Louise Glück, surpriza plăcută a Premiului Nobel pentru Literatură 2020

09/10/2020

De ce este Louise Glück o surpriză plăcută?

Louise Glück, surpriza plăcută a Premiului Nobel pentru Literatură 2020

Opera poetei de origine americană, născută în aprilie 1943 în New York, trebuie să fi impresionat cu adevărat Academia Suedeză. Plutea în aer în acest an o curiozitate legată de acordarea Premiului Nobel pentru Literatură și anume, dacă anul 2020 va fi pragul pentru un rebranding al prestigiosului premiu ca fiind unul dedicat literaturii europene (majoritatea distincțiilor au fost oferite scriitorilor europeni). În acest sens, previziunile cum că viitorul laureat va fi de origine non-europeană erau, cel puțin, modeste. Surpriza este că Academia a ales din afara bătrânului continent câștigătorul, punctând pe valoarea internațională a acestui prestigiu.

O altă surpriză este legată de faptul că a devenit rutină ca romanul să câștige de câțiva ani de zile, nu doar spațiul de pe rafturile cititorilor din întreaga lume, ci și premiile internaționale importante. Alegera unei poete este, așadar, cea de-a doua surpriză (ca să nu menționăm și apartenența acesteia la genul feminin). Poezia, cândva „lider de piață”, a pășit pe locul doi în preferințele cititorilor, cu toate că aceasta are, încă, un loc special (și extrem de important) în inimile filologilor și ale criticilor.

Ca un paradox, în societatea noastră, care accelerează cu fiecare oportunitate, omul alege ca pauză romanul, cu filele sale numeroase, care ne ajută să ne afundăm în lumi extraordinare timp îndelungat, pentru a ne ține departe de cotidianul năucitor.

Paradoxul, cum spuneam, este acela că poezia, deși considerată „operă scurtă”, poate greoaie, dar ușor de parcurs, este tocmai, un gen care are potențialul de a ne „rupe” de cotidian pentru perioade chiar mai lungi de timp. Fiindcă, așa cum am învățat cu toții la școală (cu mai mult sau mai puțin drag), poemele sunt esențe ale gândurilor celui care le-a așezat pe hârtie. Interpretarea și înțelegerea acestora presupun dedicare, descifrare, efort și pasiune. Promisiunea poeziei este aceea că te va ajuta, inevitabil, să îți diversifici atât modul de gândire și procesele acestuia, cât și adoptarea de noi și noi filosofii.

Așadar, cu toate că volumele de poezii par mai „subțirele”, acest fapt este înșelător, substanța ascunsă având potențialul de a fi la fel de greu de dezvăluit, precum criminalul dintr-un roman cu detectivi. Descoperirea acestei frumuseți ascunse stă în acordarea de timp și lecturarea bijuteriilor așezate în versuri cu deschidere și un apetit antrenat.

Despre recenta laureata Nobel, poeta Fiona Sampson spune că „Glück a continuat să scrie o poezie care este accesibilă, în ciuda calității sale profund sofisticate.” Ceea ce înseamnă, așadar, că Nobelul a fost oferit unei poezii care poate fi citită și, mai ales, înteleasă, de oricine.

Glück scria în eseul său, Education of a Poet (una dintre lucrările sale în proză, alături de Proofs and Theories) că experiența fundamentală a scriitorului este sentimentul de neajutorare și că viața unui poet este una încununată cu demnitate atunci când acesta tânjește și nu atunci când se îmbată cu sentimentele serene ale realizării muncii poetice. Această tânjire, acest demers al muncii, disciplina creării, serviciul adus societății este ceea ce aduce demnitate poetului.

Opera poetei, care se bucură de reușita de a-și purta cititorii prin călătorii care îi ajută să își exploreze cele mai prăpăstioase și intime sentimente, a fost și este, încă, încununată cu numeroase premii, până la distincția oferită de Academia Suedeză a Premiului Nobel din acest an.

Premiile americane îi celebrează stilul, vocea și mesajele. Volumul „The Wild Iris” a câștigat, printre altele, chiar premiul Pulitzer, iar în 2015 i-a fost acordată Medalia de aur pentru Poezie (Gold Medal for Poetry) de către Academia Americană a Literelor. În prezent, Glück, în vârstă de 77 ani, este scriitor în rezidență al Universității Yale.

Distinct stilului său, cum spuneam, este faptul că Glück se bucură de abilitatea de a crea o poezie care poate fi înțeleasă de oricine. Cititorii se regăsesc între versurile sale, aceștia trăiesc o experiență intensă, care se naște din înșelătoarea sa capacitate de a-și transmite extrem de direct mesajul, fără o nevoie intrinsecă de a-l descifra, în ciuda complexității aranjării și selecției de cuvinte.

Glück și-a creat o voce poetică aparte, așa cum nota chiar Academia, Premiul Nobel i-a fost oferit „pentru inconfundabila voce poetică, a cărei frumusețe austeră transformă experiența individuală într-o experiență universal valabilă”.

Ni se pare potrivit să vă ispitim cu un poem al scriitoarei. Selecția a fost extrem de dificilă, fiindcă ne tentează, la rândul lor, pagini și pagini de gânduri și sensibilități așezate pe hârtie de Louise Glück. Ne-am oprit în cele din urmă asupra poemului intitulat The Wild Iris, despre care menționasem că a câștigat premiul Pulitzer.

Am pornit în încercarea de a traduce o mică parte a poemului, ținând aproape de noi faptul că astfel de demersuri sunt considerate adevărate provocări chiar de către poeți și traducători, care sunt extrem de conștienți de faptul că orice traducere, oricât de fidelă, pierde din esența textului. Poezia, este, până la urmă, o muncă istovitoare de a găsi locul potrivit pentru fiecare alegere de cuvânt în limba aleasă de poet, iar traducerea (oricât de limitată) trebuie să se bazeze pe limba „gazdă”. Pornim, umili, așadar, în această misiune și sperăm să te ajutăm să găsești măcar o frântură din frumusețea poemului în rândurile ce urmează.

Irisul sălbatic – 1992

La finalul suferinței mele
se afla o ușă

Auzi-mă: cea pe care o numești moarte
o țin minte.

Sunete surprinse fără voie, ramuri ale pinului în mișcare.
Apoi nimic. Soarele slăbit
a pâlpâit peste suprafața secătuită

Este cumplit să supraviețuiești
ca o conștiință
îngropată în întunericul pământului.

[…]

Tu, cel care nu îți amintești
trecerea din cealaltă lume
îți spun că pot vorbi din nou: orice
revine din uitare revine
pentru a găsi o voce:

din centrul vieții mele a venit
o mare fântână, albastru închis
umbre pe apa de mare azurie.

În acest poem Glück urmărește natura cu o dicție distilată, scrie într-un articol, Colm Toibin. Scriitorul continuă și menționează că tonul poemului este marcat de milă și o senzație specifică de mirare, de uimire în fața naturii, dar și a unui sentiment de luptă între calvar și această mirare.

Sperăm ca în viitorul apropiat să ne bucurăm de traduceri lucrate de maeștrii ai editurilor noastre, care să ne ajute să ne bucurăm de stilul distinct al poetei americane.

Până atunci, ne delectăm cu poemele Luisei Glück în limba engleză, fiindcă, până la urmă, fiecare laureat al Premiului Nobel pentru Literatură și-a câștigat locul pe lista de lectură a pasionaților de carte ca tine și ca noi.

Tu ce părere ai despre decizia Academiei Suedeze? Te-a surprins alegerea câștigătoarei din acest an? Așteptăm opinia ta în rubrica de comentarii a blogului nostru.

Articol realizat de Roxana Molocea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *