O mare de lacrimi – Ruta Sepetys

14/09/2020

Titlu original: Salt to the Sea
Editura Epica, 2017
Premii pentru literatură: Carnegie Medal, 2017

O mare de lacrimi – Ruta Sepetys

O mare de lacrimi” este un roman de ficțiune istorică construit în jurul celei mai mari catastrofe maritime din toate timpurile, despre care din păcate se vorbește mult prea puțin. Aceasta este scufundarea navei “Wilhelm Gustloff” în Marea Baltică din timpul operațiunii Hanibal de evacuare a unor oficiali, personal militar german și a unor civili de mai multe naționalități din calea armatei sovietice, spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial – mai exact în 30 ianuarie 1945. Au pierit atunci aproximativ 9400 de oameni dintre cei peste 10000 de pasageri, dintre care s-a estimat că 5000 erau copii.

Sigur că acest context istoric pare copleșitor, dar autoarea a construit povestea astfel încât să ne introducă treptat în atmosfera acelor timpuri. Astfel, la începutul cărții ne pomenim ținându-le companie refugiaților care merg zile în șir pe jos prin zăpadă și viscol către porturile de unde se pot îmbarca pe vase pentru a fugi de trupele rusești. Înaintarea se face greoi, oamenii sunt obosiți și flămânzi, iar teama că se pot întâlni cu rușii pe cale terestră sau să fie bombardați de către avioanele lor, nu face lucrurile cu nimic mai ușoare.

Ne alăturăm unui grup de refugiați destul de pestriț dacă luăm în considerare naționalitatea și vârsta fiecăruia: avem o tânără asistentă lituaniană, Joana, o poloneză adolescentă, Emilia, un tânăr prusac, Florian, un bătrân cizmar poreclit de grup “Poet al pantofilor” și un băiețel neamț, Klaus. Acest grup este remarcabil prin felul în care oricare dintre ei ar fi în stare să-și sacrifice chiar și viața pentru alți membri ai grupului, dar în același timp fiecare poartă o poveste de război traumatizantă, un dor copleșitor de familie, o teamă care îi lasă fără oxigen că cei dragi ar putea fi dispăruți pentru totdeauna, rușine, vină și toate sentimentele îngrozitoare pe care războiul le sădește în sufletul și mintea supraviețuitorilor, dar pe care niciunul dintre ei nu le poate împărtăși celorlalți. Fiecare își duce durerea și fricile în tăcere, fiecare își poartă la vedere numai rănile fizice, ascunzându-le cu orice preț pe cele sufletești. Fiecare crede că secretul său este îngrozitor și îi este teamă să le dezvăluie celorlalți un chip diferit de cel știut.

“Picioarele băteau pasul pe loc, greoaie, deconectate de mintea mea ce alerga nebunește. Îmi impuneam să le mișc, dar conștiința își strângea lațul în jurul gleznelor mele și trăgea zdravăn în jos de ele.”

Cu toate acestea, grupul nostru trece peste toate obstacolele apărute în drumul lui spre îmbarcare numai datorită loialității membrilor săi unul față de celălalt, a ajutorului pe care și-l oferă reciproc, a bunățății și credinței că nu totul este de vânzare, în ciuda tuturor ororilor pe care le văd în jur. De asemenea, suntem martori și la înfiriparea unei povești de iubire între Joana și Florian, în jurul cărora gravitează toți ceilalți datorită curajului și a omeniei cu care fac față tuturor greutăților și pericolelor.

Odată ce reușesc să se îmbarce pe nava Wilhelm Gustloff, cu toții experimentează un sentiment de ușurare și siguranță. Fiecare dintre ei visează la un viitor în care își va reuni membrii familiei rămași în viață în timpul războiului, la viața pe care o va construi pe fundația ruinelor din urma războiului. Din păcate, sentimentul de siguranță dispare brutal odată cu torpilarea vasului și lasă locul panicii și a instinctelor de conservare.

“Așteptam.
Pluteam în derivă. […]
Mama mea iubea Lituania. Își iubea familia. Războiul smulsese până și ultima fărâmă de dragoste din viața ei. Avea să fie nevoită să afle detaliile grotești ale suferinței noastre? Aveau știrile să ajungă până în orașul meu natal, Biržai, până în buncărele întunecoase din pădure, unde se presupunea că se ascundeau fratele și tatăl meu?
Joana Vilkas, fiica ta, sora ta. Ea nu este decât lacrimi. Este doar sare aruncată în mare.”

Deși subiectul este unul atât de complex și dureros, “O mare de lacrimi” nu este un roman întunecat. Este meritul Rutei Sepetys de a fi izbutit să lumineze un context atât de lugubru prin calitatea umană a personajelor; orice gest de bunătate în momentul în care majoritatea se gândește numai cum să își scape propria piele, e rază de lumină și speranță în umanitate.

Ca și “Printre tonuri cenușii” (prima carte a Rutei Sepetys publicată la Editura Epica), “O mare de lacrimi” este o carte pe care ți-ai dori să o ai în bibliotecă pentru a fi citită și de copiii tăi pentru că ilustrează acel gen de istorie care nu se învață la școală, este un roman care dă chip, glas și suflet unor cifre și statistici reci și impersonale.
Cea mai elocventă pledoarie este chiar a autoarei, în nota de la finalul romanului:

“Fiecare națiune are istoria ei secretă, nenumărate povești știute numai de cei care le-au trăit efectiv. Poveștile de război sunt adeseori citite și discutate la nivel mondial de cititori aparținând unor naționalități care s-au situat pe baricade opuse în timpul bătăliilor. Istoria ne-a divizat, dar prin lectură putem să cuprindem într-un tot unitar poveștile, cercetările, amintirile. Cărțile ne unesc într-o comunitate globală a lecturii, dar ceea ce este și mai important, într-o comunitate globală umană care face mari strădanii să învețe din trecut.”

Mai multe recenzii, puteti citi pe pagina dedicată cărții de librăria online libris.roReview-uri Libris.ro

Articol realizat de Alina Mocan.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *