Black Friday 2020 – O Vineri 13 plină de simbolistică, istorie și shopping online

09/11/2020

Știai că de-a lungul timpului Black Friday a avut o cu totul altă semnificație față de ceea ce reprezintă astăzi? De cele mai multe ori denumirea de „Vinerea Neagră” era atribuită zilelor în care primau evenimentele nefavorabile. În prezent, această zi aduce cu sine motive de sărbătoare, fiind în totală antiteză cu semnificația înițială.

Black Friday 2020 – O Vineri 13 plină de simbolistică, istorie și shopping online

Black Friday este astăzi cel mai important eveniment de shopping din lume. Lansat pentru prima dată în Statele Unite, evenimentul are loc în fiecare an în funcție de data la care aceștia sărbătoresc Thanksgiving Day (Ziua Recunoștinței).

Black Friday și-a câștigat inițial popularitatea în contexte sociale prin intermediul oamenilor legii, care ofereau această denumire zilelor dificile, cu trafic infernal și manifestări violente. Ulterior, sintagma s-a bucurat de un bine meritat „rebranding” care a îndepărtat asocierile negative, transformând-o în ziua cu cele mai mari reduceri din an.

Black Friday a devenit astfel, ziua cu cele mai mari reduceri oferite de către magazinele offline și online din întreaga lume, însă curiozitatea ne-a îndrumat spre a afla întreaga istorie a ceea ce însemna Black Friday pentru generațiile care ne-au precedat.

Timp de secole, termenul „black” (negru) a fost asociat cu zilele lovite de calamități, fie ele naturale, sociale sau economice. Extrem de multe evenimente care s-au întâmplat să aibă loc într-o zi de vineri au fost numite „Black Friday”. Așadar, te invităm să afli, împreună cu noi, istoria Black Friday.

Black Friday – 1869

Decenii la rând, termenul a avut conotații negative și se pare că totul a pornit într-o vineri a anului 1869, fără legătură cu Thanksgiving Day sau cu listele celor mai conștiincioși dintre noi pregătite pentru cadourile de Crăciun. A fost, în schimb, ziua în care scăderea abruptă a prețului aurului a dus la prăbușirea pieței. Doi speculatori, respectiv Jay Gould și James Fisk, au reușit ca în vinerea de 24 septembrie a anului amintit să forțeze scăderea prețului prețiosului metal. Acest eveniment a avut repercursiuni în economia Statelor Unite ani la rând.

O altă zi care a marcat economia SUA a fost numită Black Thursday, o zi de joi (24 octombrie 1929) care a semnalat începutul Marii Crize Economice (Great Depression).

Black Friday – 1910

Black Friday a fost și denumirea acordată demonstrației sufragetelor londoneze din data de 18 noiembrie 1910. Trei sute de femei au mărșăluit spre Camerele Parlamentului în campania lor de a câștiga dreptul femeii la vot.

Ziua a ajuns să fie cunoscută astfel în urma violenței cu care s-au confruntat protestatarele, parte dintre abuzuri fiind chiar de natură sexuală din partea polițiștilor îmbrăcați în civil, după afirmațiile victimelor. Sufragetele s-au confruntat cu violențe atât din partea Poliției metropolitane, cât și din partea mulțimilor de „spectatori” care asistau la protest (un fapt chiar mai îngrijorător).

Black Friday și „Franksgiving” – 1939

În 1939 s-a întâmplat ca perioada dedicată promoțiilor pentru sezonului sărbătorilor de iarnă, care începe oficial după Ziua Recunoștinței, să fie extrem de scurtă. Retail Dry Goods au fost cei care au prevestit prăbușirea vânzărilor și odată cu acestea și a profiturilor din retail în cazul în care nu se va accepta o prelungire a perioadei. Franklin Roosevelt, dorind să evite repercusiunile economice care ar fi urmat, a oferit încă o săptămână sezonului de cumpărături, mutând astfel și data Zilei Recunoștinței. Din păcate, însă, anunțul a fost făcut cu întârziere, iar acest lucru a declanșat haosul. Majoritatea americanilor având deja planuri de vacanță au sărbătorit Ziua Recunoștinței în data anunțată inițial, considerând-o pe cea nouă, denumită ironic „Franksgiving”, ca fiind „impostoare”.

În haosul creat, oficialii guvernamentali ai statelor federale nu au reușit să decidă care dintre date era cea legal asociată sărbătorii, așa încât, în final s-a ajuns ca ambele zile să fie considerate ca fiind libere.

În 1941 Congresul american a decis ca Thanksgiving Day (Ziua Recunoștinței) să se sărbătorească întotdeauna în a patra zi de joi a lunii noiembrie. Astfel, pentru a se evita o repetare a evenimentelor din anul 1939, Black Friday (Vinerea neagră) a fost alocată zilei următoare, respectiv vineri, a doua zi după Thanksgiving.

Black Friday Fun fact:

Știai că în anii ‘50, în ziua de după Thanksgiving, americanii obișnuiau să anunțe că sunt bolnavi, prelungindu-și în felul acesta, weekendul liber. Își petreceau astfel, patru zile în compania celor dragi sau la cumpărături.

Aceste absențe, care erau greu de dovedit a fi întemeiate sau nu de către angajatori, au dus la includerea vinerii de după Thanksgiving pe lista de zile libere legale.

Acest fapt a dus la o zi liberă, dedicată cumpărăturilor de cadouri pentru Crăciun de Black Friday.

Black Friday 1960

Se pare că denumirea „Black Friday” își găsește originea în Philadelphia anilor `60, care se bucura, pe lângă Ziua Recunoștinței, și de organizarea unui meci de fotbal american cu tradiție dintre Armată și Marină.

Cum Thanksgiving se sărbătorea joia, iar meciul avea loc sâmbăta, se pare că sezonul de cumpărături care începea în vinerea – ce se afla confortabil între cele două importante evenimente – se anunța mereu a fi un calvar pentru polițiști.

Reprezentanții forțelor de ordine din Philadelphia au fost, așadar, primii oameni care au început să folosească uzual termenul de „Black Friday”.Mulțimile de oameni erau așteptate în magazine, vânzările creșteau simțitor, dar repercusiunile erau vizibile în aglomerările peste măsură și în traficul infernal.

Black Friday – Reduceri și profit!

Notorietatea acestei vineri a fost câștigată în ani de activități intense de shopping în SUA, imediat după cunoscuta sărbătoare a Zilei Recunoștinței.

Contabilii au avut un rol de jucat în schimbarea de perspectivă a sintagmei, de la o zi asociată cu dezastre, la o zi asociată cu vânzări importante și prosperitate. Contabilii folosesc negrul pentru a nota profitul și se pare că această legătură a ajutat la propagarea Black Friday ca eveniment pozitiv legat de câștigurile din perioada antecedentă Crăciunului.

Marketerii din întreaga lume au preluat denumirea, folosindu-se de impactul acesteia. Țări precum România, unde nu se sărbătorește Thanksgiving și unde nu există obligativitatea începerii campaniilor dedicate sărbătorilor de iarna dintr-o zi anume, au adoptat campania ca fiind un concept nou, al promoțiilor și stocurilor pregătite pentru cumpărături intense dedicate unei singure zile.

Black Friday UK Fun fact:

Black Friday sau Mad Friday este denumirea pe care britanicii o oferă vinerii dinaintea Crăciunului și este denumită astfel deoarece este cea mai populară noapte pentru petrecerile de birou sau din cadrul fabricilor.

Termenul este folosit cu precădere de către cei care lucrează în sistemul medical al Marii Britanii și de către poliție, deoarece această vineri este una dintre cele mai aglomerate nopți, în care ambele sisteme sunt solicitate intens.

Cu toate că Black Friday rămâne asociat și cu episoade cel puțin tragi-comice, cu persoane care se își fac loc în marea de oameni din magazine sau se îmbrâncesc pentru a ajunge la produsul mult-râvnit, este de notat faptul că evoluția pozitivă a comerțului online a reușit să se îndepărteze de astfel de imagini.

Black Friday România – 2011

Conceptul a ajuns și în România în anul 2011 prin intermediul celor mai mari magazine de electrocasnice de la acea vreme. În țara noastră, ziua cu cele mai multe reduceri din an are loc cu o săptămână înainte de data stabilită de americani.

Black Friday este considerat cel mai mare eveniment de comerț online și offline din țară.

Black Friday Libris 2012

Anul 2012 este cel în care s-a alăturat și librăria noastră online acestui eveniment, din dorința de a aduce lectura mai aproape de cât mai mulți cititori.

Noi, echipa Libris, ne propunem an de an să avem un Black Friday ca la Carte. În acest sens, campania începe mereu într-o singură vineri din luna noiembrie, la ora 00:00, promoțiile fiind valabile doar 24 de ore.

Ne pregătim intens în fiecare an pentru a prezenta o ofertă cât mai tentantă cititorilor împătimiți, care, deși s-au bucurat de achiziții și lecturi proaspete pe tot parcursul anului, doresc să își completeze atât listele de lectură de sfărșit de an, cât și să îi bucure pe cei dragi cu oferirea de cărți cu ocazia Crăciunului.

Black 13 Friday 2020 Fun fact:

Știai că teama irațională de numărul treisprezece are chiar o denumire științifică? Aceasta se numește triskaidekafobie, iar teama de Vineri 13 se numește paraskevidekatriafobie.

Se pare că asocierea numărului 13 cu ghinionul își are începuturile într-un mit nordic, care povestea despre o cină la care participau doisprezece zei în Valhalla. Zeul înșelăciunii, Loki, care nu fusese invitat, a ajuns ca al treisprezecelea mesean, poruncindu-i lui Höðr să-l ucidă pe Balder cu o săgeată înmuiată în vâsc. „Balder muri și întreg Pământul se întunecă. Întregul Pământ jeli. Era o zi nefastă, pătată de ghinion.”

Black Friday 2020 – O vineri 13 neagră, plină de noroc!

În anul 2020, care din păcate nu a fost lipsit de evenimente mai puțin plăcute, întâmplarea face că Black Friday România să se desfășoare într-o vineri 13. Suntem convinși, în schimb, că ghinionul nu va „invada” mediul online și că această noapte se va dovedi a fi una dintre cele mai productive pentru îndrăgostiții de carte.

Dincolo de toate superstițiile și semnificațiile pe care Black Friday le-a purtat până acum, un lucru este sigur. Noi, echipa Libris, vă vom aduce un Black Friday ca la Carte, care vă va întâmpina listele pregătite pentru Crăciun, dar și spațiile rămase ale rafturilor din bibliotecă.

Nefiind superstițioși din fire, ne-am înarmat cu pisici negre și teancuri de carte, cu liste de recomandări și multe promoții, așa încât, fiecare booklover să aibă oportunitatea de a-și completa lista de titluri de citit din acest an.

Pe 13 noiembrie te vom aștepta cu tentații care vor include noutăți din Beletristică, Bestselleruri, Cărți pentru copii, Cărți in limba Engleză, eBook-uri la un click distanță, Cărți de dezvoltare personală, Memorii celebre și Jocuri numai bune pentru antrenat minți, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mai mari.

One Comment

  • Speranta 13/11/2020 at 11:37 am

    Ma bucur ca existati!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *