Platforma – Michel Houellebecq

20/08/2020

Platforma - Michel HouellebecqDupă dispariția tatălui său, viața lui Michel Renault continuă, ignorând fatalitatea morții. Acesta primește chiar o moştenire și își ia o vacanţă în Thailanda, pe care o plăteşte din banii părintelui. Cinismul lui Michel Houellebecq în ceea ce privește ideea de fericire — putem fi fericiți și dacă negăm autoritatea paternă și dacă deconstruim conceptul de Eros — intervine în cadrul unei existențe supralicitate și epuizate de consumul tuturor resurselor individuale și globale. Există sens, dar nu mai există consens, deci nu mai avem dublarea dorinţei şi menținerea ei, ci avem o formă de expunere goală. Cu toate acestea, omul nu poate trăi, nu se poate defini şi împlini singur, de aceea el manifestă o nevoie firească de a fi cu celălalt şi o spaimă constantă de singurătate, lucru care se întâmplă şi în cazul lui Michel cu Valérie, un exemplu simbolic al cuplului necesar în chiar disfuncționalitatea sa, pe care scriitorul îl reia în mai multe din cărțile sale.
Michel Renault, personajul din „Platforma” spune că va muri ca un ins mediocru, că ştie ce înseamnă ura, dispreţul şi decreptitudinea, dar că ideea suferinţei nu-l mai sperie. El mărturiseşte că nu contează dacă am înţeles totul în viaţă atâta timp cât nu am înţeles iubirea. După ce o cunoaşte pe Valérie în Thailanda, unde reîntorşi ea moare în urma unui atac musulman, îşi dă seama că iubirea poate fi o şansă pentru omenire. Ura sa se îndreaptă spre lumea occidentală, cea care pare a fi creat un model eronat al individului deoarece tot ceea ce cultivă sunt forme de egoism, masochism ori moarte, propagate pe zone extinse.
„Tata a murit acum un an. Se spune că devenim cu adevărat adulţi la moartea părinţilor. Nu cred în teoria asta: nu devenim cu adevărat adulţi niciodată”
„« Te-ai schimbat, Michel … Nu ştiu, dar pari fericit.»
Avea dreptate; eram fericit, îmi amintesc. Desigur, rămân tot felul de lucruri, un şir întreg de probleme inevitabile, declinul şi moartea, desigur. Cu toate astea, amintindu-mi lunile acelea, pot pune mărturie: ştiu că fericirea există.”
„ – Cred că sunt fericit. […] Aş vrea să trăim împreună. Cred că ajunge, că am fost destul de nefericiţi până acum, prea mult timp. Mai târziu vor veni boala, infirmitatea şi moartea. Cred însă că putem fi fericiţi, împreună, până la capăt. În orice caz aş vrea să încerc.”
„Când iubirea a dispărut, viaţa devine oarecum convenţională şi silnică. Păstrezi o formă umană, comportamentele obişnuite, un soi de structură: dar sufletul, cum se spune, e gol. […] Când ai renunţat la viaţă, ultimele contacte umane rămân cele cu vânzătorii.”

PlatformaMichel Houellebecq, Editura Polirom, 2011

Articol realizat de Ioana Zenaida Rotariu.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *