Gáspár György: „Am putut să reiau legătura, prin intermediul scrisului, cu o parte din mine de care am fugit.”

30/09/2020

Începând din 01.02.2013, Libris propune proiectul Lumea cărților din perspectiva scriitorului, proiect care aduce mai aproape de public cei mai importanți scriitori români ai momentului. În luna OCTOMBRIE din 2020, scriitorul lunii este… Gáspár György!

Gáspár György: „Am putut să reiau legătura, prin intermediul scrisului, cu o parte din mine de care am fugit.”

 

Petronela Rotar: Gáspár, mă bucur foarte mult pentru că ai acceptat să fii invitatul emisiunii “Oameni și Cărți“, mai ales după o perioadă în care lucrurile s-au tulburat puțin din toate punctele de vedere. Probabil că puțini știu că în afară de activitatea ta profesională ca psiholog, de cărțile pe care le-ai scris, 5 la număr, și pe care eu le recomand în mod compulsiv, tu ești și coproprietarul unei edituri. Și aș vrea să începem cu asta. Am citit de curând un articol care mie mi s-a părut foarte nepotrivit, cum că vânzările de carte în perioada pandemiei s-ar fi dublat. Ori eu știu foarte clar, de la editura unde public eu, de la oamenii de la Libris, că nu s-a întâmplat lucrul acesta. Online-ul a avut creștere, însă online-ul este 30% din vânzarea de carte totală. Ori offline-ul, cum a căzut complet, nu avea cum să se întâmple lucrul acesta. Ce se întâmplă la voi? Cum v-ați descurcat ca editori, în primul rând?

Gáspár György: A fost o mare provocare, pentru că noi suntem o editură tânără, mică. Eu și colegul meu Paul avem tendința de a spune că noi scoatem cărți hand made. Adică le oferim atât de multă atenție și selectăm cu mare grijă titlurile, avem grijă să fie traduse într-un fel anume, coperta să arate într-un fel…și în martie-aprilie ne-am dat seama că sunt riscuri foarte foarte mari să închidem editura dacă nu găsim modalități bune de a aduce cartea un pic mai aproape de cititori. Așa că nici noi n-am sesizat că s-ar fi dublat vânzarea de carte pe perioada pandemiei. Din păcate, cred că noi românii am fi fost un pic mai sănătoși acum dacă am fi trecut aceste luni de pandemie, de izolare, de carantină cu niște cărți în mână pentru a ne lumina mințile, inimile șamd. Doar că, la fel ca majoritatea editurilor, ne-am reorientat și am încercat să ne mutăm din offline în online, să le transmitem oamenilor că lectura este o modalitate foarte bună de a reduce nivelul de stres, de anxietate, de a găsi soluții la momentele de criză pe care le trăim cu toții. Și cred că în acest fel am reușit cumva să rezistăm până în momentul în care s-au redeschis librăriile. Din păcate nici acum librăriile nu vând foarte bine, pentru că nu e locul în care să intrăm pentru prima dată în momentul în care ieșim din casă. Dar, la un moment dat sper să se reașeze lucrurile și cărțile să-și recâștige locul binemeritat în viețile oamenilor. Și mai mult decât atât, să ne trezim într-o dimineață cu acea sete de a afla cât mai multe lucruri aventurându-ne în câte o carte.

Petronela Rotar: “Suflete de sticlă ” e cea mai recentă carte a ta, care a ieșit de curând, chiar în perioada…

Gáspár György: Exact! Acesta a fost un alt mare debate cu colegii de la editură: ce să facem, scoatem cartea acum sau o mai lăsăm? Mai amânăm lansarea? Și cred că am salvat editura prin publicarea cărții “Suflete de sticlă“.

Petronela Rotar: N-ai scris-o în perioada pandemiei. A fost scrisă înainte. Povestește-ne puțin despre ea, pentru că este o carte diferită de ceea ce i-ai obișnuit până acum pe cititorii tăi. Dacă celelalte sunt cărți scrise de psihologul Gáspár György, aici se vede și o altă mână. Ai pus educația psihologică într-un înveliș de poveste. Cum s-a întâmplat asta și care sunt feedback-urile?

Gáspár György: Eu sunt genul de om care se plictisește foarte repede și are nevoie de provocări, are nevoie să descopere trasee noi și în momentul în care m-am așezat și am zic: ok, ar fi bine să scriu o carte care să fie un pic diferită de celelalte, pentru că stilul meu e destul de didactic. Mie mi-a luat foarte multă vreme să renunț la jargonul de specialitate și să folosesc cuvintele pe care noi le folosim acum, în timpul discuției, pentru că, știi și tu, în cadrul Facultății de Psihologie ești învățat să vorbești într-un anumit fel. Ieși din facultate și oamenii îți spun: nu înțelegem ce vrei să ne spui, așa că învață să vorbești pe limba noastră. Și la primele cărți pe care le-am scris, m-am străduit eu să fie într-un limbaj cât mai accesibil, dar erau foarte ermetice, didactice, specifice unor minți umane care au mai citit cărți de psihologie. Și mi-am dat sema că pot continua tot așa, însă s-ar putea să nu ajung la o categorie de oameni care nu se apropie de raftul de dezvoltare personală în momentul în care intră într-o librărie sau accesează vreun site online. Și, recunosc, am fost la modul cel mai serios inspirat de Alain de Botton, care a publicat “Ce se întâmplă în iubire” care mie mi-a plăcut foarte foarte mult.

Petronela Rotar: Eu am observat similitudinile. Țin minte că ți-am și spus asta când am citit cartea.

Gáspár György: Exact! Și am încercat să scriu o poveste în care oamenii să se identifice un pic mai ușor, să nu aibă impresia că cineva le predă o lecție de psihologie. De regulă, mintea umană cumva se deschide mult mai repede și primește un pic mai ușor informația dacă ea este prezentată într-un anumit fel. Și am zic că nu va fi doar o poveste, ci vor fi și o serie de subtitrări psihologice, pentru ca oamenii să înțeleagă ce se află în spatele unor comportamente, de ce cineva ia o anumită decizie, de ce cineva se implică într-un anumit comportament. Așa că am pornit de la Silvia și Baltazar, cele două personaje care se întâlnesc și viața lor e destul de simplă în momentul respectiv, dar întâlnirea îi întoarce înapoi în timp și scot la suprafață foarte multe dureri și amintiri neplăcute, care, cred, au nevoie să fie explicate un pic. Și aici intervine partea de psihologie. După ce am terminat manuscrisul cărții, probabil că puțini dintre cei care ne urmăresc știu, prima persoană care a citit cartea ai fost tu. Pentru că aveam niște emoții foarte foarte mari. Știam deja cum e să publici o altfel de carte, de psiholigie, acolo nu cred ca m-aș mai fi stresat foarte tare, dar aici, la granița dintre beletristică și psihologie, să reușești să transmiți ideile altfel decât prin limbaj de specialitate, nu mă simțeam foarte încrezător. Și pentru că ești unul dintre autorii români pe care îi apreciez foarte tare, și cred că ai schimbat, la modul cel mai serios, viziunea românilor asupra psihoterapiei, asupra psihologiei, asupra vieții, te-am sunat cu mari emoții pentru că nu știam cum să îți cer asta, cum o să fie să te rog să consumi din timpul tău pentru a citi cartea. Deschiderea ta a însemnat pentru mine foarte foarte mult; așteptam feedback-ul și eram ca un elev care așteptă nota de la profesoara de lima română: trece, nu trece, e ok, cum e? Iar apropo de feedback-uri, ele au fost foarte bune. Și aici mă simt extrem de norocos pentru că, dintotdeauna Divinitatea a avut grijă și cărțile mele au fost bine primite de categorii diferite de cititori; cred că “Suflete de sticlă” a primit cele mai multe feedback-uri pozitive din partea unor oameni pe care, probabil, nu o să îi întâlnesc niciodată. Dar știi cum e, vin mesaje pe Instagram, pe Facebook, pe email, la whatsapp, pe diferite contexte. La un moment dat pe stradă m-au oprit oamenii să îmi spună că apreciază foarte mult felul în care s-a schimbat stilul meu de a scrie – pentru că îmi e greu să vorbesc despre mine ca fiind autor, mi se pare ca e nevoie de mai mult decât de a publica niște cărți pentru ca cineva să se numească autor. De exemplu, Petronela Rotar, în mintea mea, e autor.

Suflete de sticla - Gyorgy Gaspar

Petronela Rotar: Cum a fost trecerea de la experiența de pshilolog la cea de a scrie cărți? Care a fost impulsul?

Gáspár György: Recunosc, mi-am dorit să public o carte încă din timpul facultății. Mai mult decât atât, mi-am dorit să iasă la editura Curtea Veche. În mintea mea de absolvent de liceu și tânăr student de facultate, prima mea carte, dacă ar fi să o public vreodată, am visat să iasă la Curtea Veche. Evident că, făcând facultatea la Cluj, întorcându-mă la Satu Mare, cum să ajungă un psiholog din Satu Mare să publice o carte la o editură foarte mare? Doar că, așa cum spune si Coelho în “Alchimistul” (o carte de căpătâi pentru mine, chiar dacă e foarte simplă, cuprinde niște adevăruri care pentru mine înseamnă foarte mult) dacă îți lansezi o intenție, întregul univers va conspira pentru a-ți transforma dorința sau intenția în realitate. Și m-am mutat la București, mi-am dezvoltat practica clinică și aici, cei de la Curtea Veche au inițiat un festival de lectură numit Narativ și la prima ediție m-au invitat și pe mine să le vorbesc părinților despre cum anume putem cultiva în rândul copiilor acest comportament de a ne împrieteni cu lectura. Atelierul a ieșit atât de bine încât, după câteva zile, m-a contactat cineva din partea directoarei de la Curtea Veche, doamna Iren Arsene, m-a invitat la un dialog și mi-a spus: Gáspár, am vrea să scrii o carte. Și în momentul respectiv am fost mega mega fericit, doar că, după primele 5-10 minute m-am panicat pentru că eu nu mai făcusem asta niciodată. Cum anume să scriu eu o carte? Ce înseamnă să scrii o carte? Mi-am adunat curajul, am muncit foarte serios, avem terapii de dimineața până seara pe la 8-9 și după aceea mai aveam două ore în care stăteam în cabinet și scriam. Alteori mă trezeam dimineață foarte devreme; eu îmi încep practica la ora 9. Și de pe la ora 7 de asemenea scriam. Am scris, am rescris, am reeditat. Cei de la Curtea Veche doar atât mi-ai spus, că vor să fie o carte de parenting. Eu aș fi scris prima dată o carte despre relația de cuplu prima dată. “Copilul invizibil“, aceasta este prima carte, e o altfel de carte de parenting. Nu e vorba despre copil, nu despre copilul biologic, ci mai degrabă despre copilul interior, despre cum anume ne apropiem noi de copiii din viața noastră.

Petronela Rotar: Recunosc, este una dintre cărțile pe care eu le recomand foarte foarte des pentru că, dincolo de teorie, există în cartea asta și partea de vulnerabilitate, de expunere a propriei povești, de împărtășire a unor lucruri care ar fi putut rămâne de o parte. Ai fi putut să scrii exclusiv din experiența de psiholog, nu să te pui și pe tine pe tavă. Sunt foarte mulți oameni care zâmbesc ironic atunci când aud de conceptul de “copil interior”. Eram unul dintre ei. E un mecanism de apărare acesta și până nu ajungi să începi să îți dorești să te cunoști pe tine și să te întorci la copilul care ai fost, rămâne un concept pe care ai putea să îl ironizezi. Cum ai reușit să-i împrietenești pe oameni cu ideea că în interiorul lor există ei înșiși, în forma lor cea mai vulnerabilă, când erau mici, și că trebuie să ajungă acolo? Până la urmă, despre asta este vorba în “Copilul invizibil “.

Gáspár György: Eu cred că fiecare ființă umană știe că în universul interior există un astfel de sine rănit, lezat, vulnerabil. Doar ca mulți dintre noi ne-am obișnuit să fugim de universul interior și să nu îndrăznim să privim în interior. De asemenea, cred că citind o parte din relatările mele din carte, unii oameni au prins curaj sau un soi de curiozitate: ia să văd ce e cu copilul ăsta! Chiar există și în mine? La ce se referă autorul? Singur că nu îmi imaginez că există un copilaș mic ce coboară din minte la inimă și așa mai departe, însă cred că fiecare dintre noi poate găsi acea voce, acea energie, acea parte a sinelui care să se potrivească acestei metafore. Pentru că e o metaforă. Când spunem “copilul invizibil” , “copilul interior”, ne referim de fapt la o parte din noi care suferă, care este lezată, care tânjește să fie văzută, auzită, îmbrățișată, de care părinții noștri nu au putut să aibă grijă. Un lucru pe care nu l-am spus niciodată apropo de “Copilul invizibil”, intenția mea principală, dincolo de a scrie o carte, a fost și aceea de a-mi jeli propria copilărie. Pentru că am ajuns la o anumită vârstă și mi-am dat seama că niciodată nu voi mai primi ceea ce n-am primit acolo și atunci. Sigur că pot fi lucrurile compensate cumva în relația de cuplu, în relația terapeutică.

Petronela Rotar: Unul dintre citatele mele preferate din Irvin D. Yalom este că la un moment dat trebuie să renunțăm la speranța unui trecut mai bun.

Gáspár György: Exact! Și cred ca asta înseamnă acceptarea, asta înseamnă iertarea părinților. Asta e partea cea mai frumoasă pentru mine din “Copilul invizibil“, că am putut să îmi jelesc o parte din rănile copilăriei și că am putut să reiau legătura, prin intermediul scrisului, cu o parte din mine de care am fugit. Pentru că eu am crescut fiind ferm convins că băiețelul Gáspár e urât, e murdar, e prost, e lipsit de valoare, e lipsit de importanță. Și acum, când mă confrunt cu diferite experiențe dificile și cad în minunata regresie emoționala de nu mă mai pot aduna, lupt cu propria mea persoană. Acum, de curând, în august, am trecut printr-o perioadă complicată și m-am trezit criticându-mă și judecându-mă foarte tare. Doar că, a venit la un moment dat un gând care mi-a spus: Gáspár, acestea sunt momentele în care ar fi bine să vorbești altfel cu tine, apropo de ce predici în conferințe, și în cabinet, și în cărți. Ia să pui în aplicare un pic mai serios. Și știi ce a fost foarte frumos? Că la câteva zile după, în timpul nopții, am visat că eu, adultul Gáspár sunt agățat de picior de copilul Gáspár. Și copilul Gáspár era exact așa cum e pe coperta cărții, poate că un pic mai micuț, și mă deranja foarte tare pentru că făcuse pe el. Și voiam să scap de el pentru că mi se părea dezgustător și cineva să aibă grijă de el. Și în vis mi-am dat seama: stai puțin, nu poți fugi de el pentru că asta înseamnă sa fugi de tine. Iar ceea ce făcuse copilul Gáspár, erau, de fapt, emoțiile mele dificile pe care în viața reală nu îmi permiteam să mă întâlnesc cu ele. Așa că, scrii o carte și nu știi unde vei ajunge.

Petronela Rotar: Suntem obișnuiți că mai mult femeile sunt și psiholog, mai mult femeile se duc în terapie, mai mult femeile sunt obișnuite cu scotocitul ăsta emoțional și cu autocunoașterea. Cum este să fii bărbat psiholog și, în același timp să îți permiți să fi vulnerabil și să vorbești despre emoțiile tale, despre momentele grele, despre faptul că, iată, deși psiholog, ai propriile momente dificile în care trebuie să îți amintești lucrurile pe care le predici și pe care le discuți cu clienții tăi ca să te ajuți pe tine? Și să faci asta public.

Gáspár György: Acum nu mai e atât de greu. La început a fost extrem de dificil pentru că în România nu existau modele. Psihologii din România nu aveau această deschidere de a-și arăta vulnerabilitatea, de a vorbi despre minusurile lor, ci, mai degrabă s-a creat această imagine a psihologului expert, care știe cum se trăiește viața, care e perfect, care e impecabil. Doar că eu, dintotdeauna am fost atras de psihologia americană, n-am rezonat foarte mult cu psihologia europeană. Nici acum nu sunt mare fan psihanaliză deși îi văd importanța și rostul. Americanii au adus în profesia asta a noastră, în comunitatea noastră curajul de a vorbi și despre lucrurile mai puțin frumoase, apropo de Irvin D. Yalom, apropo de Harriet Lerner, apropo de Daniel Siegel și de multe alte voci. Cumva cred că m-am lăsat influențat de ei foarte tare. Și am zic că dacă ei au avut curajul să facă asta, ce ar fi dacă aș îndrăzni să fac și eu asta în România. Pentru că și noi, în România, avem nevoie de modele. Nu e suficient să citim autori străini, pentru că mintea o să ne spună: da, dar la americani orice e posibil, nu se poate și la noi. Ba da, se poate! Uite, Petronela Rotar, uite o carte publicată de Gyorgy Gáspár. La început a fost greu și din perspectiva faptului că lumea m-a judecat. Au venit feedback-uri de genul că un psiholog nu ar trebui să vorbească despre asta, că înseamnă că nu e vindecat. Mai mult decât atât, rudele, prietenele mamei mele i-au scris mamei: dar tu ai avut depresie vreodată? Adică tu ești bolnavă? Ce nu e în regulă cu tine? Abia atunci am realizat că, de fapt, îmi expun familia și intimitatea într-un mod care nu e de fiecare dată confortabil. Sigur că, dincolo de asta, majoritatea oamenilor m-au aplaudat și au spus: de multă vreme ne-am dorit să apară și în România o astfel de voce, un astfel de psiholog care să iasă un pic din tiparul tradițional. Însă nu a fost ușor! Acum e un pic mai simplu pentru că simt că mi-am conturat un caracter profesional și nu mă mai simt atât de vulnerabil și de neajutorat pe cât m-am simțit la început.

Petronela Rotar: Cred că e important, nu, să lansăm inclusiv această idee care e foarte adevărată: psihologii sunt oameni! Faptul că și ei au probleme, faptul că și ei se luptă în propriile fronturi personale nu înseamnă că sunt mai puțin buni profesioniști și că nu pot fi acolo pentru tine. Dimpotrivă!

Gáspár György: Am foarte mulți clienți care au venit la terapie și mi-au spus: Gáspár, știi de ce te-am ales pe tine? Pentru că am citit un interviu în care ai vorbit despre faptul că ai fost înșelat, și mă gândeam că dacă un psiholog a trecut prin astea, cu siguranță mă înțelege și pe mine. Sau: am venit la tine la terapie pentru că ai scris în “Copilul invizibil” despre dependența de alcool a tatălui tău și sunt ferm convins că dacă tu ai putut să pui asta în cuvinte, și eu, prin intermediul interacțiunii cu tine voi găsi cuvintele potrivite.
Sunt cadouri foarte frumoase. Să ai posibilitatea de a auzi lucrurile cele mai intime ale oamenilor, să fii prima persoană care descoperă o serie de lucruri atât de personale cred că e ceva ce în alte meserii nu prea se întâlnește. Așa că, fiecare risc de care cred că dăm dovadă, după aceea este recompensat foarte frumos de către viață.

Petronela Rotar: Ce planuri mai ai din punct de vedere al scrisului?

Gáspár György: Încă nu știu ce se va întâmpla în continuare. Foarte multă lume mă întreabă, după ce au citit “Suflete de sticlă“, dacă va exista o continuare. Pentru că acestă carte se încheie cum se încheie și lasă posibilitatea unei continuării. La editura noastră, la Pagina de pshiologie, vom lansa foarte foarte curând o carte despre infidelitate și despre cum reconstruim încrederea în relația de cuplu după ce am trecut printr-o criză relațională atât de mare. Mai avem, de asemenea, câteva cărți de parenting care se vor publica, sper, în acest an.

Petronela Rotar: Și o să scrii o continuare?

Gáspár György: Nu știu. E, din păcate, o întrebare la care încă nu am răspuns. Mă joc cu acestă idee. Cum ar fi să se întâlnească Silvia și Baltazar după câțiva ani? Pentru că lumea mă întreabă de ce nu au rămas împreună. Eu încerc să le spun că într-un an nu te poți vindeca atât de mult încât să repari toate și să primești iubirea în viața ta așa cum ți-ai dori. Pentru că povestea lor se desfășoară pe parcursul unui an de zile. Poate că în următoarea carte se vor întâlni peste 6 ani, peste 7 ani. Sau poate că mă voi opri aici și voi găsi o altă poveste, cu alte personaje. Însă simt că următoarea carte aș vrea să meargă pe același tipar al unei povești cu personaje care să fie conturate, cu care oamenii să se identifice.

Petronela Rotar: Pe final, întrebarea pe care o pun tuturor invitaților mei: dacă ai fi un personaj și ai locui într-o carte, cine ai fi și în ce carte?

Gáspár György: oooo! Eu sunt foarte foarte mare fan al poveștii “Winnie the Pooh“, Ursulețul de pluș. Și în copilărie mi-au plăcut foarte tare povestea și desenul animat. De asemena “Iepurașul Peter” mi-a plăcut foarte mult. Și acum îmi e greu, pentru că aș vrea să fiu purcelușul din Winnie sau să fiu iepurașul Peter. Mi-e greu să mă decid. Însă știu singur că n-aș vrea sa fiu Winnie, ursulețul în sine, ci, mai degrabă purcelușul. Și asta pentru că am fost un copil foarte anxios, cu foarte multă frică, cu multă angoasă. Și purcelușul ăsta m-a ajutat să normalizez foarte multe din trăirile mele. Pe de altă parte, există și un mic rebel în mine, așa cum Peter, o parte a sinelui meu care nu acceptă ușor limite, dacă îi spui că nu se poate îți va dovedi că se poate. Așa că mi-e greu, aș oscila între cele două povești, între cele două cărți. Ar fi o carte de copii, cu siguranță.

Petronela Rotar: Ce frumos! Până acum nimeni nu a răspuns cu o carte de copii. Mulțumim din suflet, Gáspár!

Interviul video Gáspár György – Petronela Rotar, realizat în proiectul Oameni și Cărți al librăriei online Libris.ro

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *