Bărbați fără femei – Haruki Murakami

10/09/2020

Bărbați fără femei - Haruki MurakamiCartea lui Haruki Murakami, „Bărbați fără femei”, apărută la editura Polirom în 2014 și reeditată în colecția Top 10 în 2017 conține șapte povești despre singurătate, pierderi, ratare, adulter, pasiune, adolescență și maturitate, toate având șapte bărbați protagoniști.
Haruki Murakami parcă deschide un spațiu în care timpul este suspendat, ca o alveolă în care realitatea este părăsită pentru a putea pătrunde în intimitatea și amintirile unor bărbați despre femeile pe care le-au iubit. Poate ne întrebăm de ce ni se spun aceste povești cu care empatizăm atât de mult, fiind scrise foarte simplu și cu o sinceritate asumată? Pentru că fiecare dintre noi alegem să abordăm o anumită atitudine în fața dezamăgirii, a abandonului, în fața unei reîntâlniri neașteptate. A juca un rol în viața reală înseamnă a te conecta și reconecta cu sinele tău în diferite perioade, fără ca ceilalți să observe, dar din dorința evidentă de a te proteja de eventualele neplăceri ale unei relații, fie aceasta de prietenie sau de iubire. Acesta este și cazul unuia dintre personaje, Kafuku, un actor care angajează o femeie șofer pentru a-și putea repeta rolurile în drumul său spre teatru, recunoscând față de această tânără că a jucat un rol împrietenindu-se cu fostul amant al soției sale decedate și asta doar pentru a afla de ce aceasta l-a ales pe colegul său.
Femei mincinoase și femei povestitoare ne seduc în această carte în care bărbații devin judecătorii supremi ai propriilor vieți, experiențele fiind relatate doar din perspectiva masculină, în care toate Seherezadele par a fi furate de marinari și pierdute pentru totdeauna pe mare, transformând această carte într-o lungă confesiune melancolică și ușor dramatică a ceea ce înseamnă iubirile tulburătoare care ne reconfigurează traseul, definindu-ne ca identități. În afara acestor excese, a regretelor și a nevoii de a cartografia și (re)imagina propria durere, am fi cu toții doar niște întruchipări ale unor filme mute sau niște singurătăți disparate asemănătoare unor insule pustii.
Având senzația că te poți ridica oricând de unde citești pentru a te așeza la bar să comanzi un coniac și să îl rogi pe barman să pună un disc cu Billie Holiday, Haruki Murakami devine un desăvârșit creator al prozei unei atmosfere calde, nostalgice, chiar dacă pe parcurs trăirile personajelor ating cele mai joase și tainice vibrații ale disperării sau devin frenetici în căutarea amintirilor, a ceea ce știu că sunt doar niște recrări, dar în lipsa cărora nu pot umple spațiile goale dintre certitudini și realități. Acesta este farmecul scrierilor lui Murakami, că te așezi asemeni unicului client al personajului Kino — deținătorul unui mic bar de pe o străduță din Tokyo —, de fiecare dată pe același scaun și în aceeași lumină, dar de fiecare dată primești o altă poveste.

„ […] Când interpretez un rol, devin altă persoană. Pe urmă, când se termină, revin la sinele meu vechi. Asta mi se părea încântător.
– Faptul că deveneați altă persoană?
– Atâta vreme cât știi că poți să te întorci.
– Dar nu vi s-a întâmplat niciodată să nu mai vreți să vă întoarceți la propriul sine?
Kafuku se gândi. Era prima dată când i se punea această întrebare.
Erau pe autostrada Shuto, spre ieșirea Takebaschi, iar traficul se împotmolise.
– Păi, în altă parte nu am unde să mă întorc, spuse Kafuku.”

„O viață măcinată, apoi înghițită de un val mare.”

„Dacă nu știi exact ce cauți, căutarea e o muncă foarte dificilă.”

„Mi se pare că pe vremea aceea și eu visam în fiecare noapte că privesc o lună de gheață prin hubloul unei cabine de vapor. O lună transparentă înghețată bocnă și groasă de douăzeci de centimetri. Dar lângă mine nu se afla nimeni. Priveam singur, fără să împărtășesc cu nimeni, frumusețea și răceala acelei luni.”

„Ce mai faci? Cum te mai simți cu spatele în ultima vreme? Eu călătoresc în continuare singur, încolo și-ncoace. Uneori am senzația că am devenit pe jumătate transparent, că mi se văd măruntaiele pe dinăuntru, ca la o sepie proaspăt pescuită. Altfel, sunt bine. Mi-ar plăcea să ajung prin Izu.”
„Asta înseamnă să pierzi o femeie. Iar la un moment dat, a pierde o femeie înseamnă și a pierde toate femeile. Așa ajungem noi bărbați fără femei.”

Articol realizat de Ioana Zenaida Rotariu.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *