Culorile incendiului – Pierre Lemaitre

18/08/2020

Culorile incendiului - Pierre LemaitreÎn urmă cu 6 ani de zile am descoperit romanul lui Pierre Lemaitre, La revedere acolo sus, ecranizat ulterior și într-un film de succes, o poveste cu tentă polițistă proiectată imediat la finalul Primului Război Mondial.  Ulterior, am aflat că romanul face parte dintr-o trilogie iar al doilea volum este și el tradus în limba română, intitulat Culorile incendiului. A doua parte a trilogiei continuă rețeta combinării unei intrigi de thriller cu fresca socială a Franței din perioada intebelică, între 1927 și 1933.

Romanul are două părți, prima în care suntem familiarizați cu protagoniștii și în care se produce declicul care va amorsa tensiunea și conflictele ulterioare între personaje și a doua care explorează o răzbunare elaborată. Scena de deschidere este cât se poate de deconcertantă. Aflată la înmormântarea plină de fast a tatălui ei, un bancher cunoscut și respectat în Parisul interbelic, Madeleine Pericourt asistă neputincioasă la momentul inexplicabil în care fiul ei se aruncă de la etajul vilei chiar peste sicriul bunicului. Deși supraviețuiește, micul Paul rămâne paralizat și cu tulburări de vorbire, nefiind dispus să dea detalii despre gestul său.  Nevoită să gestioneze moștenirea tatălui ei, dar și noua situație a fiului traumatizat, Madeleine ajunge să dea planurile peste cap pentru apropiații familiei. Andre, amantul lui Madeleine care are o slujbă de formă ca profesor al lui Paul care să-i camufleze și să-i legitimeze prezența în casă se simte dintr-o dată în plus, pe lângă umilința și senzația de lipsă de recunoaștere profesională. Jaubert, unul dintre funcționarii de rang înalt ai Băncii Pericourt, adjunctul răposatului se regăsește în poziția nefirească de a i se refuza o căsătorie de interes cu Madeleine și de a nu mai avea acces la imperiul financiar pentru care a muncit o viață iar Charles, fratele răposatului și unchiul lui Madeleine, un deputat corupt ajuns la ananghie, tatăl a două fete hidoase care nu-și găsesc pețitor, este consternat de suma modică pe care a primit-o drept moștenire. Inițial, Charles și Jaubert încep să-i dea târcoale lui Madeleine în încercarea de a-și compensa nemulțumirile, însă Madeleine pare acaparată pe deplin de îngrijirea lui Paul, o mamă rănită pentru care resorturile financiare și grosolănia insistentă a celor doi o lasă pur și simplu indiferentă. Aparent o victimă naivă, centrată pe asumarea statutului de părinte hiperprotectiv Madeleine va cădea însă într-o cursă elaborată și inteligentă orchestrată de Jaubert și de Charles cu concursul domnișoarei de onoare din casa lui Madeleine, anume Leonce dar și cu ajutorul redactorului unuia dintre cele mai citite cotidiene din Paris, la care Andre reușește să-și facă intrarea și să devină un columnist notoriu. Printr-o schemă care include intoxicație informațională, fake news și un joc de rol bine distribuit (în mod particular intriga țesută de personajele menționate are și o referință românească interesantă), Charles și Joubert se vor îmbogăți iar Madeleine va ajunge aproape falită.

Partea a doua a romanului surprinde neanticipata și ingenioasa răzbunare planificată de Madeleine împotriva tuturor celor care au avut legătură cu manipularea și amăgirea ei (în fond, fiica bancherului rămâne cu o sensibilitate profundă față de fiul ei ale cărui motive pentru gestul sinucigaș încep să iasă la iveală, nefiind străine de personajele din prima parte a romanului). Indecisă, sugestionabilă, o victimă sentimentală, doborâtă social și financiar, marcată de infirmitatea fiului și pe deasupra și  femeie într-o epocă preemanciapată, Madeleine revine cu o forță, o răbdare și o ascuțime a inteligenței impresionante. Tocmai caracterul ei aparent slab, inocent din prima parte o ridică pe Madeleine aproape desupra oricărei bănuieli. Cu răbdare și calcul, recrutând-o și folosind-o, prin șantaj, pe Leonce dar și pe un alt funcționar loial (față de care își asumă compensator, curajos și nonșalant sexualitatea), Madeleine va avea de înfruntat o situație aparent insurmontabilă. Joubert s-a căsătorit cu Leonce și și-a extins afacerile și a devenit un om puternic, un om al viitorului, o articulare a ambițiilor economico-politice din așa numita renaștere franceză de la începutul anilor 30, un afacerist abil așezat și pe un val ideologic potrivit pentru a pregăti viitorul motor cu reacție al aviației franceze. Charles și-a continuat cariera politică ascendentă, ajungând, în culmea ipocriziei, președintele comisiei antifraudă economică (în condițiile în care întreaga sa ascensiune s-a bazat pe fraudă) și a reușit să atragă, tot prin tertipuri și momeli de natură financiară, un potențial curtezan pentru gemenele sale respingătoare (care nu se pot hotărâ care dintre ele e mai îndreptățită la un viitor bărbat). Andre a ajuns un jurnalist cunoscut și un aspirant la notorietatea de șef de ziar, în contextul ascensiunii simpatiilor fasciste, după modelul italian și german. Cum va reuși o femeie singură, o burgheză aflată la limita modestiei economice,  având în grijă un copil infirm și folosind doi aliați fără influență, să  se răzbune pe cei trei vinovați, sistematic, elaborat, vă rămâne să descoperiți. Pierre Lemaitre asamblează în acest plan din care nu lipsesc înscenările, spionajul, demascarea, frauda o construcție cu un deznodământ nu foarte ușor de anticipat, dar satisfăcător fără îndoială.

Probabil de la Contele de Monte Cristo al lui Alexandre Dumas nu am mai parcurs o poveste despre o răzbunare exemplară, elaborată cu măiestrie pentru a compensa o traumă nu atât prin simpla anihilare fizică (mult prea facilă și puțin imaginativă), cât mai ales prin distrucție financiară și a reputației sociale, prin anularea câștigurilor obținute ilicit sau prin compromisuri morale și expunerea la umilință publică și retragerea posibilităților de reabilitare. Căci aceasta este miza lui Madeleine: demascarea și plasarea autorilor morali ai falimentului ei într-o poziție de vulnerabilitate, întorcând toate atuurile împotriva lor. Epoca interbelică pariziană zugrăvită de Pierre Lemaitre este ceva mai cosmetizată decât cea din La revedere acolo sus, dar este în continuare atinsă de descompunere morală, de lăcomie și oportunism (în care orice este negociabil și în care corupția atinge pragurile care vor părea familiare cititorilor români), de entuziasme false, retorică patriotică goală și mai ales de periculoase simpatii extremiste. Într-o asemenea lume în care bunăvoința, bunăcredința, principiile par vestigii ale naivilor, perspectiva răzbunării (deși tributară tragediilor, privită sub auspicii îndoielnice atât de creștinism cât și de către psihologie ulterior) pare nu doar utilă ci și o armă necesară, care să livreze o formă de justiție ce nu poate fi livrată de alte instanțe. La fel cum contextul oportuniștilor naște alianțe temporare, contextul răzbunării ajunge să creeeze o specie de solidaritate aparte și potențial durabilă. Deși răzbunătorul pare să fie întotdeauna singur, în durerea lui și ura pe care nimeni altcineva nu poate să o resimtă, în povestea lui Lemaitre revanșa este și un vehicul ideologic (al reabilitării femeilor subestimate) dar și  un liant pentru coagularea unor potențiale forțe morale autentice (apreciate cel puțin prin destinul protagoniștilor ulterior momentului acțiunii, rezumat de Pierre Lemaitre în epilogul romanului).

CULORILE INCENDIULUIPierre LemaitreEditura Trei, 2019

Articol realizat de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *