Hagi Murad – Lev Tolstoi

15/07/2020

Hagi Murad - Lev TolstoiEditura Polirom a pubicat recent în limba română un microroman superb semnat de Lev Tolstoi, apărut prima oară postum după moartea marelui autor rus. E vorba de o poveste de atmosferă care ne imersează în perioada primului război caucazian de la mijlocul secolului al XIX-lea, în timpul ciocnirilor dintre armata țaristă și trupele separatiste din regiunea Cecenia –Dagestani.

Hagi Murad este protagonistul poveștii, unul dintre marii lideri respectați ai forțelor separatiste prins într-o situație de viața complicată. Un militar reputat pentru faptele sale de vitejie, Hagi Murad se vede nevoit să treacă de partea rusească, când conducătorul trupelor din Caucaz, Shamil, îi răpește familia, după ce îi omorâse în prealabil și alte rude. Hagi Murad caută sprijinul rusesc împreună cu câțiva slujitori fideli, în speranța eliberării familiei sale și a răzbunării împotriva lui Shamil. Trecerea sa de partea inamică nu rămâne fără ecou, atât în comunitățile caucaziene, cât și în armata rusească, dată fiind reputația lui Hagi Murad. Doar că rezolvarea situației problematice nu este atât de simplă pe cât pare, mai ales că neîncrederea planează de ambele părți. În vreme ce unii conducători ruși apreciază această oportunitate, de a avea alături un militar iscusit și de cuvânt precum protagonistul poveștii, altți lideri îl suspectează de spionaj și nu sunt convinși de motivele aparent atât de simple și de solide ale lui Hagi Murad.

Povestea lui Lev Tolstoi, chiar dacă destul de succintă este proiectată multietajat, pentru a  oferi de fapt o panoramă complexă a forțelor deterministe antrenate în conflict: suntem călăuziți în linia frontului ciudat (acolo unde trupele rusești sunt mai degrabă hărțuite decât ciocnite în confruntări legendare cu soldații caucazieni), suntem familiarizați cu viața destul de searbădă a ofițerilor (care, dincolo de verticalitatea morală pretinsă sunt urmăriți de viciul băutului și al jocurilor de noroc), suntem purtați la cele mai înalte niveluri acolo unde  reprezentanții de rang înalt joacă un soi de șah diplomatic ambiguu, suntem călăuziți chiar în cancelaria țarului Nicolae I (care beneficiază de un portret destul de searbăd, al unui om de o pregnantă mediocritate spirituală și intelectuală, temperamental,  arogant și crud), ajungem chiar și în tabăra oponenților, acolo unde Shamil plănuiește eliminarea lui Hagi Murad printr-o capcană în care familia acestuia e folosită  drept momeală. Cele mai memorabile pasaje rămân cele dedicate protagonistului care pare să îți păstreze verticalitatea, însă nu într-o manieră agresiva sau ostentativă  (în ciuda urii profunde față de ruși pe care caucazienii par să o lase moștenire din tată în fiu). Chiar dacă este un încercat al frontului și încă dispus să se arunce în prima linie fără probleme, protagonistul degajă o anumită semeție și stăpânire de sine aristocratică, un respect de sine care nu e intimidat nici de saloanele princiare și nici de întâlnirea cu cei mai simpli oameni. Hagi Murad pare un personaj constant dincolo de contextele sociale pe care le traversează, un personaj a cărui loialitate etnică ajunge însă să intre în conflict cu loialitatea față de familie. Complicatele mecanisme care amorsează conflictul, tertipurile lui Șhamil, suspiciozitatea și contradicțiile între conducătorii implicați ajung însă să epuizeze răbdarea protagonistului care decide să își salveze singur familia, într-o scenă dramatică de final fără câștigători.

Tonul romanului este puternic realist. Lev Tolstoi alege un decor efervescent, reprezentativ pentru perioada istorică în care își proiectează romanul, acolo unde vechile tradiții se opun încă ambițiilor imperialiste. Spațiul caucazian, un adevărat creuzet etnic și cultural devine de fapt și o zonă de expresie mai largă a confruntărilor între vest și est, creștinism și islamism. În acest decor evocat cu puternice accente realiste și fundamentat istoric se conturează planul simbolic-moral al romanului. Conflictul militar ciudat (departe de înfruntările eroic-glorioase, cu tactici care antrenează mai degrabă distrugeri și suferință civilă) este dublat de conflictul moral al protagonistului care e nevoit să se expună unei alianțe militare problematice pentru a-și salva familia.

Spre deosebire de alte romane mai moralizatoare ale lui Lev Tolstoi (precum Învierea sau Moartea lui Ivan Ilici) acolo unde personajele principale traversează un proces de purificare și asumă la final un ideal etic, în Hagi Murad protagonistul este loial de la început unui singur ideal pentru care luptă (la început prin metode mai pragmatic diplomatice, iar la final în ultimă instanță, direct cu pistolul în mână): familia. Tragedia personajului este legată de faptul că eforturile lui Murad (legitime și bineintenționate) sunt în fapt zădărnicite de forțele deterministe și subtile (inclusiv antipatia unor oficiali ruși) care orchestrează din umbră campania militară. Privind mai în ansamblu, romanul lui Tolstoi, prin destinul lui Hagi Murad, este un roman antirăzboi, despre efectele deloc glorioase ale unor înfruntări militare în care oamenii sunt transformați în pioni de șah sau în cărți de joc ascunse în mâneca celor care conduc, pentru scopuri politice care nu mai au legătură cu motivațiile și idealurile individuale elementare.

HAGI MURAD Lev Tolstoi, Editura Polirom, 2020

Articol realizat de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *