Recenzie carte Vânătorii de zmeie – Khaled Hosseini

29/09/2020

Titlu original: The Kite Runner
Editura Niculescu, 2020

Recenzie carte Vânătorii de zmeie – Khaled Hosseini

Vânătorii de zmeie” este o carte despre prietenie, despre familie și destin, despre greșeli pe care viața îți dă ocazia să le răscumperi și să te eliberezi de povara vinovăției și a regretelor, cu condiția să-ți însușești lecția când ești pus în fața celei de-a doua încercări de același fel. Este o carte emoționantă, captivantă, care are toate ingredientele unui bestseller datorită firului acțiunii care te subjugă, dar în același timp, Khaled Hosseini nu face rabat la calitatea și frumusețea scrisului – cuvintele în farsi și referințele culturale afgane fac din acest roman o lectură aparte, cu ornamente islamice.

Vânătorii de zmeie” spune povestea prieteniei a doi băieți, Amir și Hassan – băiat de negustor bogat respectiv fiu de servitor al negustorului – care atunci când nu dorm unul într-o vilă somptuoasă, iar celălalt într-o colibă din spatele vilei – își petrec timpul împreună ca doi copii fără mamă, care au supt la același sân de doică, ceea ce, după cum se spune din bătrâni, i-ar face frați. Împreună trăiesc o copilărie însorită, fără griji, în aer liber, cu jocuri, alergătură și năzbâtii, cu cărți pe care Amir, singurul dintre cei doi care merge la școală, i le citește lui Hassan, pătrunzând astfel tot împreună și pe un alt tărâm, cel al imaginației.

Cei doi băieți sunt foarte diferiți; deși Amir are tot ce își dorește material, el tânjește după dragostea tatălui său, trăiește de mic copil cu vinovăția faptului că mama sa a murit atunci când i-a dat naștere și se simte mereu nedemn în fața părintelui său, Baba. Tot acest zbucium interior îl face uneori, pe măsură ce băieții cresc, să facă mici gesturi de cruzime și răzbunare față de Hassan, care îi stârnește invidia pentru că se bucură de respectul și afecțiunea lui Baba. Hassan, în schimb, având iubirea și sprijinul necondiționate ale lui Ali, tatăl său, este senin și devotat prietenului său până la renunțare de sine, are curaj și privește viața ca și când i s-ar fi oferit tot ce e mai bun pe lume.

Tot acest cadru idilic, copilăresc, cu bucurii și mici șicane, este distrus atunci când la un campionat de zmeie, Amir asistă la o scenă cumplită în care Hassan este victimă și alege, din teamă, să nu intervină. Odată cu această scenă, la vârsta de 12 ani, iau sfârșit atât copilăria lui Hassan, care a fost afectat direct de cele întâmplate, cât și cea a lui Amir, care adaugă o nouă vină și un nou zbucium celor care deja îl măcinau.

După această întâmplare, din vinovăție, Amir face un nou gest care îi trimite pe fiecare dintre cei doi băieți pe un alt drum, iar mai târziu, la vârsta de 18 ani, părăsește țara împreună cu Baba fugind de războiul care a început în urmă cu câțiva ani, după lovitura de stat comunistă și intrarea tancurilor rusești în Afganistan.

În timpul călătoriei către America și odată cu viața lor de acolo, unde nu se mai bucură de un trai privilegiat și de respectul tuturor celor pe care îi întâlnesc față de istoria familiei și realizările lui Baba, Amir are ocazia să își cunoască tatăl cu adevărat. Are ocazia să petreacă timp cu el și să îl vadă cum refuză să trăiască din ajutorul social oferit refugiaților și se angajează la o benzinărie ca simplu muncitor, cum se zbate să avanseze și să îi ofere băiatului său adolescent un start cât mai bun în viață chiar și în condițiile acestea. Pe de altă parte, Amir are ocazia să își facă tatăl mândru și să recupereze acel timp din copilărie în care a simțit că nu corespunde standardelor acestuia.

Și astfel anii trec, viața își urmează cursul ei sinuos și Amir își cunoaște viitoarea soție, tatăl său se îmbolnăvește grav și apoi moare, el devine un romancier cu patru cărți publicate. La 38 de ani, Amir pare că duce un trai liniștit și aproape binecuvântat, până la primirea unui telefon de la cel mai bun prieten al tatălui său, Rahim Khan, confidentul lui și primul său susținător în ceea ce privește scrisul, care îl cheamă înapoi în țara natală, spunându-i simplu și fără ocolișuri că viața îi oferă șansa de a redeveni bun.

Abia această călătorie de la 38 de ani către locul unde a crescut și și-a lăsat în urmă copilăria, va arăta ce fel de om a devenit cu adevărat Amir, dacă exemplul tatălui său și insistența lui în a-și arăta dezaprobarea față de el spunându-i lui Rahim Khan că un băiat care nu se apără, nu va ști să apere nimic în viață, anii de remușcări și regrete, au format un Om sau nu. Aceasta este de fapt călătoria devenirii lui Amir, în care va fi pus a doua oară față în fața cu tot ce a avut de înfruntat când era copil și a greșit și are șansa de a alege în mod diferit și a fi un altfel de om.

“La vârsta de 12 ani, într-o zi întunecată și rece din iarna lui 1975, am devenit ceea ce sunt azi. […] E greșit ce se spune despre trecut, că poți să îl îngropi. Pentru că trecutul își face drum spre lumină cu ghearele. […] Stând în bucătărie, cu receptorul în ureche, am știut că nu era doar Rahim Khan pe fir. Era trecutul, cu păcatele mele neispășite.”

Mai multe recenzii puteți citi pe pagina cărții din librăria online libris.ro. Review-uri Libris.ro

Articol realizat de Alina Mocan.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *