Pălăria Irinei. O antologie de povestiri din literatura chineză contemporană

04/08/2020

Palaria IrineiO antologie de povestiri din literatura chineză contemporană care rememorează prin intermediul scrisului milisecunda în care relațiile de prietenie sau cele de cuplu ajung pe muchia pe care nu e bine să lăsăm nici măcar un pahar pentru că s-ar putea sparge. Cele treisprezece povestiri surprind imprevizibilul vieții cotidiene într-o ceainărie numită Shangri-La, în care doi bărbați și o femeie descoperă un secret sau ne plimbă melancolic prin atmosfera din preajma Crăciunului în Shanghai. Călătoria culturală continuă prin ambasada din zona centrală a Beijingului, un adevărat bastion al diplomației și regulilor stricte perturbat doar de pulsul alert al traficului de pe artera principală, trecând în cea de-a doua povestire prin fluctuațiile climatice și de creștere ale soiului de bananier taiwanez.

Prima povestire, cea care dă și titlul volumului, narează istoria incertă și totuși tulburată a unui semiadulter care durează cât zborul de la Moscova la Habarovsk, adică nouă ore, din momentul în care o tânără mamă cărând o cutie enormă cu o pălărie urcă în avion împreună cu băiețelul de 5 ani și până când toți pasagerii aterizează și scurta idilă se dizolvă. Cea de-a doua povestire se petrece într-o zonă forestieră, cu arbori de esență tare, pe coasta de vest a golfului Ximen, un loc în care rurarul și urbanul se întrepătrund, în care profesori veniți de la oraș le predau tinerilor din comunitatea locală cursuri de pregătire profesională, aceeași poveste în care mai multe spații paradoxale coexistă, la fel cum pe drumul de întoarcere de la cursuri un tânăr profesor este obligat să îndure, într-un alt spațiu restrâns și luxos, al mașinii colegului său, efectul combinat al lui Ceaikovski și Heifetz.

„Stewardesa între două vârste, rotofeie și înceată, le dădea din când în când o mână de ajutor pasagerilor care se chinuiau să închidă compartimentele pentru bagaje. Când își dăduse cu ruj, depășise conturul buzelor, semn că pur și simplu nu mai avea chef. Treaba asta le transmitea totodată un mesaj pasagerilor: ăsta e un avion în care fiecare face ce vrea.”

„În serile de vară mă plimb adeseori până la hotar și mă uit la râu. Păsările care despică cerul în zbor, de pe un mal pe celălalt, ciripesc, fiecare pe limba ei.”

„Îndrăgostiții sau cei care nu se cunosc foarte bine se tem de tăcere, așa că umplu pauzele cu cuvinte. Se tem că s-ar putea da de gol, se tem că celălalt n-o să știe la ce se gândesc.”

„Când era amabilă cu mine, mă nedumerea, dar eram doar o străină pentru ea, chiar și când îmi dădea senzația că suntem apropiate. Sentimentele noastre se anulau reciproc, ca și când nici nu le-am fi avut. Mi-a spus că e în regulă să nu mai ai sentimente, emoția nu există, e doar ceva scris pe ceva și șters apoi și nu mai rămâne decât o foaie albă. După ce am dat glas acestui gând, am rămas privind în gol. Lumea zvâcnea ca o pleoapă. Descoperisem din întâmplare un adevăr ascuns.”

Pălăria IrineiEditura Corint, 2019

Articol realizat de Ioana Zenaida Rotariu.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *