Sărutul pictat – Elizabeth Hickey

03/09/2020

Titlu original: The Painted Kiss
Editura Nemira Publishing House, 2020

Sărutul pictat – Elizabeth Hickey

Sărutul pictat” ne înfățișează povestea de dragoste dintre pictorul Gustav Klimt și muza lui, Emilie Flὅge, o istorie a două vieți dedicate scopului de face lumea un loc în care să existe mai multă frumusețe, care se intersectează într-un punct, iar apoi rămân împletite până la sfârșit.

Cartea aduce foarte mult a roman de atmosferă, redă într-un mod foarte plăcut eleganța, rafinamentul Vienei de dinaintea Primului Război Mondial, aproape că auzim acordurile muzicii clasice, vedem cu ochii minții cafenelele, simțim mirosurile de var și lemn de cedru ale clădirilor noi. Lumea artistică a Vienei de la acest moment este în plină ascensiune, există un val de artiști tineri care vor să reîmprospăteze arta scorțoasă și învechită a orașului, care îl pune în pericol să rămână în urmă față de celelalte centre culturale ale vremii.

În acest context, Emilie Flὅge, o fată de 12 ani, una dintre cele trei fiice ale unui proprietar de fabrică îl întâlnește pe Gustav Klimt și dezvoltă instantaneu o fascinație inexplicabilă pentru el. La acea vreme, Klimt este un artist încă sărac, care, printre altele, face portete stradale pentru a se putea întreține. El este tocmit de tatăl lui Emilie să facă portretele celor trei surori și, marcat de personalitatea deja puternică a fetei, îl convinge pe tată să îl angajeze și ca profesorul ei de desen.

Din prima clipă, relația celor doi stă sub semnul sincerității, chiar și atunci când este prea brutală și o minciună sau un gest de politețe i-ar scuti de suferință pe unul sau pe celălalt dintre ei. Lui Gustav pare să îi placă cel mai mult felul de a fi al lui Emilie, direct, abrupt și chiar obraznic uneori, lipsit de cochetăria feminină cu care este înconjurat de obicei.

Felul în care Elizabeth Hickey creionează iubirea celor doi nu seamănă deloc cu cel din romanele siropoase, sentimentele lor nu se manifestă zgomotos și tumultuos de la început, ci se insinuează discret și iau amploare în anumite momente cruciale ale poveștii. Ei devin unul pentru celălalt reper și refugiu necondiționat, se caută și se regăsesc atunci când știu că nimeni altcineva nu i-ar putea înțelege și alina mai bine.

Sărutul pictat” îl înfățișează pe Klimt, nu doar ca bărbat, ci și ca artist, vedem descris modul său de lucru, aproape simțim mirosul vopselelor și a terebentinei, ne simțim spectatori în atelierul unde se manifestă geniul său artistic. Le cunoaștem pe cele care îi pozează pentru tablouri ca “Speranța I” sau “Portretul lui Adele Bloch-Bauer” și surprindem relația dintre pictor și muzele lui.
“Tot ceea ce îmi doresc eu este să fac artă de calitate, artă care să nu fie uitată, a explicat el și rareori vorbea atât de sincer. Ar putea să șocheze sau să dezguste, dar doar așa oamenii o să înțeleagă ce este în capul meu.”

Bineînteles, cea mai interesantă parte a romanului este povestea picturii “Sărutul”, despre care artistul spune în carte: “Nu este mai diferită decât alte picturi pe care le-am făcut. […]Chiar dacă o pictură alegorică despre dragoste este cea mai mare îngâmfare dintre toate. Ce naiba știu eu despre dragoste? În comparație cu asta, o pictură alegorică despre medicină sau filozofie este un angajament modest.”

Dacă pomeneam la începutul recenziei de strălucirea Vienei de dinainte de războaie, putem asista pe parcursul romanului și la schimbările dramatice care intervin asupra orașului de poveste odată cu declanșarea acestora. Totodată, este interesant de urmărit ce se întâmplă cu arta și artiștii în astfel de perioade în care estetica devine cea mai puțin stringentă preocupare din viețile oamenilor.

Per ansamblu, cartea lui Elizabeth Hickey este o lectură destul de ușor de parcurs, plăcută, care ne înfățișează dincolo de povestea de dragoste dintre un artist celebru și o creatoare de modă, o lume dintr-o perspectivă diferită, unde imperfecțiunea inspiră, unde sentimentele sunt dictate de inspirație sau lipsa ei, de existența frumuseții – chiar și imperfecte – sau lipsa ei, de sacrificiul pe care arta adevărată, care va rezista în timp îl cere, lipsa de compromis și dedicarea absolută; o lume de o brutalitate și uneori cruzime extreme și în același timp de o fragilitate și o delicatețe infinită.

Mai multe recenzii pentru “Sărutul pictat” de Elizabeth Hickey puteți citi pe librăria online libris.ro. Review-uri Libris.ro
Cartea este disponibilă și în format ebook AICI.

Articol realizat de Alina Mocan.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *