Cartea oamenilor. Scurtă istorie a culturii, sexului, războiului și evoluției noastre – Adam Rutherf

03/09/2020

De la  fecunda și eleganta teorie evoluționistă care a schimbat biologia, după revoluția copernicană , dupa revoluția inconștientului propusă de Freud, specia umană și-a pierdut tot mai mult din excepționalismul cultivat atâtea secole de perspectivele antropocentriste, multe dintre ele religioase. Suntem o specie printre altele, cu o dimensiune animală și instinctuală importantă, uneori copleșitoare și prioritară față de structurile superioare care ne conferă rațiune și libertate,  într-un univers indiferent.

Cartea oamenilor. Scurtă istorie a culturii, sexului, războiului și evoluției noastre - Adam Rutherf

Totuși, privit mai cu atenție, la capătul unor investigații antropologice, genetice, etologice, la aproape două secole de la teoria lui Darwin ce mai rămâne din excepționalismul uman? Adam Rutherford propune o privire mai critică asupra acestei întrebări, fără să cadă în niciuna dintre extreme , asamblând o perspectivă satisfăcător de demnă pentru specia umană, fără apel la vreu metaforă creaționistă sau antropocentristă.

Transmisia genetică, teoria celulelor (faptul că organismele vii sunt alcătuite din unități de tip celular), metabolismul (sau osmoza chimică ca fenomen universal al viului), respectiv evoluția prin selecție naturală – iată pilonii biologiei, elementele fundamentale care ne integrează în peisajul biodiversității și ne leagă de strămoși comuni. Dincolo de asta, în urmă cu aproximativ 40 000 de ani în urmă Homo sapiens și-au început revoluția cognitivă (sau Marele salt înainte) și au devenit forma de viață dominantă pe pământ. Au făcut asta cu ajutorul uneltelor, agriculturii, comunicării, capacităților cognitive și de execuție particulare?  Suntem unici și excepționali prin aceste mărci ale evoluției ? Da și nu pare să ne spună Adam Rutherford.

Homo sapiens nu a fost primul din seria Homo care să folosească unelte. Homo habilis (omul îndemânatic care a trăit între 2,1 și 1,5 milioane de ani) a folosit uneltele olduvane (un fel de topoare cioplite din piatră). Dincolo de acestea, nu știm de fapt dacă precursorii Homo sapiens nu au folosit și alte tipuri de unelte (perisabile, cum ar fi lemn sau alte materiale). Dar și animalele folosesc de fapt unelte (înțelegând c ă uneltele sunt obiecte externe utilizate la exercitarea ueni acțiuni fizice în propriul beneficiu): crabii utilizează pietre, urangutanii bețșe de pescuit și frunze pentru manipularea frunzelor cu țepi, delfinii spongiofili folosesc chiar un burete de mare (deci o altă viețuitoare) pentru a-și proteja botul atunci când caută mâncare pe fundul apelor – un comportament transmis biologic și cultural. Ideea că doar oamenii au valorificat puterea focului este de asemenea inexactă: cimpanzeii de Senegal ignoră incendiile și chiar pândesc viețuitoarele care fug de foc. Există de asemenea și răpitoare pirofile (care vânează alte viețuitoare care fug de vegetația în flăcări) iar o specie de uliu din Australia cară chiar tăciuni încinși în cioc posibil pentru a aprinde miriștea și a-și facilita vânătoarea (e interesant de discutat dacă nu cumva oamenii primitiv au învățat de la asemenea păsări potențialul util al focului). Nu atât faptul de a folosi unelte ne face excepționali ca atare, este de părere Adam Rutherford ci mai degrabă o sincronizare oportună între dezvoltarea cognitivă și rafinarea folosirii membrelor superioare (sunt specii care au creierul mai mare ca al nostru dar nu au mâini cu care să poată manipula precis și complex anumite elemente din mediu), precum și capacitatea de a transmite urmașilor utilizările multiple și îmbunătățite pe care le-am descoperit.

Oamenii nu sunt singura specie care practică agricultura. Furnicile tăietoare de frunze cară de fapt vegetația pentru a hrăni o altă specie de mucegai care le hrănește în simbioză. Furnicile sunt așadar cultivatoare fungice și produc chiar bacterii antibiotice pentru a alunga alte specii de mucegaiuri (la un nivel primitiv așadar vorbim de o cultivare în toată regula). Desigur, comportamentul acestor furnici va rămâne limitat la o practică repetitivă și nonvariată, în vreme ce oamenii au ajuns de la cultivarea pâmaântului cu mâinile și unelte precare la agricultura mecanizată care hrănește miliarde de semeni în prezent.

Unul dintre subiectele asupra căruia Adam Rutherford se apropie cu atenție (pentru că s-au făcut multe studii în acest sens) este cel al reproducerii și al sexului. Diversitatea practicilor sexuale este uimitoare în lumea vie, chiar dacă am crede că omul este cel care a separat sexul de reproducere și care și-a folosit imaginația pentru a-și amplifica plăcerea.  Adulterul este prezent și la păsări sau pești (rândunelele trimit semnale false de alarmă către parteneri care, păcăliți, părăsesc cuibul astfel încât un alt mascul să poată sosi, alte specii practică cleptogamia, furtul de parteneri după ce se deghizează în exponenți ai aceluași sex). Autoerotismul este documentat la maimuțe, elefanți, pinguini, iguane , veverițe (uneeori cu funcție de impresionare erotică, alteori pentru a preveni BTS-uri). Felația a fost documentată la lilieci (ca o formă de prelungire a actului sexual) dar și la urși ăn captivitate. Homosexualitatea este prezentă și la girafe, șobolani și elefanți (iar Adam Rutherford aduce în discuție ipoteze interesante prin care se explică de ce gena homosexuală a reușit să se perpetueze, deși aparent ar fi condus la o extincție prin incapacitate de reproducere). Nu în ultimul rând necrofilia și violența sexuală (delfinii sunt campioni la sex coercitiv) dar și prostituția (forme incipiente prezente la pinguinii femelă care obișnuiesc să folosească pietrele din cuibul masculilor pe care îi satisfac sexual) sunt fenomene prezente în lumea animală, Adam Rutherford ne invită să privim aceste comportamente cu prudență, să nu facem eroarea de a le explica complet într-o paradigmă evoluționistă în cadrul speciei umane, doar pentru că le observăm la animale (atâta timp cât nu toate comportamentele sunt explicate de evoluție și adaptare, unele existând ca subproduse adică nu ca elemente care au ca funcție strictă supraviețuirea individului).

Inventariind așa zise comportamente asociate speciei umane, Adam Rutherford revine în a doua parte a volumului la ideea revoluționară a lui Darwin aceea că diferențele dintre oameni și animale sunt mai degrabă de grad decât de natură. Pornind de la această idee, am putea să ne întrebăm care este comutatorul , acel element cheie care a produs saltul ce ne-a îndepărtat de strămoșii noștri mai mult decât urmașii oricărei altei specii. Este acest răspuns legat de gene și de mutațiile asociate în timp? Ar putea fi un orizont de răspuns, este adevărat, însă Adam Rutherford preferă să păstreze o cale prudentă de mijloc: fără îndoială că avem schițele unor comportamente avansate umane regăsite în lumea animală. Faptul că ele au rămas la un nivel primitiv în vreme ce omul a ajuns foarte departe nu este rezultatul unei pure selecții biologice ci și a transmisiei culturale. Animalele au capacitatea de a învăța, dar doar omul are capacitatea de a preda și a preda elaborat ansambluri de cunoaștere care permit conservarea și valorificarea a sute și mii de ani de progres. Așadar, din acest punct de vedere, chiar și înrudiți biologic și genetic cu strămoșii noștri, avem încă o amprentă excepțională esențială  care ne așază într-o poziție particulară în univers.

CARTEA OAMENILOR – Adam Rutherford, Editura Publica, 2020

Articol realizat de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *