiatria s-a reintegrat în standardul disciplinelor medicale cu baze empirice dovedite.

Kandel trece apoi la analiza tulburărilor mentale care ne pot spune ceva despre experiențele atât de diferite pe care le au semenii noștri, rezultat al unor modificări subtile dar esențiale în genele și circuitele cerebrale care stau la baza anumitor tipuri de experiențe. Creierul are o natură socială, așa cum au scos în evidență cercetările legate de autism. Există o rețea interconectată în creier care ne dă caracterul social (structurile ei au nevoie să se dezvolte în ordinea corectă pentru a se coordona corespunzător) – în cazul persoanelor cu tulburare de spectru autist (o tulburare identificată de abia în anii 40) această rețea se dezvoltă haotic, într-o altă ordine desincronizată. Consecința este că cei cu asemenea tulburare nu pot construi o teorie a minții (nu pot atribui stări mentale altora, idei, aspirații, credințe) și, implicit au probleme în interpretarea expresiilor faciale, în anticiparea conversațională și învățarea socială. Originea acestei probleme ar putea fi în mare parte genetică iar aceste modificări (unele dintre ele documentate și simulate prin modele animale) ar putea sta la baza proiectării unor terapii țintite în viitor.

Creierul are o dimensiune emoțională – emoțiile sunt parte dintr-un sistem de avertizare primitiv (preverbal) care ne semnalează dacă anumite elemente din mediu sunt favorabile sau nefavorabile. Emoțiile au o importanță crucială în ghidarea deciziilor noastre chiar dacă uneori ne pot păcăli (neurologul Antonio Damasio a descris pacienți cu centri emoționali afectați incapabili ulterior să mai ia vreo decizie și să își recupereze funcționalitatea). Ele sunt de asemenea esențiale în fundamentarea moralității – avem de fapt două regiuni care intervin în luarea deciziilor morale, în funcție de impactul direct negativ/criminal pe care acțiunea noastră l-ar putea avea asupra unui alt semen (există o activare a regiunilor decizionale când nu producem direct o vătămare unui semen și o activare a regiunilor emoționale care conduce la alte rezultate, atunci când am fi nevoiți să producem vătămare directă unei alte persoane – celebrele experimente mentale cu vagonetul, evaluate imagistic,   care confirmă acest lucru este evocată de Kandel). Dintre tulburările care pun în vedere impactul emoțiilor sunt desigur tulburările afective: depresia și tulburarea bipolară. Cercetările numeroase făcute în acest domeniu au scos la iveală și au probat parțial nu doar aspecte legate de afectarea neurotransmisiei în aceste patologii ci și implicarea structurilor cerebrale particulare precum zona 25 din cortexul cingular subcalos, insula anterioară dreaptă sau girusul cingular anterior. Un fenomen interesant surprins de Kandel este decuplarea gândirii de emoție prin hipearactivarea zonei 25 în depresie. Pe lângă tratamentele farmacologice al căror istoric e acoperit pe scurt de autor și pe lângă tratamentele inovatoare (cum este cel cu esketamină care va intra pe piață în România în acest an sau cel cu stimulare magnetică transcraniană care reduce activarea zonei 25) Kandel subliniază descoperirea semnificativă a faptului că inclusiv psihoterapia (și mai ales terapia cognitiv comportamentală) ar avea capacitatea să modifice neurplasticitatea cerebrală (deci, să modifice fizic conexiunile din creier).  Suntem de asemenea ființe care și-au dezvoltat sisteme de apărare și adaptare la provocări, unul dintre ele fiind reacția anxioasă. Emoțiile sunt, așa cum ne amintește și Kandel, pe urmele lui Darwin, fenomene universale cu o valență și o intensitate. Dintre acestea teama, implicată, atunci când se manifestă prea mult și fără declanșator evident în tulburările anxioase, tulburările legate de stres (precum tulburarea de stres posttraumatică) are un circuit cerebral care este de acum cunoscut asupra căruia avem posibilitatea să intervenim nu doar cu medicamente ci și prin psihoterapie.

Mintea tulburata - Eric R. Kandel

Suntem ființe gânditoare și cu capacitate de execuție și când aceste funcții sunt subminate, trăim o parțială dezintegrare a eului, așa cum se întâmplă în schizofrenie. Poate cea mai cunoscută (și printre cele mai stigmatizate) tulburare mintală, schizofrenia este o boală studiată intens iar cele trei direcții moderne de investigație (genetică, imagistică, modelele animale) au adus informații prețioase (deși încă insuficiente) pentru înțelegerea mecanismelor fiziopatologice și dezvoltarea unor terapii în viitor. Este vorba de o afecțiune care implică atât o contribuție genetică (există modificări genetice detectabile, dovedite și prin studii familiale dar care sunt insuficiente pentru a declanșa boala) și defecte subtile care au loc la nivelul creierului încă din perioada intrauterină și mai apoi în copilărie (care implică circuite cerebrale de integrare constituite slab și, mai apoi, în perioada adolescenței când are loc un proces de selecție sinaptică, o tăiere excesivă a sinapselor din creier).

O dimensiune importantă a minții noastre este capacitatea de a ne aminti. Investigarea memoriei a rămas într-un con de umbră până aproape de a doua jumătate a secolului al XX-lea, după ce neurochirurgul Penfield a făcut o hartă a funcțiilor diferitelor zone din creier și colegul său Bill Scoville, după operația pe pacientul H.M (a cărui poveste este detaliată pe larg într-un volum apărut la Editura Vellant), a inaugurat studiul memoriei implicite și explicite (avem așadar o memorie procedurală și una a evenimentelor). Afectarea memoriei se produce în tulburările neurocognitive de diferite tipuri, cele mai cunoscute fiind Alzheimer și Boala Pick (sau demența fronto-temporală). Kandel trece în revistă, folosind scheme și imagini sugestive procesul patologic în aceste boli care au ca rezultat, o pliere eronată a unor proteine, o acumulare a lor care duce la distrucția sinapselor și neuronilor.

Suntem ființe creative iar unul dintre cele mai interesante capitole ale volumului exploraază neurobiologia creativității și relația acesteia cu tulburările mentale. În jurul creativității plutesc o serie de mituri: mitul geniului izolat, mitul nebunului creator, momentele de grație și inspirație. Toate acestea sunt analizate în prezentarea lui Kandel. Creativitatea ar putea fi nu doar un rezultat al asocierilor inedite (al  integrării informațiilor din din diferite zone ale creierului) dar și un rezultat al activității preponderent a emisferei cerebrale drepte (care răspundă mai degrabă la stimuli inediți și e preocupată de noutate). În acest sens s-a observat că cei cu leziuni în emisfera stângă a creierului sau cei cu demență fronto-temporală (în care se produce o deterioare a lobului prefrontal stâng) duc la o dezinhibiție a emisferei drepte la acei pacienți care trăiesc explozii de creativitate. În ceea ce privește arta psihotică (colecționată atent de Kraepelin și Prinzhorn) ea a reușit să inspire mișcări artistice precum dada și suprarealism (integrând elemente fără legătură, reasamblând corpul uman dintr-o altă perspectivă, evocând sentimente de stranietate). Există o oarecare asociere statistică între tulburările mintale (mai ales cele afective, precum depresia sau tulburarea bipolară, dacă ne gândim doar la Byron, Woolf, Munch sau Van Gogh) și ar putea exista modificări genetice care să ne facă vulnerabili la asemenea tulburări dar care să ne crească și creativitatea (generalizările sunt însă dificil de făcut), la fel și în cazul tulburării de spectru autist acolo unde până la 10 % dintre pacienți au talente remarcabile la muzică, desen, calcul și au capacități asociative neobișnuite (posibil și pe fondul acuității senzoriale superioare și pe capacitatea de a identifica tipare). Creativitatea nu izvorăște însă din boala mentală și, chiar dacă persoanele creative pot avea probabilitate mai mare de a dezvolta o boală psihică, ele au și un alt potențial de a-și accesa lumea inconștientă.

Suntem ființe mobile și avem un sistem locomotor avansat și complex. Defectarea adesea tot prin modificări genetice care duc la plieri de proteine care se acumulează în sistemul nervos conduce la tulburări precum Parkinson sau Huntington.

Suntem ființe capabile să savureze recompensa, avem un sistem natural de procesare și de autoadministrare a recompenselor dar care poate fi ușor păcălit și ulterior să ne facă să îi devenim prizonieri, în cazul adicțiilor. Departe de a fi o problemă legată de un caracter slab sau de personalitate, problema dependenței (probată și la animale în experimente) are parțial fundament genetic și parțial fundament prin condiționare (învățăm să căutăm o recompensă disproporționată și această memorie a acestui tip de recompensă ne urmărește apoi mult timp, astfel încât simpla anticipare a stimulului plăcut va genera reacții intense). Lecția studiilor făcute  în domeniul medicinei adicțiilor , amintită de Kandel este că avem de a face cu modificări semnificative în circuitele de autocontrol și în circuitele recompensei (circuitele recompensei iau ostatic creierul și anulează autocontrolul), ceea ce face dificilă terapia și recuperarea (dar nu imposibilă). Circuitele anormale trebuie rescrise prin exercițiul programelor de recuperare și intensitatea plăcerii  ar putea fi domolită cu ajutorul medicației.

Nu în ultimul rând suntem ființe conștiente dar avem și o minte inconștientă (teoria psihanalitică a lui Freud a fost reevaluată și anumite elemente ale ei au fost probate neurobiologic). Conștiința poate fi privită în dubla ei dimensiune: cantitativă (ca stare de veghe) și calitativă (ca totalitate a evenimentelor mintale care prezintă trei caracteristici: au o calitate subiectivă și sunt unitare. Kandel explorează progresele făcute de cercetători în încercarea de a explica cum ajung datele din inconștient în conștient (prin amplificare de semnal neuronal și activare multiregională) dar și în încercarea a proiecta lumină asupra felului în care luăm decizii (aducând în discuție îndoieli asupra liberului arbitru).

După o panoramă asupra celor mai noi rezultate în privința cercetărilor din spectrul neuro-psihiatric, integrând informații generoase cu caracter istoric (și uneori chiar anecdotic) dar și științific și medical Kandel ne amintește progresul imens avansat într-un interval de mai puțin de un secol: astăzi înțelegem mai bine impactul geneticii asupra organizării creierului (dar și rolul epigeneticii și stresorilor din mediu), înțelegem elementele patologice implicate în diverse tulburări (cu ajutorul mijloacelor de investigație imagistică și biochimică), avem așadar premisele pentru o reîntâlnire a neurologiei cu psihiatria, pentru o medicină personalizată (bazată pe riscuri calculate individual și pe soluții adaptate în funcție de profilul de reacție al pacientului) dar mai ales pentru pași mari (încă numeroși de făcut) spre atingerea unui deziderat milenar: acela de a ne înțelege pe noi înșine, în complexitatea noastră umană.

MINTEA TULBURATA– Eric Kandel, Editura Polirom, 2020

Articol realizat de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *