Teodora Matei: Cel mai important mesaj e: „să nu uităm!”

02/11/2020

Începând din 01.02.2013, Libris propune proiectul Lumea cărților din perspectiva scriitorului, proiect care aduce mai aproape de public cei mai importanți scriitori români ai momentului. În luna NOIEMBRIE din 2020, scriitorul lunii este… TEODORA MATEI!

Teodora Matei

Teodora Matei locuiește la Ploiești și consideră că duce o viață obișnuită. Lucrează ca proiectant într-un institut și de când a început să publice, din 2016, numără nouă volume personale, patru în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan și încă șaisprezece în volume colective, cum ar fi „Noir de București” (polițist) sau „Sub apa dragonului strâmb” (fantasy), „Castele de nisip” (romance).

Teodora Matei este extrem de flexibilă între genuri, a scris fantasy, science fiction, romance și carte polițistă. 

LIBRIS: Teodora, ce e scrisul pentru tine? Ce te mână în a crea și a dărui povești? Când și cum te-ai apucat?

TEODORA MATEI: De apucat, m-am apucat ca tot omul gospodar de când am știut a așterne litere pe hârtie. Primele scrieri mai serioase au fost, în adolescență, niște poezii adunate într-un caiet studențesc de dictando, pe vremea când calculatoarele nu erau la îndemâna oricui. Le-am tot citit, analizat, criticat și, la un moment dat, am rupt foaie cu foaie, pentru că nu mi se părea că ar fi spus mare lucru. Asta deși, printr-a zecea, dirigu’, prof de română, mi-a zis: „Ai condei!”

Mult mai târziu am prins curaj să scriu poveștile pe care mi-ar fi plăcut să le citesc. Și am tot făcut-o, ba de bucurie, ba de supărare, dar mai ales ca să nu uit. Pentru că, într-un fel sau altul, toate sunt despre mine. Despre lucruri pe care le-am trăit sau pe lângă care am trecut, în viață.

LIBRIS: Prima ta apariție în volum a fost cu „Stăpânul Castelului”, un volum fantasy? Din câte am eu impresia, genul ăsta încă îți place foarte mult, acum a fost publicat cel de-al treilea și ultimul volum al seriei? Ce înseamnă pentru tine literatura fantasy?

TEODORA MATEI: De fapt, primul volum cu numele meu pe copertă a fost „Omul fluture”, scris împreună cu Lucian Dragoș Bogdan, în 2015, primul volum din trilogia cu același nume. Nu știu de ce, dar am avut senzația că a fost un fel de gir, de garanție, pentru o viitoare colaborare a mea cu o editură.

Un an mai târziu a apărut „Stăpânul Castelului”, la Tritonic, și a fost îndeplinirea unuia dintre cele mai frumoase vise. În ziua lansării am râs și-am plâns de bucurie, pentru că povestea era finalizată de câțiva ani și îmi doream tare mult s-o împărtășesc prietenilor, cunoscuților, ba chiar și străinilor care mi-ar fi acordat încredere.

Scriind-o, am înțeles că mi-am găsit calea de a evada din realitate, bucuria de a crea personaje care să simtă ce mi-ar fi plăcut mie să simt, care să spună ce mi-aș fi dorit să spun eu dar n-am avut ocazia sau curajul de-a o face. Mi-a plăcut să-mi imaginez lumi paralele ghidate după alte legi decât lumea cunoscută nouă, să păstrez sentimentele umane ca pe un fir roșu întins pe parcursul întregii povești.

LIBRIS: Care e cea mai importantă poveste din „Poveștile castelului”?

TEODORA MATEI: Aș spune că iubirea, dar n-aș vrea să se înțeleagă faptul că ar fi doar niște cărți romantice. Și atunci zic: prietenia, legătura specială ce poate apărea între două suflete în momente mai mult sau mai puțin fericite.

Nu se vrea o poveste moralizatoare, numai că prezintă evoluția unei relații de camaraderie transformată în iubire și încheiată cu o trădare, dar și cea dintre doi bărbați aflați de o parte și de alta a gratiilor unei închisori, pusă și ea la încercare de deciziile egoiste ale unui personaj. Tușa finală e acceptarea trecutului, recunoașterea și răscumpărarea greșelilor, nevoia de sinceritate pentru a trăi împăcați cu noi înșine.

Teodora Matei: Cel mai important mesaj e: „să nu uităm!”

LIBRIS: „Inima castelului” este ultimul volum al trilogiei. Ce a însemnat pentru tine să închizi povestea?

TEODORA MATEI:  Pe de o parte, am simțit că am pus punctul final, că am închis un cerc în care aruncasem personajele cu multă vreme în urmă. Pe de altă parte, simt un fel de tristețe că mă despart de ele, pentru că ajunsesem să le privesc ca pe niște cunoscuți, să am impresia că, înainte de a le tasta povestea, ele îmi șopteau, în gând, tot ce trăiseră odată, în alte timpuri, în alte lumi. E posibil să mai aibă câte ceva de spus, dar vom vedea dacă voi păstra, sau nu, doar pentru mine, destăinuirile lor.

LIBRIS: Cum ai ajuns de la fantasy la carte polițistă/mystery & thriller? Cum a fost pentru tine și cum ți-a plăcut să faci asta?

TEODORA MATEI: Am răspuns unei provocări lansate de Bogdan Hrib, editorul Tritonic, imediat după ce a apărut „Cel-ce-simte”, o carte parțial polițistă, parțial SF/Fantasy. Mi-a sugerat să scriu o carte polițistă, fără alt fel de influențe, și n-am regretat nicio clipă că am acceptat să ies din zona de confort.

Pentru mystery & thriller e nevoie de documentare în mai multe domenii, și legislativ, și medical, și socio-politic. Un detaliu cât de mic dintr-o astfel de carte trebuie să fie real, credibil, întemeiat. Se vede treaba că mi-a plăcut, din moment ce au apărut deja trei volume cu comisarul Anton Iordan, trei povestiri în „Noir de București”, „Noir de Timișoara”, „Gastro Noir” și deja mă gândesc la volumul pentru anul viitor.

LIBRIS: Cum și de unde îți vin ideile?

TEODORA MATEI: Sincer, asta-i cea mai grea întrebare. Uneori citesc o carte, ascult o melodie sau văd un film și atunci îmi încolțește în minte ideea unei noi povești. Așa cum se întâmplă să spăl vase, să calc cămăși sau să dau cu aspiratorul și să-mi imaginez intriga unui nou roman.

LIBRIS: Cât de apropiată te simți de comisarul Anton Iordan? Cum l-ai descrie?

TEODORA MATEI: Câteodată, datorită apucăturilor lui, am față de el atitudinea părinților abuzivi care zic: „eu te-am făcut, eu te omor!”. După care îmi trece și îmi spun că eu l-am creat, deci omul n-are nicio vină că e un polițist bun, dar în viața personală mai calcă pe de lături.

Lăsând gluma la o parte, am urmat sfatul unui autor cu mult mai multă experiență decât mine (Dănuț Ungureanu), care ne sfătuiește să creăm personaje reale, credibile. Și așa a apărut acest comisar, la cincizeci de ani, care nu vrea să profite de legile speciale de pensionare și ține să meargă în continuare la birou, să rezolve noi cazuri, un bărbat care nu știe cum să-i spună soției că o căsnicie nu se definește prin numărul cratițelor din frigider, nici prin cel al borcanelor de zacuscă din balcon, care își strunește cu greu copiii adolescenți prinși în vârtejul unei realități nebune. E fermecat de o tânără, și-ar dori s-o aibă alături cât mai mult timp, dar să-și păstreze și familia.

Așa cum e, mi-e drag, o să încerc să-l mențin în activitate atâta timp cât rotițele creierului i se vor învârti la viteză optimă.

LIBRIS: E deja cunoscută caracterizarea pe care i-o faci ca fiind „ușor infidel”, pe când el e foarte băgat într-o relație extraconjugală. Cum vine asta?

TEODORA MATEI: Sintagma asta a apărut spontan fix acum trei ani, la o lansare de carte Tritonic la cafeneaua „Hof” din Brașov, unde venisem cu volumul „În mintea comisarului”. Nu puteam să dezvălui prea multe despre intriga polițistă, așa că mi-am prezentat personajul principal, despre care am spus că eu un om obișnuit, cu o slujbă normală, o soție pasionată de gătit și telenovele turcești, doi copii cam neascultători…  Și, pentru că aveam emoții și nu știam ce să mai zic despre el, l-am făcut „ușor infidel”. Nu e tocmai un exemplu de urmat, însă e, posibil, asemenea multor bărbați prinși într-o căsnicie din care a dispărut flacăra de la început și nu știe cum s-o reaprindă, e încântat de atenția unei domnișoare mai tinere, are propriile mustrări de conștiință, regrete, accese de gelozie, remușcări.

LIBRIS: Care e lecția de istorie pe care ai vrut să o transmiți în „Afaceri de familie”?

TEODORA MATEI: Cel mai important mesaj e: „să nu uităm!” Nu a fost deloc ușor să scriu din perspectiva unui fost torționar, să reamintesc grozăviile din beciurile Securității, să menționez ultimul concert al cenaclului „Flacăra” de la Ploiești sau să strecor detalii despre cum se descurcau românii să pună ceva pe masă înainte de ’89.

M-am inspirat din mărturiile unor oameni care au trăit  adevărate tragedii, dar și din amintirile mele din acea perioadă. N-a fost deloc comod să descriu motivele și trăirile românilor ce alegeau să fugă peste graniță atunci când aveau ocazia și, astfel, să se rupă de familie și prieteni.

Intriga polițistă merge în paralel cu amintirile bătrânului care, din anumite motive, a rămas devotat regimului, alegând să se protejeze pe el, indiferent ce repercusiuni ar fi avut asta asupra celor din jur.

În schimb, mi-a plăcut să scriu despre străzi pe care merg aproape zilnic, despre localuri în care am fost cel puțin o dată, fie din Ploiești / București, fie din Newcastle (printre ele, „Strawberry”, pub-ul suporterilor  echipei locale de fotbal), despre librăria Cărturești Carusel și istoria acelei clădiri.

Mi-a plăcut să fac lumină în niște cazuri vechi, să aduc (metaforic) liniștea în niște suflete chinuite de întrebări. Și să scot din scenă bătrânul asasin.

LIBRIS: „Lumânări vii” e primul volum al seriei care-l are ca personaj principal pe Anton Iordan și care a fost tradus și în Marea Britanie. Cum a fost primit acolo?

TEODORA MATEI: Încă de la început, s-a bucurat de o primire călduroasă, având în vedere că la panelul românesc de la festivalul Newcastle Noir 2019, unde s-a lansat, sala a fost aproape plină. Alături de Bogdan Hrib și Anamaria Ionescu, ne-am prezentat cărțile, răspunzând la întrebările autorului și traducătorului Quentin Bates. Evident, nici acolo nu am ratat ocazia de a-l prezenta pe Iordan ca fiind „slightly unfaithful” și să mai descrețesc frunțile celor prezenți. La finalul panelului am scris dedicații celor ce cumpăraseră cărțile noastre, am stat de vorbă cu oameni încântați să vadă la festival, pentru prima oară, autori români.

La începutul acestui an, editura Corylus Books, din Anglia, a lansat pe amazon.uk variantele e-pub ale cărților noastre. A organizat câte un blog tour pentru fiecare, astfel încât, timp de două săptămâni, bloggeri cunoscuți de carte au scris zilnic despre ele.

Fiind o lume nouă pe care o putem prezenta cititorilor englezi, cred că, la început, scrierile noastre pot părea ușor exotice, însă e ocazia de a le arăta cine suntem, cum trăim, ce istorie avem, ce ne place (sau nu) să facem în viața de zi cu zi.

LIBRIS: Care este următorul tău proiect? Ce ne poți spune?

TEODORA MATEI: Pentru că abia a plecat din tipografie „Inima castelului”, o să-mi îngădui o perioadă de răgaz. Nu va fi prea lungă, pentru că, pe de o parte, editorul mă întreabă despre volumul polițist de anul viitor, pe de altă parte, Lucian Dragoș Bogdan (încurajat de câțiva prieteni autori și cititori) zice să continuăm povestea steampunk „Un străin în regatul Assert”. Și, cum țin la părerile lor deopotrivă de mult, pauza nu va fi prea lungă, așa că mă gândesc deja la un nou volum cu comisarul, dar și la unul cu Assertul.

LIBRIS: În ultima vreme se observă un interes crescut al cititorilor către genul polițist/ mystery & thriller/ crime fiction. De unde vine acesta? Ce crezi că le place?

TEODORA MATEI: E posibil să fie vorba de noi generații pentru care primele lecturi sunt cele polțiste, cum a fost în cazul meu, de exemplu. Să vadă autorii români contemporani prezenți pe platforme de socializare, la lansări, la diverse evenimente. Să-i vadă promovându-și cărțile, dar și în viața de zi cu zi (mergând în drumeție, cu pisica, cu berea, cu prăjitura preferată) și atunci să încerce, de curiozitate, scrierile lor. Și să le placă.

E posibil să atragem noi cititori prin seriile de personaj. Așa infidel și nestatornic, comisarul Iordan are fanii lui. Bine, ar putea fi și meritul inspectorului Sorin Matache, care-l secondează: frumușel, inteligent, cu priză la domnișoare…

Lăsând gluma la o parte, impresia mea din ultima vreme e că oamenii trebuie convinși unul câte unul. Se vor apropia de cărțile noastre atâta timp cât se vor regăsi, oarecum, în personaje, cât vor întâlni situații sau locuri familiare, cât vor vedea că, dincolo de intriga polițistă, mai e cel puțin o poveste cu care să empatizeze.

Ca să încheiem într-o notă optimistă: citiți autori români contemporani!

Și mulțumesc tare mult, Tony, pentru interviu!

Interviu realizat de Tony Mott pentru Libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *