Recenzie carte Cele patruzeci de legi ale iubirii – Elif Shafak

27/10/2020

Titlu original: The Forty Rules of Love

Editura Polirom, 2019

Recenzie carte Cele patruzeci de legi ale iubirii – Elif Shafak

Deși titlul poate induce în eroare, Cele patruzeci de legi ale iubirii – apărută în colecția Biblioteca Polirom. Actualnu este un roman de dragoste, ci mai degrabă o carte parcă desprinsă din „1001 de nopți”, care ne poartă în secolul XIII pe teritoriul Turciei de astăzi, într-o lume pe cât de zbuciumată de conflicte religioase, pe atât de bogată în misticism și simboluri.

Legile iubirii din titlul cărții lui Elif Shafak nu se referă – așa cum am putea presupune la prima vedere – la iubirea romantică dintre un bărbat și o femeie, ci au o accepțiune mult mai largă, spirituală, cuprinzând iubirea în întreaga ei complexitate și în toate formele ei.

Cartea se desfășoară pe două planuri, unul în prezent, începând cu anul 2008, și unul în secolul XIII și, deși structura este de tipul roman în roman, nu ne va lua foarte mult timp să descoperim o legătură între personaje, dincolo de timpul și spațiul fizic în care se desfășoară acțiunea fiecăruia.

Astfel, în anul 2008, o cunoaștem pe Ella, o femeie de patruzeci de ani, înstărită, căsătorită cu un dentist, casnică, cu trei copii, care are mereu liste peste liste cu lucruri de făcut pe termen scurt, mediu și lung, cu viața atent planificată până în cel mai mic detaliu, fără loc de improvizație sau impulsivitate.

Proaspăt angajată la o agenție literară, Ella primește ca sarcină de serviciu să scrie un referat despre manuscrisul unui roman, „Dulce blasfemie”, care sosește exact într-un moment de cotitură, în care începe să se îndoiască de viața ei atât de studiată și în mod misterios, pare să i se adreseze direct încă de la primele cuvinte.

Pe măsură ce citește, Ella este fascinată de roman și, intrigată, îl contactează pe autor, Aziz Zahara și începe să poarte cu el o corespondență despre viață, iubire, spiritualitate, care o face să pună și mai mult sub semnul întrebării alegerile pe care le-a făcut până atunci.

Foarte interesant este faptul că „Dulce blasfemie” este formată din cinci părți care corespund celor cinci elemente vitale în concepția sufită, fiecare dintre ele oferind o altă dimensiune și o perspectivă diferită vieții:

  • Pământ – neclintire și adâncime;
  • Apă – fluiditate și imprevizibilitate;
  • Vânt – evoluție și provocare;
  • Foc – vătămare și nimicire;
  • Gol – prezența prin absență.

Romanul lui Aziz ne înfățișează o călătorie spirituală prin care dervișul rătăcitor sufit Shams din Tabrīz îl caută și apoi îl găsește pe cel care îi este menit să îi fie tovarăș până la finalul vieții în încercarea de a atinge cea mai înaltă treaptă spirituală și a păși pe tărâmul iubirii guvernat de toate cele patruzeci de legi enunțate pe parcursul cărții.

Întocmai ca în basme, la plecarea sa în călătorie, Shams primește de la un învățător, o figură paternă blândă – Baba Zaman, trei obiecte care îi vor folosi pe parcurs: o oglindă de argint, o năframă de mătase și un șip cu unsoare. Simbolistica și utilitatea acestor obiecte într-un timp în care orice drum este fizic lung și anevoios, sunt cu adevărat fascinante și sunt minunat dezvăluite mai târziu.

Până să îl întâlnească pe Shams, Rumi, pe care noi astăzi îl cunoaștem ca pe cel mai mare poet persan, era un predicator musulman căutat, respectat și admirat de toată lumea, dar care, odată urcat pe un piedestal, nu mai avea contact cu acea parte a vieții plină suferință și nedreptate, provocări și întrebări fără de care cunoașterea divinității și a sensului vieții nu pot fi posibile.

Primul indiciu referitor la legatura dintre toate personajele menționate îl găsim la începutul romanului lui Aziz, unde aflăm că misticismul sufit susține că secretul Coranului stă în sura Al-Fatiha – în versetul Bismillarrahmanirrahim („În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător”), a cărui chintesență este litera B, care are dedesubt un punct. Acest punct întruchipează întregul univers, iar litera B este folosită la începutul tuturor capitolelor „Dulcii blasfemii”. Și nu numai, vă vindem un pont: puțină curiozitate vă va fi de folos pentru descifrarea romanului.

Restul legăturilor mistice care transcend timpul și spațiul ni se dezvăluie treptat și au darul să aducă în prezentul nostru tumultuos și haotic – în care valorile și reperele sunt atât de greu de găsit și de urmat – o seninătate și o liniște izvorâte din conștiința faptului că alegerea ne aparține în totalitate: putem înceta să încercăm cu disperare să controlăm totul și să ne lăsăm puțin mai mult în voia vieții, a divinității și, mai ales, a iubirii.

În multe privințe, secolul XXI nu e chiar atât de diferit de secolul XIII. Ambele vor rămâne în istorie ca vremuri ale unor conflicte religioase fără precedent, ale unor neînțelegeri culturale și ale unei atmosfere generale de nesiguranță și teamă de Celălalt. În astfel de timpuri, nevoia de iubire este mai mare ca niciodată. Pentru că iubirea este însăși esența și scopul vieții.

Această carte se completează foarte bine ca subiect și stil cu „Laur” a lui Evgheni Vodolazkin, un alt roman care ne transpune într-un timp în care graba, ambiția, haosul lasă locul căutării spirituale, a seninătății, a liniștii și a renunțării de sine.

Mai multe recenzii pentru Cele patruzeci de legi ale iubirii de Elif Shafak, găsiți pe pagina dedicată cărții de librăria online libris.ro.

Articol realizat de Alina Mocan.
Cu ani în urmă, eram librar și le spuneam oamenilor povești despre cărți. Acum, lucrez în domeniul financiar-contabil și “ascult” poveștile spuse de cifre. Nu sunt filolog sau critic literar, ba chiar am numai studii de profil real, așa că citesc și scriu recenzii doar din drag de cărți și dorință de a descoperi – și apoi împărtăși cu ceilalți – noi povești bine scrise. – Alina Mocan

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *