Pe Pamant suntem stralucitori o clipa – Ocean Vuong

04/08/2020

Pe Pamant suntem stralucitori o clipa - Ocean VuongO istorie poetică a memoriei care luptă să supraviețuiască la granița dintre interacțiunile umane fragile, dar mai ales în spectrul intens al conexiunii materne — inexplicabilă, dar naturală; maladivă, dar necesară. O scrisoare a unui fiu către mama care nu știe să citească, despre distanțe desfăcute în pixeli ai sensibilității, care se recompun ca norii de napalm din Vietnamul tinereții mamei sale. Pornind de la jurnalul pe care Roland Barthes îl ține timp de aproape un an de la moartea mamei sale, Ocean Vuong ne prezintă perspectiva de a scrie toate cuvintele nerostite sau pentru care nu a găsit un limbaj în trecut, acum, cât încă există tensiunea ca un arc strâns a posibilității ca aceasta să ajungă la mama sa.

La 14 ani Little Dog se angajează, alături de muncitori imigranți din Mexic și America Centrală, la o fermă de culegători de tutun, ocupație care îi va coagula țesuturile disparate ale memoriei și experienței personale. Zilnic trecea în drumul său cu bicicleta spre muncă pe lângă un migdal în floare, apoi pe lângă câmpurile verzi de tutun, ajungând la primul hambar al fermei unde mai mulți bărbați, înșirați de-a lungul unui perete vorbeau în timpul prânzului în spaniolă, de care s-a apropiat fără a fi vorba de faptul că împărtșesc aceeași limbă, dar descoperind că pot comunica prin gesturi, prin zâmbete și priviri, chiar și prin firele de praf căzute din tutunul atârnat la uscat pe căpriorii din hambar.

„Îți scriu pentru a ajunge la tine — chiar dacă fiecare cuvânt pe care îl pun pe foaie mă duce cu un cuvânt mai departe de unde ești tu. […] Îți scriu pentru că mi-au spus să nu încep niciodată propoziție cu pentru că. Dar eu nu încercam să fac o propoziție — încercam să mă eliberez. Pentru că libertatea, mi se spune, nu e altceva decât distanța dintre vânător și prada sa”.

„Să iubești ceva, așadar, înseamnă să-i pui numele după ceva atât de lipsit de valoare, încât să rămână neatins — și viu. Un nume, subțire ca aerul, poate fi și el un scut”.

„Două limbi se anulează una pe cealaltă, sugerează Barthes, invitând o a treia. Uneori cuvintele noastre sunt sporadice sau pur și simplu fantomatice. Caz în care mâna, deși îngrădită de granițele pielii și cartilagiului, poate fi acea a treia limbă care animă acolo unde limba se poticnește”.

„Ce soartă îngrozitoare, mă gândesc acum, să fii nevoit să te miști atât de repede doar pentru a rămâne pe loc”.

„Amintirea e o alegere. Ai spus asta o dată, cu spatele întors la mine, așa cum ar spune-o un zeu”.

„În timp ce noi lucram orele până la os, ciorile pluteau în aerul ondulat de deasupra câmpului, iar umbrele lor treceau peste pământ asemenea lucrurilor care cad din cer. Iepurii de câmp intrau și ieșeau din rânduri, iar când și când o macetă îl lovea pe câte unul și auzeai, chiar și prin zăngănitul lamelor, scâncetul ascuțit al unui lucru părăsind pământul care ne ține”.

Pe Pământ suntem strălucitori o clipăOcean Vuong, Editura Storia, 2019

Articol realizat de Ioana Zenaida Rotariu.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *