Mintea – Daniel J. Siegel

28/07/2020

Mintea - Daniel J. SiegelDacă secolul al XX-lea a fost considerat secolul fizicii, secolul al XXI-lea va fi, cel mai probabil secolul biologiei și mai ales secolul creierului. În această direcție, unul dintre termenii care atrag atenția frecvent, unul dintre cei mai uzitați în științele cogniției (un ansamblu interdisciplinar de ramuri care vin din direcție medicală, lingvistică, sociologică, psihologica și antropologică) este cel de minte. Mintea rămâne un concept pe cât de la îndemână și operaționalizabil, pe atât de misterios, chiar dacă este studiat de sute de mii de specialiști. Într-o statistică personală, Daniel Siegel a apreciat că doar 2 până la 5% dintre oamenii care folosesc conceptul și studiază mintea, au o fost expuși sau au construit o definiție mai amănunțită si riguroasa a acestui termen. Ce este totuși mintea? Care este raportul ei cu creierul? De ce este importantă? Cu ce ne ajută să o putem defini mai precis? Iată câteva întrebări desprinse mai degrabă din domeniul îngust al filosofiei minții cărora psihiatrul, profesorul și cercetătorul Daniel Siegel le aduce o întâmpinare elaborată și cu mize dincolo de curiozitățile conceptuale gratuite.

Volumul Mintea, tradus în limba română la Editura Pagina de Psihologie este o carte impresionantă, o carte originală, îndrăzneață care valorifică cu  rezultate științifice și le combină cu ipoteze și noțiuni din știința sistemelor, matematică, fizică, neurologie, psihiatrie spre o definiție și o paradigmă cât mai cuprinzătoare. E vorba de un efort sintetic de proporții dar și o călătorie prin biografia personală și profesională a autorului. Căci parcursul lui Daniel Siegel de la stadiul de student la stadiul de profesor universitar, dezvoltator original al unui model terapeutic, cercetător și clinician a fost marcat tocmai de o frământare personala la a cărei articulare autorul ne face martori, ne familiarizează nu doar cu ideile pe care le-a alcătuit în timp, dar și cu geneza lor, cu developarea lor de care se simte intim legat.

Mintea este așadar o carte greu de clasificat, cu o structură curioasă (neîntâmplătoare însă și detaliată de catre autor) pentru că integrează un plan personal și conceptual, o amprentă narativă și o amprentă teoretică, proiectate pe o axa temporală biografică a autorului. Daniel Siegel își spune povestea construcției ipotezelor sale complicate legate de minte, developand în același timp propria poveste: o autobiografie care oglindește asamblarea unei teorii. Siegel își propune să privească printr-o busolă teoretică cu 6 repere interogative care țintesc conceptul de minte (cine, ce când, cum, unde și de ce), folosind două lentile: lentila experienței personale și cea a raționamentului științific.

În urma unui longeviv și susținut efort intelectual care a presupus contactul cu zeci de specialiști în mai multe domenii (de la neurologie și fizică la antropologie), Daniel Siegel propune o definiție complicată și cuprinzătoare a minții, depășind ideea comună (dar problematică, după cum demosntrează) că mintea este doar rezultatul activității cerebrale intracraniene. Mintea, într-o perspectivă mai riguroasă și mai largă este un sistem complex încorporat și relațional din energie și informație (concepte deloc misterioase ci înțelese în cel mai îngust sens fizic) care se modifică în timp și spațiu (complexitatea sa e dată de faptul că este deschis, capabil de a fi haotic și nonlinear – unele inputuri mici duc la rezultate mari, imprevizibile).  Explorând mai în detaliu caracteristicile acestui sistem și raportul său cu creierul biologic, Siegel identifică câteva trăsături esențiale: autoorganizarea (sistemel complexe au tendința să se autoorganizeze spontan- în acest sens, mintea ca un rezultat al complexității fluxurilor de energie este și un element care se întoarce să regleze fluxurile complexe care au făcut-o posibilă), procesare, subiectivitate, conștiință.

Pornind de la această definiția oarecum criptică și greu de înțeles (cum poate fi mintea în noi și în afara noastră?) dar pe care profesorul american o reia, o refixează și o explicitează în capitolele următoare, Daniel Siegel pornește în prelungirea teoriei complexității și identifică starea de sănătate mentală cu o stare de autoorganizare optimă. Când un sistem nu este autoorganizat optim, el va tinde spre rigiditate și haos (și toate tulburările mentale cu care Siegel a avut de a face în practică, de la depresie, la schizofrenie, la tulburare de stres posttraumatic pot fi proiectate pe un versant al haosului și unul al rigidității). Autoorganizare optimă (adică tendința naturală a sistemului de a-și maximiza complexitatea) înseamnă două procese: diferențiere (ceea ce permite elementelor din sistem să fie unice), apoi conectare și integrare. Integrarea, în opinia lui Siegel , e esențială pentru menținerea sănătății mentale și se poate realiza pe mai multe direcții: o integrare bilaterală (a funcțiilor ambelor emisfere cerebrale: atât cea stângă care răsunde de logică și limbaj cât și cea dreaptă, cu emoții context nonverbal și senzații), o integrare verticală (a senzațiilor corporale), o intergrare a memoriei (mai ales a memoriei implicite, prelingvistice care cuprinde percepții, emoții și senzații în memoria explicită), o integrare narativă (a porpriei noastre povești, cu ce am trăit dar și cu ce am putea trăi), o integrare interpersonală (a identifica deosebirile față de ceilalți și a le aprecia, a le conecta prin comunicare, respect, compasiune), o integrare temporală (prin conștientizarea efemerului) și o integrare a identității. Când suntem prea raționali, prea emoționali, când nu ținem cont de senzațiile corpului, când suntem copleșiți de emoții pe care nu le înțelegem, când rămânem permanent atașați de o reprezentare a sinelui, când ne îndepărtăm de ceilalți sau ne abandonăm voinței lor, când fugim de propria noastră îmbătrânire, toate acestea sunt momente în care de fapt blocăm integrarea, în care suntem dominați de haos și rigiditate. Pentru a asigura o integrare bună, o autoorganizare optimală, Siegel propune un model de susținere a sănătății mentale numit mindisght (un concept dezvoltat pe larg intr-un alt volum semnat de Siegel, un concept care înseamnă introspecție, empatie și integrare), o formă de a ne explora cu ochii minții, o formă care să ne permită autocunoașterea,  identificarea a ceea ce ne face particulari (adică diferențierea) și sa ne permita apoi integrarea. Realitatea subiectivă este, așadar în opinia profesorului american, la fel de importantă ca realitatea obiectivă în susținerea echilibrului (experiență de care a devenit tot mai convins pe măsură ce a contribuit la dezvoltarea modelului empatic de lucru cu pacienții).

Mindsightul presupune, în primul rând, introspecție. Când facem eforturi de autocunoaștere trebuie să ținem cont, pe lângă tendința la autoorganizare a sistemului complex care este mintea și de procesualitatea informației (adică a tiparelor de energie). Procesăm informația (de orice natură, corporală, relațională, perceptuală) în două maniere: de jos în sus (modelul conductă, activ mai ales când întâlnim ceva nou) și de jos în sus (modelul constructor, prin care creierul ajustează informația primită din mediu rapid, bazându-se pe precedente – de fapt ne construim adesea lumea și nu o percepem ca atare). Ambele modele au o funcție importantă și ambele trebuie folosite ca atare (deși, integrarea ar putea fi afectată atunci când dăm prioritatea doar unuia dintre ele).

Tot cu ajutorul mindsightului, mai precis experimentând empatia,  realizăm că mintea are și o dimensiune relațională. Poate una dintre cele mai provocatoare și contraintuitive idei ale cărții lui Siegel, ideea de minte interrelaționată, mintea dintre noi, mintea care depășește încorporarea individuală este argumentată într-un capitol distinct de profesorul american. Mizând pe contribuțiile sale la psihoterapie, pe cercetările asupra atașamentului copiilor față de părinți, Siegel sugerează că relațiile interumane au capacitatea să ne schimbe (inclusiv cerebral, la nivel de sinapse neuronale) și să ne modeleze identitatea, de aceea ele ar putea fi considerate o dimensiune a minții, o dimensiune care la fel ca lumina stelelor în timpul zilei, este permanent acolo, dar e invizibilă din cauza luminii solare a conștientului-cosntructor. Tratând ideea de câmp social, de interconectare mentală (prin tipare de flux și energie care circulă între noi și prin noi) drept o ipoteză (o ipoteză îndrăzneață, susținută și de mărturiile pacienților săi, de funcționalitatea psihoterapiilor în virtutea relațiilor stabilite, de impactul pe care mintea unui om îl poate avea asupra altuia), de neuroplasticitatea sensibilă la interacțiunea socială, Siegel propune un model unificat care să explice cum mintea, creierul și relațiile sociale contribuie la integrare.

Mintea are un sens în alcătuirea noastră. Dat fiind faptul că suntem sisteme complexe care tind să se autoorganizeze optim avem un impuls natural (dat de însuși caracterul nostru sistemic complex) spre integrare. Sensul nostru, în virtutea complexității și rațiunea de a exista a minții pare să fie facilitarea integrării: o integrare a elementelor noastre interne și, mai departe, o extindere spre ceilalți, o integrare în lume (unde aplicăm același model al recunoașterii diferențelor și al conectării).  Toate lucrurile acestea se petrec în timp. Dar există într-adevăr timpul? Sau există doar un acum existent la infinit, în care apar evenimente invariabile (pe care le denumim ca aparținând trecutului), evenimente emergente efectiv (identificate ca prezente) și evenimente posibile (desmenate ca aparținând viitorului).  Într-un capitol anevoios dar extrem de provocator, Siegel explorează proiectarea noastră între câmpul fenomenelor cuantice atemporale (al microstărilor simetrice și reversibile) și câmpul fenomenelor fizicii clasice (al macrostărilor ireversibile, asimetrice, cu direcționalitate, în care legea a doua a termodinamicii și ipoteza trecutului fac ca timpul să devină un concept cu înțeles, fie ca dimensiune fie ca reper uman prin care evaluăm schimbarea). Mintea ca proprietate emergentă a fluxului de energie poate fi experimentată de fapt în două moduri: unul cu direcție temporală și altul aparent fără timp. Pentru a înțelege acest construct teoretic sintetic și cuprinzător, a ceea ce este și a felului în care putem descrie funcționarea minții Siegel propune o reprezentare grafică a felului în care energia variază ca probabilitate de actualizare într-o formă distinctă și variată în timp: de la planul posibilităților infinite (cu probabilitate minimă de actualizare) spre planul vârfurilor de activare conștiente (acolo unde apar distnict gânduri, emoții și amintiri), energia trece printr-o serie de platouri de probabilitate (sub forma dispozițiilor și intențiilor care pot facilita apariția vârfurilor de activare). Planul conștient este reprezentat de totalitatea acestor platoru și vârfuri de activitate și el poate fi dominat de fluxuri rigide și nonintegrate sau fluxuri integrate. Iar noi avem capacitatea să operăm în vederea asigurării integrării fluxurilor blocate, prin resetare, prin accederea cât mai aproape de planul posibilităților. Când ne apropiem de starea de probabilitate minimă (deci de posibilitate maximă), putem să ieșim din blocajele rigide sau din haosul anumitor fluxuri energetice blocate. Cum facem asta? Prin mindsight, prin meditație și atenție conștientă.

 

Mintea - Daniel J. Siegel

sursa imaginii: socialwork.career

 

Trăim într-un univers organizat la nivel atomic și subatomic care pare să fie dominat de o serie de reguli incompatibile cu descrierele organizatorice la nivel superior, macroscopic. Suntem ființe în carne și oase, alcătuite din părți separate, cu sine individual izolat la nivelul corpului (iată perspectiva facilă și eficientă oferită de ochiul fizic și de modelul constructorului, de sus în jos). În același timp, apreciază Siegel, folosind mindsigtul (și modelul roții pe care îl propune profesorul american pentru a ne înțelege mintea în toate dimensiunile ei) descoperim că toate componentele noastre și noi între noi posibil să fim participanți la rafinarea și potențarea procesului de autoorganizare. Autoorganizarea înseamnă nu doar să ne integrăm părțile noastre individuale, dimensiunea încorporată a minții, ci și să asigurăm o integrare la nivel social, să valorificăm dimensiunea interrelaționată a minții. Aici, subliniază Siegel, înțelegerea extinsă a conceptului de minte, în această formă complexă, are o importanță esențială în raportarea la lume, în înțelegerea sensului nostru uman și fundamentează într-o manieră elegantă teoretic (deși încă precară, ținând cont de dimensiunea cuprinzătoare a demersului) o singură etică a iubirii față de celălalt (prin empatie, ca parte a mindsightului – adică recunoașterea diferențelor și aprecierea celuilalt).

Volumul lui Daniel Siegel este o lectură pe cât de anevoioasă și densă teoretic pe atât de impresionantă și îndrăzneață. Este o carte de citit cu creionul în mână în porții mici, o carte care poate deveni pe alocuri obositoare (deși autorul reușește să reia, să recapituleze elementele importante ale construcției sale), dar și o carte care e probabil să deschidă, măcar parțial, orizontul încercărilor unificate de a înțelege unul dintre cele mai provocatoare concepte în cercetare în zilele noastre. Chiar dacă dă senzația pe alocuri că alunecă într-o zonă confiscată de impostori și new-age care abuzează de terminologie științifică, Daniel Siegel păstrează totuși prudența și luciditatea cercetătorului care își permite însă salturi îndrăznețe explorative fără pretenții de certitudine. Nu avem de a face cu o carte a unui profet sau înțelept care livrează mantre și adevăruri revelate.  Siegel își asumă pur și simplu o sarcină riscantă (și densă în vulnerabilități dar admirabilă ca efort intelectual de a trasa un drum) și caută să integreze rezultate prezente (insuficiente, e adevărat) și să pregătească trambulina măcar conceptuală, sau măcar un orizont spre care să putem privi unificat.  Mesajul interesant propus de Siegel este că miza înțelegerii minții (mai ales antrenând o dimensiune relațională) antrenează după sine o miză etică și existențială, o miză care, nu  este doar rodul unor curiozități gratuite ci care poate marca eforturile de dezvoltare individuală și societală.

MINTEADaniel J Siegel, Editura Pagina de Psihologie, 2020

Articol realizat de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *